Meditează mult, rămâi smerit: viaţa minţii şi pericolul mândriei

De la Gospel Translations Romanian

Ce urmeaza reprezinta o transcriere editata din format audio

I Corinthians 8:1-3

“Cât despre cele jertfite idolilor, ştim că toţi avem cunoştinţă. Cunoştinţa însă semeţeşte, iar iubirea zideşte. Iar dacă i se pare cuiva că cunoaşte ceva, încă n-a cunoscut cum trebuie să cunoască. Dar dacă iubeşte cineva pe Dumnezeu, acela este cunoscut de El.”

Referindu-ne la jertfa oferită idolilor: ştim că “toţi cunoaştem”. Această “cunoaştere” umple, dar numai dragostea construieşte. Dacă cineva îşi imaginează că ştie ceva, încă nu ştie ceea c ear trebui să ştie. Dar dacă cineva Îl iubeşte pe Dumnezeu, el este cunoscut de Dumnezeu.

Acest pasaj m-a convins că de multe ori voi vorbi cu cineva fără să iubesc persoana din faţa mea. M-am rugat să mă ajute Dumnezeu să mă uit în ochii respectivei persoane atunci când vorbesc cu ea şi să îmi pese. Am şapte întrebări pe care mi le pun înainte să încep să vorbesc, pentru că este uşor să fiu distras şi emoţionat atunci când vorbesc. Una dintre întrebări este “Mă îngrijorează ce va spune lumea atunci când transmit mesajul meu sau de ce gândeşte Dumnezeu?” Alta este “Oare, eu îi iubesc neinteresat pe aceşti oameni?”

Acest pasaj se referă la acei oameni care, din punct de vedere tehnic, respectă teologia corectă, dar, practice, greşesc în faţa lui Dumnezeu pentru că le lipseşte dragostea. This passage is addressing people that technically have the right theology but were still wrong before God because of their lack of love. Sfântul Apostol Pavel vorbeşte despre jertfele aduse idolilor. Mulţi corinteni proveneau din medii păgâne, care jertfeau idolilor. Unii dintre creştinii maturi înţelegeau că idolii nu reprezentau nimic şi că era în regulă dacă mâncau carnea care fusese aducă jertfă lor. Unii creştini mai slabi însă aveau probleme cu această idee.

Creştinii maturi îi obligau pe cei slabi să consume carnea, iar Sfântul Apostol Pavel le răspunde acestor creştini maturi în felul următor: “Voi nu vă gândiţi la fraţii voştri. Ei nu se simţeau bine mâncând, dar, totuşi, i-aţi forţat să mănânce.” Şi Sfântul Apostol Pavel i-a întrebat: “De ce aţi făcut asta? Dacă aş şti că mâncând carne îi fac rău fratelui meu, nu aş mai mânca niciodată carne.”

Îl admir atât de mult pe Sfântul Apostol Pavel pentru felul în care simte faţă de oameni. În Romani 9, 3 el scrie următoarele: “Căci aş fi dorit să fiu eu însumi anatema de la Hristos pentru fraţii mei, cei de un neam cu mine, după trup.” Oare, voi simţiţi la fel faţă de cei din vieţile voastre? Viaţa Sfântului Apostol Pavel ne arată că el credea în cele spuse.

Unii dintre cei din această încăpere meditează mult la cuvintele Scripturii. Dar provocarea mea pentru voi este aceasta: Cât de mult meditaţi asupra oamenilor? Sau asupra celui pierdut? Când a fost ultima oară când aţi plans pentru cei pierduţi?

Este atât de uşor să ne izolăm de lumea oamenilor pierduţi. Ieşim din ea pentru câtva timp, pentru a medita asupra Scipturilor şi tot aprofundăm meditaţia noastră, iar la un moment dat ne dăm seama că nu îi iubim pe cei pierduţi aşa cum ar trebui. Idea nu este că ar trebui să renunţăm la învăţat, ci că ar trebui să fim în stare să le facem pe amândouă, atât să îi iubim pe oameni, cât şi să cunoaştem Biblia mai bine.

John MacArthur scria acum câţiva ani: “Cunoaşterea este esenţială, dar nu este suficientă.” Sfântul Apostol Pavel scrie în I Corinteni 13, 2, “Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt.”

Unii dintre voi aţi putea fi geniali şi, totuşi, lipsiţi de valoare. Aţi putea fi ca un mare jucător de baschet, care niciodată nu rateaza o lovitura, dar mereu aruncă la coşul celeilalte echipe. El este un aruncător bun, dar distruge echipa.

Oare, de ce Dumnezeu ne-a dat darurile pe care ni le-a dat? Le-a dat pentru noi, nu pentru voi. Pentru că ar trebui să ne întrebăm mereu cum putem să îi ajutăm pe alţii?

Sfântul Apostol Pavel scrie în I Corinteni 8, 2, “Iar dacă i se pare cuiva că cunoaşte ceva, încă n-a cunoscut cum trebuie să cunoască.” Dacă ai şti mai bine, ai folosi ştiinţa ta ca să iubeşti. Există pericolul să te crezi mai bun decât eşti şi să îţi imaginezi că eşti o persoană genială.

Apoi, Sfântul Apostol Pavel mai spune: “Dar dacă iubeşte cineva pe Dumnezeu, acela este cunoscut de El.” (I Corinteni 8, 3). Aici nu este vorba despre informaţie. Atunci când Îl iubeşti pe Dumnezeu, nu cunoşti foarte multe despre El. Tu doar îl iubeşti. Există o relaţie între voi, iar El ştie cine eşti tu.

Unul dintre versetele mele preferate este Galateni 4, 9, “Acum însă, după ce aţi cunoscut pe Dumnezeu, sau mai degrabă după ce aţi fost cunoscuţi de Dumnezeu, cum vă întoarceţi iarăşi la înţelesurile cele slabe şi sărace, cărora iarăşi voiţi să le slujiţi ca înainte?” şi mă uimeşte faptul că Sfântul Apostol Pavel schimbă expresiile aşa. Creatorul universului mă cunoaşte pe mine! Adică, eu chiar vorbesc cu Dumnezeu şi El îmi răspunde!

Vreţi să vă lăudaţi cu ceva? Lăudaţi-vă cu faptul că Dumnezeu vă cunoaşte. Nu vă lăudaţi cu cât ştiţi voi. Ci, lăudaţi-vă că Dumnezeul universului vă spune pe nume.

Unii dintre voi aţi învăţat despre Hristos ani întregi. Dar, oare viaţa voastră arată cumva ca a Lui? Puteţi spune aşa cum spune Sfântul Apostol Pavel: “Fiţi următori ai mei, precum şi eu sunt al lui Hristos.” Îi semănaţi lui Hristos? Iubiţi ca Hristos?