De ce ne spune Dumnezeu că se bucură de copiii Lui

De la Gospel Translations Romanian

Întrebarea nu este dacă Dumnezeu se bucură de copiii Lui. El se bucură. Întrebarea are două aspecte: Primul, de ce se bucură de noi? Şi al doilea, de ce ne spune că se bucură de noi? Ce efect vrea să aibă asupra noastră? (Când spun „Dumnezeu” mărefer la tot ceea ce este Dumnezeu pentru noi în Hristos. Mă refer la Treime, la Dumezeul creştin.)

Pentru început, să ne uităm la câteva texte care vorbesc despre bucuria lui Dumnezeu pentru poporul Lui şi lauda Lui din partea lor.

• Sofonie 3, 17: „Domnul Dumnezeul tău este în mijlocul tău ca un izbăvitor puternic. El se va bucura foarte de tine şi în dragostea Lui va tresălta şi va cânta de bucurie pentru tine.”
• Psalmi 146, 11: „Bunăvoinţa Domnului este în cei ce se tem de El şi în cei ce nădăjduiesc în mila Lui.”
• I Petru 1, 6-7: „Întru aceasta vă bucuraţi, măcar că acum ar trebui să fiţi trişti, încercaţi fiind de multe feluri de ispite pentru puţină vreme, 7. Pentru ca credinţa voastră încercată, mult mai de preţ decât aurul cel pieritor, dar lămurit prin foc, să fie găsită spre laudă şi spre slavă şi spre cinste, la arătarea lui Iisus Hristos.”
• Romani 2, 29: „Ci este iudeu cel întru ascuns, iar tăierea împrejur este aceea a inimii, în duh, nu în literă; a cărui laudă nu vine de la oameni, ci de la Dumnezeu.”
• I Corinteni 4, 5: „De aceea, nu judecaţi ceva înainte de vreme, până ce nu va veni Domnul, Care va lumina cele ascunse ale întunericului şi va vădi sfaturile inimilor. Şi atunci fiecare va avea de la Dumnezeu lauda.”

Pentru a răspunde la întrebările de mai sus trebuie să vedem şi faptul că Dumnezeu ne porunceşte să ne bucurăm în El.

• Psalmi 36, 4: „Desfătează-te în Domnul şi îţi va împlini ţie cererile inimii tale.”
• Filipeni 4, 4: „Bucuraţi-vă pururea întru Domnul. Şi iarăşi zic: Bucuraţi-vă.”
• Romani 5, 2: „Prin Care am avut şi apropiere, prin credinţă, la harul acesta, în care stăm, şi ne lăudăm întru nădejdea slavei lui Dumnezeu.”
• Psalmi 42, 4: „Şi voi intra la jertfelnicul lui Dumnezeu, la Dumnezeul Cel ce veseleşte tinereţile mele;”
• Psalmi 69, 5: „Să se bucure şi să se veselească de Tine toţi cei ce Te caută pe Tine, Dumnezeule, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!"”
• Psalmi 62, 4: „Că mai bună este mila Ta decât viaţa; buzele mele Te vor lăuda. ”

Trebuie notat faptul că ultimele două trimiteri la textul scripturistic ne arată un lucru crucial. Atunci când spui că iubeşti mântuirea lui Dummezeu, nu spui doar „Mântuirea lui Dumnezeu este minunată!”, ci spui „Dumnezeu este mare!”. Iar când experimentezi marea dragoste a lui Dumnezeu nu spui doar „Buzele mele vor lăuda iubirea lui Dumnezeu.” Vei spune „Buzele mele Te vor lăuda pe Tine!” Cu alte cuvinte, în toate aceste texte porunca este veselirea în Însuşi Dumnezeu, iar toate celelalte binecuvântări, de care ne bucurăm, ar trebui să ne conducă la Însuşi Dumnezeu, ca ultimă şi cea mai înaltă destinaţie.

De aceea, ca răspuns la prima noastră răspunsul ar fi următorul: Ceea ce Îl face pe Dumnezeu să se bucure de noi este faptul că noi ne bucurăm de El.

Pentru a ajunge aici trebuie să subliniem un lucru: Dumnezeu este de acord cu ce este bine. El se bucură atunci când noi gândim, simţin şi facem ceea ce este bine. Şi atunci ne întrebăm, ce este binele, până la urmă? Ce face ceva să fie „bine”? Răspunsul meu este: „Binele” este a gândi, a simţi şi a acţiona într-un fel care să exprime într-o proporţie reală ceea ce este cel mai valoros. Bunătatea este a gândi, a simţi şi a acţiona în concordanţă cu percepţia supremă a lui Dumnezeu. Este a trăi cu adevărat, a savura cu adevărat şi a arăta în mod continuu în acţiunile noastre ceea ce înseamnă cu adevărat Dumnezeu. Cu alte cuvinte, vom face ceea ce este bine doar atunci când vom înţelege cu adevărat valoarea lui Dumnezeu pentru ceea ce este El, şi Îl vom simţi în totala lui supremaţie, şi vom acţiona în acele moduri care exprimă valoarea supremă a lui Dumnezeu. Asta este ceea ce înseamnă „bine”.

Când spunem că Dumnezeu se bucură atunci când noi gândim, simţim şi acţionăm în conformitate cu binele, înseamnă că El se bucură că vedem, profităm şi arătăm suprema Lui valoare. Dumnezeu valorează valorarea Lui de către noi. Dumnezeu se bucură că noi ne bucurăm de El.

A doua întrebare este: De ce ne spune El aceasta? Ar trebui să ne bucurăm? Da, ar trebui să ne bucurăm. Dar de ce? Care este motivul pentru care ar trebui să ne bucurăm? Este posibil să ne bucurăm că auzim aceasta, dar într-un mod devastator pentru noi.

Motivul real pentru care ar trebui să ne bucurăm că Dumnezeu se bucură de noi este că acest lucru confirmă faptul că bucuria noastră este într-adevăr în Dumnezeu. Aceasta ne face să ne fixăm atenţia şi mai mult asupra Lui şi asupra frumuseţii Lui. Dar există şi un mod greşit în care să îi răspundem lui Dumnezeu. Şi ce dacă Îl auzim pe Dumnezeu bucurându-se în noi, dacă ne îndepărtăm de această bucurie a Lui? Ce dacă Îl auzim doar ca un ecou a ceea ce ne bucură pe noi cu adevărat? Dacă motivul pentru care suntem fericiţi nu este Dumnezeu Însuşi, ci atenţia lui Dumnezeu asupra noastră? Dacă acesta este motivul, atunci noi nu ne bucurăm în Dumnezeu, ci ne folosim de bucuria lui Dumnezeu pentru a ne atrage propria noastră fericire. Iar acest lucru este devastator pentru noi. Când bucuria lui Dumnezeu în noi ne împinge să credem că suntem motivul suprem al bucuriei, renunţăm chiar la ceea ce Îl face pe Dumnezeu să se bucure de noi.

A învăţa pe alţii că Dumnezeu se bucură de noi poate fi primejdios. Foarte adevărat. Şi foarte periculos. Motivul acestui pericol este faptul că atunci cădem, iar cea mai mare plăcere a firii noastre căzute nu este sexul, ci mândria. Natura noastră păcătoasă se bucură tare mult când este lăudată pentru ceea ce este şi pentru ceea ce face.

Remediul pentru aceasta nu este să Îl facem pe Dumnezeu a fi cel care laudă, şi să credm că totul este în ordine. Nu este bine deloc, ci mortal. Lauda noastră din partea lui Dumnezeu ne face bine, dacă ne dăm seama că ea este urmarea lucrului bun făcut înaintea Lui. Faptul că Dumnezeu se bucură că îl lăudăm ar trebui să ne facă să îl lăudăm în continuare, fără să fim distraşi de nimic altceva. Să ne ferească Dumnezeu să ne îndepărtăm de la această slujire şi să ajungem să credem că noi trebuie să fim lăudaţi de El.

Ascultaţi-mă bine. Ne bucurăm într-adevăr că suntem lăudaţi de Dumnezeu. Dar nu în modul lumesc de a înţelege acest lucru. Aceasta nu se întâmplă pentr plăcerea noastră lumească. Nu ar trebui să lăsăm lauda Lui să ne îndepărteze de la scopul nostru suprem, acela de a-L lăuda în continuare pe El. Ne bucurăm că Dumnezeu ne ajută şi ne laudă pentru că aceasta confirmă faptul că întreaga noastră concentrare este asupra Lui, şi nu ne îndepărtează de la aceasta. Chiar şi această aprobare plină de milostivire cu privire la lauda noatră imperfectă Îl face şi mai frumos în El Însuşi. Fie ca cei care aud cuvintele „Bine, slugă bună şi credincioasă” să spună în inimile lor „Cât de mărit şi milostiv este Dumnezeul nostru!”

Legătura dintre cele spuse de mine şi doctrina justificatoare a credinţei este faptul că Dumnezeu îşi priveşte copiii prin lentilele impuse de dreptatea lui Hristos. Aceasta înseamnă două lucruri: primul este că Dumnezeu ne numără în Hristos. Iar al doilea este faptul că Dumnezeu încă poate vedea ceea ce punem în practică, ca părţi ale mădularului Hristos. Fapul că Hristos a luat asupra Lui păcatele noatre ne asigură locul nostru lângă Dumnezeu. Ne garantează, de asemenea, bucuria lui Dumnezeu în lauda noastră imperfectă. Aceasta înseamnă că, deşi suntem integraţi ca drepţi în Hristos, Dumnezeu încă poate vedea păcatele noatre şi roadele Sfântului Duh în viaţa noastră. De aceea se poate bucura de noi în mai mare sau mai mică măsură. Ştim acest lucru pentru că ne recunoaşte şi ca drepţi în Epistola către Romani 4, 4-6, dar ne şi ceartă pentru păcatele noastre în Prima Epistolă către Corinteni, 11, 32. bucuria lui Dumnezeu în bucuria noastră variază în funcţie de afectarea sufletului nostru, dar este posibil şi pentru că Dumnezeu ne impune dreptatea lui Hristos.

Alături de voi în plăcerea nemăsurată a lui Dumnezeu,

Pastor John