Postirea pentru răsplata Tatălui

De la Gospel Translations Romanian

Salt la:navigare, căutare

Resurse relevante
Mai mult De John Piper
Index de autori
Mai mult Despre Postirea
Index de subiecte
Despre această traducere
English: Fasting for the Father's Reward

© Desiring God

Share this
Misiunea noastră
Aceasta traducere a fost publicată de către Gospel Translations, o formă de pastoraţie accesibilă online, care există pentru a face ca evanghelia centrată pe cărţi şi articole să fie disponibilă gratuit pentru toate naţiunile şi în toate limbile.

Află mai multe (English).
Cum poţi să ne ajuţi
Dacă ştii bine limba engleză, te poţi oferi ca voluntar pentru a traduce.

Află mai multe (English).

De John Piper Despre Postirea
Parte a seriei A Hunger for God

Traducere de Bogdana Lungu

Review Ne poţi ajuta prin Află mai multe (English).



Matei 6:16-18
Iar când postiţi, nu fiţi ca făţarnicii, posomorâţi; pentru că îşi schimonosesc feţele ca să se arate oamenilor că postesc; adevărat vă spun, şi-au luat răsplata. 17 Dar tu, când posteşti, unge-ţi capul şi spală-ţi faţa, 18 ca să nu te arăţi oamenilor că posteşti, ci Tatălui tău, care este în ascuns; şi Tatăl tău, care vede în ascuns, îţi va răsplăti.

Cuprins

Introducere

Carl Lundquist a fost rectorul Colegiului şi Seminarului din Bethel timp de aproximativ 30 de ani. El a decedat în urmă cu aproape patru ani de cancer de piele. În ultimul deceniu de viaţă a dedicat multă energie studiului şi promovării dedicării spirituale personale şi disciplinelor vieţii creştine.

A pus chiar bazele a ceea ce a numit „Ordinul evanghelic al inimii înflăcărate”şi a început să trimită câte o scrisoare de inspiraţie şi încurajare. În scrisoarea din septembrie 1989 a relatat despre cum a început să ia pentru prima dată postul în serios.

Propria mea apreciere serioasă a postului ca disciplină spirituală a debutat ca urmare a vizitei făcute doctorului Joon Gon Kim în Seul, Coreea. „Este adevărat”, l-am întrebat, „că aţi postit timp de patruzeci de zile înainte de campania de evanghelizare din 1980?” „Da”, mi-a răspuns el, „este adevărat”. Dr. Kim era preşedintele acestei campanii care urma să adune un milion de oameni în Yoido Plaza. Dar cu şase luni înainte de adunare, poliţia îl înştiinţase că îi revocau dreptul de a duce această campanie. La acea vreme Coreea era cuprinsă de un tumult politic, iar în Seul era aplicată legea marţială. Ofiţerii hotărâseră că nu puteau permite acest risc de a lăsa să se adune atâtea persoane într-un singur loc. Astfel Dr. Kim şi câţiva tovarăşi au mers pe un munte de rugăciune şi au rămas acolo timp de patruzeci de zile în faţa Lui Dumnezeu, rugându-se şi postind pentru reuşita campaniei. Apoi s-au întors şi au pornit spre postul de poliţie. „Oh”, a spus ofiţerul atunci când l-a văzut pe Dr. Kim, „ne-am răzgândit şi adunarea poate avea loc!”
Când mă întorceam la hotel, am meditat asupra faptului că nu postisem niciodată în acest mod. Poate că nu mi-am dorit niciodată o lucrare a Lui Dumnezeu cu aceeaşi intensitate . . . Trupul lui este marcat de multe posturi de patruzeci de zile pe parcursul îndelungatei sale conduceri spirituale pentru lucrarea Lui Dumnezeu în Asia. De asemenea, pe de altă parte nu am văzut miracolele pe care Dr. Kim le-a văzut.

Dr. Lundquist continuă relatarea, vorbind despre un refugiu al ordinului „Inimă înflăcărată” pe care îl conducea când l-a văzut pe un student în ultimul an la seminar care nu mânca. L-a întrebat dacă se simţea bine şi a aflat că studentul respectiv se apropia de sfârşitul unui post complet de 21 de zile pe care-l ţinuse pentru a căpăta călăuzirea Lui Dumnezeu în ceea ce privea următorul capitol al vieţii lui.

Dr. Lundquist a spus că în anii de pe urmă ai ministerului său a observat că postul modificat o dată pe săptămână era foarte util pentru viaţa şi munca lui. El a notat în scrisoarea lui,

În loc să-mi iau liber o oră pentru a servi prânzul, folosesc acest interval de timp pentru a merge într-o încăpere pentru rugăciune, de obicei în Camera Râvnei în apropierea Seminarului teologic Bethel. Acolo îmi petrec pauza de prânz în comuniune cu Dumnezeu şi cufundat în rugăciune. Şi am descoperit o dimensiune foarte personală a cuvintelor Lui Iisus, „Eu am de mâncat o mâncare pe care voi nu o cunoaşteţi.”

Acest lucru este asemănător cu ceea ce le-am spus „celor patruzeci care postesc” să facă în luna februarie—să postească pentru un interval de 24 de ore o dată pe săptămână.

Când postiţi” nu „Dacă postiţi”

Unul dintre textele care l-au impresionat pe Dr. Lundquist în acei ani de pe urmă din viaţa sa este cel pe care îl vom studia în această dimineaţă—Matei 6:16–18. Ceea ce i-a atras atenţia în acest text au fost cuvintele din versetul 16, „Iar când postiţi. . .” La fel ca mulţi alţii, Dr. Lundquist a observat că nu se spune, „Dacă postiţi”, ci „Când postiţi”. El a conchis, asemenea mie şi asemenea majorităţii comentatorilor că Iisus a admis că postul este un lucru bun şi că va fi ţinut de discipolii Săi. Iată ceea ce am văzut în Matei 9:15—Când Mirele va fi luat de la ei, atunci vor posti discipolii.

Prin urmare, Iisus nu ne învaţă dacă să postim sau nu. El admite că vom posti şi ne învaţă cum să procedăm şi mai ales cum să nu procedăm în privinţa postului.

Făţărnicia: un pericol pentru postire

Dacă postul va fi încorporat în viaţa noastră ca un mod de a căuta toată plinătatea Lui Dumnezeu (Efeseni 3:19), trebuie să ştim cum să nu procedăm. În acest context vom afla sfaturi fizice despre cum să nu ne punem trupurile în pericol, şi îndrumări spirituale despre cum să nu ne punem în pericol sufletele. În ceea ce priveşte partea fizică, vă voi pune la dispoziţie un document de la un medic care ne-a vorbit atunci când am fost în Orlando în luna decembrie a anului trecut.

„Şi-au luat răsplata”

Dar mai important este avertismentul Lui Iisus referitor la pericolul spiritual de a posti într-un mod greşit. Despre acest lucru vorbeşte textul de astăzi. Iisus ne avertizează în legătură cu ceea ce nu trebuie să facem şi apoi ne sfătuieşte cum sa procedăm în schimb.

În versetul 16 ne spune să nu fim precum cei făţarnici: „Când postiţi, nu fiţi ca făţarnicii, posomorâţi; pentru că îşi schimonosesc feţele ca să se arate oamenilor că postesc.” Făţarnicii sunt deci oamenii care îşi îndeplinesc sarcinile spirituale „ca să se arate oamenilor”. Aceasta este răsplata pe care o caută făţarnicii. Şi cine nu a simţit satisfacţia adusă într-adevăr de admiraţia oamenilor pentru disciplina, zelul şi abnegaţia noastră. Aceasta este o mare răsplată în rândul oamenilor. Puţine lucruri sunt pline de satisfacţii pentru inima noastră, a oamenilor decăzuţi aşa cum se întâmplă atunci când ni se acordă importanţă pentru realizările noastre—în mod deosebit pentru realizările noastre religioase.

Iisus spune deci în ultima parte a versetului 16, „Adevărat vă spun, şi-au luat răsplata.” Cu alte cuvinte, dacă aceasta este răsplata pe care o urmărim prin post, exact acest lucru vom primi şi numai de acest lucru vom avea parte. Altfel spus, pericolul făţărniciei constă în faptul că are izbândă. Urmăreşte lauda oamenilor. Ceea ce şi obţine. Dar nimic mai mult.

De ce este aceasta o dovadă de făţărnicie?

Dar să ne întrebăm de ce este considerată această atitudine ca fiind o dovadă de făţărnicie. Este vorba aici despre nişte oameni religioşi. Ei decid să ţină post. În loc să ascundă faptul că postesc, ei ţin post într-un mod foarte evident. De ce este aceasta făţărnicie? De ce atunci când posteşti, dar îţi ungi părul şi-ţi speli faţa şi nu spui nimănui că posteşti, nu dai dovadă de făţărnicie? Nu este definiţia făţărniciei încercarea de a părea la exterior altfel decât suntem în interior? Deci aceşti oameni religioşi îşi arată adevărata fire, nu? Atitudinea lor este opusă făţărniciei. Postesc, şi arată că postesc. Nu e nicio prefăcătorie aici. Fiţi neprefăcuţi. Dacă postiţi, arătaţi ca şi cum aţi posti.

Dar Iisus i-a numit făţarnici. De ce? Deoarece inima care inspiră postul ar trebui să fie o inimă pentru Dumnezeu. Acesta este postul: o foame a inimii pentru Dumnezeu. Dar inima care a inspirat postul lor este o inimă care doreşte admiraţia oamenilor. Deci sunt deschişi şi sinceri în legătură cu ceea ce fac, dar acest caracter manifest în sine ne induce în eroare în privinţa sentimentelor lor. Dacă ar dori cu adevărat să fie deschişi, ar trebui să poarte un semn la gât pe care să scrie, „Răsplata principală pe care o aştept prin postul meu este lauda oamenilor.” Atunci nu ar fi făţarnici. Şi-ar arăta îngâmfarea în mod deschis şi evident.

Există deci două pericole pentru aceşti oameni care postesc. Unul este faptul că ei aşteaptă o răsplată nepotrivită prin postire, şi anume stima altor oameni. Ei iubesc lauda oamenilor. Iar celălalt pericol este faptul că ei maschează acest lucru printr-o iubire aparentă pentru Dumnezeu. Postul înseamnă dragoste pentru Dumnezeu—râvnă pentru Dumnezeu. Prin acţiunile lor vor să arate că au râvnă pentru Dumnezeu. Dar în interior ei tânjesc să fie admiraţi şi acceptaţi de alţi oameni. Acesta este dumnezeul care îi mulţumeşte.

Un mod alternativ de a posti

În versetele 17 şi 18 Iisus oferă o alternativă la acest mod de a posti—aşa cum El doreşte să procedăm. El spune,

Dar tu, când posteşti, unge-ţi capul şi spală-ţi faţa, 18 ca să nu te arăţi oamenilor că posteşti, ci Tatălui tău, care este în ascuns; şi Tatăl tău, care vede în ascuns, îţi va răsplăti.

Există multe feluri de postire publică prezentate în Biblie, inclusiv în Noul Testament, de exemplu în Fapte 13:1–3 şi 14:23. Dacă cineva află că postim, nu am păcătuit. Valoarea postului nostru nu este năruită dacă cineva observă că nu am servit prânzul. Este posibil să postim alături de alte persoane—de exemplu: personalul nostru postind împreună, într-un refugiu planificat pentru a-l Căuta pe Domnul—este posibil să postim în acest mod şi să NU postim pentru „a ne arăta oamenilor”. A fi văzut postind şi a posti pentru a fi văzut nu sunt unul şi acelaşi lucru. A fi văzut postind este doar o eventualitate externă. A posti PENTRU A FI VĂZUT este un imbold de autoexaltare al inimii.

Testarea de către Iisus a realităţii Lui Dumnezeu din vieţile noastre

Iisus ne oferă astfel îndemnuri care ne vor încerca inimile. El ne îndeamnă ca atunci când postim, să nu depunem niciun efort pentru a fi văzuţi. De fapt ne spune să depunem eforturi în cealaltă direcţie—să nu fim văzuţi. Ne îndeamnă să ne aranjăm părul, să ne spălăm faţa astfel încât, pe cât posibil oamenii să nici nu ştie că postim.

Dar Iisus merge mai departe şi ne spune că scopul nostru este să fim văzuţi de Dumnezeu, nu de om. „Dar tu, când posteşti, unge-ţi capul şi spală-ţi faţa, 18 ca să nu te arăţi oamenilor că posteşti, ci Tatălui tău, care este în ascuns”. Trebuie să postim pentru a fi văzuţi de Dumnezeu în ascuns.

Prin aceste îndemnuri Iisus testează realitatea Lui Dumnezeu în vieţile noastre. O, cât de uşor este să ne implicăm în acţiuni religioase dacă alte persoane ne acordă atenţie—predici, rugăciuni, mersul la biserică, citirea Bibliei, fapte de bunăvoinţă şi caritate, etc. Acest lucru are drept explicaţie nu doar lauda pe care am putea s-o primim, ci în mod mai subtil sentimentul că adevărata eficacitate a actelor noastre spirituale urmează axa orizontală, în rândul oamenilor, şi nu axa verticală, pentru Dumnezeu. Dacă copiii mă văd spunând o rugăciune la masă, acest lucru îi va ajuta. Dacă personalul mă vede postind, ei se pot simţi impulsionaţi să-mi urmeze exemplul. Dacă colegul meu de cameră mă vede citind Biblia, acest lucru îl poate inspira să o citească şi el pe a lui. Cu alte cuvinte, simţim că valoarea abnegaţiei noastre constă în efectul orizontal pe care îl are asupra celorlalţi atunci când ei ne observă.

Nu este ceva complet greşit. Dar există riscul este ca toată viaţa noastră să înceapă să fie justificată şi înţeleasă doar la nivel orizontal, pentru efectele pe care le poate avea datorită faptului că alte persoane sunt martore. Astfel Dumnezeu poate deveni o Persoană secundară în trăirea vieţilor noastre. Credem că El este important deoarece toate aceste acte sunt tipul de lucruri pe care El doreşte să le facem. Dar El Însuşi nu mai este luat în considerare ca fiind punctul focal al acestor acte.

Iisus ne încearcă astfel inimile pentru a vedea dacă Dumnezeu Însuşi va fi îndestularea noastră—atunci când nimeni altcineva nu ştie ce facem. Atunci când nimeni nu spune, „Cum te descurci cu postul?” Nimeni nici măcar nu ştie—nimeni, în afară de Dumnezeu! Iisus ne îndeamnă la o orientare radicală asupra Lui Dumnezeu Însuşi. El ne îndeamnă să avem o relaţie personală reală, cu totul autentică cu Dumnezeu. Dacă Dumnezeu nu este real pentru noi, vom fi nefericiţi dacă va trebui să îndurăm ceva dificil, atunci când Dumnezeu este Singurul care ştie ce ni se întâmplă. Totul va părea fără rost, complet ineficient deoarece întreaga serie de posibilităţi orizontale va fi anulată, având în vedere faptul că nimeni nu ştie ce simţim. Tot ceea ce contează este Dumnezeu şi Cine este El şi ceea ce gândeşte şi ce va face.

Promisiunea Lui Iisus pentru cei care sunt devotaţi Lui Dumnezeu

Ajungem astfel la ultima parte a versetului 18 şi la promisiunea Lui Iisus referitoare la ceea ce Dumnezeu va face pentru cei care Îi sunt devotaţi pe axa verticală şi care nu au nevoie de lauda altor oameni pentru ca dedicarea lor să aibă valoare. El spune, „Şi Tatăl tău, care vede în ascuns, îţi va răsplăti.”

Cuvântul „răsplăti” în versiunea NASB (New American Standard Bible --- Noua Biblie Americană Standard) este probabil puţin prea interesat. Pare să sugereze o afacere: Noi îndeplinim lucrarea postului, iar Dumnezeu ne dă plata cuvenită. Acest lucru nu este neapărat sugerat prin cuvântul respectiv care pur şi simplu înseamnă „a da înapoi” sau „a restitui”. În unele contexte poate fi vorba despre bani. În altele, poate fi vorba de dreptate. În altele poate fi vorba despre răspunsul plin de îndurare al Lui Dumnezeu la un act de credinţă şi rugăciune. Eu cred că la acest lucru se referă în acest context.

Dumnezeu ne vede postind. El vede că avem o năzuinţă profundă care ne îndeamnă să postim. El vede că inima noastră nu caută plăcerile comune ale admiraţiei şi aprobării umane. El vede că ceea ce ne animă nu este tăria, pentru a-i impresiona pe ceilalţi prin disciplina noastră, ci slăbiciunea, pentru a exprima în faţa Lui Dumnezeu nevoia noastră şi năzuinţa că El va acţiona. Şi atunci când vede acest lucru, El răspunde. El acţionează. L-am văzut acţionând săptămânile acestea din urmă în moduri remarcabile. Oameni care rezistau Evangheliei şi-au deschis sufletul. Oameni care respingeau reconcilierea şi-au deschis sufletul. Oameni care de mult erau călduţi şi indiferenţi s-au trezit la măreţia Lui Dumnezeu şi la mântuirea lor proprie.

Care este „răsplata” pe care o promite Iisus?

Dar care este „recompensa” sau „răsplata” pe care Iisus o promite din partea Tatălui în acest verset? Să fie aceasta „lauda oamenilor”? L-am considera naiv pe Dumnezeu dacă am încerca să-L folosim pe o cale ocolită pentru a obţine mai degrabă ceea ce ne dorim cu adevărat, lauda oamenilor. Nu aceasta este răsplata pe care El o dă.

Să fie vorba despre bani? Chiar versetul următor (v. 19) ne avertizează să nu ne adunăm comori pe pământ (indiferent dacă ni le dă Dumnezeu sau nu) şi ne îndeamnă să ne strângem comori în cer—unde nu există monedă lumească, cu excepţia credinţei şi iubirii.

Nu, cel mai bun loc în care putem găsi răsplata pentru postul nostru este chiar aici în Predica de pe Munte. De exemplu, rugăciunea pe care Iisus ne-a învăţat să o spunem în Matei 6:9–13 începe cu trei dorinţe principale: ca Numele Lui Dumnezeu să fie sfinţit sau slăvit, ca Împărăţia Lui să vină, ca voia Lui să fie îndeplinită pe pământ, aşa cum este îndeplinită în cer. Aceasta este principala răsplată pe care Dumnezeu ne-o dă pentru postul nostru. Postim pentru că năzuim ca Numele Lui Dumnezeu să fie cunoscut şi îndrăgit şi onorat, şi pentru că năzuim ca autoritatea Lui să fie extinsă şi apoi desăvârşită în istorie, şi pentru că năzuim ca voia Lui să stăpânească pretutindeni cu acelaşi devotament şi aceeaşi energie pe care o au îngerii neobosiţi în cer de-a pururi.

În mod cert El ne oferă multe, multe lucruri specifice prin postire. Şi nu este greșit să căutăm în mod specific ajutorul Lui în orice domeniu al vieţii noastre prin postire. Dar aceste trei rugi: sfinţirea Numelui Său, căutarea Împărăţiei Sale şi îndeplinirea voii Sale—acestea reprezintă criteriul după care ne ghidăm pentru a ne da seama dacă toate celelalte lucruri la care năzuim sunt expresii ale lor. Ne dorim mântuirea fiilor şi fiicelor noastre deoarece acest lucru ar sfinţi Numele Lui Dumnezeu? Ne dorim ca şi Coreea de Nord să fie deschisă Evangheliei pentru propăşirea domniei Lui Iisus? Dorim conducători integri la guvernare deoarece voia sfântă, revelată a Lui Dumnezeu pentru creaţia Lui este în joc? Dorim ca Biserica Baptistă Betleem să fie înviorată şi trezită prin puterea şi iubirea şi bucuria divină pentru glorificarea Numele Lui Dumnezeu şi propăşirea Împărăţiei Lui şi îndeplinirea voii Lui?

Pentru aceasta ne cheamă Iisus—să ţinem un post orientat în mod radical spre Dumnezeu. De aceea, pentru sufletul vostru, şi ca răspuns la chemarea Lui Iisus şi pentru propăşirea Împărăţiei şi a măreţului scop de mântuire al Lui Dumnezeu pentru glorificarea Numelui Său, alăturaţi-vă „celor patruzeci care postesc” şi aranjaţi-vă părul, spălaţi-vă faţa astfel încât Tatăl care vede în ascuns să vă vadă cum vă deschideţi inima pentru a tânji după El prin postire. Tatăl care vede în ascuns nu va conteni cu răsplăţile, pentru bucuria voastră şi gloria Lui.