Mort faţă de Lege, Slujind în Duhul, Partea 3

De la Gospel Translations Romanian

Romani 7:1-6

Nu ştiţi, fraţilor, - căci vorbesc unor oameni care cunosc Legea - că Legea are stăpânire asupra omului câtă vreme trăieşte el? 2 Căci femeia măritată este legată prin Lege de bărbatul ei câtă vreme trăieşte el; dar dacă-i moare bărbatul, este dezlegată de legea bărbatului ei. 3 Dacă deci, când îi trăieşte bărbatul, ea se mărită după altul, se va chema preacurvă; dar dacă-i moare bărbatul, este dezlegată de Lege, aşa că nu mai este preacurvă, dacă se mărită după altul. 4 Tot astfel, fraţii mei, prin trupul lui Hristos, şi voi aţi murit în ce priveşte Legea, ca să fiţi ai altuia, adică ai Celui ce a înviat din morţi; şi aceasta, ca să aducem rod pentru Dumnezeu. 5 Căci, când trăiam sub firea noastră pământească, patimile păcatelor, aţâţate de Lege, lucrau în mădularele noastre, şi ne făceau să aducem roade pentru moarte. 6 Dar acum, am fost izbăviţi de Lege, şi suntem morţi faţă de Legea aceasta, care ne ţinea robi, pentru ca să slujim lui Dumnezeu într-un duh nou, iar nu după vechea slovă.

Cuprins 1 Cunoscuţi prin dragostea ca a lui Hristos şi care-L premăreşte pe Hristos 2 Dragostea cere moarte faţă de Lege 3 Legea cea bună un partener al păcatului? 4 Într-un duh nou 5 Trei aplicaţii practice foarte scurte:

Cunoscuţi prin dragostea ca a lui Hristos şi care-L premăreşte pe Hristos

Pavel este absolut pasionat ca noi creştinii să fim cunoscuţi printr-o dragoste ca a lui Hristos şi care-L preamăreşte pe Hristos – dragoste unii pentru alţii, dragoste pentru vecinii noştri, dragoste pentru vrăjmaşii noştri, dragoste pentru etniile neevanghelizate ale lumii, dragoste pentru cei slabi, dragoste pentru cei suferinzi. Şi prin faptul că nu suntem dedicaţi maximizării confortului nostru material şi fizic sau reputaţiei noastre religioase, ci că suntem dedicaţi facerii de cât mai mult bine altora, atât pentru timpul prezent cât şi pentru veşnicie. Şi pentru că această dragoste este pasiunea lui Pavel pentru noi, el este la fel de pasionat ca să fim şi morţi faţă de Lege.

Despre aceasta vreau să vorbesc atât în această dimineaţă cât şi săptămâna viitoare într-un mod mai detaliat. Vreau să ne gândim la Legea lui Dumnezeu. Ce este aceasta? Ce rol are ea în relaţie cu păcatul şi cu dragostea? Care este rolul Legii în legătură cu îndreptăţirea şi sfinţirea? De ce trebuie să murim faţă de această Lege ca să fim oameni iubitori? După ce murim faţă de ea, mai are ea vreo autoritate şi folosinţă în vieţile noastre? Acestea sunt întrebările la care vreau să răspundem astăzi şi săptămâna viitoare.

Mai întâi, de ce spun că pasiunea lui Pavel este ca noi să fim cunoscuţi printr-o dragoste a noastră care este ca a lui Hristos şi care-L preamăreşte pe Hristos? Din acest motiv: remarcaţi la finele versetului 4 că scopul lui este „ca noi să aducem rod pentru Dumnezeu.” Acesta este scopul vieţii creştine. „A aduce rod pentru Dumnezeu.” Ce este această „rodire”? Ei bine, prima roadă şi principala roadă a Duhului este dragostea. Pavel spune în Galateni 5:22. „Roada Duhului este dragostea.”

Dar are Pavel în minte aici roada Duhului? Da. Pentru că uitaţi-vă la finele versetului 6 unde afirmă acelaşi scop, doar că o face cu cuvinte diferite: “pentru ca să slujim lui Dumnezeu într-un duh nou, iar nu după vechea slovă.” Scopul vieţii noastre este să “slujim într-un duh nou.” Acum “a aduce roadă pentru Dumnezeu” din versetul 4 este o expresie paralelă cu “a sluji într-un duh nou” din versetul 6. Deci roada pe care o are Pavel în minte este roada Duhului, şi anume, dragostea.

Am putea merge la Galateni 5 şi găsim lucrul acesta confirmat cu putere. În Galateni 5:1 Pavel spune, “Hristos ne-a izbăvit ca să fim slobozi. Rămâneţi dar tari, şi nu vă plecaţi iarăşi sub jugul robiei,” referindu-se la robia Legii (vezi Galateni 5:2-4). Deci el vorbeşte aici despre aceeaşi izbăvire de Lege despre care vorbeşte în Romani 7:4-6. Apoi în Galateni 5:13 scrie despre relaţia dintre dragoste şi această eliberare faţă de Lege. “Fraţilor, voi aţi fost chemaţi la slobozenie. Numai, nu faceţi din slobozenie o pricină ca să trăiţi pentru firea pământească, ci slujiţi-vă unii altora în dragoste.” Nu spuneţi, “Pentru că nu mai suntem sub Lege ci sub har, să păcătuim.” Libertatea faţă de Lege este de dragul dragostei. Apoi spune în Galateni 5:18, “Dacă sunteţi călăuziţi de Duhul, nu sunteţi sub Lege,” aşa cum spune aici (în Romani 7:6) că noi “slujim lui Dumnezeu într-un duh nou, iar nu după vechea slovă.” Apoi el dă o listă cu roada Duhului, mai ales dragostea, şi adaugă în versetul 23, “Împotriva acestor lucruri nu este lege.”

Deci eu concluzionez că pasiunea inimii lui Pavel pentru noi creştinii este ca vieţile noastre să fie marcate de dragoste. Aceasta este ceea ce se întâmplă atunci când “aducem rod pentru Dumnezeu” (versetul 4) şi când “slujim într-un duh nou” (versetul 6).

Dar acum de ce spun că din cauza acestei pasiuni pentru dragoste, Pavel este pasionat ca noi să murim faţă de Lege? Motivul este absolut uimitor. Motivul este acesta: Legea, care poate fi ea însăşi rezumată la dragoste, devine instrumentul înfrângerii dragostei. Legea ajunge să înfrângă tocmai lucrul pe care-l cere. Noi ştim că Legea se rezumă la dragoste pentru că în Romani 13:8b Pavel spune, “Căci cine iubeşte pe alţii a împlinit Legea.” Şi Romani 13:10 spune, “Dragostea este împlinirea Legii.”

Dragostea cere moarte faţă de Lege

Dar de ce spun că noi trebuie să murim faţă de Lege ca dragostea să înflorească în vieţile noastre? Spun aceasta pentru că aşa ni se spune în versetele 4, 5, şi 6!

Versetul 4: “Tot astfel, fraţii mei, prin trupul lui Hristos, şi voi aţi murit în ce priveşte Legea, ca să fiţi ai altuia, adică ai Celui ce a înviat din morţi; şi aceasta, ca să aducem rod pentru Dumnezeu.” A muri faţă de Lege este mijlocul prin care rodim pentru Dumnezeu – noi trebuie să murim faţă de Legea care cere dragoste pentru ca să aducem roada dragostei pentru Dumnezeu.

Versetul 6: “Dar acum, am fost izbăviţi de Lege, şi suntem morţi faţă de Legea aceasta, care ne ţinea robi, pentru ca să slujim lui Dumnezeu într-un duh nou, iar nu după vechea slovă.” Noi murim faţă de Lege, spune Pavel, “pentru ca să” – acesta este mijlocul prin care – slujim într-un duh nou – adică, să slujim unii altora în dragoste! Moartea faţă de Lege este esenţială pentru dragoste.

Deci întrebarea mai profundă este: De ce? Nu doar, de ce spun aşa, ci de ce trebuie să fie aşa?

Am văzut că pasiunea lui Pavel este ca cei care sunt creştini să trăiască vieţi pline de dragoste. Am văzut că pentru ca acest lucru să se întâmple noi trebuie să murim faţă de Lege. Acum întrebarea este: De ce? De ce trebuie să “fim una cu Hristos printr-o moarte asemănătoare cu a Lui,” aşa cum spune în Romani 6:5, şi astfel să murim faţă de Lege?

Romani 7:5 ne dă răspunsul. Deoarece până în momentul când suntem uniţi cu Hristos în moartea Lui şi înviem cu El la o viaţă nouă, nu avem Duhul lui Dumnezeu şi suntem doar “fire pământească.” Adică, avem doar o natură depravată, păcătoasă fără lucrarea transformatoare a Duhului Sfânt în vieţile noastre. Şi ce devine Legea atunci când întâlneşte această “fire pământească,” sau această natură omenească depravată, nerăscumpărată? Devine, în puterea păcatului, un instrument de înfrângere a propriilor cerinţe.

Versetul 5: “Căci, când trăiam sub firea noastră pământească [= natura omenească depravată, nerăscumpărată], patimile păcatelor, aţâţate de Lege, lucrau în mădularele noastre, şi ne făceau să aducem roade pentru moarte.” Legea însăşi este “sfântă, neprihănită şi bună,” spune Pavel în versetul 12. Dar atunci când întâlnim Legea, atâta timp cât suntem “în firea pământească,” păcatul nostru îşi uneşte forţele cu Legea ca să “aducă roade pentru moarte.” Legea însăşi devine un instrument de înmulţire tocmai a păcatelor pe care Legea însăşi le condamnă (vedeţi 7:8, 13; comparaţi 13:9-10).

De aceea spune Pavel că trebuie să murim faţă de Lege dacă este să aducem roada dragostei.

Legea cea bună un partener al păcatului?

Dar ca să înţelegem ce este această moarte faţă de Lege, trebuie să întrebăm: Cum se face că Legea (care este bună) devine un partener al păcatului în a produce chiar lucrurile pe care Legea le condamnă?

Cheia răspunsului la această întrebare se află în înţelesul cuvântului “fire pământească.” Versetul 5 spune că lucrul acesta se întâmplă atunci când suntem “sub firea pământească.” “Căci, când trăiam sub firea noastră pământească, patimile păcatelor, aţâţate de Lege, lucrau în mădularele noastre, şi ne făceau să aducem roade pentru moarte.” Aici este cheia: “sub firea pământească.”

Ce înseamnă aceasta? Uitaţi-vă la Romani 8:7-9. Aici avem o descriere a ceea ce înseamnă să fii “sub firea pământească” şi o descriere a opusului acestui lucru. “Fiindcă umblarea după lucrurile firii pământeşti este vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu, căci, ea nu se supune Legii lui Dumnezeu, şi nici nu poate să se supună. (8) Deci, cei ce sunt pământeşti [aici este fraza noastră din 7:5], nu pot să placă lui Dumnezeu. (9) Voi însă nu mai sunteţi pământeşti [avem din nou aceeaşi frază], ci duhovniceşti, dacă Duhul lui Dumnezeu locuieşte în adevăr în voi. Dacă n-are cineva Duhul lui Hristos, nu este al Lui.”

Aici avem descrisă persoana din Romani 7:5. A fi “sub firea pământească” sau “pământeşti” este o stare descrisă în patru feluri: 1) versetul 7a, “umblarea după lucrurile firii pământeşti este vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu;” 2) versetul 7b, “ea nu se supune Legii lui Dumnezeu;” 3) versetul 7c, “nici nu poate să se supună [adică să se supună legii lui Dumnezeu];” 4) versetul 8, “Deci, cei ce sunt pământeşti, nu pot să placă lui Dumnezeu.” Şi opusul este să fii “în Duhul” (versetul 9a); sau să ai Duhul lui Dumnezeu care locuieşte în tine – să fii creştin, să aparţii lui Hristos (versetul 9b).

Acum gândiţi-vă la lucrul acesta împreună cu mine. Esenţa naturii noastre păcătoase înainte de convertire – înainte să murim împreună cu Hristos şi să primim Duhul Sfânt – nu este că încălcăm legi specifice. Esenţa condiţiei noastre înainte de convertire este că suntem în vrăjmăşie cu Dumnezeu (versetul 7), şi astfel nu ne supunem şi nu putem să ne supunem voii lui Dumnezeu – Legii lui Dumnezeu (versetul 7b). Esenţa naturii noastre păcătoase este faptul că nu dorim să ni se spună ce să facem. Esenţa păcatului este o pasiune pentru auto-conducere. Noi vom decide pentru noi înşine unde găsim bucuria. Nu vom admite nicio putere sau autoritate finală şi decisivă mai presus de noi înşine. Pe scurt, esenţa păcatului este auto-zeificarea – pasiunea de a fi propriul nostru dumnezeu. Aceasta este ceea ce înseamnă să fii “sub firea pământească.”

Deci păcatul nu este mai întâi încălcarea legii; ci este mai întâi urârea legii. Şi chiar mai înainte de aceasta, este iubirea pe care o avem pentru autoguvernare. A fi „sub firea pământească” înseamnă că nu vrem să ni se spună ce să facem. Vom fi propriul nostru dumnezeu.

Acum suntem într-o poziţie să înţelegem Romani 7:5 şi cum Legea însăşi devine parteneră cu natura păcătoasă ca să producă tocmai lucrurile pe care Legea le condamnă. De exemplu, să zicem că sunteţi o persoană destul de echilibrată, sociabilă, care nu se supără uşor „în firea pământească” – un necredincios fără Duhul lui Hristos. Şi să spunem că Legea spune, „Binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă.” Voi nu ştiţi această lege şi nimeni nu v-o face cunoscută, şi în general, păreţi să acţionaţi în sensul acesta. Nu sunteţi înclinat să răspundeţi cu uşurinţă celor ce vă rănesc. Vă place să faceţi pace şi nu vă supăraţi uşor.

Apoi vine Legea. O persoană, sau o carte (cum ar fi Biblia) spune, „Binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă.” Şi deodată eul din voi care părea iubitor de pace şi îngăduitor (atâta timp cât voi eraţi în control şi deţineaţi autoritatea) se răţoieşte cu împotrivire la ceea ce trebuie să facă. Şi tocmai lucrul pe care l-aţi fi făcut în exterior – să atenuaţi conflictul ca să faceţi pace, să spuneţi ceva drăguţ – acum refuzaţi să-l faceţi. Făceaţi lucrul acesta în exterior atâta timp cât aveaţi controlul. Dar de îndată ce o persoană sau o carte s-a ridicat mai presus de voi cu dreptul de a vă spune ce este drept şi ce este bun pentru voi, natura voastră păcătoasă se trezeşte (vine la viaţă ca să spunem aşa, versetul 8) şi nu-l binecuvântaţi pe cel ce vă blestemă.

Deci Legea a venit, şi păcatul s-a alăturat Legii – a folosit ocazia prezentată de Lege, a fost aţâţat de Lege – ca să facă tocmai lucrul pe care Legea îl condamna. Legea însăşi a aţâţat o neascultare activă faţă de ceea ce tocmai Legea cerea. Aceasta este ceea ce se întâmplă în Romani 7:5, „Căci, când trăiam sub firea noastră pământească [când iubeam să fim propirul nostru dumnezeu şi uram să ni se spună ce să facem], patimile păcatelor, aţâţate de Lege, lucrau în mădularele noastre, şi ne făceau să aducem roade pentru moarte.”

Deci acum am văzut cum Legea (care este bună) devine parteneră cu firea noastră pământească auto-zeificatoare, nesupusă şi păcătoasă ca să producă tocmai lucrurile pe care Legea le condamnă, şi să împiedice tocmai lucrul pe care Legea îl porunceşte, şi anume dragostea.

Într-un duh nou

Deci, spune Pavel, de dragul dragostei voi trebuie să muriţi faţă de Lege (Romani 7:4,6), care ea însăşi se rezumă la dragoste (13:8, 10). Încetaţi să mai existaţi în ce priveşte Legea. Aceasta este soluţia lui Pavel la conspiraţia catastrofică a firii pământeşti şi a Legii de a se uni pentru înmulţirea păcatelor. Noi trebuie să murim “prin trupul lui Hristos” (7:4; 6:5). Prin credinţa în Hristos noi murim împreună cu Hristos. Galateni 5:24, “Cei ce sunt ai lui Hristos Isus, şi-au răstignit firea pământească împreună cu patimile şi poftele ei.” Omul nostru cel vechi, nesupus, revoltat, auto-zeificator, urâtor de lege, moare împreună cu Hristos. Şi noi ne ridicăm ca să trăim o viaţă nouă (6:4). Şi această viaţă nouă este “într-un duh nou, iar nu după vechea slovă (Legea)” (7:6).

Acum suntem în stare să să iubim, spune Pavel. Şi dragostea împlineşte toată Legea (13:8, 10).

Ceea ce vreau să fac săptămâna viitoare este să devin foarte practic şi să întreb: Ei bine, atunci cum trăim viaţa creştină? Mai citim Legea? Ce putem spune despre poruncile din Noul Testament? Are Legea vreun loc în viaţa unui credincios care este “mort faţă de Lege”?

Dar pentru moment, cum să punem în practică mesajul de astăzi?

Trei aplicaţii practice foarte scurte:

1. Realizaţi cât de încăpăţânaţi şi revoltaţi suntem din fire, separaţi de Hristos şi de lucrarea Duhului Său. Nu uitaţi de stricăciunea care mai rămâne în voi. O, cât de mult ar trebui să fim smeriţi de rămăşiţele revoltei şi împotrivirii noastre înverşunate atunci când ni se spune ce este bine pentru noi. Nu aţi gustat lucrul acesta chiar săptămâna trecută? Eu l-am gustat. Îl văd în lume, în familia mea, şi cel mai dureros, în mine. Vedeţi-l. Cunoaşteţi-l. Şi fiţi smeriţi de el.

2. Socotiţi-vă morţi faţă de omul cel vechi. Da, noi am murit faţă de păcat. Dar trebuie să ne şi socotim morţi. În Hristos noi suntem morţi împreună cu El faţă de păcat. Dar acum trebuie să ne îmbrăcăm cu omul cel nou. Trebuie să devenim în fapt ce suntem în realitate în El. Deveniţi ceea ce sunteţi în Hristos – morţi faţă de păcatul mândru şi vii faţă de dragostea smerită.

3. Atunci când vă împiedicaţi şi cădeţi pe calea dragostei, nu priviţi la Lege ca la remediul pentru eşecul vostru. Legea nu este desemnată de Dumnezeu să dea neprihănire pentru îndreptăţirea voastră sau putere pentru sfinţirea voastră. Versetul 4 spune că aţi murit faţă de Lege “ca să fiţi ai altuia, adică ai Celui ce a înviat din morţi.” Legea nu este răspunsul pentru eşecurile noastre în a iubi. Hristos este răspunsul. Hristos cel înviat, viu, puternic, şi prezent – El este cheia pentru dragoste. Cunoaşteţi-L pe El. Încredeţi-vă în El. Iubiţi-L pe El. Preţuiţi-L pe El. Amin.