Plăcerea pe care Dumnezeu o găseşte în Numele Lui

De la Gospel Translations Romanian

1 Samuel 12:22

Domnul nu va părăsi pe poporul Lui, din pricina Numelui Lui celui mare, căci Domnul a hotărât să facă din voi poporul Lui.

Cuprins 1 Dorinţa poporului lui Israel de a avea un rege 2 Ungerea şi înscăunarea lui Saul ca împărat 3 Căinţa şi veştile bune 4 Temelia veştilor bune 5 Două predici în acest text 6 Ce înseamnă ca Dumnezeu să găsească plăcere în Numele Său 7 Credincioşia Lui Dumnezeu faţă de reputaţia şi gloria Lui 8 Temelia speranţei noastre

Dorinţa poporului lui Israel de a avea un rege

Situaţia descrisă în acest text se referă la faptul că poporul lui Israel ceruse ca Samuel să numească un rege pentru ei, astfel încât să fie ca toate celelalte popoare. Puteţi observa acest lucru în 1 Samuel 8. Samuel este bătrân. Fiii lui, Ioel şi Abia au devenit judecători în locul lui şi aceştia sunt corupţi. Bătrânii lui Israel vin la Samuel şi îi spun (în versul 5):

Iată că tu eşti bătrân, şi copiii tăi nu calcă pe urmele tale; acum pune un împărat peste noi să ne judece, cum au toate neamurile.

Samuel este foarte supărat şi cere îndrumare Lui Dumnezeu. În versul 7 Dumnezeu spune,

Ascultă glasul poporului în tot ce-ţi va spune; căci nu pe tine te leapădă, ci pe Mine Mă leapădă, ca să nu mai domnesc peste ei.

Dar apoi în versul 9 Dumnezeu spune,

Dar înştiinţează-i, şi fă-le cunoscut dreptul împăratului care va domni peste ei.

Samuel le spune oamenilor cum regii lor le vor lua fiii şi fiicele şi îi vor pune în slujba lor şi vor cere a zecea parte din tot ce au, pentru folosul lor. Dar el nu îi poate convinge pe oameni să renunţe la dorinţa de a avea un împărat. Răspunsul lor final este redat în versul 19:

„Nu!” au zis ei, „ci să fie un împărat peste noi, ca să fim şi noi ca toate neamurile; împăratul nostru ne va judeca, va merge în fruntea noastră şi ne va cârmui în războaiele noastre.”

Ungerea şi înscăunarea lui Saul ca împărat

Samuel îl unge pe Saul ca împărat al Israelului în capitolul 10. În capitolul 11 Saul îi învinge pe Nahaş şi pe Amoniţi, iar Samuel îi cheamă pe toţi oamenii laolaltă la Ghilgal pentru a înnoi regatul—pentru a-l înscăuna oficial pe Saul.

Apoi, în capitolul 12 Samuel rosteşte cuvântarea de inaugurare, care nu este ceea ce oamenii doreau să audă! El le aduce veşti surprinzător de bune. Dar înainte de a le dezvălui, vrea să se asigure că ei ştiu şi simt dimensiunea răului pe care l-au făcut prin faptul că şi-au dorit să fie precum celelalte popoare şi că sunt nemulţumiţi să-L aibă pe Dumnezeu ca Împărat.

Deci în versul 17 le spune,

Nu suntem noi la seceratul grânelor? Voi striga către Domnul, şi va trimite tunete şi ploaie. Să ştiţi atunci şi să vedeţi cât de rău aţi făcut înaintea Domnului când aţi cerut un împărat pentru voi.

Atunci când Dumnezeu trimite tunete şi ploaie, oamenii se tem şi îşi mărturisesc păcatul în versul 19:

Roagă-te Domnului, Dumnezeului tău, pentru robii tăi, ca să nu murim; căci la toate păcatele noastre am mai adăugat şi pe acela de a cere un împărat pentru noi.

Căinţa şi veştile bune

După ce oamenii s-au temut şi s-au căit de păcatul lor, li se dezvăluie apoi veştile bune în versul 20:

Nu vă temeţi! Aţi făcut tot răul acesta; dar nu vă abateţi de la Domnul, şi slujiţi Domnului din toată inima voastră. Nu vă abateţi de la El; altfel aţi merge după lucruri de nimic, care n-aduc nici folos nici izbăvire, pentru că sunt lucruri de nimic.

Acestea sunt veştile bune—deşi aţi păcătuit mult şi L-aţi pângărit pe Domnul, deşi acum aveţi un împărat, dobândirea lui fiind un păcat, deşi acel păcat sau consecinţele dureroase care vor urma nu pot fi schimbate, cu toate acestea există speranţă. Nu vă temeţi! Nu vă temeţi!

Temelia veştilor bune

Apoi este dezvăluită temelia Evangheliei, în versul 22:

Domnul nu va părăsi pe poporul Lui, din pricina Numelui Lui celui mare, căci Domnul a hotărât să facă din voi poporul Lui.

Pe ce se bazează îndrăzneala poporului Lui Dumnezeu, conform acestui vers? În primul rând pe promisiunea că El nu îi va părăsi. În ciuda păcatului lor de a cere un împărat, versul spune „Domnul nu va părăsi pe poporul Lui.”

Dar nu acesta este temeiul cel mai important al speranţei şi îndrăznelii, prezentat în acest vers. De ce nu ar părăsi Dumnezeu pe poporul Lui? Motivul cel mai important este redat în această expresie, „Din pricina Numelui Lui celui mare.” Temelia solidă a iertării şi bucuriei şi îndrăznelii noastre constă în credincioşia Lui Dumnezeu faţă de Numele Lui măreţ. În primul rând, El Se angajează să acţioneze pentru Numele Său. Apoi, pentru acest motiv, Se angajează să acţioneze pentru poporul Lui.

Cum face Samuel această legătură pentru noi în versul respectiv? De ce credincioşia Lui Dumnezeu faţă de Numele Lui are drept rezultat faptul că nu părăseşte pe poporul Lui? Cum este determinată credincioşia faţă de poporul Lui, de credincioşia faţă de Numele Lui?

Ultima parte a versului oferă un răspuns: „Căci Domnul a hotărât să facă din voi poporul Lui.” Altfel spus, a fost hotărârea Lui Dumnezeu să vă unească în El în aşa fel încât Numele Lui să fie în joc în ceea ce priveşte destinul vostru. Sau, altfel spus, a fost voinţa Lui Dumnezeu să vă facă ai Lui, în aşa fel încât Numele Lui să fie oglindit în ceea ce deveniţi voi. Prin urmare, pentru Numele Lui, El nu vă va părăsi.

Două predici în acest text

Sunt două predici cuprinse în acest vers, predica de săptămâna aceasta şi cea de săptămâna viitoare. Voi menţiona predica de săptămâna viitoare şi apoi mă voi concentra asupra celei de săptămâna aceasta. Predica de săptămâna viitoare poartă titlul, „Plăcerea pe care o găseşte Dumnezeu în predestinare”. Dumnezeu a ales după buna Lui plăcere pe poporul lui Israel, pentru a fi poporul Lui. Acesta este mesajul pentru săptămâna viitoare. Dumnezeu găseşte plăcere în libertatea unei alegeri necondiţionate.

Dar există altă plăcere a Lui Dumnezeu la care se face referire în acest vers, şi anume plăcerea pe care Dumnezeu o găseşte în Numele Lui. Atunci când alege un popor, se spune în acest vers, El îi alege pentru El, astfel încât atunci când îi iartă, El acţionează pentru Numele Lui măreţ. Prin urmare, în spatele voinţei Lui Dumnezeu manifestate în alegerea unui popor există o plăcere mai profundă, şi anume plăcerea pe care Dumnezeu o găseşte în Numele Său. Acesta este mesajul de săptămâna aceasta.

Ce înseamnă ca Dumnezeu să găsească plăcere în Numele Său

Ce înseamnă acest lucru—că Dumnezeu găseşte plăcere în Numele Său? Se poate să nu însemne altceva decât ceea ce am văzut deja cu trei săptămâni în urmă, şi anume, că Dumnezeu găseşte plăcere în propria desăvârşire, în propria slavă. Numele Lui Dumnezeu întâlnit în Biblie adesea înseamnă de fapt acelaşi lucru ca şi caracterul glorios, minunat al Lui Dumnezeu.

Dar adesea se referă la ceva puţin diferit, şi anume, la slava Lui Dumnezeu care este dezvăluită. Cu alte cuvinte, Numele Lui Dumnezeu se referă adesea la reputaţia Lui, la slava Lui, la renumele Lui. Acesta este sensul în care folosim cuvântul „nume”, atunci când spunem că cineva îşi face un nume pentru el. Sau uneori spunem, acesta este un „nume” de marcă. Adică, o marcă cu reputaţie.

Cred că la acest lucru se referă Samuel în 1 Samuel 12:22, când spune că Dumnezeu a făcut pe Israel „poporul Lui” şi că nu va părăsi pe Israel „din pricina Numelui Lui celui mare”.

Credincioşia Lui Dumnezeu faţă de reputaţia şi gloria Lui

Voi menţiona şi alte fragmente care evidenţiază această idee a reputaţiei sau slăvii ori gloriei Lui Dumnezeu.

Brâul Lui Dumnezeu

În Ieremia 13:11 Dumnezeu descrie pe Israel ca fiind un brâu care a fost ales pentru a pune în evidenţă gloria Lui Dumnezeu, dar a fost găsit inutilizabil.

Căci, cum se lipeşte brâul de coapsele unui om, aşa Îmi lipisem Eu toată casa lui Israel şi toată casa lui Iuda, zice Domnul, ca să fie poporul Meu, Numele Meu, lauda Mea şi slava Mea; dar nu M-au ascultat.

De ce a fost Israel ales şi făcut brâul Lui Dumnezeu? Pentru ca acesta să fie „Numele Lui, lauda Lui şi slava Lui.” Cuvintele „laudă” şi „slavă” în acest context ne spun că „numele” se referă la „glorie” sau „reputaţie”. Dumnezeu a ales poporul lui Israel pentru ca acesta să fie reputaţia Lui.

Învăţătura lui David

David ne învaţă acelaşi lucru în una din rugăciunile lui, în 2 Samuel 7:23. El spune că ceea ce deosebeşte pe Israel de toate celelalte popoare este faptul că Dumnezeu i-a tratat în aşa fel încât să-şi facă un Nume pentru El.

Este oare pe pământ un singur neam care să fie ca poporul Tău, ca Israel, pe care a venit să-l răscumpere Dumnezeu, ca să facă din el poporul Lui, ca să-Şi facă un Nume şi ca să facă pentru el, pentru ţara Ta, minuni şi semne, izgonind dinaintea poporului Tău, pe care l-ai răscumpărat din Egipt, neamuri şi pe dumnezeii lor?

Cu alte cuvinte, atunci când Dumnezeu a răscumpărat pe poporul Lui din Egipt şi apoi i-a purtat prin pustiu spre pământul făgăduinţei, El nu doar a privilegiat pe poporul Lui, ci, aşa cum spune Samuel, El a acţionat pentru Numele Său măreţ (1 Samuel 12:22); sau, aşa cum spune David, El Şi-a făcut un Nume—o reputaţie.

Scopul Exodului

Să ne întoarcem la Exod pentru un moment. Atunci a format Dumnezeu cu adevărat un popor al Lui. Restul existenţei ei, Israel s-a uitat în urmă la exod, acesta fiind evenimentul cheie din istoria ei. În cadrul exodului vedem care este planul Lui Dumnezeu, prin faptul că alege un popor al Lui.

În Exod 9:16 Dumnezeu îi vorbeşte Faraonului, dezvăluindu-i acestuia şi nouă motivul pentru care alege ca izbăvirea să se facă prin zece urgii, în loc să reducă totul la o singură nenorocire rapidă. Acest text este crucial, motiv pentru care Pavel îl menţionează în Romani 9:17 pentru a prezenta pe scurt scopul Lui Dumnezeu pentru exod. Dumnezeu îi spune Faraonului,

Dar te-am lăsat să rămâi în picioare, ca să vezi puterea Mea, şi Numele Meu să fie vestit în tot pământul.

Exodul a avut loc pentru a crea o reputaţie a Lui Dumnezeu în întreaga lume. Scopul celor zece urgii şi a trecerii miraculoase prin Marea Roşie a fost acela de a demonstra incredibila putere a Lui Dumnezeu în numele poporului Lui ales de bună voie, astfel încât această reputaţie, acest Nume să fie vestit în întreaga lume. Dumnezeu găseşte plăcere în reputaţia Lui.

Mărturia lui Isaia

Proorocii şi poeţii lui Israel care au urmat au interpretat Exodul în acelaşi mod? Da.

Isaia spune că scopul Lui Dumnezeu pentru Exod a fost acela de a-Şi face un Nume veşnic. El L-a descris pe Dumnezeu ca fiind Cel „care povăţuia dreapta lui Moise, cu braţul Său cel slăvit; care despica apele înaintea lor, ca să-Şi facă un nume vecinic; care îi călăuzea prin valuri, ca un cal pe loc neted, fără ca ei să se poticnească. Ca fiara, care se pogoară în vale, aşa i-a dus Duhul Domnului la odihnă. Aşa ai povăţuit Tu pe poporul Tău, ca să-Ţi faci un Nume plin de slavă!” (Isaia 63:12–14).

Astfel, atunci când Dumnezeu Şi-a arătat puterea pentru a izbăvi pe poporul Său din Egipt, prin Marea Roşie, El avea în vedere eternitatea şi reputaţia veşnică pe care o câştiga pentru Sine în acele zile.

Poveţele Psalmilor

Psalmul 106:7–8 ne învaţă acelaşi lucru:

Părinţii noştri în Egipt n-au luat aminte la minunile Tale, nu şi-au adus aminte de mulţimea îndurărilor Tale, şi au fost neascultători la mare, la marea Roşie. Dar El i-a scăpat, din pricina Numelui Lui, ca să-Şi arate puterea.

Observaţi aici aceeaşi logică a Evangheliei ca cea din textul cuprins în 1 Samuel 12:22? Acolo, poporul păcătos alesese un rege şi Îl mâniaseră pe Dumnezeu. Dar Dumnezeu nu îi părăseşte. De ce? Pentru Numele Său măreţ. Aici se spune că poporul păcătos se răzvrătise împotriva Lui Dumnezeu la Marea Roşie şi nesocotiseră dragostea Lui. Totuşi, El i-a izbăvit cu o putere extraordinară. De ce? Din acelaşi motiv: pentru Numele Lui, pentru a face cunoscută puterea Lui măreaţă.

Observaţi că prima iubire a Lui Dumnezeu este pentru Numele Său, nu pentru poporul Său? Şi de aceea, există speranţă pentru poporul Lui păcătos. Vedeţi de ce aplecarea Lui Dumnezeu spre El Însuşi reprezintă baza Evangheliei?

Rugăciunea lui Iosua

Iosua este o altă persoană care a înţeles această logică a Evangheliei Lui Dumnezeu aplecat spre El Însuşi şi care a folosit-o precum Moise (Deuteronom 9:27–29; Numeri 14:13–16) pentru a pleda pentru poporul păcătos al Lui Dumnezeu. În Iosua 7, poporul lui Israel trecuse Iordanul şi intrase pe ţinutul făgăduinţei şi învinsese Ierihonul. Dar acum fuseseră învinşi la Ai, iar Iosua este şocat. El se înfăţişează înaintea Lui Dumnezeu cu una dintre cele mai desperate rugi din întreaga Biblie.

Dar Doamne, ce voi zice, după ce Israel a dat dosul înaintea vrăjmaşilor lui? Cananiţii şi toţi locuitorii ţării vor afla; ne vor înconjura, şi ne vor şterge numele de pe pământ. Şi ce vei face Tu Numelui Tău celui mare? (Iosua 7:8–9)

Cereţi îndurare, bazându-vă pe iubirea Lui Dumnezeu pentru Numele Lui? Speranţa tuturor robilor Domnului care se încred în aplecarea Lui Dumnezeu spre El Însuşi s-a bazat dintotdeauna pe imposibilitatea ca Dumnezeu să permită ca Numele Lui măreţ să fie pângărit în rândul popoarelor. Era de neconceput. Aceasta a fost temelia trainică a credinţei. Alte lucruri se schimbă dar nu şi acesta—credincioşia Lui Dumnezeu faţă de Numele Lui.

Mărturia lui Ezechiel în exil

Dar ce se poate spune atunci despre faptul că până la urmă Israel s-a răzvrătit şi a fost dată în mâinile duşmanilor ei, fiind dusă în captivitate în Babilon în vremea lui Ezechiel? Cum procedează un proroc al Lui Dumnezeu ca Ezechiel în cazul unei astfel de contralovituri grozave pentru reputaţia Lui Dumnezeu?

Iată cuvântul Domnului în Ezechiel 36:20–23. Acesta este răspunsul Lui Dumnezeu pentru captivitatea poporului Lui pe care El Însuşi a prilejuit-o:

Când au venit printre neamuri, ori încotro se duceau, pângăreau Numele Meu cel sfânt, aşa încât se zicea despre ei: „Acesta este poporul Domnului, ei au trebuit să iasă din ţara lor.” Şi am vrut să scap cinstea Numelui Meu celui sfânt, pe care-l pângărea casa lui Israel printre neamurile la care se dusese. De aceea, spune casei lui Israel: Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Nu din pricina voastră fac aceste lucruri, casa lui Israel, ci din pricina Numelui Meu celui sfânt, pe care l-aţi pângărit printre neamurile la care aţi mers. De aceea voi sfinţi Numele Meu cel mare, care a fost pângărit printre neamuri, pe care l-aţi pângărit în mijlocul lor. Şi neamurile vor cunoaşte că Eu sunt Domnul, zice Domnul Dumnezeu, când voi fi sfinţit în voi sub ochii lor.”

Cu alte cuvinte, atunci când orice altă speranţă era pierdută, iar oamenii erau sub judecata Lui Dumnezeu Însuşi din cauza păcatului lor, a rămas o singură speranţă—şi va rămâne mereu—că Dumnezeu găseşte o plăcere încăpăţânată în valoarea propriei reputaţii şi nu va permite ca aceasta să fie pângărită mult timp.

Temelia speranţei noastre

Aceasta a fost temelia speranţei care a stat la baza dezvoltării mişcării misionare protestante moderne din secolul 18. David Brainerd, misionarul pentru indieni în Noua Anglie, i-a scris unui tânăr candidat la preoţie în 1747, cu câteva luni înainte de moartea lui, „Dedică-te rugăciunii, citirii şi meditării asupra adevărurilor divine: străduieşte-te să le înţelegi în profunzime şi nu te mulţumi niciodată cu o cunoaştere superficială.”

Străduiţi-vă să descoperiţi esenţialul lucrurilor divine! Deoarece în miezul lucrurilor găsiţi o temelie solidă a speranţei în victoria misiunii globale a bisericii.

Descoperiţi un Dumnezeu a cărui credincioşie pentru cauza poporului Lui se bazează nu pe poporul Lui, ci pe Sine Însuşi. Pasiunea Lui de a izbăvi şi de a purifica se hrăneşte nu din terenul superficial al valorii noastre, ci din profunzimea nemărginită a propriului teren.

La baza speranţelor noastre, atunci când orice altceva cedează, stăruim în această realitate măreaţă: Dumnezeul Cel etern, Atotîndestulător este infinit, neclintit şi veşnic credincios faţă de Numele Lui măreţ şi sfânt. El va acţiona pentru Numele Lui măreţ. Acesta nu va fi pângărit pe veci. Misiunea bisericii va fi biruitoare. El va apăra pe poporul Lui şi cauza Lui pe tot pământul.

Nu vă temeţi! Aţi făcut tot răul acesta; dar nu vă abateţi de la Domnul, şi slujiţi Domnului din toată inima voastră. Nu vă abateţi de la El; altfel, aţi merge după lucruri de nimic, care n-aduc nici folos nici izbăvire, pentru că sunt lucruri de nimic. Domnul nu va părăsi pe poporul Lui, din pricina Numelui Lui celui mare, căci Domnul a hotărât să facă din voi poporul Lui.

Amin.