Cum Să Omori Păcatul, Partea 1

De la Gospel Translations Romanian

Romani 8:10-17

Şi dacă Hristos este în voi, trupul vostru, da, este supus morţii, din pricina păcatului; dar duhul vostru este viu, din pricina neprihănirii. 11 Şi dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a înviat pe Hristos Isus din morţi, va învia şi trupurile voastre muritoare, din pricina Duhului Său, care locuieşte în voi. 12 Aşadar, fraţilor, noi nu mai datorăm nimic firii pământeşti, ca să trăim după îndemnurile ei. 13 Dacă trăiţi după îndemnurile ei, veţi muri; dar dacă, prin Duhul, faceţi să moară faptele trupului, veţi trăi. 14 Căci toţi cei ce sunt călăuziţi de Duhul lui Dumnezeu sunt fii ai lui Dumnezeu. 15 Şi voi n-aţi primit un duh de robie, ca să mai aveţi frică; ci aţi primit un duh de înfiere, care ne face să strigăm: "Ava! adică: Tată!" 16 Însuşi Duhul adevereşte împreună cu duhul nostru că suntem copii ai lui Dumnezeu. 17 Şi, dacă suntem copii, suntem şi moştenitori: moştenitori ai lui Dumnezeu, şi împreună moştenitori cu Hristos, dacă suferim cu adevărat împreună cu El, ca să fim şi proslăviţi împreună cu El.

Acum trei săptămâni v-am provocat la plantarea unei pasiuni – ca să trezesc în voi un vis de a deveni parte a răspândirii unei pasiuni pentru supremaţia lui Dumnezeu în toate lucrurile, pentru bucuria tuturor popoarelor, prin plantarea unei biserici noi într-o altă zonă din oraşele gemene – o biserică puternică, centrată pe Dumnezeu, care-L preamăreşte pe Hristos, care este bazată pe Scriptură, este mobilizatoare pentru misiune, care este implicată în câştigarea sufletelor, şi care urmăreşte dreptatea. Mă rog ca această viziune de plantare a unei noi biserici să ardă în voi toţi.

Cuprins 1 Chemarea pentru creştinii coronarieni care urmăresc dreptatea 2 Creştinii coronarieni luptă împotriva păcatului lor 3 John Owen despre mortificarea păcatului 4 Oare ameninţarea cu moartea implică că ne putem pierde mântuirea? 5 Omorârea păcatului este rezultatul şi dovada îndreptăţirii 6 Omorârea păcatului este efectul, nu cauza îndreptăţirii noastre

Chemarea pentru creştinii coronarieni care urmăresc dreptatea

Apoi, în ultimile două săptămâni am discutat despre ce înseamnă ca o biserică să fie acea biserică care urmăreşte dreptatea. Cu două săptămâni în urmă ne-am concentrat atenţia asupra subiectului dreptăţii faţă de cei nenăscuţi. Iar rugăciunea mea generală a fost ca Dumnezeu să ridice în biserica Bethlehem nişte creştini coronarieni care să urmărească dreptatea – nu nişte creştini suprarenali. Adică să ridice nişte creştini care continuă să pompeze sângele vieţii oră de oră, zi de zi, săptămână de săptămână, lună de lună, an de an, decadă de decadă, parte a unei cauze care este mai mare decât ei înşişi, decât familia lor sau biserica lor. Creştini maratonişti, nu doar sprinteri. Creştini ca şi William Wilberforce care acum două sute de ani şi-a dăruit viaţa întreagă ca să biruiască comerţul cu sclavi din Marea Britanie.

Unul din adversarii lui a spus, “Este necesar să-l priveşti ca să-l vezi cum este binecuvântat cu o cantitate atotsuficientă al acelui duh Entuziast, care nu numai că nu cedează ci creşte mai viguros în urma loviturilor primite.” Cu alte cuvinte: loveşte-l şi doboară-l şi el se ridică mai puternic. Nu sunt mulţi oameni de felul acesta în America de astăzi. Majoritatea oamenilor care sunt loviţi de dragul neprihănirii se autocompătimesc, apoi se întreabă unde era Dumnezeu, şi apoi dau pe cineva în judecată. Un creştin coronarian învaţă din înfrângere, se ridică, îşi stabileşte un nou ţel, şi continuă în cauza pentru care luptă.

Creştinii coronarieni luptă împotriva păcatului lor

În dimineaţa aceasta am revenit la Romani 8 pentru a continua de unde am rămas pe 16 decembrie. Însă continui să pledez pentru plantarea unei noi pasiuni, continui să lupt pentru zidirea bisericilor “care urmăresc dreptatea”, şi continui să mă rog ca Dumnezeu să ridice creştini coronarieni, pentru că versetele 12-13 mă ajută să fac tocmai lucrul acesta. Dacă vrei să fii omul care se ridică atunci când este trântit la pământ şi în loc să plănuiască răzbunare, plănuieşte strategii noi ale dragostei; în loc să-L întrebe pe Dumnezeu de ce, se supune suveranităţii Sale înţelepte şi bune; în loc să se plângă, se bucură în necaz şi este purificat ca oţelul, atunci va trebui să înveţi să omori păcatele auto-compătimirii, mândriei, neiertării altora şi a iubirii laudei oamenilor. Cu alte cuvinte, creştinii coronarieni care continuă cu bucurie într-o cauză a dragostei şi dreptăţii nu apar de nicăieri. Ci apar din cuptorul încins al luptei împotriva păcatului – luptă purtată îndeosebi în sufletele lor.

Să privim la versetele 12-13, “Aşadar, fraţilor, noi nu mai datorăm nimic firii pământeşti, ca să trăim după îndemnurile ei. (13) Dacă trăiţi după îndemnurile ei, veţi muri; dar dacă, prin Duhul, faceţi să moară faptele trupului, veţi trăi.” Dacă vrei să fii un creştin coronarian, care urmăreşte dreptatea, şi care are o pasiune pentru plantarea altor biserici – sau, un creştin care moşteneşte viaţa şi nu moartea – Pavel spune că nu trebuie să fii un rob dator firii pământeşti – firii vechi, revoltate, nesupuse, atot-suficiente pe care o avem cu toţii (Romani 8:7). “Fraţilor, noi nu mai datorăm nimic firii pământeşti, ca să trăim după îndemnurile ei” – noi nu datorăm firii decât vrăjmăşie şi război. Nu cocheta cu distrugătorul tău. Nu te îndatora faţă de distrugătorul tău. Scapă de datoria faţă de firea pământească, nu plăti pentru propria-ţi distrugere.

Cum? Întrebăm noi. Tocmai aceasta este ceea ce ne descrie versetul 13. Dacă vrei să fii un creştin coronarian, care urmăreşte dreptatea, care plantează o pasiune, şi care este neîndatorat faţă de firea pământească, trebuie să ştii cum să-ţi omori păcatele. Limbajul care este folosit aici este unul periculos, aşa că ai grijă. Nu te gândi la păcatele altor oameni. Nu te gândi la greşelile cu care-ţi greşesc oamenii. Gândeşte-te la păcatele tale. Despre aceasta vorbeşte Pavel în versetul 13b: “dar dacă, prin Duhul, faceţi să moară faptele trupului [vostru], veţi trăi.”

John Owen despre mortificarea păcatului

John Owen este marele învăţător al bisericii atunci când vine vorba de această doctrină. Probabil că niciun altul nu a examinat doctrina aceasta cu o profunzime mai mare decât a facut-o el. A scris o carte mică de 86 de pagini intitulată Mortificarea Păcatului în Cei Credincioşi. În limba engleză a secolului 17, a mortifica înseamnă a omorî. Atunci când Owen s-a referit la acest verset – de fapt întreaga lui carte este o expunere a acestui verset, Romani 8:13 – a spus următorul lucru: “Omorâţi păcatul sau vă va omorî el pe voi.”

Mama a scris câteva cuvinte în Biblia mea pe când aveam 15 ani – încă mai am acea Biblie – “Această carte te va ţine departe de păcat, sau păcatul te va ţine departe de această carte.” Acum Owen spune, bazându-se pe Romani 8:13, “Omorâţi păcatul sau vă va omorî el [păcatul] pe voi.” Vom vedea că aceste două motto-uri sunt foarte strâns legate unul de celălalt, deoarece Romani 8:13 spune că noi trebuie să omorâm păcatul prin Duhul – “dar dacă, prin Duhul, faceţi să moară faptele trupului, veţi trăi” – şi care este instrumentul morţii care este mânuit de Duhul? Răspunsul este dat în Efeseni 6:17 – “sabia Duhului, cuvântul lui Dumnezeu.” Această carte te va păzi de păcat – această carte va omorî păcatul. Vom reveni la aceasta în două săptămâni.

Dar pentru moment vreau să vedeţi cum se conectează tot ce am învăţat în aceste săptămâni. Am crezut că începând cu data de 16 decembrie ne-am îndepărtat de Romani, însă ceea ce am făcut a fost să punem în practică ceea ce se întâmplă atunci când creştinii omoară faptele trupului. Aceştia devin creştini coronarieni, maratonişti, centraţi în Dumnezeu, care-L preamăresc pe Hristos, urmăresc dreptatea, şi plantează o pasiune pentru Dumnezeu.

Aşadar, ce ar fi de folos să cunoaştem pentru a putea experimenta ceea ce ne cheamă Romani 8:13 să facem? Cred că sunt patru întrebări la care ar fi de folos să răspund, pentru ca să putem împlini această datorie crucială pe care o avem, de a omorî păcatul.

1. Care sunt “faptele trupului” la care se referă Pavel atunci când spune, “Dacă, prin Duhul, faceţi să moară faptele trupului, veţi trăi”? Desigur că nu toate faptele trupului trebuiesc omorâte. Trupul trebuie să fie un instrument al neprihănirii. Deci care sunt faptele trupului care trebuie să fie omorâte?

2. Ce înseamnă să facem să moară aceste fapte? Au aceste fapte o viaţă pe care ar trebui să o luăm? ear implica omorârea lor?

3. Ce înseamnă “prin Duhul”? Duhul este Dumnezeu însuşi. El nu este un instrument lipsit de viaţă în mâinile noastre ca să-l folosim după cum dorim noi. Însuşi gândul de a avea Duhul în mâinile mele mă face să remor de teamă că am putea să-L tratăm cu lipsă de respect. Eu sunt în mâinile Sale, şi nu El este în mâinile mele, nu-i aşa? El este puterea, nu eu. Cum pot să înţeleg această omorâre a păcatului care trebuie să aibe loc “prin Duhul”?

4. Oare această ameninţare a morţii înseamnă că-mi pot pierde mântuirea? Versetul 13a: “Dacă trăiţi după îndemnurile ei, veţi muri.” Este un cuvânt adresat întregii biserici din Roma. Iar moartea la care se face referire aici este moarte veşnică şi judecată. Ştim lucrul acesta, deoarece fiecare persoană – fie că trăieşte după îndemnurile firii, fie că nu – moare de o moarte fizică. Deci moartea cu privire la care ne avertizează acest verset este ceva mai mult decât moartea fizică, o moarte de care au parte unii dar nu şi alţii. Deci întrebarea care rămâne este aceasta: putem noi muri veşnic dacă am fost socotiţi neprihăniţi prin credinţă? Dacă da, ce se alege de siguranţa noastră? Şi dacă nu, de ce ne ameninţă Pavel pe toţi cu moartea în cazul în care trăim după îndemnurile firii pământeşti, şi de ce ne spune că trebuie să omorâm păcatul?

Haideţi să începem aici cu această ultimă întrebare şi apoi să ne ocupăm de celelalte întrebări în două săptămâni. În dimineaţa aceasta ar trebui să căpătăm o înţelegere generală a modului cum se relaţionează îndreptăţirea la omorârea păcatului; şi cât de crucială este praticarea lucrului acesta.

Oare ameninţarea cu moartea implică că ne putem pierde mântuirea?

Cunoaşteţi răspunsul meu: Nu, o persoană care este îndreptăţită numai prin credinţă fără faptele legii nu poate muri veşnic. Unul din motivele principale pentru care cred lucrul acesta se găseşte în acest capitol la versetul 30. În acest verset Pavel argumentează că mântuirea este de la început până la sfârşit o lucrare a lui Dumnezeu în care fiecare parte este legată de cealaltă într-un lanţ care nu poate fi rupt. Romani 8:30, “Şi pe aceia pe care i-a hotărât mai dinainte, i-a şi chemat; şi pe aceia pe care i-a chemat, i-a şi socotit neprihăniţi; iar pe aceia pe care i-a socotit neprihăniţi, i-a şi proslăvit.” Legătura între îndreptăţire şi proslăvire este sigură. Dacă ai fost îndreptăţit prin credinţă vei fi proslăvit. Adică, vei fi adus la viaţă veşnică şi slavă. Lanţul nu se va rupe: Predestinare, chemare, îndreptăţire, proslăvire.

Omorârea păcatului este rezultatul şi dovada îndreptăţirii

Aşadar întrebarea care se ridică este aceasta: de ce spune Pavel bisericii din Roma – şi bisercii noastre – (versetul 13) “Dacă trăiţi după îndemnurile ei, veţi muri; dar dacă, prin Duhul, faceţi să moară faptele trupului, veţi trăi.”? Motivul este acesta: Omorârea faptelor trupului prin Duhul – practica zilnică de omorâre a păcatului din viaţa voastră – este rezultatul îndreptăţirii şi dovada că sunteţi îndreptăţiţi numai prin credinţă, fără faptele legii. Dacă luptaţi împotriva păcatului vostru, şi umblaţi în Duhul, atunci ştiţi că aţi fost uniţi cu Hristos numai prin credinţă. Şi dacă aţi fost uniţi cu Hristos, atunci sângele şi neprihănirea Lui procură baza de nezdruncinat a îndreptăţirii voastre.

Pe de altă parte, dacă trăiţi după îndemnurile firii pământeşti – dacă nu luptaţi împotriva firii pământeşti, şi nu practicaţi omorârea păcatul din viaţa voastră, atunci nu aveţi niciun motiv care să vă facă să credeţi că sunteţi uniţi cu Hristos prin credinţă sau că sunteţi îndreptăţiţi. Cu alte cuvinte, omorârea faptelor trupului nu este calea prin care suntem îndreptăţiţi, ci este una din căile prin care Dumnezeu dovedeşte că suntem îndreptăţiţi. Şi astfel Pavel ne porunceşte să facem lucrul acesta – să omorâm păcatul – pentru că dacă n-o facem – dacă nu luptăm împotriva firii pământeşti şi nu omorâm faptele trupului prin Duhul – dacă creşterea în har şi sfinţenie nu înseamnă nimic pentru noi – atunci arătăm că avem probabil o credinţă falsă, şi că membralitatea noastră în biserică este o prefăcătorie, că botezul nostru este o fraudă, şi probabil că nu suntem creştini şi nici nu am fost vreodată creştini.

Omorârea păcatului este efectul, nu cauza îndreptăţirii noastre

Acesta este un loc bun pentru a recapitula şi restabili temelia mare care stă la baza chemării noastre de a fi nişte creştini coronarieni care urmăresc dreptatea. Vă chemăm să trăiţi în felul acesta pentru ca să fiţi îndreptăţiţi, sau vă chemăm să trăiţi în felul acesta pentru că aşa trăiesc păcătoşii care au fost îndreptăţiţi? Dacă o persoană caută, “prin Duhul,” dreptatea şi dragostea cu o perseverenţă de-o viaţă, este căutarea aceea cauza sau efectul îndreptăţirii persoanei aceleia înaintea lui Dumnezeu?

Să-l lăsăm pe Wilberforce să răspundă: Era un om care probabil că a trăit cu o pasiune pentru sfinţenie, neprihănire şi dreptate mai mare decât a oricărui altuia din vremea lui. Iată ce a spus el când a scris cartea, O Perspectivă Practică asupra Creştinismului, pentru a-şi face cunoscută această pasiune pentru dreptate şi pentru a se angaja politic în cursa pentru cauza neprihănirii,

Creştinismul este un plan întocmit “pentru îndreptăţirea celor nelegiuiţi” [Romani 4:5], prin moartea lui Hristos pentru ei “pe când erau ei încă păcătoşi” [Romani 5:6-8], un plan întocmit “pentru a ne împăca pe noi cu Dumnezeu” – când eram vrăjmaşi [Romani 5:10]; şi pentru a face ca roadele neprihănirii să fie efectele, şi nu cauza îndreptăţirii şi împăcării noastre cu Dumnezeu.

Am petrecut aproape patru ani aşezând temelia pentru înţelegerea capitolului 8 din Romani. Primele cinci capitole din Romani demonstrează că singura cale prin care noi păcătoşii suntem declaraţi neprihăniţi în faţa lui Dumnezeu, este ca neprihănirea Lui să ni se crediteze nouă – să ne fie imputată nouă – prin har, prin credinţă, pe baza vieţii perfecte a lui Hristos şi a morţii Sale, şi nu pe baza propriilor noastre fapte. Dumnezeu este drept şi îndreptăţeşte pe cei nelegiuiţi care cred în Isus (Romani 3:26).

Odată aşezată această uimitoare şi negrăit de minunată temelie, Pavel trebuie să întrebe de două ori în capitolul 6: Versetul 1, “Ce vom zice dar? Să păcătuim mereu, ca să se înmulţească harul?” Versetul 15, “Ce urmează de aici? Să păcătuim pentru că nu mai suntem sub Lege ci sub har? Nicidecum.” Şi capitolele 6 şi 7 sunt scrise ca să arate că îndreptăţirea numai prin credinţă fără fapte nu conduce şi nu poate conduce pe cineva să cadă la pace cu păcatul.

Pavel răspunde la propria-i întrebare în Romani 6:1, “Cum putem noi care am murit faţă de păcat să mai trăim în el?” Nu putem. Dacă am murit faţă de păcat, fiind uniţi cu Isus în moartea Sa, nu putem rămâne căsătoriţi cu păcatul. Credinţa care ne uneşte cu Hristos ne desparte de adversarii săi. Credinţa care face pace cu Dumnezeu, face război cu păcatul nostru. Dacă nu sunteţi în vrăjmăşie cu păcatul, atunci nu sunteţi acasă cu Isus, şi aceasta nu din cauză că vrăjmăşia cu păcatul vă aduce acasă la Isus, ci pentru că dacă sunteţi acasă cu Isus atunci veţi fi şi în vrăjmăşie cu păcatul.

De aceea, vă chem şi vă implor, de dragul de a fi nişte creştini care sunt centraţi în Dumnezeu, care Îl preamăresc pe Hristos, care câştigă suflete, care urmăresc dreptatea, care plantează o pasiune, creştini coronarieni, nu trăiţi după îndemnurile firii pământeşti ci “prin Duhul faceţi să moară faptele trupului.” Omorâţi păcatul, sau vă va omorî el pe voi.