Iubindu-L pe Dumnezeu pentru ceea ce este: Punctul de vedere al unui pastor

De la Gospel Translations Romanian

Salt la:navigare, căutare

Resurse relevante
Mai mult De John Piper
Index de autori
Mai mult Despre Ministerul Pastoral
Index de subiecte
Despre această traducere
English: Loving God for Who He Is: A Pastor's Perspective

© Desiring God

Share this
Misiunea noastră
Aceasta traducere a fost publicată de către Gospel Translations, o formă de pastoraţie accesibilă online, care există pentru a face ca evanghelia centrată pe cărţi şi articole să fie disponibilă gratuit pentru toate naţiunile şi în toate limbile.

Află mai multe (English).
Cum poţi să ne ajuţi
Dacă ştii bine limba engleză, te poţi oferi ca voluntar pentru a traduce.

Află mai multe (English).

De John Piper Despre Ministerul Pastoral

Traducere de Marius Olar

Review Ne poţi ajuta prin Află mai multe (English).



Una dintre cele mai importante descoperiri pe care le-am făcut vreodată este acest adevăr: Dumnezeu este cu atât mai slăvit în mine, cu cât sunt eu mai satisfăcut în El. Acesta este mecanismul care pune în mişcare misiunea mea ca pastor. El influenţează tot ceea ce fac.

Fie că mănânc, beau, predic, sfătuiesc sau orice altceva, scopul meu este să-L slăvesc pe Dumnezeu prin modul în care o fac (1 Cor. 10:31). Ceea ce înseamnă că, scopul meu este să fac acest lucru într-un mod care să arate felul în care slava lui Dumnezeu a împlinit năzuinţele inimii mele. Dacă predicarea mea ar spune că Dumnezeu nu mi-a împlinit propriile nevoi, aceasta ar fi o minciună. Dacă Hristos nu reprezintă mulţumirea inimii mele, m-ar mai crede oamenii atunci când vestesc cuvintele Sale: „Eu sunt Pâinea vieţii. Cine vine la Mine, nu va flămânzi niciodată; şi cine crede în Mine, nu va înseta niciodată.” (Ioan 6:35)?

Măreţia Pâinii este că ea astâmpără foamea. Măreţia Apei Vii este că ea potoleşte setea. Nu ne manifestăm respectul faţă de prospeţimea, abundenţa şi puritatea apei unui izvor de munte cărând găleţi cu apă în sus, pe potecă, pentru a ne aduce aportul nostru din lacurile de la şes. Ne manifestăm respectul faţă de izvor prin setea noastră, punându-ne în genunchi şi bând cu bucurie. Apoi exclamăm: „Ahhhh!” (aceasta-i închinarea!); apoi pornim pe drumul nostru, întăriţi de puterea izvorului (aceasta-i misiunea). Izvorul de munte este cu atât mai slăvit, cu cât suntem noi mai satisfăcuţi de apa lui.

Din nefericire, cei mai mulţi dintre noi am fost învăţaţi că datoria, nu desfătarea, reprezintă modalitatea de slăvire a lui Dumnezeu. Însă, nu ni s-a spus că desfătarea în Dumnezeu este datoria noastră! A fi satisfăcut în Dumnezeu nu reprezintă un supliment opţional la adevărata îndatorire de creştin. Ci este cea mai elementară poruncă dintre toate. „Domnul să-ţi fie desfătarea” (Psalmul 37:4) nu este o sugestie, ci o poruncă. La fel sunt şi: „Slujiţi Domnului cu bucurie” (Psalmul 100:2), şi: „Bucuraţi-vă totdeauna în Domnul” (Fil. 4:4).

Obiectivul misiunii mele este de a arăta tuturor faptul că „...bunătatea Ta [a Domnului] preţuieşte mai mult decât viaţa” (Psalmul 63:3). Iar dacă preţuieşte mai mult decât viaţa, înseamnă că preţuieşte mai mult decât tot ce poate oferi această viaţă. Acest lucru înseamnă că ceea ce satisface nu reprezintă darurile lui Dumnezeu, ci slava lui Dumnezeu; slava iubirii Sale, a puterii Sale, a adevărului, înţelepciunii, sfinţeniei, dreptăţii şi bunătăţii Sale.

Acesta este motivul pentru care Asaf, psalmistul, a exclamat: „Pe cine altul am eu în cer afară de Tine? Şi pe pământ nu-mi găsesc plăcerea în nimeni decât în Tine. Carnea şi inima pot să mi se prăpădească; însă Dumnezeu va fi pururea stânca inimii mele şi partea mea de moştenire.” (Psalmul 73:25-26) Nimic de pe pământ - niciunul dintre darurile bune ale creaţiei lui Dumnezeu – nu a putut satisface inima lui Asaf. Doar Dumnezeu a putut face acest lucru. Asta a vrut să spună şi David atunci când a zis Domnului: „Tu eşti Domnul meu, Tu eşti singura mea fericire!” (Psalmul 16:2).

David şi Asaf ne învaţă prin intermediul propriilor lor dorinţe ce Îl au în centru pe Dumnezeu, că darurile lui Dumnezeu, precum sănătatea, bogăţia şi prosperitatea, nu pot satisface. Doar Dumnezeu poate face acest lucru. Ar fi o îngâmfare să nu-I mulţumim pentru darurile Sale („...nu uita niciuna dintre binefacerile Lui”, Psalmul 103:2); însă, în acelaşi timp, ar însemna idolatrie, să numim dragoste pentru Dumnezeu acea bucurie pe care ne-o dau ele. Atunci când David a zis Domnului: „...înaintea Feţei Tale sunt bucurii nespuse şi desfătări veşnice în dreapta Ta” (Psalmul 16:11), el a vrut să spună, de fapt, că apropierea de Dumnezeu reprezintă singura experienţă din lume care împlineşte cu adevărat.

Nu după darurile lui Dumnezeu tânjeşte David precum un îndrăgostit cu inima frântă. „Cum doreşte un cerb izvoarele de apă, aşa Te doreşte sufletul meu pe Tine, Dumnezeule” (Psalmul 42:1-2). Ceea ce David doreşte să trăiască este o revelaţie a puterii şi a slavei lui Dumnezeu: „Dumnezeule, Tu eşti Dumnezeul meu, pe Tine Te caut! Îmi însetează sufletul după Tine, îmi tânjeşte trupul după Tine, într-un pământ sec, uscat şi fără apă. Aşa Te privesc eu în locaşul cel sfânt, ca să-Ţi văd puterea şi slava” (Psalmul 63:1-2). Doar Dumnezeu poate satisface o inimă precum cea a lui David. Iar David a fost un om după inima lui Dumnezeu. Pentru aceasta am fost creaţi.

Aceasta reprezintă esenţa a ceea ce înseamnă să-L iubeşti pe Dumnezeu – să fii satisfăcut în El. În El! Iubirea de Dumnezeu va include păzirea tuturor poruncilor Lui; va include credinţa în tot Cuvântul Său; va include mulţumirea pentru toate darurile Sale; însă esenţa iubirii de Dumnezeu înseamnă să te bucuri de tot ceea ce este El. Şi tocmai această desfătare de Dumnezeu este cea care-I glorifică numele cel mai mult.

Noi toţi cunoaştem acest lucru, atât în mod intuitiv, cât şi din Scriptură. Ne simţim noi mai onoraţi de dragostea celor care ne slujesc din obligaţie sau de bucuriile care izvorăsc din părtăşie? Soţia mea este cinstită atunci când îi spun: „Mă bucur să-mi petrec timpul cu tine.” Fericirea mea este ecoul măreţiei ei. Şi la fel este şi cu Dumnezeu. El este cu atât mai slăvit în noi, cu cât suntem noi mai satisfăcuţi în El.

Niciunul dintre noi n-a ajuns la o satisfacţie perfectă în Dumnezeu. Adesea sunt mâhnit când inima mea cârteşte la pierderea confortului lumesc. Însă eu am gustat că Domnul este bun. Prin harul lui Dumnezeu eu acum cunosc izvorul bucuriei veşnice. Şi astfel mă bucur să-mi petrec zilele îmbiind oamenii spre bucurie, până când vor spune împreună cu mine: „Un lucru cer de la Domnul, şi-l doresc fierbinte: aş vrea să locuiesc toată viaţa mea în casa Domnului, ca să privesc frumuseţea Domnului, şi să mă minunez de Templul Lui.” (Psalmul 27:4)