Nu îţi irosi cancerul
De la Gospel Translations Romanian
De John Piper
Despre Suferinţă
Parte a seriei Taste & See
Traducere de Dorina Doce
Ne poţi ajuta prin Află mai multe (English).
[Nota editorului: Prietenul nostru, David Powlison care face parte din Fundaţia „Educaţie și Consiliere Creştinăˮ, care a fost de asemenea diagnosticat cu cancer la prostată, a adăugat meditații care sprijinesc cele zece puncte ale lui John Piper. Paragrafele indentate care încep cu iniţialele „DPˮ: sunt scrise de David Powlison.]
Scriu acum în seara dinaintea intervenţiei chirurgicale la prostată. Cred în puterea de vindecare a Lui Dumnezeu - prin minuni şi medicină. Cred că este bine să te rogi pentru ambele feluri de vindecare. Cancerul nu este irosit atunci când este vindecat de Dumnezeu. El este cel care primeşte slava şi de aceea există cancerul. Să nu te rogi pentru vindecarea cancerului înseamnă că ai putea să îl iroseşti. Însă vindecarea nu este întotdeauna planul lui Dumnezeu pentru toţi oamenii. Există multe alte feluri în care îţi poți irosi cancerul. Mă rog pentru mine şi pentru tine, ca să nu ne irosim această durere.
- DP: Eu (David Powlison) adaug aceste meditaţii la cuvintele lui John Piper din dimineaţa de după vestea diagnosticării mele cu cancer la prostată (3 Martie 2006). Cele zece puncte şi primele paragrafe sunt ale lui; paragrafele secunde sunt ale mele.
1. Îţi vei irosi cancerul dacă nu crezi că este plănuit pentru tine de către Dumnezeu.
A spune că Dumnezeu se foloseşte de cancerul nostru dar nu este El cel care îl concepe nu este suficient. Ceea ce Dumnezeu îngăduie, îngăduie cu un motiv. Iar motivul este planul Său. Dacă Dumnezeu anticipează dezvoltarea moleculelor în molecule canceroase, El le poate opri sau nu. Dacă nu le opreşte, are un scop. Din moment ce El este infinit de înţelept, este drept să numim acest scop un plan. Satana este real şi cauzează multe plăceri şi dureri. Însă el nu este ultim, nu are ultimul cuvânt. Aşa că atunci când l-a lovit pe Iov cu o bubă rea (Iov 2:7) Iov îi atribuie aceasta în mod final lui Dumnezeu (2:10) şi scriitorul inspirat cade de acord: „Ei...l-au plâns şi l-au mângâiat pentru toate nenorocirile pe care le trimisese Domnul peste el...ˮ (Iov 42:11). Iți vei irosi cancerul dacă nu crezi că Dumnezeu este Cel care l-a plănuit.
- DP: A recunoaşte mâna Lui plăsmuitoare nu te face stoic sau necinstit si nici optimist artificial. În schimb, realitatea planului Lui Dumnezeu provoacă şi croieşte un drum pentru strigătul tău sincer către singurul Mântuitor adevărat. Planul lui Dumnezeu atrage după sine un discurs sincer, şi nu ne reduce la o tăcere resemnatoare. Luaţi în considerare sinceritatea Psalmilor, a Împăratului Ezechia (Isaia 38), a lui Habacuc 3. Aceşti oameni sunt direcţi şi sinceri în mod credul pentru că ei ştiu că Dumnezeu este Dumnezeu şi îşi pun nădejdea în El. Psalmul 28 te învaţă rugăciunea directă şi plină de pasiune către Dumnezeu. El trebuie să te asculte. El te va asculta. El va continua să lucreze la tine şi la situaţia ta. Acest strigăt vine din nevoia ta de ajutor (28:1-2). Mai apoi numeşte-ţi necazurile înaintea Lui Dumnezeu (28:3-5). Eşti liber să îţi personalizezi propriile amănunte. Adesea în necazurile diverse ale vieţii (Iacov 1:2), cu ceea ce te confrunţi poate nu se aplică la amănuntele cu care David sau Domnul Isus s-au confruntat - însă dinamica credinţei este aceeaşi. Aruncă-ți grjiile asupra Lui, cel care se îngrijeşte de tine, apoi dă glas bucuriei (28:6-7): pacea care întrece orice pricepere dată de Dumnezeu. În cele din urmă, pentru că credinţa întotdeauna lucrează în dragoste, nevoia personală şi bucuria se vor răsfrânge în dragostea pentru aproapele tău (28:8-9). Boala poate să sporească conştientizarea felului în care Dumnezeu în toate detaliile a fost şi este la lucru în viaţa ta.
2. Îţi vei irosi cancerul dacă crezi că este blestem şi nu un dar.
„Acum dar nu este nicio osândire pentru cei ce sunt în Hristos Isus, care nu trăiesc după îndemnurile firii pământeşti, ci după îndemnurile Duhului.ˮ (Romani 8:1) „Hristos ne-a răscumpărat din blestemul Legii, făcându-Se blestem pentru noi.ˮ (Galateni 3:13) „Descântecul nu poate face nimic împotriva lui Iacov, Nici vrăjitoria împotriva lui Israel.ˮ (Numeri 23:23) „Căci Domnul Dumnezeu este un soare şi un scut, Domnul dă îndurare şi slavă, şi nu lipseşte de niciun bine pe cei ce duc o viaţă fără prihană.ˮ (Psalmii 84:11)
- DP: Binecuvântarea vine în ceea ce face Dumnezeu pentru noi, cu noi şi prin noi. El îşi aduce răscumpărarea minunată şi plină de milă în scena blestemului. Cancerul tău în sine este una dintre acele văi ale umbrei morţii (Psalm 23:4) care vin peste fiecare dintre noi: toate ameninţările, pierderile, durerile, nedesăvârșirele, dezamăgireile, relele. Însă în preaiubiţii lui copii, Tatăl nostru lucrează cel mai bun soi de bine prin cele mai cumplite pierderi: uneori vindecarea şi restaurarea trupului (temporar, până la învierea morţilor la viaţa veşnică), sprijinindu-ne şi învăţându-ne întotdeauna că ar trebui să Îl cunoaştem şi să Îl iubim într-un mod mai simplu. În incercarea temeliilor răului, credinţa ta devine mai profundă şi mai reală iar dragostea devine plină de semnificaţie şi înţeleaptă: Iacov 1:2-5, 1 Petru 1:3-9, Romani 5:1-5, Romani 8:18-39.
3. Îţi vei irosi cancerul dacă îţi vei găsi confortul în șansele tale de izbândă mai degrabă decât în Dumnezeu.
Planul lui Dumnezeu cu privire la cancerul tău nu este să te pregătească în calcularea umană raţională a (şanselor) tale. Lumea îşi găseşte consolarea în sorţi. Cu creştinii nu este la fel. Unii îşi numără carele (procentajele de supravieţuire) iar alţii îşi numără caii (efectele secundare ale tratamentului), însă noi ne încredem în Numele Domnului nostru Dumnezeu (Psalmi 20:7). Planul lui Dumnezeu este limpede și îl putem vedea în 2 Corinteni 1:9 „Ba încă ne spunea gândul că trebuie să murim, pentru ca să ne punem încrederea nu în noi înşine, ci în Dumnezeu, care înviază morţii.ˮ Scopul lui Dumnezeu în cancerul tău (printre alte mii de lucruri bune) este să alunge lucrurile false din inimile noastre în aşa fel încât să ne bizuim doar pe El.
- DP: Domnul Dumnezeu însuşi este mângâierea ta. El ți se dăruieşte. Imnul "Be Still My Soul" (n.t: Fii liniştit, suflete al meu) de Katerina von Schlegel evaluează probabilităţile în mod corect: sunt sută la sută convins de suferinţă iar Hristos e sută la sută convins că ne va întâlni, ne va întâmpina, ne va mângâia şi va restaura cele mai pure bucurii ale iubirii. Imnul “How Firm a Foundation” (n.t: „Ce stâncă tare!ˮ) evaluează probabilităţile în aceeaşi manieră: tu eşti sută la sută convins că vei trece prin nenorocirile mormântului iar Mântuitorul tău e sută la sută convins să fie cu tine, să te binecuvânteze prin necazuri şi să îţi sfinţească cea mai mare dintre nenorociri. Cu Dumnezeu nu te joci cu procentajele ci trăieşti cu certitudinile.
4. Îţi vei irosi cancerul dacă refuzi să te gândeşti la moarte.
Cu toţii vom muri dacă Isus îşi amână cea de-a doua venire. Să nu te gândeşti cum va fi când vei părăsi lumea aceasta şi îl vei întâlni pe Dumnezeu este o nebunie. Eclesiastul 7:2 spune: „Mai bine să te duci într-o casă de jale decât să te duci într-o casă de petrecere; căci acolo îţi aduci aminte de sfârşitul oricărui om, şi cine trăieşte îşi pune la inimă lucrul acesta." Cum să aşezi gândul acesta în inimă dacă nu te gândeşti la aceasta? Psalmul 90:12 spune: „Învaţă-ne să ne numărăm bine zilele, ca să căpătăm o inimă înţeleaptă!" Să îţi numeri zilele înseamnă să te gândeşti la cât de puţine sunt zilele şi la momentul când se vor sfârşi. Cum vei căpăta o inimă înţeleaptă dacă refuzi să te gândeşti la aceasta? Ce risipă dacă nu ne gândim la moarte!
- DP: Pavel descrie Duhul Sfânt ca şi certitudinea vieţii nevăzute a acontului lăuntric. Prin credinţă, Domnul ne dăruieşte un gust dulce al realităţii față-în-fața vieţii veşnice în prezenţa Dumnezeului nostru şi a Lui Hristos. Am putea spune că cancerul este un acont al inevitabilei morţi, dăruind un gust amar al realităţii mortalităţii noastre. Cancerul este un indicator care îndreaptă înspre ceva mult mai mare: ultimul vrăjmaş pe care va trebuie să îl înfrunţi. Însă Hristos a învins acest ultim vrăjmaş:1 Corinteni 15. Moartea este înghiţită de biruinţă. Cancerul este un simplu vrăjmaş al petrecerilor de cercetaşi de rond. Nu are nici o putere finală dacă eşti fiu al răscumpărării, aşa că îl vei putea privi în ochi. 5. Îţi vei irosi cancerul dacă crezi că „învingând" cancerul înseamnă să rămâi în viaţă mai degrabă decât să îl preţuieşti pe Hristos.
Scopul lui Satana asupra cancerului diferă de scopul care îl are Dumnezeu. Satana are în plan să distrugă dragostea ta faţă de Hristos. Dumnezeu doreşte să îţi aprofundeze dragostea faţă de Hristos. Cancerul nu câştigă dacă tu mori. Cancerul câştigă dacă tu nu reuşeşti să îl preţuieşti pe Hristos. Planul lui Dumnezeu este să te dezveţe de la sânul lumii şi să te desfăteze de suficiența lui Hristos. Are menirea să te ajute să zici şi să simţi „Ba încă, și acum privesc toate aceste lucruri ca o pierdere, față de prețul nespus de mare al cunoașterii lui Hristos Isus, Domnul meu." Şi să ştiu astfel „Căci pentru mine a trăi este Hristos și a muri este un câştig." (Filipeni 3:8; 1:21)
- DP: Preţuindu-l pe Hristos exprimă cele două activităţi profunde ale credinţei: o nevoie nemaipomenită şi o bucurie neînchipuită. Mulţi dintre psalmi strigă într-o gamă minoră: îl preţuim pe Mântuitor şi avem nevoie ca El să ne mântuie din necazuri reale, păcate reale, suferinţe reale, durere reală. Iar mulţi alți psalmi cântă în gama majoră: îl preţuim pe Mântuitor prin a ne desfăta în El, prin a-L iubi, mulţumindu-i pentru toate beneficiile faţă de noi, bucurându-ne că mântuirea lui este cea mai valoroasă din lume şi că El are ultimul Cuvânt. Şi mulţi alţi psalmi încep într-o gamă şi se încheie în alta. A te bucura de Hristos nu se întâmplă în mod monocromatic; trăieşti întregul spectru de experienţe umane cu el. Să „învingi" cancerul înseamnă să trăieşti ştiind că Tatăl tău are milă pentru fiul său preaiubit, pentru că îţi ştie structura, știe că eşti doar ţărână. Isus Hristos este calea, adevărul şi viaţa. A trăi înseamnă să îl cunoşti pe El, a cunoaşte înseamnă să iubeşti.
6. Îţi vei irosi cancerul dacă îţi vei petrece prea mult timp citind despre cancer şi prea puţin despre Dumnezeu.
Nu este greşit să cunoşti ce este cancerul. Ignoranţa nu este o virtute. Însă momeală de a cunoaşte mai mult şi mai mult şi lipsa de râvnă în a-L cunoaşte pe Dumnezeu mai mult şi mai mult este un simptom al necredinţei. Cancerul are menirea de a ne trezi la realitatea lui Dumnezeu. Are menirea de a pune sentiment şi forţă în spatele poruncii „Să cunoaştem, să căutăm să cunoaştem pe Domnul!" (Osea 6:3) Are menirea de a ne trezi la adevărul lui Daniel 11:32 „Dar aceia din popor care vor cunoaşte pe Dumnezeul lor vor rămâne tari şi vor face mari isprăvi." Are menirea de a ne face stejari de neclintit, indestructibili: „Ci îşi găseşte plăcerea în Legea Domnului, şi zi şi noapte cugetă la Legea Lui! El este ca un pom sădit lângă un izvor de apă, care îşi dă rodul la vremea lui şi ale cărui frunze nu se veştejesc: tot ce începe, duce la bun sfârşit." (Psalm 1:2-3) Ce risipă a cancerului dacă citim zi şi noapte despre cancer şi nu despre Dumnezeu.
- DP: Ceea ce este adevărat în ceea ce citeşti va fi adevărat şi în conversaţiile cu cei din jur. Oamenii îşi vor arăta afecţiunea şi grija prin întrebări despre starea ta de sănătate. Aceasta este bine, însă conversaţiile se opresc cu uşurinţă aici. Aşadar vorbeşte-le deschis despre boala ta, căutând rugăciunile şi sfaturile lor, mai apoi însă schimbă direcţia conversaţiei prin a le spune despre modul credincios prin care Dumnezeu te susţine cu zeci de mii de îndurări. Robert Murray McCheyne din înţelepciune a spus: „Pentru fiecare privire care o arunci spre păcatele tale, priveşte de zece ori la Hristos." Aceasta contracarează tendinţa noastră de a inversa raportul 10:1 meditând la eşecurile noastre, uitând de mila Domnului. Ceea ce a vrut să spună McCheyne despre păcatele noastre putem aplica şi suferinţelor noastre. Pentru fiecare propoziţie care o spui altora despre cancerul tău, spune zece propoziţii despre Dumnezeul tău, nădejdea ta şi ceea ce te învaţă şi binecuvântările mărunte din fiecare zi. Pentru fiecare oră petrecută pentru studiere şi discuţii despre cancer, petrece 10 ore cercetând, discutând şi slujind Domnului. Relaţionează tot ceea ce înveţi despre cancer cu El şi planurile Lui şi nu vei deveni obsedat.
7. Îţi vei irosi cancerul dacă îl laşi să te retragă în solitudine în loc să îţi adânceşti relaţiile cu o afecţiune manifestată.
Când Epafrodit i-a adus darurile lui Pavel trimise de biserica din Filipi s-a îmbolnăvit şi aproape a murit. Pavel le spune Filipenilor „Căci dorea fierbinte să vă vadă pe toţi; şi era foarte mâhnit, pentru că aflaserăţi că a fost bolnav. Ce-i drept, a fost bolnav şi foarte aproape de moarte, dar Dumnezeu a avut milă de el. Şi nu numai de el, ci şi de mine, ca să n-am întristare peste întristare." (Filipeni 2:26-27) Dumnezeu intenționează să creeze o astfel de inimă odată cu cancerul: o inimă plină de afecţiune şi o inimă căreia îi pasă de oameni. Nu îţi irosi cancerul prin a te retrage în tine însuţi.
- DP: Cultura noastră este îngrozită să înfrunte moartea. Este obsedată de medicină. Idolatrizează tinereţea, sănătatea şi energia. Încearcă să ascundă orice urme de slăbiciune şi imperfecţiune. Vei aduce mari binecuvântări celorlalţi printr-o trăire deschisă, crezând şi iubind având slăbiciuni. În mod paradoxal, având relaţii în care eşti rănit şi slab îi va întări pe ceilalţi. „Reciprocitatea" este o stradă cu două sensuri: să dăruieşti generos şi să primeşti cu recunoştinţă. Nevoia ta oferă celor din jur o oportunitate să iubească. Din moment ce dragostea este scopul cel mai înalt în tine, vei învăţa lecţiile cele mai preţioase şi pline de bucurie pe măsură ce vei găsi modalităţi mici prin care să îţi exprimi grija pentru cei din jur, chiar şi când te simţi slab. O slăbiciune care îţi ameninţă viaţa poate fi deopotrivă o eliberare. Ce îţi rămâne de făcut este să te laşi iubit de Dumnezeu şi de aproapele tău şi să îl iubeşti pe Dumnezeu şi pe aproapele tău.
8. Îţi vei irosi cancerul dacă te întristezi ca cei fără nădejde.
Pavel a folosit această frază cu referire la cei a căror fiinţe dragi au murit: „Nu voim, fraţilor, să fiţi în necunoştinţă despre cei ce au adormit, ca să nu vă întristaţi ca ceilalţi, care n-au nădejde." (1 Tesaloniceni 4:13) Moartea aduce întristare. Chiar şi pentru credinciosul care moare, este o pierdere temporară - pierderea trupului şi pierderea celor dragi de aici şi pierderea slujirii pământeşti. Însă întristarea e diferită - este pătrunsă de nădejde. „Da, suntem plini de încredere, şi ne place mult mai mult să părăsim trupul acesta, ca să fim acasă, la Domnul." (2 Corinteni 5:8). Nu îţi irosi cancerul întristându-te ca şi cei fără nădejde.
- DP: Arată lumii acest mod diferit de a simţi întristarea. Pavel a spus că ar fi avut „întristare peste întristare" dacă ar fi murit Epafrodit. Pavel s-a întristat şi a simţit greutatea durerii suferinţei prietenului său. Ar fi suferit întristare peste întristare dacă prietenul lui ar fi murit. Însă această întristare sinceră şi iubitoare îndreptată spre Dumnezeu coexistă cu „bucuraţi-vă întotdeauna" şi „pacea Lui Dumnezeu care întrece orice pricepere" şi „arătând o grijă autentică pentru bunăstarea ta.ˮ Cum te-ai putea gândi că durerea poate coexista cu dragostea, bucuria, pacea şi sensul indestructibil al scopului vieţii? În miezul logicii credinţei acest fapt are sens desăvârşit. În realitate, pentru că ai nădejde, vei simţi suferinţele vieţii mai profund: întristare peste întristare. În contrast, întristarea fără nădejde uneori alege negarea sau evadarea sau felurite activități pentru că nu poate face faţă realităţii fără să devină tulburată. În Hristos, cunoşti miza şi astfel într-un mod profund simţi ceea ce este greşit în lumea noastră decăzută. Nu iei nici durerea dar nici moartea drept sigure. Iubeşti ceea ce este bun şi urăşti ceea ce este rău. În cele din urmă, îl urmezi pe cel care întruchipează „omul durerii, obişnuit cu suferinţa." Însă acest Isus a ales crucea în mod deliberat „pentru bucuria care îi stătea înainte." A trăit şi a murit în nădejdi care s-au adeverit. Durerea lui nu a fost redusă la tăcere de negare sau medicaţie şi nici întinată de disperare, frică, zbătându-se după un strop de speranţă care i-ar putea schimba circumstanţele. Promisiunile finale ale Lui Isus se revarsă cu bucuria unei nădejdi trainice în mijlocul suferinţelor. „Bucuria mea va fi în voi şi va fi deplină. Suferinţa ta va fi prefăcută în bucurie. Nimeni nu vă poate lua bucuria. Cereţi şi vi se va da, ca bucuria voastră să fie deplină. Şi spun aceste lucruri, pe când sunt încă în lume, pentru ca să aibă în ei bucuria Mea deplină." ( selecţie din Ioan 15-17)
9. Îţi vei irosi cancerul dacă tratezi păcatul la fel de lesne ca înainte.
Păcatele ispititoarele sunt la fel de atrăgătoare ca înainte de a te îmbolnăvi de cancer? Dacă da, atunci îţi iroseşti cancerul. Cancerul este creat să distrugă apetitul pentru păcat. Mândria, lăcomia, pofta, ura, neiertarea, nerăbdarea, lenea, procrastinarea - toţi sunt potrivnicii împotriva căruia atacă cancerul. Nu te gândi să lupţi doar împotriva cancerului. Gândeşte-te de asemenea să lupţi împreună cu cancerul. Aceste păcate sunt inamici mai răi decât cancerul. Nu irosi puterea cancerului de a nimici aceşti duşmani. Lasă prezența eternităţii să facă aceste păcate vremelnice să arate cât sunt de zadarnice. „Şi ce ar folosi unui om să câştige toată lumea, dacă s-ar prăpădi sau s-ar pierde pe sine însuşi?" (Luca 9:25)
- DP: Suferinţa e menită să te dezveţe de păcat şi să îţi întărească credinţa. Dacă eşti fără Dumnezeu atunci suferinţa va amplifica păcatul. Vei deveni mai plin de amărăciune, dependent, temător, frenetic, evaziz, sentimental, fără Dumnezeu, în felul cum îţi trăieşti viaţa? Te vei preface că este doar un domeniu din viaţa ta? Vei cădea la învoială cu moartea în condiţiile impuse de tine? Dacă îi aparţii lui Dumnezeu, atunci suferinţa în mâinile lui Hristos te vor schimba, întotdeauna încet, uneori mai repede. Cazi la învoială cu viaţa şi moartea în condiţiile stabilite de El. El te va îmblânzi, te va purifica, te va curăţi de frivolitățile tale. El te va face să ai nevoie de El şi să îl iubeşti. El îţi repune în ordine priorităţile, astfel lucrurile importante vin pe primul loc mai des. El va umbla cu tine, va fi cu Tine. La răstimpuri vei cădea, poate cuprins de iritabilitate sau gânduri negre, escapism sau temeri, însă mereu te va ridica când te vei poticni. Duşmanul tău lăuntric - un cancer moral de zece mii de ori mai fatal decât cancerul tău fizic - va muri pe măsură ce continui să îl cauţi şi să îl găseşti pe Mântuitorul tău. „Pentru Numele Tău, Doamne, iartă-mi fărădelegea, căci mare este! Cine este omul care se teme de Domnul? Aceluia Domnul îi arată calea pe care trebuie s-o aleagă." (Psalm 25)
10. Îţi vei irosi cancerul dacă eşuezi să îl foloseşti ca o mărturie a adevărului şi a slavei lui Hristos.
Creştinii nu se află niciunde printr-un accident divin. Există motive pentru care ajungem într-un anumit loc. Gândeşte-te la spusele Lui Isus despre circumstanţele dureroase neplănuite.„Dar înainte de toate acestea, vor pune mâinile pe voi şi vă vor prigoni: vă vor da pe mâna sinagogilor, vă vor arunca în temniţe, vă vor târî înaintea împăraţilor şi înaintea dregătorilor, din pricina Numelui Meu. Aceste lucruri vi se vor întâmpla ca să fiţi mărturie." (Luca 21:12-13) La fel este şi cu cancerul. Este un prilej să fii o mărturie. Isus este infinit vrednic. Aceasta este o oportunitate favorabilă să arăţi că Isus preţuieşte mai mult decât întreaga ta viaţă. Nu o irosi.
- DP: Isus este viaţa ta. El este omul în faţa căruia orice genunchi se va pleca. El a învins moartea odată pentru totdeauna. El va sfârşi ce a început pentru fiecare din noi. Lasă lumina ta să strălucească după cum trăieşti prin El, din El şi pentru El. Unul dintre imnurile vechi ale bisericii ilustrează astfel:
- Hristos fii cu mine,
- Hristos înlăuntrul meu,
- Hristos în spatele meu,
- Hristos înaintea mea,
- Hristos alături de mine,
- Hristos să mă câştige,
- Hristos să mă mângâie şi să mă restaureze,
- Hristos dedesubtul meu,
- Hristos deasupra mea,
- Hristos în tăcere,
- Hristos în pericol,
- Hristos în inimile tuturor celor care mă iubesc,
- Hristos pe buzele unui prieten sau străin (preluat din imnul "I bind unto myself the name" )
În cancerul tău, vei avea nevoie de fraţii şi surorile tale să depună mărturie despre adevărul şi gloria Lui Hristos, să umble cu tine, să îşi trăiască credinţa alături de tine, să te iubească. Iar tu să faci la fel cu ei şi cu ceilalţi devenind inima care iubeşte cu dragostea Lui Hristos, gura umplută cu speranţă către prietenii tăi şi către străini.
Adu-ţi aminte, nu eşti singur. Vei avea parte de ajutorul de care ai nevoie. „Și Dumnezeul meu să îngrijească de toate trebuințele voastre, după bogăția Sa, în slavă, în Isus Hristos.ˮ (Filipeni 4:19)
Păstorul John