O rugăciune pentru atunci când te simţi obosit şi istovit

De la Gospel Translations Romanian

Salt la:navigare, căutare

Resurse relevante
Mai mult De Scotty Smith
Index de autori
Mai mult Despre rugăciune
Index de subiecte
Despre această traducere
English: A Prayer When Feeling Tired and Weary

© The Gospel Coalition

Share this
Misiunea noastră
Aceasta traducere a fost publicată de către Gospel Translations, o formă de pastoraţie accesibilă online, care există pentru a face ca evanghelia centrată pe cărţi şi articole să fie disponibilă gratuit pentru toate naţiunile şi în toate limbile.

Află mai multe (English).
Cum poţi să ne ajuţi
Dacă ştii bine limba engleză, te poţi oferi ca voluntar pentru a traduce.

Află mai multe (English).

De Scotty Smith Despre rugăciune

Traducere de Marius Olar

Review Ne poţi ajuta prin Află mai multe (English).



Dumnezeul cel veşnic, Domnul a făcut marginile pământului. El nu oboseşte, nici nu osteneşte; priceperea Lui nu poate fi pătrunsă. El dă tărie celui obosit, şi măreşte puterea celui ce cade în leşin. Flăcăii obosesc şi ostenesc, chiar tinerii se clatină; dar cei ce se încred în Domnul îşi înnoiesc puterea. Ei zboară ca vulturii; aleargă şi nu obosesc, umblă şi nu ostenesc. Isaia 40:28-31

Bunule Tată, acesta a fost unul dintre primele pasaje din Scriptură pe care le-am memorat ca tânăr credincios, şi totuşi citindu-l astăzi e ca şi cum aş fi găsit o comoară nouă într-un pământ vechi; ca şi cum aş fi prins un păstrăv curcubeu deosebit cu o mulinetă Zebco Tweetie-Bird; ca şi cum aş fi tras perdelele biroului meu din Franklin şi aş fi văzut Alpii Elveţiei.

Acesta este unul din lucrurile pe care le iubesc cel mai mult când vine vorba despre Cuvântul Tău. Nu este niciodată uşor sau neesenţial, ci întotdeauna nou şi dătător de viaţă. Tu eşti Dumnezeul care vorbeşte clar şi direct. Tu eşti Tatăl care ştie ce avem nevoie chiar înainte să cerem, iar Tu te ocupi de nevoile noastre înainte să cerem. Îndurarea Ta ne însoţeşte în fiecare zi iar dragostea Ta este statornică... credincioşia Ta este fără margini.

Acest pasaj este evidenţiat de mai multe ori în Biblia mea preferată, cu markere de diferite culori, şi pe bună dreptate. Acest lucru îmi reaminteşte în atât de multe feluri că Tu, Tată, nu eşti ca mine (din fericire). Tu niciodată nu oboseşti şi nu osteneşti. Eu, din contră. Acceptarea limitelor, a finitudinii şi a slăbiciunii nu a fost niciodată unul din punctele mele forte. Însă trebuie să o fac. Din moment ce flăcăii obosesc şi ostenesc iar tinerii se clatină, de ce aş crede că mie nu mi s-ar putea întâmpla să rămân fără vlagă şi să nu mai pot să merg mai departe?

Tată, nu-Ţi cer să zbor ca vulturii, indiferent cât de minunat ar putea fi acest lucru; nici nu caut să alerg precum un sprinter sau un maratonist. Să pot să merg drept, plin de energie, fără să mă clatin şi cu o inimă schimbată este suficient.

Tată, speranţa mea este în Tine – Dumnezeul care aduce apa vieţii în locurile uscate; mana Evangheliei pregătită perfect pentru inima mea înfometată; har suficient care să acopere marile mele lipsuri. Chiar acum, în această zi, Îţi cer să-mi dai toată puterea spirituală, emoţională, intelectuală şi fizică de care voi avea nevoie pentru a-mi trăi viaţa prin Evanghelie. Nu sunt “osândit”, deşi există riscul să mă îndrept într-acolo. Însă nu am niciun dubiu când vine vorba de marea Ta îndurare pentru mine, în Iisus.

Deoarece Iisus a îmbrăţişat slăbiciunea şi povara supremă a crucii, am încredere în dragostea Ta mijlocitoare; şi sunt liber să-mi port, nu să-mi dispreţuiesc, fragilitatea şi slăbiciunile. Poate sunt ostenit în slujirea mea, dar am o pace mare în calitatea mea de fiu. Nimic nu ne poate despărţi de dragostea Ta, Abba, Tată, nimic. Acest adevăr este valabil şi în cazul meu, fiind ancora mea de speranţă pentru momentele când mai am foarte puţină energie rămasă pentru a vâsli la mica mea barcă. Astfel spun Amin, în numele blând şi triumfător al lui Iisus.