Voinţa Lui Dumnezeu în tot ce face

De la Gospel Translations Romanian

Psalmul 135:6

Domnul face tot ce vrea, în ceruri şi pe pământ, în mări şi în toate adâncurile.

Două ipoteze care se află la baza acestei serii

Există două ipoteze care stau la baza acestei noi serii de mesaje despre voia Lui Dumnezeu.

1. O ipoteză despre valoarea unui suflet

Prima ipoteză este aceea că „Valoarea şi desăvârşirea unui suflet se măsoară prin obiectul iubirii lui” (Henry Scougal). Dacă aplicăm acest lucru la Dumnezeu, unul dintre modurile de a studia vrednicia şi desăvârşirea Lui Dumnezeu este acela de a cugeta asupra ceea ce El iubeşte.

Un alt mod de a exprima acest lucru ar fi să spunem că măsura demnităţii Lui Dumnezeu este dată de ceea ce Îi aduce mulţumire. Sau alt mod ar fi să spunem că dimensiunea desăvârşirii Lui Dumnezeu este dată de ceea ce Îi oferă încântare. Frumuseţea şi caracterul nepreţuit al naturii Lui se regăsesc în ceea ce El găseşte plăcere.

2. O ipoteză despre modul în care suntem transformaţi

Cea de-a doua ipoteză se referă la faptul că atunci când ne concentrăm atenţia asupra valorii şi desăvârşirii Lui Dumnezeu, adică atunci când cugetăm asupra slavei Sale, suntem schimbaţi treptat în chipul Lui.

Noi toţi privim cu faţa descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului, şi sîntem schimbaţi în acelaş chip al Lui, din slavă în slavă,   prin Duhul Domnului. (2 Corinteni 3:18)

Deci scopul meu în următoarele 12 săptămâni este acela de a vă îndrepta atenţia spre voia Lui Dumnezeu care se evidenţiază în Biblie; în speranţa că veţi vedea în acestea o parte din infinita vrednicie şi desăvârşire a Lui Dumnezeu; şi cunoscând această slavă, că veţi fi transformaţi treptat în chipul Său; astfel încât acasă şi la serviciu şi la şcoală oamenii vor vedea faptele voastre bune şi Îl vor slăvi pe Tatăl vostru ceresc.

Zugrăviţi voia Lui Dumnezeu când rostiţi predici. Cercetaţi slava Lui în ascultare. Apropiaţi-vă de chipul Lui în cugetare. Înfăţişaţi vrednicia Lui în lume. Domnul să fie milostiv şi să binecuvânteze slujirea Cuvântului Său în aceste săptămâni!

Dumnezeu a manifestat întotdeauna o fericire exuberantă

Săptămâna trecută am discutat despre plăcerea pe care Dumnezeu Tatăl o are în Fiul Lui. Cea mai importantă lecţie care trebuie învăţată din acel adevăr este aceasta: Dumnezeu manifestă şi a manifestat dintotdeauna o fericire exuberantă. El nu a fost niciodată izolat, ci S-a bucurat întotdeauna cu o satisfacţie debordantă de slava Fiului Său. Aţi putea spune că Fiul Lui Dumnezeu a fost întotdeauna peisajul virtuţilor Lui Dumnezeu sau panorama desăvârşirii Lui Dumnezeu. Prin urmare, în toată eternitatea Dumnezeu a privit cu o satisfacţie debordantă terenul magnific al propriei străluciri reflectate în Fiul Său.

Dumnezeu nu este constrâns de nimic din afara Lui

O a doua lecţie care trebuie învăţată din acest adevăr este aceea că Dumnezeu nu este constrâns de nimic din afara Lui să facă ceva împotriva voinţei Lui. Dacă Dumnezeu ar fi nefericit, dacă ar fi într-un fel imperfect, atunci ar fi într-adevăr constrâns din exterior într-un fel să facă ceva împotriva voinţei Lui, pentru a compensa imperfecţiunea Lui şi pentru a fi în cele din urmă fericit.

Acesta este modul nostru de viaţă. Venim pe lume fără să cunoaştem aproape nimic şi ani la rând trebuie să mergem la ore sau să învăţăm la şcoala vieţii. Părinţii şi profesorii ne spun să facem lucruri care nu ne plac pentru că trebuie să le facem pentru a corecta un cusur – pentru a spori cunoaşterea sau pentru a ne întări trupurile sau cizela manierele.

Dar Dumnezeu nu este aşa. El a fost desăvârşit şi a avut o satisfacţie debordantă în toată eternitatea. El nu are nevoie de educare. Nimeni nu Îi poate oferi ceva ce nu provine deja de la El. Prin urmare nimeni nu Îl poate corupe sau constrânge în nici un fel. Nu poţi corupe un izvor de munte cu găleţi pline de apă din vale. Prin urmare Dumnezeu nu acţionează cu invidie sau printr-o constrângere din exterior ca şi cum ar fi îngrădit sau surprins de o situaţie neprevăzută sau neplanificată.

Dimpotrivă, deoarece El este desăvârşit şi manifestă o bucurie exuberantă şi o satisfacţie debordantă în tovărăşia Treimii, tot ce face este liber şi neimpus. Faptele Lui reprezintă abundenţa fericirii Lui. Astfel se explică ceea ce este scris în Biblie, şi anume că Dumnezeu face ceva după „buna plăcere” a voii Sale, adică nimic din afara voinţei Lui Dumnezeu – voinţa pe care o are în ceea ce este şi doar acea voinţă – nu I-a condiţionat alegerile şi faptele. Dumnezeu face ceea ce doreşte.

Aceasta ne aduce la esenţa mesajului de azi – „Voinţa Lui Dumnezeu în tot ce face” – şi a textului de azi: Psalmul 135.

Psalmul începe printr-un îndemn să-L lăudăm pe Domnul: „Lăudaţi pe Domnul! Lăudaţi Numele Domnului.” Apoi, începând cu versul 3 psalmistul ne oferă motive pentru care ar trebui să simţim cum lauda faţă de Dumnezeu se naşte în inimile noastre. De exemplu, acesta spune „Lăudaţi pe Domnul, căci Domnul este bun.” Lista motivelor de laudă continuă până ajunge la versul 6, iar acesta este versul asupra căruia vreau să ne concentrăm în dimineaţa aceasta:

Domnul face tot ce vrea,
în ceruri şi pe pământ,
în mări şi în toate adâncurile.
         

Psalmul 115:3 spune acelaşi lucru:

Dumnezeul nostru este în cer,
El face tot ce vrea.

Aceste vers ne învaţă că ori de câte ori Dumnezeu acţionează, El acţionează într-un mod plăcut Lui. Dumnezeu nu este niciodată constrâns să facă ceva ce Îi displace. Nu este niciodată pus la zid astfel încât singura scăpare pentru El ar fi să facă ceea ce urăşte. El face ceea ce doreşte. Prin urmare, într-un sens El găseşte plăcere în tot ce face.

Isaia foloseşte acelaşi cuvânt ebraic (ca substantiv) în Isaia 46:10 unde Domnul spune,

Hotărârile Mele vor rămânea în picioare,
şi Îmi voi aduce la îndeplinire toată voia Mea.

Pe baza acestor texte şi a multor altele trebuie să ne închinăm în faţa Lui Dumnezeu şi să lăudăm libertatea Lui supremă – pentru că cel puţin într-un sens El întotdeauna acţionează liber, după „buna plăcere”, urmând principiile propriilor bucurii. El nu devine niciodată victima circumstanţelor. Nu este niciodată obligat să facă faţă unei situaţii în care trebuie să facă ceva de care nu se poate bucura.

Găseşte Dumnezeu cu adevărat plăcere în tot ce face?

Aceasta este o imagine glorioasă a Lui Dumnezeu în libertatea Sa supremă – de a face ceea ce doreşte şi de a-Şi împlini toată voia. Dar ar fi o imagine difuză, cam neclară, dacă ne-am opri aici. Pentru a o focaliza şi pentru a o ameliora trebuie să căutăm un răspuns la întrebarea „Cum poate Dumnezeu să spună în Ezechiel 18:23 şi 32 că nu doreşte moartea unei persoane impenitente, dacă de fapt El duce la împlinire toată voia Lui şi face ce doreşte?”

Întrebarea din Ezechiel 18

În Ezechiel 18:30 Dumnezeu avertizează casa lui Israel asupra unei judecăţi iminente: „De aceea vă voi judeca pe fiecare după căile lui, casă a lui Israel, zice Domnul, Dumnezeu.” Şi îi îndeamnă să se căiască: „Întoarceţi-vă şi abateţi-vă de la toate fărădelegile voastre.” La sfârşitul versului 31, El spune „Pentruce vreţi că muriţi, casă a lui Israel? Căci Eu nu doresc moartea celuice moare, zice Domnul Dumnezeu. Întoarceţi-vă dar la Dumnezeu, şi veţi trăi.”

Aceasta pare să fie o imagine foarte diferită de cea pe care am întâlnit-o în Psalmul 135, în care Dumnezeu face ce doreşte. În acest context El pare să fie încolţit. Pare că este forţat să îi judece, când de fapt nu doreşte acest lucru. Pare că este pe cale să facă ceva care nu Îi face plăcere. Îşi va duce sau nu la împlinire voinţa? Este Dumnezeu cu adevărat liber să facă totul după bunul plac? Sau libertatea Lui supremă are limite? Poate să facă orice doreşte doar până într-un anumit punct, iar apoi este forţat să facă lucruri care Îl mâhnesc?

Nu putem limita libertatea Lui Dumnezeu la natură

Am putea încerca să găsim un răspuns revenind la Psalmul 135 şi afirmând că Dumnezeu face ce vrea în lumea naturală dar nu şi în sfera personală. În definitiv, versul 7 spune:

El ridică norii dela marginile pământului, dă naştere la fulgere şi ploaie, şi scoate vântul din cămările lui.

Dar această încercare de a limita libertatea Lui Dumnezeu la mediul natural nu va avea rezultat din două motive.

1. Unul este acela că, dacă Dumnezeu controlează vântul şi face ca acesta să sufle oricând şi oriunde doreşte – ceea ce este cu siguranţă adevărat (amintiţi-vă ceea ce a spus Iisus, „Taci! Fără gură!”)—atunci Dumnezeu este responsabil pentru nimicirea miilor de vieţi prin înecare din cauza furtunilor şi uraganelor şi tornadelor şi musonilor şi taifunurilor pe care Dumnezeu le-a scos din cămările Lui de-a lungul secolelor.

Deci atunci când Psalmul 135 spune că Domnul face tot ce vrea, aceasta trebuie să includă şi pierderile de vieţi în larg din cauza vântului pe care doar El îl controlează.

2. Dar textul nu ne lasă să tragem concluzii implicite în acest mod. Psalmistul continuă să spună în versurile 8–11 că libertatea supremă a Lui Dumnezeu a fost cel mai bine descrisă în Exodul din Egipt:

8) El a lovit pe întâii născuţi ai Egiptului, dela oameni până la dobitoace . . . 10) A lovit multe neamuri, şi a ucis împăraţi puternici. . .

Acesta este al doilea motiv pentru care nu poate fi limitată libertatea Lui Dumnezeu în acest psalm la mediul natural. Atunci când psalmistul spune în versul 6 că „Domnul face tot ce vrea”, nu se referă implicit doar la tragediile provocate de vânt, ci se referă de asemenea în mod explicit la nimicirea egiptenilor, neamurilor şi împăraţilor răzvrătiţi. Acesta este sfera de acţiune a Lui Dumnezeu când El face tot ce vrea.

Deci în Ezechiel se spune că Dumnezeu nu este mulţumit de moartea oamenilor care nu se căiesc, iar în Pslamul135 se spune că Dumnezeu face tot ce vrea, incluzând nimicirea oamenilor care nu se căiesc. Şi acelaşi verb ebraic este folosit în Psalmul 135:6 („ce vrea”) şi Ezechiel 18:32 („doreşte”).

Problema devine şi mai complicată

Înainte de a sugera o soluţie pentru această problemă, o voi complica şi mai mult.

Mulţi creştini în ziua de azi au o concepţie despre Dumnezeu care nu ia în considerare faptul că ar fi forţat să facă ceva ce nu Îşi doreşte. Şi pot să presupun cu uşurinţă că un răspuns la ceea ce am văzut până acum ar fi să spunem că am creat o problemă fictivă deoarece în realitate Psalmul 135 nu spune că Dumnezeu găseşte plăcere în nimicirea egiptenilor.

Poate că cineva ar spune că a „face tot ce vrea” din Psalmul 135:6 este doar o metaforă şi nu are sensul de plăcere sau bucurie. Astfel se poate spune că Dumnezeu se mâhneşte doar atunci când trebuie să judece pe păcătoşii care nu se căiesc şi că nu există nicio accepţie cum că El face ceea ce Îi face plăcere.

Drept răspuns, aş aminti că acelaşi cuvânt folosit în Psalmul 135:6 pentru a exprima faptul că Dumnezeu face ce „vrea” este folosit şi în Ezechiel 18:32 pentru a exprima faptul că Dumnezeu „nu doreşte”. Apoi aş atrage atenţia asupra versetului din Deuteronom 28:63 în care Moise avertizează asupra judecăţii viitoare a Israelului care nu se căieşte. Dar de această dată se spune ceva foarte diferit de Ezechiel 18:32,

După cum Domnul Se bucura să vă facă bine şi să vă înmulţească, tot aşa Domnul Se va bucura să vă piardă şi să vă nimicească. (Cf. Proverbe 1:24–26; Apocalipsa 18:20; Ezechiel 5:13.)

Deci ne întoarcem la inevitabila realitate că într-un sens Dumnezeu nu găseşte plăcere în moartea celor răi (acesta este mesajul din Ezechiel 18) şi că într-un sens găseşte plăcere (acesta este mesajul din Psalmul 135:6-11 şi Deuteronom 28:63).

O soluţie pentru această problemă

V-am sugerat o soluţie mai înainte şi o voi sugera din nou: aceasta se referă la faptul că moartea şi nefericirea celor care nu se căiesc este în sine şi de la sine ceva care nu Îi aduce plăcere Lui Dumnezeu. Dumnezeu nu este sadic. Nu este răuvoitor sau însetat de sânge. Dimpotrivă, atunci când judecată o persoană răzvrătită, păcătoasă, necredincioasă, ceea ce îi aduce plăcere Lui Dumnezeu este justificarea adevărului şi a evlaviei precum şi a propriei Sale onori şi slave.

Atunci când Moise avertizează pe Israel că Domnul se va bucura să îi piardă şi să îi nimicească dacă nu se căiesc, el se referă la faptul că cei care s-au răzvrătit împotriva Domnului şi sunt departe de căinţă nu se vor putea bucura că L-au făcut pe Cel Atotputernic nefericit. Dimpotrivă, Moise spune că atunci când sunt judecaţi, fără să-şi dea seama Îi vor da Lui Dumnezeu ocazia să se bucure de demonstrarea dreptăţii şi puterii Lui şi a valorii infinite a slavei Sale.

Fiţi plini de evlavie faţă de Dumnezeu

Să fie acesta un avertisment pentru noi în această dimineaţă. Dumnezeu nu trebuie luat în derâdere. El nu este limitat, încolţit sau forţat. Chiar în drum spre Golgota El avea legiuni la dispoziţia Sa. „Nimeni nu-Mi ia viaţa cu sila, ci o dau Eu dela Mine”—după buna Mea plăcere, pentru bucuria care este pregătită înaintea Mea. În singurul moment din istoria universului când Dumnezeu a părut să fie constrâns, El a avut controlul total, făcând întocmai ceea ce a dorit—Şi-a dat viaţa pentru a justifica pe păcătoşii ca tine şi ca mine.

Deci să fim plini de evlavie şi să ne minunăm în această dimineaţă: „Dumnezeul nostru este în Cer; El face tot ce vrea”. Amin.

Dumnezeu Atotputernic şi Tată Milostiv, Te slăvim pentru bucuria Ta eternă în tovărăşia Trinităţii; pentru că eşti un Dumnezeu de o exuberanţă infinită; mulţumit de panorama propriilor perfecţiuni reflectate în strălucirea Fiului Tău. Şi Te lăudăm pentru că eşti liber şi suveran prin autonomia Ta şi pentru că nu poţi fi corupt sau constrâns din cauza vreunui cusur sau a unei pofte a inimii Tale. Te lăudăm pentru că planul şi sfatul Tău nu sunt condiţionate de voinţa noastră, ci de buna Ta plăcere.