Plăcerea pe care Dumnezeu o găseşte în ascultare

De la Gospel Translations Romanian

1 Samuel 15:22-23

Îi plac Domnului arderile-de-tot şi jertfele,
ca ascultarea de glasul Domnului?
Iată, ascultarea este mai bună decât jertfa,
şi luarea aminte decât grăsimea berbecilor.
Pentru că răzvrătirea este ca şi păcatul ghicirii
şi încăpăţânarea este ca nelegiuirea şi ca închinarea la idoli.
Pentru că ai lepădat cuvântul Domnului,
şi El te-a lepădat ca împărat.

În ultimele două săptămâni am evidenţiat veştile bune că Dumnezeu este un izvor de munte şi nu un jgheab de apă. Vestea bune este că desăvârşirea debordantă a Lui DUMNEZEU este preamărită iar dorinţele noastre sunt acoperite prin simplul act de a fi însetaţi şi de a bea.

Cele mai îmbucurătoare veşti din lume

Atunci când renunţăm la băuturile acidulate şi spumoase şi la toate băuturile îmbuteliate din lume şi îngenunchem lângă izvorul de munte cu apa vie a Lui Dumnezeu, Îl onorăm şi Îl glorificăm şi Îl preamărim ca pe singura sursă de bucurie neclintită. Şi prin actul de preamărire în sine, ne potolim propria sete, deoarece aceasta este apa de care depinde existenţa noastră.

Aceasta este cea mai bună veste din lume—că Dumnezeu este un Dumnezeu al cărui zel pentru preamărirea Numelui Său îşi găseşte expresia desăvârşită într-un act care răspunde năzuinţelor inimii mele. Aceasta înseamnă că atunci când sunt cel mai însetat, şi cel mai disperat şi am cea mai mare nevoie de ajutor, sufletul meu poate fi încurajat nu numai prin adevărul că există un impuls de îndurare în inima Lui Dumnezeu, ci şi prin adevărul că sursa şi puterea acelui impuls este zelul Lui Dumnezeu de a acţiona pentru Numele Lui.

Pot spune împreună cu psalmistul, „Pentru Numele Tău, Doamne, îmi vei ierta nelegiuirea, pentru că este mare.” (25:11). „Ajută-ne, Dumnezeul mântuirii noastre, pentru gloria Numelui Tău! Şi scapă-ne” (79:9). „Pentru Numele Tău, condu-mă şi călăuzeşte-mă!” (31:3).

Am văzut că tocmai pentru că Dumnezeu iubeşte slava Numelui Său, El găseşte plăcere şi în cei care îşi pun speranţele în iubirea Lui şi în cei care îşi exprimă speranţele prin rugăciune. Cu două săptămâni în urmă, am spus că atunci când ne punem speranţele în Dumnezeu, Îl preamărim ca pe un izvor de bucurie profundă şi neclintită. Săptămâna trecută am spus că atunci când cei drepţi se roagă, ei pur şi simplu dau expresie acelei speranţe care Îl glorifică pe Dumnezeu. Iar astăzi vom continua studiul şi vom spune că ascultarea de Dumnezeu evidenţiază speranţa care Îl glorifică pe Dumnezeu şi dovedeşte că aceasta se manifestă în vieţile noastre.

Plăcerea pe care o găseşte Dumnezeu în ascultare

Textul nostru este 1 Samuel 15:22, „Îi plac Domnului arderile-de-tot şi jertfele, ca ascultarea de glasul Domnului?” Răspunsul este NU. Domnul găseşte mai multă plăcere în ascultare decât în ritualurile de cult în lipsa ascultării.

Sunt două întrebări la care aş dori să încerc să găsesc răspuns împreună cu voi în dimineaţa aceasta.

1. De ce găseşte Dumnezeu plăcere în ascultare?
2. Şi sunt acestea veşti îmbucurătoare? Când aflăm că ceea ce Îl încântă pe Dumnezeu este ascultarea, ne bucură această veste sau este o povară descurajatoare?

Contextul pentru 1 Samuel 15:22

Înainte de a ne concentra asupra acestor două întrebări, să ne asigurăm că avem o imagine clară în minte despre cadrul acestui text.

Izbânda împotriva lui Amalec şi osândirea acestuia

Atunci când Israel a fost eliberat din Egipt şi a trecut prin pustiu, amaleciţii i-au atacat. Citim această relatare în Exodul 17:8–16. Dumnezeu le-a dat izbândă Israeliţilor, dar răul suferit nu a fost niciodată uitat. În Deuteronomul 25:17–19 Dumnezeu a spus,

Adu-ţi aminte de ce ţi-a făcut Amalec pe drum, când aţi ieşit din Egipt, cum te-a întâmpinat pe drum şi a lovit spatele oştirii tale, pe toţi cei slabi rămaşi înapoia ta, când tu erai obosit şi trudit, şi nu s-a temut de Dumnezeu. Şi va fi aşa: când Domnul Dumnezeul tău îţi va da odihnă din partea tuturor vrăjmaşilor tăi de jur-împrejur, în ţara pe care ţi-o dă Domnul Dumnezeul tău de moştenire s-o stăpâneşti, să ştergi amintirea lui Amalec de sub ceruri: să nu uiţi!

Rolul lui Saul în îndeplinirea osândei

În cele din urmă fărădelegile amaleciţilor ating punctul culminant iar Domnul îi porunceşte lui Saul, primul împărat al Israelului să ducă la îndeplinire sentinţa împotriva amaleciţilor. Porunca este dată în 1 Samuel 15:2–3,

Aşa zice Domnul oştirilor: „Am luat aminte la ce a făcut Amalec lui Israel, cum i s-a împotrivit pe drum, când se suia din Egipt. Acum du-te şi bate pe Amalec şi nimiceşte tot ce este al lui şi nu-l cruţa, ci omoară şi bărbat şi femeie, copil şi sugar, bou şi oaie, cămilă şi măgar.”

Saul a adunat deci o armată şi a mers să lupte împotriva oraşului lui Amalec. El i-a avertizat pe cheniţi să evacueze oraşul dacă vroiau să-şi salveze vieţile (v. 6). Apoi i-a nimicit pe amaleciţi de la Havila, până la Şur, la est de Egipt.

Neascultarea fatală a lui Saul

Dar versetul 9 descrie neascultarea fatală a lui Saul.

Şi Saul şi poporul au cruţat pe Agag şi ce era mai bun din turmă şi din cireadă, şi vite grase şi miei şi tot ce era bun, şi n-au vrut să le nimicească; dar orice lucru care era prost şi slab, pe acela l-au nimicit.

Domnul a văzut această încălcare a poruncii Lui şi I-a părut rău că l-a făcut pe Saul împărat (v. 11). Voi vorbi pe scurt despre această „părere de rău” divină.

Câteva idei pe scurt despre „părerea de rău” divină

În versetul 29 al acestui capitol se spune că „Speranţa lui Israel nu va minţi, nici nu-I va părea rău, pentru că El nu este om, ca să-I pară rău.” Prin aceasta înţeleg că părerea de rău a Lui Dumnezeu (de exemplu în v. 11) nu este precum părerea de rău a omului. De fapt, este atât de diferită, încât într-un fel nu reprezintă deloc un regret, cum se spune în versetul 29. Nu se bazează pe ignoranţă sau minciună. Părerea de rău a Lui Dumnezeu reprezintă întoarcerea inimii Lui într-o nouă direcţie, dar nu este o direcţie care nu a fost plănuită. Lui Dumnezeu nu-I pare rău din cauză că a fost luat prin surprindere de o evoluţie neaşteptată a evenimentelor. O astfel de situaţie ar fi caracteristică pentru un om. Dar Speranţa lui Israel nu este un om, ca să-I pară rău. Atunci când Biblia spune că Lui Dumnezeu Îi pare rău, înseamnă că El are o atitudine diferită faţă de cea avută în trecut vizavi de o anumită situaţie, nu din cauza unei evoluţii neaşteptate a evenimentelor, ci deoarece evoluţia evenimentelor face ca o anumită atitudine să fie mai potrivită în acel moment decât ar fi fost în trecut.

Confruntarea lui Samuel cu Saul

Samuel este supărat din cauza acestei schimbări în atitudinea Lui Dumnezeu faţă de Saul şi strigă către Dumnezeu toată noaptea (v. 11, cf. 12:23). După o noapte întreagă de rugăciune el ia o hotărâre fermă de a îndeplini poruncile Lui Dumnezeu. Se trezeşte de dimineaţă devreme şi află (v. 12) că Saul plecase la Carmel, unde înălţase un monument pentru el însuşi şi mersese mai departe la Ghilgal unde fusese numit împărat (11:15).

Samuel merge să-l întâlnească pe Saul şi (în v. 13) Saul spune, „Fii binecuvântat de Domnul! Am împlinit cuvântul Domnului.” Samuel întreabă (în v. 14) ce înseamnă behăitul oilor şi mugetele boilor dacă Saul chiar nimicise totul aşa cum poruncise Dumnezeu.

Apoi (în v. 15) Saul dă vina pe popor: „Le-au adus de la amaleciţi, pentru că poporul a cruţat ce era mai bun în turmă.” Dar nimic din ceea ce spune Saul acum nu mai contează. El a încălcat porunca Domnului şi în cele din urmă recunoaşte acest lucru în versetul 24: „Am păcătuit, pentru că am călcat porunca Domnului şi cuvintele tale.”

Prima întrebare este aceasta: De ce este Îl nemulţumeşte neascultarea atât de mult pe Dumnezeu? Sau dacă întrebarea este pozitivă, de ce găseşte Dumnezeu atâta plăcere în ascultare?

De ce urăşte Dumnezeu neascultarea?

Observ cel puţin cinci motive în această poveste pentru care Dumnezeu urăşte neascultarea şi găseşte plăcere în ascultare. Le voi menţiona în ordinea de la cel mai puţin important la cel mai important, aşa cum le percep.

1. Neascultarea demonstrează o teamă greşită

Observaţi versetul 24: „Saul a zis lui Samuel: <<Am păcătuit, pentru că am călcat porunca Domnului şi cuvintele tale, căci m-am temut de popor şi am ascultat de glasul lor.>>”

De ce a ascultat Saul de popor în loc să asculte Cuvântul Lui Dumnezeu? Deoarece i-a fost teamă de popor, în loc să se teamă de Dumnezeu. El s-a temut mai mult de consecinţele omeneşti ale ascultării decât de consecinţele divine ale păcatului. S-a temut mai mult de nemulţumirea oamenilor decât de nemulţumirea Lui Dumnezeu. Şi acest lucru este o mare ocară adusă Lui Dumnezeu. Samuel le spusese de două ori lui Saul şi poporului în versetele 12:14 şi 24, „Temeţi-vă de Domnul şi slujiţi-I în adevăr, cu toată inima voastră”. Dar acum chiar conducătorul s-a temut de oameni şi s-a abătut de la calea Lui Dumnezeu (1 Samuel 15:11).

2. Neascultarea demonstrează o plăcere greşită

Saul a încercat să îl convingă pe Samuel că a avut o intenţie nobilă atunci când nu L-a ascultat pe Dumnezeu şi a păstrat în viaţă cele mai bune oi şi vite (v. 21). El i-a spus că au vrut să le aducă ca jertfă Domnului în Ghilgal. Dar Domnul îi dezvăluise lui Samuel adevăratul motiv din spatele faptelor lui Saul şi ale poporului. Observăm acest lucru în ceea ce spune el în versetul 19:

De ce dar n-ai ascultat de glasul Domnului, ci te-ai năpustit asupra prăzii şi ai făcut rău în ochii Domnului?

S-au năpustit asupra prăzii precum păsările înfometate, pentru a-şi potoli foamea. Acest cuvânt, „a se năpusti” este utilizat în versetul 14:32 pentru a descrie modul în care poporul s-a năpustit asupra prăzii când filistenii au fost învinşi. În acel verset se spune, „Poporul s-a năpustit asupra prăzii şi au luat oi şi boi şi viţei şi i-au înjunghiat pe pământ; şi poporul a mâncat cu sânge.”

Atunci când Samuel spune în versetul 15:19, „De ce dar n-ai ascultat de glasul Domnului, ci te-ai năpustit asupra prăzii şi ai făcut rău în ochii Domnului?” el se referă la faptul că poporul a fost mânat de o dorinţă nestăpânită de a se înfrupta din toată acea carne. (Amintiţi-vă, cei care aduc jertfele, au dreptul să mănânce din jertfă.) Plăcerea lor a fost greşită. Trebuia să fie consfinţită în Dumnezeu. Dar ei s-au complăcut mai mult în carnea oilor şi boilor decât în bunăvoinţa Lui Dumnezeu şi în comuniunea cu El. Aceasta reprezintă, desigur o mare ocară adusă Lui Dumnezeu şi prin urmare, un lucru deosebit de neplăcut în ochii Lui.

3. Neascultarea demonstrează o preamărire greşită

Atunci când Saul i-a învins pe amaleciţi, primul lucru pe care l-a făcut a fost să ridice un monument pentru el însuşi. Versetul 12: „I s-a istorisit lui Samuel, zicând: <<Saul a venit la Carmel şi, iată, a înălţat un semn de victorie>>” Saul a fost în mod clar mai interesat să-şi facă un nume pentru el decât să facă un Nume pentru Dumnezeu, printr-o ascultare scrupuloasă de Cuvântul Său. El a avut o preamărire greşită, pentru el însuşi, şi nu pentru Dumnezeu.

Acest păcat se înrăutăţeşte, cum observăm în versetele 17–18:

Şi Samuel i-a zis: „Oare nu când erai mic în ochii tăi ai fost făcut cap al seminţiilor lui Israel? Şi Domnul te-a uns împărat peste Israel. Şi Domnul te-a trimis pe cale şi a zis: <<Du-te şinimiceşte pe păcătoşii aceia, pe amaleciţi, şi luptă împotriva lor, până vor fi nimiciţi.>> De ce dar n-ai ascultat de glasul Domnului?”

În versetul 9:21 Saul părea să fie uimit de faptul că Dumnezeu l-a ales pe el să fie împărat al poporului Israel, din moment ce era din tribul cel mai mic, seminţia lui Beniamin şi din cea mai mică familie dintre toate familiile seminţiei lui Beniamin. Şi ar fi trebuit să fie uimit! Dacă ar fi vrut onoare, ar fi trebuit să fie uimit şi să se fi mulţumit cu onoarea pe care Dumnezeu i-o dăruise. Acesta este punctul de vedere al lui Samuel în versetul 17—de ce eşti mânat de o dorinţă pentru slava omenească când Dumnezeu ţi-a oferit de fapt un privilegiu glorios făcându-te căpetenia triburilor lui Israel şi împăratul uns al poporului Lui Dumnezeu?

Dar Saul nu s-a mulţumit cu slava Lui Dumnezeu şi cu onoarea de a fi împăratul ales de El, ci şi-a dorit propria lui glorie şi propria preamărire. Iar calea supusă a ascultării nu oferă o astfel de preamărire şi glorie. Astfel, el a urmat propria cale.

4. Neascultarea este precum păcatul ghicirii

Acum avem o bază textuală explicită. Acesta este chiar motivul oferit de Samuel pentru a explica de ce răzvrătirea este respingătoare în ochii Lui Dumnezeu în versetul 23.

(22b) Iată, ascultarea este mai bună decât jertfa, şi luarea aminte decât grăsimea berbecilor. (23) Pentru că răzvrătirea este ca şi păcatul ghicirii.

Dumnezeu a aşezat ghicirea în aceeaşi categorie cu lucrurile odioase pe care le urăşte şi care sunt prezentate în Deuteronomul 18:10.

Să nu se găsească la tine cineva care să treacă pe fiul său sau pe fiica sa prin foc, ghicitor, prezicător al viitorului, sau fermecător, sau vrăjitor, sau descântător, sau unul care întreabă duhurile, sau spiritist, sau unul care cheamă morţii. Pentru că oricine face aceste lucruri este o urâciune înaintea Domnului.

De ce sunt răzvrătirea şi neascultarea precum păcatul ghicirii? Ghicirea constă în căutarea unui mod de a acţiona care nu ia în considerare porunca şi îndemnurile Lui Dumnezeu. Iar neascultarea are la bază întocmai acest lucru. Dumnezeu spune ceva, iar noi spunem, cred că voi consulta o altă sursă de înţelepciune—care anume? EU ÎNSUMI! Neascultarea faţă de Cuvântul Lui Dumnezeu pune înţelepciunea mea mai presus de înţelepciunea Lui Dumnezeu şi astfel reprezintă o ocară adusă Lui Dumnezeu, care este singura sursă de înţelepciune sigură şi temeinică.

5. Neascultarea înseamnă idolatrie

Iată ce spune Samuel în a doua jumătate a versetului 23:

Pentru că răzvrătirea este ca şi păcatul ghicirii
şi încăpăţânarea este ca nelegiuirea şi ca închinarea la idoli.

Atunci când Dumnezeu spune un lucru, iar noi ţinem cont de magicianul propriei noastre înţelepciuni şi apoi alegem cu încăpăţânare să urmăm propriile căi, suntem idolatrii. Am ales nu doar să ţinem cont de propria chibzuinţă, ca o alternativă la Cuvântul Lui Dumnezeu, făcându-ne astfel vinovaţi de ghicire, ci mergem chiar mai departe şi preţuim de fapt tendinţa minţii noastre în locul îndrumării Lui Dumnezeu şi ne facem vinovaţi de idolatrie. Şi ce este cel mai rău este faptul că idolul este propriul nostru eu.

Este de la sine înţeles că Dumnezeu va fi nemulţumit de neascultare deoarece prin fiecare caracteristică, aceasta reprezintă un atac împotriva slăvii Lui.

• Pune teama faţă de oameni mai presus de teama de Dumnezeu.
• Înalţă plăcerea pentru lucruri mai presus de plăcerea înrădăcinată în Dumnezeu.
• Caută un nume pentru sine, în loc să caute un nume pentru Dumnezeu.
• Ţine cont de propria înţelepciune, în loc să se mulţumească cu voia Lui Dumnezeu.
• Şi pune mai mare preţ pe dictatele sinelui decât pe dictatele Lui Dumnezeu şi astfel încearcă să Îl detroneze pe Dumnezeu, dovedind loialitatea faţă de idolul voinţei omeneşti.
  

Dar ascultarea, fiind exact opusul neascultării, în toate aceste lucruri recunoaşte stăpânirea Lui Dumnezeu şi Îi aduce onoare. Prin urmare, Dumnezeu găseşte plăcere în ascultare.

Acum ne vom întoarce la a doua întrebare pe care am formulat-o la început: Sunt acestea veşti bune? Faptul că Dumnezeu găseşte plăcere în ascultare reprezintă o veste îmbucurătoare, sau este doar o altă povară?

Faptul că Dumnezeu găseşte plăcere în ascultare reprezintă o veste îmbucurătoare?

Eu cred că este o veste îmbucurătoare. Şi sunt cel puţin şase motive pentru care cred acest lucru. Avem timp doar pentru o prezentare concisă.

1. Înseamnă că Dumnezeu este demn de laudă şi de încredere

Plăcerea Lui Dumnezeu pentru ascultare este o veste bună deoarece arată că El este demn de laudă şi de încredere. Dacă nu ar găsi plăcere în ascultare, ar fi o contradicţie vie: iubind slava Sa mai presus de toate lucrurile, şi în acelaşi timp nefiind mulţumit de faptele care evidenţiază slava Sa. Ar fi făţarnic şi mincinos. Frumuseţea Lui ar dispărea şi, împreună cu ea, toată bucuria noastră! Şi nu ar fi demn de încredere deoarece nu te poţi încrede într-un Dumnezeu ale cărui standarde sunt atât de schimbătoare: când Se preamăreşte pe Sine, când îngăduie ocările.

2. Garantează dezvăluirea slăvii Lui Dumnezeu

Plăcerea Lui Dumnezeu pentru ascultare reprezintă o veste îmbucurătoare deoarece garantează promisiunea că într-o bună zi slava Lui Dumnezeu va umple cu adevărat pământul cum apele acoperă marea. Dacă Dumnezeu ar fi nepăsător faţă de neascultare, nu ar mai exista nicio siguranţă că în timpurile viitoare orice comportament care Îl dezonorează pe Dumnezeu va dispărea. Dar deoarece El urăşte neascultarea şi iubeşte ascultarea, putem fi siguri că năzuinţa noastră pentru o lume în care domneşte slava Lui Dumnezeu va deveni cu siguranţă realitate.

3. Arată că harul Lui Dumnezeu este o putere glorioasă

Plăcerea Lui Dumnezeu pentru ascultare este o veste îmbucurătoare deoarece demonstrează că harul Lui Dumnezeu este o putere glorioasă şi nu doar o tolerare superficială a păcatului. Slava harului Lui Dumnezeu se manifestă nu doar în faptul că Dumnezeu trece cu vederea păcatele credincioşilor, ci şi în faptul că treptat, în cele din urmă şi în mod triumfător eradică acele păcate. Dacă Dumnezeu nu ar găsi plăcere în ascultare, slava harului suveran nu s-ar evidenţia niciodată prin puterea sa de a birui păcatele.

4. Poruncile Lui Dumnezeu nu sunt atât de dificile

Plăcerea Lui Dumnezeu pentru ascultare este o veste îmbucurătoare deoarece poruncile Lui nu sunt prea dificile. Nu sunt greu de îndeplinit, cum nici slava Lui nu este greu de preţuit şi promisiunile Lui nu sunt greu de crezut. În Deuteronomul 30:11 se spune, „Pentru că porunca aceasta, pe care ţi-o poruncesc astăzi, nu este prea minunată pentru tine, nici departe.” Iar în 1 Ioan 5:3 se spune, „Pentru că aceasta este dragostea lui Dumnezeu: să ţinem poruncile Lui. Şi poruncile Lui nu sunt grele.”

5. Tot ce porunceşte Dumnezeu este pentru binele nostru

Plăcerea Lui Dumnezeu pentru ascultare este o veste îmbucurătoare deoarece toate poruncile Lui sunt pentru binele nostru. Ceea ce Îl încântă de fapt pe Dumnezeu atunci când Se bucură de ascultarea noastră este bucuria noastră profundă şi neclintită. Deuteronomul 10:12–13 spune,

Şi acum, Israele, ce cere Domnul Dumnezeul tău de la tine, decât să te temi de Domnul Dumnezeul tău, să umbli în toate căile Lui şi să-L iubeşti şi să slujeşti Domnului Dumnezeului tău cu toată inima ta şi cu tot sufletul tău, să păzeşti poruncile Domnului şi rânduielile Lui, pe care ţi le poruncesc astăzi, spre binele tău?

6. Ascultarea pe care o iubeşte Dumnezeu este ascultarea care izvorăşte din credinţă

Şi în cele din urmă, plăcerea Lui Dumnezeu pentru ascultare este o veste bună deoarece ascultarea pe care o iubeşte este cea care izvorăşte din credinţă. Iar credinţa înseamnă să ne punem speranţele în îndurarea Lui Dumnezeu. Iar îndurarea înseamnă că ascultarea noastră nu trebuie să fie perfectă; trebuie doar să fie penitentă. „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nedreptate.” (1 Ioan 1:9).

Dumnezeu este încă un izvor de munte şi nu un jgheab de apă. Ascultarea nu este precum o echipă de pompieri cu găleţi care îndeplinesc necesităţile Lui. Ascultarea reprezintă eforturile constante pentru „relaţiile publice” ale celor care L-au cunoscut pe Dumnezeu şi au văzut că El este bun.