Despre împlinirea așteptărilor

De la Gospel Translations Romanian

Mă bucur că apostolul Pavel ne-a scris cum a învățat să fie mulțumit. (Filipeni. 4:11). Acest har al caracterului creștin n-a ajuns ușor până la mine, desigur. Într-o zi stăteam în fața oglinzii din dormitor și enumeram șapte lucruri diferite ”rele” la corpul meu – lucruri care deseori mă măcinau și despre care murmuram în sinea mea. Unele dintre aceste lucruri țineau doar de aparență, și-mi afectau doar, aspectul fizic, precum chelia pe care am avut- o de la vârsta de 25 de ani.

Alte lucruri care erau (și încă sunt) “rele” erau de natură practică, și a fost mult mai greu să fiu mulțumit de ele. Încă îmi pot aminti cum încercam să joc baseball ca și copil în școala elementară. Nu puteam nici să lovesc nici să prind bine pentru că nu puteam să-mi dau seama unde este mingea, sau să evaluez cât de repede venea la mine. Am aflat abia ani mai târziu că neputința mea de a juca baseball era datorată vederii mele monoculare – incapacitatea de a focaliza mai mult de un singur ochi odată. Percepția de profunzime, care este normală la majoritatea oamenilor, se bazează pe vederea binoculară – abilitatea de a focaliza ambii ochi deodată pentru a evalua bine distanța.

Celălalt handicap al meu este o totală pierdere a auzului la o ureche. Acest lucru îmi provoacă deseori rușine când oamenii îmi vorbesc și nu-i aud, și par, așadar, că-i ignor, sau când sunt în societate și încerc să port o conversație cu cineva care se află pe partea urechii mele surde. Chiar simțul nostru de direcționare vine de la o diferență de o milisecundă a sunetului care ajunge la urechile noastre pe fiecare parte a capului nostru. Doar cu o ureche funcțională, n-am deloc simțul direcției bune. De exemplu, când soția mea mă cheamă de undeva din casă, deseori trebuie să întreb, ”Unde ești ?”

Realizez că defectele mele fizice sunt, în cel mai rău caz, doar inconveniente care nu pot fi comparate cu handicapuri serioase, precum orbirea totală, surditatea, sau paralizia. Cu toate acestea, în anii trecuți, aceste defecte m-au făcut de multe ori să fiu nemulțumit. De fapt, în acea zi când stăteam în fața oglinzii și număram acele șapte lucruri rele, eram mai mult decât nemulțumit. Mă luptam cu sindromul ”de ce mi se întâmplă mie asta” ?

Cum am învățat mulțumirea în aceste circumstanțe ? În același fel în care cineva cu defecte mai mari sau mai mici poate: acordând atenție adevărului minunat că Dumnezeu m-a făcut așa cum sunt. În Psalmul 139:13 (Cornilescu) citim, “Tu mi-ai întocmit rănunchii; Tu m-ai țesut în pântecele mamei mele.” Biblia ne învață că Dumnezeu ne-a făcut pe fiecare dintre noi așa cum suntem. Acest lucru nu trece cu vederea realitățile moștenirii genetice și a proceselor biologice. Înseamnă că Dumnezeu supraveghează acei factori astfel încât Biblia poate spune cu exactitate că Domnul ne-a întocmit pe noi toți în mod unic în pântecele mamelor noastre.

A trebuit să învăț că fizic sunt așa cum sunt pentru că Dumnezeul suveran- care m-a iubit și l-a trimis pe Fiul Său să moară pentru mine- m-a făcut astfel— întreg cu toate problemele mele funcționale și înfățișarea mea. Sunt făcut în chip minunat și cu mare atenție (Ps. 139:14). Caracteristicile mele fizice — defecte și tot — sunt rezultatul unei munci migăloase, intime, detaliate și creative a lui Dumnezeu.

Asta mă aduce la un alt adevăr care m-a ajutat să învăț mulțumirea. Dumnezeu nu doar m-a întocmit în pântecele mamei mele, el mi-a stabilit și zilele vieții. Psalmul 139:16 zice, “Și în cartea Ta îmi erau scrise toate zilele care-mi erau rânduite, mai înainte de a fi fost vreuna din ele.” Dumnezeu ne-a creat unic pe fiecare dintre noi pentru a-Și împlini planul pe care El îl are pentru noi. Acest plan include nu doar creația Sa orginală a noastră ci și circumstanțele sociale și familiale în care suntem născuți.

Am fost născut într-o familie de jos, cu venituri puține. Ambii mei părinți și-au abandonat școala cam în clasa a 8-a ca să lucreze la fermele familiilor lor. Ei n-au putut să-mi ofere nici un avantaj cultural sau educațional. Obișnuiam să fiu invidios pe alții care aveau aceste avantaje. Am învățat să fiu mulțumit prin acceptarea adevărului că Dumnezeu, în înțelepciunea și iubirea Sa infinită, aranjase acea cale pentru mine.

Planul lui Dumnezeu include nu doar statutul social și economic în care suntem născuți, ci de asemenea, toate părțile bune și rele ale vieții – toate întâmplările care par neutre și fără un anumit sens și toate schimbările neașteptate, și ”bune” și ”rele”, care apar în viețile noastre. Toate aceste situații și circumstanțe, deși ne par doar întâmplătoare, fac parte din planul lui Dumnezeu pentru viețile noastre.

Când prima mea nevastă murea de cancer, am trecut deseori prin ”episoade de autocompătimire”. Într-o zi, în toiul acestora, am decis să fac o listă cu toate lucrurile ”rele” semnificative care mi se întâmplaseră în viață. (cum ar fi moartea mamei mele când aveam doar 14 ani). Ca să fiu sincer cu mine însumi, pe partea dreaptă a paginii, am făcut o listă cu toate lucrurile semnficativ ”bune”. Ar putea să nu fie vreo surpriză să aflați că lista de lucruri ”rele” era de două ori mai lungă decât lista de lucruri ”bune”. În lumea căzută în care trăim, am impresia că acest lucru este destul de tipic. Atunci, cu Romani 8:28 în minte, am scris în partea de jos a paginii, “Și Dumnezeu a făcut toate aceste lucruri (și bune și rele) spre binele meu. Unele dintre acele așa numite ”lucruri rele” m-au iritat ani de zile. Dar în acea zi Dumnezeu mi-a dat un sentiment de mulțumire cu privire la ele.

Apoi mai este partea cu chemarea. Deși am studiat ingineria în facultate, la scurt timp după terminarea facultății am început să cred că Dumnezeu vroia să fiu un misionar într-o țară îndepărtată. Oricum, n-am devenit niciodată un misionar. În loc de asta, am ajuns un administrator în organizația unei misiuni. La început, m-am gândit la postul de administrator ca un răgaz în drumul meu către câmpul de misiune. Apoi, într-o zi, a trebuit să înțeleg faptul că Dumnezeu mă sortise administrației, și că aceasta mă chemase El să fac. Cum am învățat mulțumirea atunci ? Am acceptat adevărul că Dumnezeu ne pune pe fiecare dintre noi în trupul lui Cristos cum dorește El (vezi 1 Cor. 12:18).

Fără îndoiala poți să detectezi o caracteristică comună tuturor experiențele mele din învățarea mulțumirii: o credință puternică în domnia suverană și înțeleaptă a lui Dumnezeu în toate circumstanțele vieții mele. Mai este un adevăr biblic, totuși, care este la fel de important pentru mine : conștientizarea că tot ce sunt și am este prin harul lui Dumnezeu. Nu am primit ceea ce merit, adică condamnarea și mânia lui Dumnezeu. Mai degrabă, am primit ceea ce nu merit : iertarea păcatelor mele, darul vieții veșnice și toate binecuvântările acestei vieți. Cred că aceste două adevăruri fundamentale – suveranitatea și harul lui Dumnezeu – m-au ajutat să învăț să fiu mulțumit.

Oricum, chiar cunoașterea acestor adevăruri miunante, nu poate prin ea însăși să ne facă mulțumiți. Declarația frumoasă a lui Pavel în Filipeni 4 :13, „Pot totul în Hristos, care mă întărește”, a fost scrisă în contextul în care el învăța mulțumirea. A trebuit să învăț, precum Pavel, că oricât de grele și frustrante ar putea fi circumstanțele vieții mele, intervenția divină a lui Hristos prin Duhul Sfânt este de ajuns ca să mă ajute să fiu mulțumit. Acea mulțumire, apropo, este un termen relativ atunci când îl folosesc. Nu sunt mereu mulțumit, nici nu cred că sunt perfect mulțumit. Dar am ajuns departe în a înțelege cum să fiu mulțumit. Pentru acest lucru îi aduc mulțumiri lui Dumnezeu.