Eu Mă îndur de oricine vreau să Mă îndur

De la Gospel Translations Romanian

Exodul 33:12-19

Moise a zis DOMNULUI: „Iată, Tu îmi zici: „Du pe poporul acesta!” Şi nu-mi arăţi pe cine vei trimite cu mine. Însă, Tu ai zis: „Eu te cunosc pe nume şi ai căpătat trecere înaintea Mea!” Acum, dacă am căpătat trecere înaintea Ta, arată-mi căile Tale; atunci Te voi cunoaşte şi voi avea trecere înaintea Ta. Şi gândeşte-Te că neamul aceasta este poporul Tău!” Domnul a răspuns: „Voi merge Eu însumi cu tine şi îţi voi da odihnă.”  Moise i-a zis: „Dacă nu mergi Tu însuţi cu noi, nu ne lăsa să plecăm de aici. Cum se va şti că am căpătat trecere înaintea Ta, eu şi poporul Tău? Oare nu când vei merge Tu cu noi şi când prin aceasta vom fi deosebiţi, eu şi poporul Tău, de toate popoarele de pe faţa pământului?”

DOMNUL a zis lui Moise: „Domnul a zis lui Moise: „Voi face şi ceea ce-Mi ceri acum, căci ai căpătat trecere înaintea Mea şi te cunosc pe nume!” Moise a zis: „Arată-mi slava Ta!” Domnul a răspuns: „Voi face să treacă pe dinaintea ta toată frumuseţea Mea şi voi chema Numele Domnului înaintea ta; Eu Mă îndur de cine vreau să Mă îndur şi am milă de cine vreau să am milă!”

În Exod 33:18 Moise pledează cu Dumnezeu: Moise a zis: „Arată-mi slava Ta!” Domnul a răspuns: „Voi face să treacă pe dinaintea ta toată frumuseţea Mea şi voi chema Numele DOMNULUI înaintea ta; Eu Mă îndur de cine vreau să Mă îndur şi am milă de cine vreau să am milă!”

Cuprins 1 Gloria lui Dumnezeu și Numele lui Dumnezeu 2 Slava lui Dumnezeu este libertatea Sa suverană 3 Cererea uimitoare a lui Moise 4 De ce face Moise acestă cerere? 5 Teologie și viața de zi cu zi 6 Doctrina alegerilor necondiționate 7 Cinci pasaje asupra alegerii necondiționate 8 Patru implicații practice ale acestei doctrine

Gloria lui Dumnezeu și Numele lui Dumnezeu

Moise cere să vadă slava lui Dumnezeu. Dumnezeu îi proclamă lui Numele Său. Cu alte cuvinte, dacă înțelegeți Numele lui Dumnezeu, ați văzut slava Lui. Dumnezeu nu joacă jocuri cu Moise când Moise strigă: „Arată-mi slava Ta!” și Dumnezeu răspunde: „Acesta este Numele meu!” Numele lui Dumnezeu reprezintă manifestările gloriei Sale. Numele din versetul 19 este Yahve, același nume pe care l-am văzut săptămâna trecută (DOMNUL, în versiunile din Bibliile voastre). Dar de data aceasta i se dă o altă explicație Numelui: „Eu Mă îndur de cine vreau să Mă îndur şi am milă de cine vreau să am milă!”

În Exodul 3:14, numele DOMNULUI a fost explicat prin cuvintele „Eu sunt CEL ce sunt.” Aici este explicat cu cuvintele: „Eu Mă îndur de oricine vreau să Mă îndur.” Observați cum aceste fraze sunt construite în același mod. În Exodul 3:14 accentul a fost pus pe existența lui Dumnezeu - că El este ceea ce este fără ca nimic din afara Lui să îi determine personalitatea sau puterea. În Exodul 33:19 accentul se pune pe acțiunea plină de bunătate a lui Dumnezeu - că El face ceea ce face fără ca nimic din afara Lui să-I determine alegerile. Aceasta este ceea ce Dumnezeu dezvăluie despre sine însuși când Moise cere să vadă slava lui Dumnezeu.

Slava lui Dumnezeu este libertatea Sa suverană

Prin urmare, aș extrage pentru noi această doctrină în această dimineață: Slava lui Dumnezeu este de a fi îndurător față de oricine iubește, exceptând orice constrângere care provine din afara propriei sale voințe. Sau alt mod de a spune că LIBERTATEA suverană este esențială pentru Numele lui Dumnezeu.

Dumnezeu este absolut liber de constrângerile creației sale. Înclinațiile voinței sale se mișcă în direcții pe care le determină singur. Orice influențe par să-și schimbe voința sunt influențe pe care le-a menit în cele din urmă. Alegerea Sa de a arăta îndurarea unei persoane și nu a alteia este o alegere care provine din misterul suveranității sale și nu în voia creaturii Sale. Iar Exodul 33:18-19 ne învață că această libertate autodeterminantă a lui Dumnezeu este Numele și Gloria Sa. Dacă Dumnezeu ar renunța vreodată la suveranitatea libertății sale în a-și împărți mila, El ar înceta să mai fie glorios, nu ar mai fi Yahve, Dumnezeul Bibliei.

Cererea uimitoare a lui Moise

Înainte de a despacheta unele dintre implicațiile practice ale acestei doctrine, să punem contextul în prim plan. Acest lucru ne va ajuta să vedem ce implicații a avut această doctrină pentru Moise. Dacă privim înapoi în capitolul 32, poporul Israel s-a răzvrătit împotriva lui Dumnezeu, făcând un vițel de aur căruia să i se închine. Dumnezeu a spus lui Moise în Exodul 32:9: „Am văzut pe poporul acesta și, iată, este un popor încăpăţânat, Acum, lasă-Mă; mânia Mea are să se aprindă împotriva lor: şi-i voi mistui.”

Moise răspunde lui Dumnezeu (în versetele 11-13) cu o rugăciune disperată pentru popor. El își construiește argumentul nu pe baza meritelor lui Israel, ci pe baza meritului lui Dumnezeu. „Numele Tău va fi profanat printre egipteni și cuvântul Tău față de părinți nu va sta în picioare.” Dumnezeu a fost înduplecat, în loc să distrugă întregul popor, El îi însărcinează pe fiii lui Levi să ucidă 3.000 de oameni (32:25-29) și mai apoi lovește poporul cu urgie (32:35).

Atunci Dumnezeu își reia intenția de a trimite pe Israeliți în Țara Promisă. În versetul 34, Dumnezeu îi spune lui Moise: „Du-te, dar, şi du poporul unde ţi-am spus. Iată, Îngerul Meu va merge înaintea ta.” Dar Moise nu se mulțumește cu un înger necunoscut. În capitolul 33 cu versetul 15 el spune: „Dacă nu mergi Tu însuţi cu noi, nu ne lăsa să plecăm de aici.”

Aceasta este o cerere uimitoare. Căci Dumnezeu a spus în 33:3: „Dar Eu nu Mă voi sui în mijlocul tău, ca să nu te prăpădesc pe drum, căci eşti un popor încăpăţânat.” Cu alte cuvinte, Dumnezeu spusese că, dacă se duce cu ei, îi va șterge de pe drum. Dar Moise spune că dacă Dumnezeu nu va merge cu ei, nici el nu va merge. Moise perseverează pentru ceva inimaginabil - ca un Dumnezeu sfânt să aibă atâta milă pentru un popor încăpățânat, că nu doar va merge cu ei în Țara Promisă, ci, așa cum spune în 33:16, că Dumnezeu îi va face prin aceasta să fie deosebiţi, de toate popoarele de pe faţa pământului.

Dacă cererea lui Moise era de neconceput, răspunsul lui Dumnezeu din Exod 33:17 a fost de două ori mai mult. El spune pur și simplu: „Domnul a zis lui Moise: „Voi face şi ceea ce-Mi ceri acum, căci ai căpătat trecere înaintea Mea şi te cunosc pe nume!” Cu alte cuvinte, Dumnezeu spune Da, El va merge cu acest popor încăpăţânat. El va lăsa harul pe care îl va da lui Moise să curgă peste acest popor răzvrătit. Puteți vedea din Exodul 34:9 că această decizie a lui Dumnezeu de a merge cu poporul este harul absolut. Acolo, Moise spune: „Doamne, dacă am căpătat trecere înaintea Ta, Te rog să mergi în mijlocul nostru, Doamne; poporul acesta este în adevăr un popor încăpăţânat.” Oamenii nu merită binecuvântarea prezenței lui Dumnezeu, sunt încăpăţânati. Dar în îndurarea Lui, Dumnezeu le va da o altă șansă să-L urmeze în ascultare.

De ce face Moise acestă cerere?

Acum, se ridică întrebarea de ce, în 33:18, Moise s-a rugat să vadă slava lui Dumnezeu? „Te rog, arată-mi slava Ta.” Cred că motivul a fost următorul: Moise știa că cererea lui pentru prezența lui Dumnezeu cu un popor încăpățânat nu ar avea niciodată succes dacă s-ar baza pe oricare din calificările lui sau ale poporului. (În capitolul 34:9 el s-a inclus în păcatul și nelegiuirea poporului.) Deci, pentru ca Moise să aibă încredințarea că Dumnezeu ar fi atât de îndurător cu Israel, trebuia să aibă o temelie în Dumnezeu și nu în el sau în popor. Avea nevoie de o întrezărire a naturii lui Dumnezeu.

El știa că Dumnezeu era un Dumnezeu plin de slavă și glorie. Dar a fost această glorie de o asemenea natură încât să-l încurajeze pe Moise să creadă că Dumnezeu ar fi cu adevărat îndurător cu un popor încăpățânat? Așadar, Moise spune: „Arată-mi slava ta. Lasă-mă să arunc o privire asupra naturii tale divine. Permite-mi să văd semnificația Numelui Tău mare. Arată-mi fundamentul acestei promisiuni uimitoare. Dă-mi o garanție că îți vei îndeplini prezența mântuitoare față de acest popor încăpățânat!”

Acest Dumnezeu răspunde în versetul 19: „Voi face să treacă pe dinaintea ta toată frumuseţea Mea şi voi chema Numele Domnului înaintea ta; Eu Mă îndur de cine vreau să Mă îndur şi am milă de cine vreau să am milă!”. Cu alte cuvinte, atunci când Moise cere să privească slava lui Dumnezeu, Dumnezeu își revelează, ca primă importanță, Numele său, pe care îl explică cu cuvintele: „Eu Mă îndur de cine vreau să Mă îndur.”

Astfel, în contextul Vechiului Testament, declararea libertății absolute a lui Dumnezeu de a fi îndurător față de cine îi place este menită să dea speranță și certitudine lui Moise că Dumnezeu într-adevăr poate și va fi milostiv față de poporul încăpățânat din Israel și să meargă cu ei în Țara Promisă.

Teologie și viața de zi cu zi

Biblia nu ne dăruiește niciodată o privire asupra naturii lui Dumnezeu doar pentru discuții intelectuale. Biblia ne descoperă Numele și Gloria lui Dumnezeu pentru înțelegerea noastră, pentru a ne ajuta să-L respectăm pe Dumnezeu și să îl iubim, să ne încredem în El și să-L ascultăm. Deci, când Dumnezeu stă înaintea lui Moise și își descoperă sufletul său în modul cel mai intim - gloria libertății divine absolute - o face pentru un scop foarte practic, și anume, de a-L încuraja pe Moise să-și îndeplinească misiunea de a conduce un popor încăpățânat în Țara Promisă.

Cele mai adânci doctrine ale lui Dumnezeu au de-a face cu viața de zi cu zi. Teologia este cea mai relevantă și mai practică dintre toate disciplinele umane. Dacă aceasta nu este experiența noastră, este fie pentru că teologia noastră este neadevărată, fie pentru că apelăm la ea într-un spirit de lipsă de respect și o considerăm un joc. Doctrinele lui Dumnezeu descoperite în Biblie sunt de o importanță imensă personală, practică și veșnică. Oh, cum ar trebui să studiem Numele și Slava lui Dumnezeu. Dumnezeul Exodului din capitolul 33 versetul 19 este practic necunoscut în viața bisericilor Americane populare de astăzi.

Relevanța practică a libertății lui Dumnezeu pentru Moise conduce la niște implicații practice și pentru noi. Dar înainte de a despacheta unele dintre acestea, haideți să definim doctrina noastră mai precis și să cercetăm fundația sa biblică mai pe larg.

Doctrina alegerilor necondiționate

Am afirmat doctrina acestui text cu aceste cuvinte: Slava lui Dumnezeu este de a fi milostiv cu oricine vrea, în afară de orice constrângere care se produce în afara voinței sale. Sau: libertatea suverană a lui Dumnezeu este esențială pentru Numele său. Când această doctrină se aplică mântuirii în mod individual al oamenilor, se numește „alegere necondiționată.” „Alegerea” se referă la alegerea pe care Dumnezeu o face pentru cei care vor fi mântuiți, iar „necondiționat” se referă la faptul că alegerea Sa, nu se bazează pe nici o condiție sau calificare pe care o au oamenii. Aceasta provine din misterul voinței suverane a Lui Dumnezeu.

Săptămâna trecută am încercat să întrebăm de ce Dumnezeu este așa cum este și răspunsul pe care l-am primit de la El a fost: EU SUNT CEL CE SUNT. Nu există nimic în afara lui Dumnezeu care să-l facă așa cum este El. Ființa lui provine din sine. El pur și simplu este Cel care este din veșnicie în veșnicie. Putem să ne închinăm plini de uimire sau să ne revoltăm în necredință.

În această săptămână încercăm să punem întrebarea de ce Dumnezeu a fost îndurător cu mine și răspunsul pe care îl primim de la El este: MĂ VOI ÎNDURA DE ORICINE VREAU SĂ MĂ ÎNDUR. Nu există nimic în afara Lui Dumnezeu care să constrângă alegerea lui bună față de mine. Alegerile Lui își au originea în Sine. El alege liber independent de condițiile pe care le-am putea îndeplini noi. Putem să fim încrezători în libertatea suverană și să ne închinăm cu recunoștință. Sau ne putem revolta împotriva acestei autorități absolute și vom confirma că am fost trecuți cu vederea. Doctrina alegerii necondiționate este înrădăcinată în natura lui Dumnezeu. Numai Numele său, gloria Sa lăuntrică, este acesta: MĂ VOI ÎNDURA DE ORICINE VREAU SĂ MĂ ÎNDUR. Dacă Dumnezeu nu ar fi fost liber în harul pe care-l dă, El nu ar fi Dumnezeu. Acesta este Numele lui!

Cinci pasaje asupra alegerii necondiționate

Dintre numeroasele pasaje din Noul Testament care oferă o temelie mai largă a acestei doctrine biblice, permiteți-mi să menționez doar cinci.

1. Romani 9:14-18

În primul rând, Romani 9:14-18. Acest capitol mi-a capturat mintea și inima de acum cincisprezece ani încât am scris o carte în care încerc să îl înțeleg. Cartea este „Î ndreptățirea lui Dumnezeu” (Baker Book House, 1983). În prefață am spus: De îndată ce studiile mele doctorale au fost terminate în 1974, mi-am dedicat timpul scrierii unei cărți despre Romani 9. Dumnezeul lui Romani 9 m-a captivat în timp ce eram încă student la seminar. Nici o altă ilustrație a lui Dumnezeu nu mi-a fost niciodată poruncită ca fiind mai adevărată decât ceea ce trebuia să fie Creatorul. Dacă există un Dumnezeu, El trebuie să fie Dumnezeul Romanilor 9. După șapte ani de efort pentru a înțelege acest capitol, încă mi se pare că esența lui este aceasta: neprihănirea lui Dumnezeu constă în faptul că El este un Dumnezeu glorios în mod absolut, refuzând fie mai prejos decât glorios. A fost desfătarea vieții mele în acești ani să privesc acest Dumnezeu și să mă gândesc adânc la minunata suveranitate. Dacă această carte nu ar fi fost niciodată publicată, aceasta tot ar fi o comoară pentru mine. Nimeni nu m-a rugat să o scriu. Puțini oameni știau că va fi publicată. Marele Subiect mi-a atras atenția. Și Lui îi datorez „voința și alergatul.”

Pavel întreabă: „Deci ce vom zice? Nu cumva este nedreptate în Dumnezeu? Nicidecum! Căci El a zis lui Moise: „Voi avea milă de oricine-Mi va plăcea să am milă; şi Mă voi îndura de oricine-Mi va plăcea să Mă îndur.” Căci Scriptura spune lui Faraon: „Te-am ridicat înadins, ca să-Mi arăt în tine puterea Mea şi pentru ca Numele Meu să fie vestit în tot pământul.” Astfel, El are milă de cine vrea, şi împietreşte pe cine vrea.

Pavel extrage din Exod 33:19 aceeași doctrină pe care o avem noi. Temelia milostivirii lui Dumnezeu față de mine nu este voința mea, ci voința Lui. Când îl aleg pe Dumnezeu, este pentru că El m-a ales mai întâi. Voința mea nu este suverană și nu se auto-determină, doar a lui Dumnezeu este.

2. Faptele Apostolilor 13:48

În al doilea rând, în Faptele Apostolilor 13:48, Luca consemnează pentru noi predicarea lui Pavel în sinagoga din Antiohia din Pisidia. Apoi el interpretează pentru noi cum trebuie să înțelegem răspunsul la acest mesaj din versetul 48: „Şi toţi cei ce erau rânduiţi să capete viaţa veşnică au crezut.”

Cu alte cuvinte, nu credința poporului a determinat dacă Dumnezeu i-ar rândui la viața veșnică. Chiar opusul: rânduirea prealabilă a lui Dumnezeu a determinat cine va crede. Credința este un dar al harului lui Dumnezeu și harul de salvare este dat oricui dorește Dumnezeu - necondiționat.

3. Ioan 10:26

În al treilea rând, textul din Ioan 10:26 este foarte asemănător. În Faptele Apostolilor 13:48 am învățat de ce unii oameni cred. În Ioan 10:26 Isus ne spune de ce unii oameni nu cred. El spune: „Dar voi nu credeţi, pentru că, după cum v-am spus, nu sunteţi din oile Mele.” Cu alte cuvinte, credința voastră nu vă face o oaie. A fi o oaie din Oile Lui vă dă posibilitatea să credeți. Nu te-ai transformat într-un copil al lui Dumnezeu, din propria inițiativă, de a crede. Dumnezeu te face să fii copil al lui Dumnezeu, ca să ai o natură care să poată crede (Ioan 1:13). El este îndurător față de cine vrea să fie îndurător.

4. Efeseni 1:4-5

În al patrulea rând, Efeseni 1: 4-5. „În El, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinţi şi fără prihană înaintea Lui, după ce, în dragostea Lui, ne-a rânduit mai dinainte să fim înfiaţi prin Isus Hristos, după buna plăcere a voii Sale.” Dumnezeu își păstrează libertatea în eliberarea harului său, astfel încât atunci când ne lăudăm, ne vom lăuda în Domnul și nu în noi înșine. Toate alegerile lui sunt de dragul slavei harului său.

5. 2 Petru 1:10

În al cincilea rând, 2 Petru 1:10. Dacă slava și numele lui Dumnezeu reprezintă libertatea Sa suverană, atunci cum ar trebui să ne gândim la credința noastră și la ascultarea noastră? Petru ne dă răspunsul, el spune: „De aceea, fraţilor, căutaţi cu atât mai mult să vă întăriţi chemarea şi alegerea voastră; căci, dacă faceţi lucrul acesta, nu veţi aluneca niciodată.” Cu alte cuvinte, râvna credinței și ascultării nu ne face să fim aleși, ci confirmă faptul că suntem aleși. Credința și ascultarea sunt un dar, iar posesia darului este o confirmare a favorului făcut de Cel care L-a dăruit. Dumnezeu nu este mișcat să ne aleagă din cauza credinței noastre. Suntem mișcați pentru a avea credință pentru că Dumnezeu ne-a ales. El se îndură de cine vrea să se îndure.

Deci, doctrina alegerii necondiționate nu este rezultatul unui text izolat. Are o fundație biblică largă - mult mai largă decât am văzut aici. Și aceasta este ceea ce ar trebui să ne așteptăm, deoarece doctrina este înrădăcinată chiar în Numele lui Dumnezeu și este inima slavei Sale.

Patru implicații practice ale acestei doctrine

Acum trebuie să ne întoarcem la câteva implicații practice ale acestei doctrine asupra noastră.

1. Smerenie pentru cei mai buni sfinți.
2. Speranță pentru cei mai răi dintre păcătoși.
3. Ajutor pentru cauza misiunilor.
4. Omagiu pentru Numele lui Dumnezeu.

1. Smerenie pentru cei mai buni sfinți.

Nu există nici o doctrină care să tindă mai mult spre smerenia sfinților decât doctrina că orice virtute pe care o posedă este datorată harului suveran al lui Dumnezeu. Ah, cum trebuie să stăruim în adevărul că credința noastră este un dar absolut liber și nemeritat. Te vei cutremura când îți vei da seama cât ești de dependent de Dumnezeu.

Voi ați fost morți în greșelile și păcatele voastre, incapabili să ridicați degetul mic al voinței voastre ca să îi fiți plăcuți Lui Dumnezeu (Romani 8:7-8, Efeseni 2:1, Ioan 15:5). Iar Dumnezeu, în harul absolut liber și necondiționat, te-a favorizat și te-a făcut viu. El ți-a scos inima de piatră și ți-a dat o inimă nouă de carne, cu voința de a crede și de a asculta. Prin urmare, fiecare act de credință și orice sugestie de ascultare este lucrarea harului lui Dumnezeu în viața voastră. Acest lucru ar trebui să ne smerească până la pământ și să înlăture din viața noastră fiecare mișcare a mândriei. Doctrina alegerii necondiționate înseamnă smerenie pentru cei mai buni sfinți.

2. Speranță pentru cei mai răi dintre păcătoși.

Aceasta este doctrina dată lui Moise. Moise avea nevoie de speranță în faptul că Dumnezeu ar avea cu adevărat milă de un popor încăpățânat care tocmai a comis idolatrie și l-a disprețuit pe Dumnezeul care i-a scos din Egipt. Pentru a da lui Moise speranță și încrederea de care avea nevoie, Dumnezeu a spus: MĂ VOI ÎNDURA DE ORICINE VREAU SĂ MĂ ÎNDUR.

Cu alte cuvinte, deoarece alegerile mele nu depind de gradul de rău sau de bine din om, ci numai de voința mea suverană, nimeni nu poate spune că este prea rău pentru a i se arăta harul. Doctrina alegerii necondiționate este marea doctrină a speranței pentru cei mai răi dintre păcătoși. Aceasta înseamnă că atunci când este vorba de a fi un candidat pentru har, trecutul tău nu are nimic de-a face cu alegerea lui Dumnezeu.

Dacă astăzi există cineva care nu a fost născut din nou și nu a fost adus la credința mântuitoare în Isus Hristos, nu vă adânciți în deznădejde, gândindu-vă că depravarea excesivă sau dificultățile vieții voastre trecute sunt un obstacol insurmontabil în lucrarea plină de har a lui Dumnezeu în viața voastră. Dumnezeu iubește să-și mărească libertatea harului său salvându-I pe cei mai răi dintre păcătoși.

Întoarce-te din păcatul tău chemă-l pe Domnul. Chiar și în acest mesaj El este milostiv față de voi și vă oferă o încurajare puternică pentru a veni la El si a-I cere milă. Doctrina alegerilor necondiționate înseamnă speranță pentru cei mai răi dintre păcătoși. „Veniţi totuşi să ne judecăm, zice Domnul. De vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, se vor face albe ca zăpada; de vor fi roşii ca purpura, se vor face ca lâna.” (Isaia 1:18).

3. Ajutor pentru cauza misiunilor

Dacă această doctrină înseamnă speranță pentru cei mai răi dintre păcătoși, atunci înseamnă și ajutor pentru cauza misiunilor. David Brainerd, tânărul misionar al indienilor din Noua Anglie, acum 200 de ani, și-a luat putere din nou și din nou din această doctrină, la fel ca sute de alți misionari.

Luni, 25 iunie 1744, Brainerd a scris în jurnalul său: „Am fost în stare să strig către Dumnezeu pentru indienii mei săraci și, deși lucrarea convertirii lor a fost imposibilă cu omul, totuși cu Dumnezeu am văzut că toate lucrurile erau posibile, credința mea fost mult întărită.” Misionarii nu trebuie niciodată să fie deznădăjduiți ca și cum vreun popor sau trib ar fi prea împietrit sau prea rău ca Dumnezeu să îl aducă la viață. El se va îndura de cine va vrea să se îndure. Și astfel nu depinde în cele din urmă de voința sau de conducerea misionarului sau a poporului ci de Dumnezeu. Există mereu speranță pentru cel mai rău dintre păcătoși și astfel există întotdeauna ajutor pentru cauza misiunilor.

4. Omagiu pentru Numele lui Dumnezeu

Numele lui Dumnezeu este MĂ VOI ÎNDURA DE ORICINE-MI VA PLĂCEA SĂ MĂ ÎNDUR. Libertatea sa suverană este slava Lui. Dacă l-am cunoaște pe Dumnezeu pentru cine este, am fi un popor diferit. O, cât de plini de reverență, de umilință și blândețe am fi. Am sta în uimire față de absolutismul libertății sale suverane, ne-am arunca cu fața la pământ în Prezența Lui. Ne-am teme de orice atitudine care l-ar bagateliza. Și ne-am bucura cu o bucurie negrăită și glorificată că ne-a arătat favoare nemeritată.