Ce este mai bun abia de-acum urmează

De la Gospel Translations Romanian

Rut 4

Din moment ce ne apropiem de sfârşitul meditaţiilor noastre din cartea lui Rut, principal întrebare pe care trebuie să o punem este aceasta ”Ce învăţătură tragem din această carte?” Cu ce concluzie majoră doreşte autorul să rămânem după ce citim această povestioară?

Învăţătura din cartea lui Rut

Iată ce aş sugera ca învăţătură principal: Viaţa celor evlavioşi nu este o linie dreaptă spre slavă, însă vor ajunge acolo cu siguranţă. Viaţa celor evlavioşi nu este o autostradp care taie Nebraska, ci un drum ce şerpuieşte prin Munţii Blue Ridge din Tennessee. Se întâlnesc curbe stâncoase şi ceaţă densă, urşi şi curbe cu polei şi se pare că mergeţi înapoi mai degrabă decât că mergeţi înainte. Însă pe tot parcursul acestui drum plin de pericole şi sinuozităţi, care nu vă lasă să vedeţi prea departe înainte, apar frecvent semne care spun “Ce e mai bun de-abia de-acum vine.” Şi în colţul din dreapta jos scris cu o mână ce nu şovăie se pot citi cuvintele “Căci viu sunt eu, spune Domnul! »

Cartea lui Rut este unul din acele semne pe care trebuie să le descifrezi. A fost scrisă şi este predicată pentru a vă insufla o încurajare în această vară şi pentru a vă da speranţa că toate aceste răsturnări de situaţie care vă taie răsuflarea, ce se perindă în viaţa voastră în ultima vreme nu sunt străzi ce se termină cu fundături. În toate situaţiile vieţii voastre de credincioşi Dumnezeu concepe un plan pentru a vă da bucurie.

Piedici, speranţă şi strategii de neprihănire

Povestea lui Rut este un lanţ de piedici. În capitolul 1 Naomi, soţul ei şi cei doi fii au fost forţaţi să plece din ţara lor, din Iuda din cauza foametei. Apoi moare soţul lui Naomi. Fii ei se căsătoresc cu fete Moabite şi timp de zece ani fetele se dovedesc a fi sterpe. Apoi fii ei mor lăsând două văduve în casa lui Naomi. Chiar dacă Rut se ţine de Naomi, capitolul 1 se termină cu plângerea amară a lui Naomi:” La plecare eram în belşug, şi acum Domnul mă aduce înapoi cu mâinile goale. De ce să-mi mai ziceţi Naomi, când Domnul S-a rostit împotriva mea, şi Cel Atotputernic m-a întristat?”

În capitolul 2, Naomi se umple de o nouă speranţă deoarece apare Boaz ca un posibil soţ pentru Rut. Însă el nu o cere pe Rut în căsătorie. Nu schiţează nicio mişcare. Sau cel puţin aşa pare la început. Deci capitolul se încheie jubilând cu o speranţă arzătoare, dar rămâne şi cu un mare semn de întrebare şi incertitudine cu privire la rezolvarea situaţiei.

În capitolul 3 Naomi şi Rut fac o mişcare riscantă în toiul nopţii. Rut merge la Boaz, se întinde pe pământ şi-I spune “Vreau să-ţi întinzi aripile asupra mea în calitate de soţ.” Dar chiar când tragedia văduviei lui Rut pare să-şi găsească rezolvarea într-o frumoasă poveste de dragoste, apare un tanc pe drumul vieţii lui Rut. Mai există un bărbat care are prioritate să se căsătorească cu Rut, conform tradiţiei iudaice. Boaz cel impecabil de correct nu face nicio mişcare fără a-I oferi acestui om ocazia pe care i-o confer legea. Aşadar capitolul 3 se termină iar în suspensie datorită unui nou obstacol.

1 Boaz s-a suit la poarta cetăţii, şi s-a oprit acolo. Şi iată că cel ce avea drept de răscumpărare, şi despre care vorbise Boaz, trecea. Boaz i-a zis: "Hei, cutare, apropie-te, stai aici." Şi el s-a apropiat, şi s-a oprit. 2 Boaz a luat atunci zece oameni dintre bătrânii cetăţii, şi a zis: "Şedeţi aici." Şi ei au şezut jos. 3 Apoi a zis celui ce avea drept de răscumpărare: "Naomi, întorcându-se din ţara Moabului, a vândut bucata de pământ care era a fratelui nostru Elimelec. 4 Am crezut de datoria mea să te înştiinţez despre aceasta, şi să-ţi spun: ,Cumpără-o, în faţa locuitorilor şi în faţa bătrânilor poporului meu. Dacă vrei s-o răscumperi, răscumpără-o; dar dacă nu vrei, spune-mi, ca să ştiu. Căci nu este nimeni înaintea ta care să aibă dreptul de răscumpărare, şi după tine eu am dreptul acesta." Şi el a răspuns: "O voi răscumpăra." 5 Boaz a zis: "În ziua în care vei cumpăra ţarina din mâna Naomei, o vei cumpăra în acelaşi timp şi de la Rut, Moabita, nevasta celui mort, ca să ridici numele mortului în moştenirea lui." 6 Şi cel ce avea drept de răscumpărare a răspuns: "Nu pot s-o răscumpăr pe socoteala mea, de frică să nu-mi stric moştenirea mea; ia tu dreptul de răscumpărare, căci eu nu pot s-o răscumpăr." 7 Odinioară în Israel, pentru întărirea unei răscumpărări sau unui schimb, omul îşi scotea încălţămintea şi o dădea celuilalt: aceasta slujea ca mărturie în Israel. 8 Cel ce avea drept de răscumpărare a zis dar lui Boaz: "Cumpără-o pe socoteala ta!" Şi şi-a scos încălţămintea. 9 Atunci Boaz a zis bătrânilor şi întregului popor: "Voi sunteţi martori azi că am cumpărat din mâna Naomei tot ce era al lui Elimelec, al lui Chilion şi al lui Mahlon, 10 şi că mi-am cumpărat de asemenea de nevastă pe Rut, Moabita, nevasta lui Mahlon, ca să ridic numele mortului în moştenirea lui, şi pentru ca numele mortului să nu fie şters dintre fraţii lui şi din poarta locului lui. Voi sunteţi martori azi despre aceasta!" 11 Tot poporul care era la poartă şi bătrânii au zis: "Suntem martori! Domnul să facă pe femeia care intră în casa ta ca Rahela şi ca Lea, care amândouă au zidit casa lui Israel! Arată-ţi puterea în Efrata, şi fă-ţi un nume în Betleem! 12 Sămânţa pe care ţi-o va da Domnul, prin această tânără femeie, să-ţi facă o casă asemenea casei lui Pereţ, care s-a născut lui Iuda din Tamar!" 13 Boaz a luat pe Rut, care i-a fost nevastă, şi el a intrat la ea. Domnul a făcut-o să zămislească, şi ea a născut un fiu. 14 Femeile au zis Naomei: "Binecuvântat să fie Domnul, care nu te-a lăsat lipsită azi de un bărbat cu drept de răscumpărare, şi al cărui nume va fi lăudat în Israel! 15 Copilul acesta îţi va înviora sufletul, şi va fi sprijinul bătrâneţelor tale; căci l-a născut nora ta, care te iubeşte, şi care face pentru tine mai mult decât şapte fii." 16 Naomi a luat copilul, l-a ţinut în braţe, şi a văzut de el. 17 Vecinele i-au pus nume, zicând: "Un fiu s-a născut Naomei!" Şi l-au numit Obed. Acesta a fost tatăl lui Isai, tatăl lui David. 18 Iată sămânţa lui Pereţ. Pereţ a fost tatăl lui Heţron; 19 Heţron a fost tatăl lui Ram; Ram a fost tatăl lui Aminadab; 20 Aminadab a fost tatăl lui Nahşon: Nahşon a fost tatăl lui Salmon; 21 Salmon a fost tatăl lui Boaz; Boaz a fost tatăl lui Obed; 22 Obed a fost tatăl lui Isai; şi Isai a fost tatăl lui David.

Alte piedici pe drumul gloriei

După întâlnirea de la miezul nopţii din capitolul 3, Boaz merge la poarta oraşului unde erau încheiate afacerile oficiale. Ruda apropiată trece pe acolo, iar Boaz îi prezintă situaţia. Naomi îşi vinde mica proprietate pe care o are , iar datoria celei mai apropiate rude este să o cumpere astfel încât moştenirea să rămână în familie. Spre dezamăgirea noastră, ruda spune la sfârşitul versetului 4, “O voi răscumpăra”. Dar nu vrem s-o răscumpere el. Vrem s-o facă Boaz. Aşadar se pare că avem din nou de-a face cu o piedică. Iar ironia acestei piedici pare a fi cauzată de corectitudine. Omul îşi face doar datoria. Uneori drumul muntos este plin nu doar cu urşi şi animale sălbatice, dar şi cu muncitori de treabă care îşi fac doar datoria. Frustrările noastre nu sunt cauzate doar de păcate ci şi de (se pare) o corectitudine prost plasată.

Chiar când eram pe punctual să spunem , “O, nu, opriţi povestea! Nu-l lăsaţi pe omul ăsta să o ia pe Rut!” Boaz îi spune rudei celei mai apropiate, “ Ştii doar că Naomi are o noră. Aşadar când îţi faci datoria de rudă apropiată şi răscumperi pământul trebuie să o iei şi pe ea de soţie şi să ridici urmaşi în numele soţului ei, Mahlon” Apoi, spre marea noastră uşurare, ruda spune în versetul 6 că nu poate să facă acest lucru. Poate că este déjà căsătorit. Indiferent de motiv, noi jubilăm în culise în timp ce Boaz se apropie de capătul drumului muntos, după care începe petrecerea de nuntă cu frumoasa şi tânăra Rut la braţul său.

Dar există un nor care umbreşte fericirea. Rut este stearpă. Sau cel puţin aşa pare să fie. În 1:4 ni s-a spus că a fost căsătorită timp de zece ani cu Mahlon şi că nu au avut copii. Deci nici acum nu se termină tensiunea. Acum înţelegeţi de ce am spus că învăţătura din cartea lui Rut este aceea că viaţa celui evlavios nu este un drum drept către glorie? Viaţa este o înşiruire de curbe. Şi nu se ştie niciodată ce urmează. Dar ideea povestirii este aceea că ce e mai bun de-abia de-acum urmează. Indiferent unde vă aflaţi, dacă îl iubiţi pe Dumnezeu, ce e mai bun de-abia de-acum urmează.

De ce Naomi este în centrul atenţiei?

Norul de deasupra capului lui Rut şi Boaz este plin de îndurare şi revarsă binecuvântare peste capetele lor în versetul 13. „Aşadar Boaz a luat-o pe Rut iar ea a devenit soţia lui; iar el a intrat la ea, iar Domnul i-a făcut să conceapă, iar ea a dat naştere la un fiu.” Însă observaţi că în centrul atenţiei versetelor 14-17 nu este deloc Rut şi nici Boaz. În centrul atenţiei este Naomi şi copilul. De ce?

Acum câţiva ani în urmă a intrat în biroul nostru parohial un tip zdrenţăros care avea nevoie de ajutor. L-am întrebat cum îl cheamă, iar el a spus, „Timpuri grele, aşa mă cheamă, Timpuri grele.” Ei bine, la începutul acestei cărţi numele lui Naomi a fost Timpuri grele…Timpuri grele Naomi. Aşa a vrut autorul acestei cărţi să o cunoaştem. Pentru că ideea acestei cărţi este aceea că viaţa celui evlavios nu este un drum drept către glorie, însă până la urmă ei ajung acolo. Povestea începe cu pierderea pe care a suferit-o Naomi. Şi se termină cu ceea ce a câştigat Naomi. A început cu moartea şi se termină cu naşterea. Un fiu—al cui fiu? Versetul 17 este marea destinaţie a lungului drum întortocheat pe care a mers Naomi. „Iar vecinele i-au dat copilului un nume , spunând, „Un fiu i s-a născut lui Naomi.” Nu lui Rut! Ci lui Naomi. De ce? Pentru a arăta că nu era adevărat ce spusese Naomi în 1:21, că Domnul o adusese cu mâinile goale din Moab. ŞI dacă am învăţa să aşteptăm şi să ne încredem în Dumnezeu, toate plângerile noastre împotriva lui Dumnezeu s-ar demonstra a nu fi adevărate.

Semne ale lucrării minunate a lui Dumnezeu în piedicile dureroase

Cartea lui Rut a fost scrisă pentru a ne ajuta să vedem semnele de îndurare ale lui Dumnezeu în vieţile noastre, şi pentru a ne ajuta să ne încredem în îndurarea sa chiar şi când norii sunt atât de negri încât nu mai vedem drumul, nici pomeneală de semnele de pe marginea drumului. Să ne întoarcem şi să ne amintim că Dumnezeu a fost cel care a acţionat pentru a transforma fiecare piedică într-o treaptă spre fericire, şi că Dumnezeu este cel care în toate întâmplările nefericite din viaţa noastră concepe planuri spre binele nostru.

Rut ca dar

În primul rând, când viaţa lui Naomi părea să se prăbuşească pe când era în Moab, Dumnezeu a fost cel care i-a dat-o pe Rut lui Naomi. Ştim acest lucru din două versete. În 1:16 aflăm că la baza angajamentului lui Rut faţă de Naomi stă angajamentul lui Rut faţă de Dumnezeul lui Naomi. „Dumnezeul tău va fi Dumnezeul meu” Dumnezeu câştigase adeziunea lui Rut în Moab, deci lui Dumnezeu îi datora Naomi iubirea uimitoare a nurorii sale. De asemenea, în 2:12 se spune că atunci când Rut a venit în Iuda împreună cu Naomi, ea venea ca să caute refugiu sub aripile lui Dumnezeu. Prin urmare i se datorează lui Dumnezeu faptul că Rut şi-a părăsit casa şi familia pentru a o urma şi a o servi pe Naomi. Tot drumul, Dumnezeu a fost cel care a transformat piedicile lui Naomi în bucurie, chiar şi atunci când părea părăsită de milostivirea sa.

Păstrarea lui Boaz

În al doilea rând, Naomi dă impresia în capitolul 1 că nu mai există speranţă ca Rut să se poată căsători şi să dea naştere la copii care să continue descendenţa familiei (1:12). Însă în tot acest timp Dumnezeu a păstrat un bărbat bogat şi evlavios care să facă tocmai acest lucru. Motivul pentru care ştim că acest lucru este opera lui Dumnezeu este pentru că însăşi Naomi recunoaşte acest lucru în 2:20. Ea admite că în spatele întâlnirii „accidentale” dintre Rut şi Boaz a stat „bunătatea lui Dumnezeu care nu i-a uitat nici pe cei vii nici pe cei morţi.” În fiecare pierdere pe care o îndură cel evlavios, Dumnezeu deja lucrează spre câştigul său.

Deschiderea pântecelui lui Rut

În al treilea rând, cine i-a dăruit pântecelui sterp al lui Rut copilul, astfel încât vecinele să poată spune, „Un fiu i s-a născut lui Naomi”? Dumnezeu a dăruit copilul. Să ne uităm la 4:11. Oamenii din oraş se roagă pentru Boaz şi Rut. Ei ştiu că Rut a fost căsătorită timp de zece ani fără să aibă copii. Aşadar îşi amintesc de Rahela al cărei pântece a fost deschis cu mult timp înainte. Iar ei se roagă ca Domnul să o facă pe Rut ca pe Rahela şi Lea. Şi astfel autorul afirmă foarte clar în versetul 13 cine anume a făcut ca acest copil să fie conceput. „Boaz a intrat la ea, iar Domnul a făcut ca ea să conceapă.”

Şi iarăşi, în această carte Dumnezeu a lucrat în împrejurările nefericite prin care a trecut Naomi. Când şi-a pierdut soţul şi fii, Dumnezeu i-a dăruit-o pe Rut. Când nu-i mai venea în minte nicio rudă care să dea descendenţi ce vor continua numele familiei, Dumnezeu i l-a dăruit pe Boaz. Când Rut cea stearpă s-a căsătorit cu Boaz, Dumnezeu a dăruit copilul. Învăţătura această povestire este clară în viaţa lui Naomi. Viaţa celor evlavioşi nu este un drum drept către glorie, dar Domnul are grijă ca ei să ajungă acolo.

Cuvântul „glorie” este prea puternic?

Poate vă gândiţi că „glorie” este un cuvânt niţel exagerat. În fond este vorba doar de un copil. O bunică care ţine în braţe un copilaş după o viaţă plină de suferinţe. A, dar povestea nu se termină aici.

Ridicarea ochilor către păduri şi către zăpezile veşnice

In 1912 John Henry Jowett, devenit apoi pastor al celei de-a cincea biserici prezbiteriene în oraşul New York, preda cursuri de predicare la Yale. Într-unul din cursurile sale există un pasaj care descrie în ce constă o predică reuşită şi care ne oferă o viziune a ceea făcea autorul cărţii lui Rut când a terminat povestirea.

Jowett descria o predică reuşită ca una ce pare să privească spre orizont decât spre un câmp închis, sau spre un peisaj local. El are un fel minunat de a face legătura dintre fiecare om, cu trecutul veşnic şi cu eternitatea care va veni… E ca şi cum aţi admira o sculptură în lemn pe o fereastră dintr-un sătuc din Elveţia şi v-aţi ridica ochii şi aţi vedea pădurea unde a crescut lemnul, şi, mai sus, zăpezile veşnice! Da, acesta a fost stilul lui Binney, al lui Dale, modul lui Bushnell, Newman şi Spurgeon —ei erau mereu gata să se oprească la fereastra din sat, dar întotdeauna au făcut legătura dintre străzi şi înălţimi, au trimis sufletele voastre peste dealurile veşnice ale lui Dumnezeu. (Predicatorul: Viaţa şi opera sa, pag 95)

Dacă povestea lui Rut s-ar termina într-un sătuc din Iudeea cu o bunică bătrână ce-şi îmbrăţişează nepoţelul nou născut , cuvântul „glorie” ar fi exagerat. Însă autorul nu lasă lucrurile aici. El îşi ridică ochii spre păduri şi spre zăpezile montane ale istoriei mântuirii. În versetul 17 el spune foarte simplu că acest copil Obed a fost tatăl lui Iesse, iar Iesse a fost tatăl lui David. Deodată ne dăm seama că tot timpul se pregătea ceva cu mult mai mare decât ne-am putea imagina. Dumnezeu nu a lucrat doar pentru binecuvântarea temporară a câtorva evrei din Betleem. El pregătea terenul pentru venirea celui mai mare rege pe care avea să-l aibă Israel, David. Iar numele lui David poartă cu sine speranţa lui Mesia, noua eră, pace, dreptate, lipsa durerii, a plânsului, mâhnirii şi a sentimentului de vină. Această povestioară simplă se deschide ca un curent într-un mare râu de speranţă.

Boala trivialităţii

Una din cele mai mari boli ale zilelor noastre este trivialitatea. Lucrurile cu care îşi ocupă timpul majoritatea oamenilor sunt de-a dreptul triviale. Şi ceea ce face din aceasta o boală este faptul că noi, care am fost creaţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu am fost meniţi să trăim pentru cauze măreţe. Niciunul dintre noi nu este cu adevărat mulţumit cu scopurile triviale ale lumii. Inimile noastre nu se simt satisfăcute cu lucruri de nimic. De ce ziarul are o întreagă pagină dedicată sportului şi aproape nimic dedicat celei mai mari poveşti din univers—creşterea şi răspândirea bisericii lui Isus Cristos? Este nebunie, nebunie curată că acele meciuri fără semnificaţie ocupă un loc atât de important în cultura noastră. Este pur şi simplu unul dintre multele semne că suntem sclavi lucrurilor triviale. Trăim în magazinul din micul sat elveţian privind insistent figurinele din lemn şi ridicându-ne rareori ochii către păduri şi către zăpezile veşnice. Trăim într-o luptă perpetuă şi fără speranţă de a ne satisface dorinţa după lucruri de nimic. Şi uite-aşa sufletele noastre se atrofiază. Vieţile noastre sunt triviale. Iar capacitatea noastră de a aduce laudă puternică moare.

Lucrarea măreaţă a lui Dumnezeu de-a lungul istoriei

Cartea lui Rut doreşte să ne înveţe că scopul lui Dumnezeu pentru viaţa poporului său este să ne pună în legătură cu ceva mai mare decât noi înşine. Dumnezeu vrea să ştim că atunci când îl urmăm pe El, vieţile noastre au o mai mare însemnătate decât credem noi. Pentru creştin există întotdeauna o legătură între evenimentele obişnuite ale vieţii şi lucrarea uimitoare a lui Dumnezeu în istorie. Tot ceea ce facem din ascultare faţă de Dumnezeu , indiferent cât de mărunt, are însemnătate. Face parte din mozaicul cosmic pe care Dumnezeu îl pictează pentru a arăta lumii şi tronurilor din ceruri măreţia puterii şi înţelepciunii sale (Efeseni 3:10).

Satisfacţia profundă a vieţii creştine este aceea că nu se dedă lucrurilor de nimic. A sluji unei soacre văduve, a culege recolta de pe câmp, a se îndrăgosti, a avea un copil—pentru creştin toate aceste lucruri sunt în legătură cu veşnicia. Ele sunt parte din ceva cu mult mai mare decât par.

Cuvântul glorie nu este exagerat. Viaţa celui evlavios nu este o linie dreaptă spre glorie, însă ei ajung acolo—Dumnezeu are grijă de acest lucru. Pentru noi există speranţă dincolo de bebeluşul drăguţ şi de bunica fericită. Dacă nu ar fi aşa, am fi cei mai nefericiţi dintre oameni. Povestea conduce spre David. David conduce spre Isus. Iar Isus conduce spre învierea trupurilor noastre muritoare (Romani 8:23) când „nu va mai fi moarte, nici plânset, nici durere, căci lucrurile dinainte au trecut.” (Apocalipsa 21:4)

Ce e mai bun abia de-acum urmează. Acesta este adevărul de nezdruncinat despre viaţa femeii şi a bărbatului care îl urmează pe Cristos în ascultarea credinţei. St lucru celor tineri, care sunt puternici şi plini de speranţă. O spun şi celor în vârstă, pentru care natura exterioară se deteriorează rapid. Ce e mai bun de-abia de-acum urmează.

O parabolă a iubirii de alianţă a lui Dumnezeu

Am văzut o parabolă vineri. Făceam o vizită unei persoane în vârstă din comunitatea noastră la Centrul Carolina, şi am intrat în lift cu o femeie în cărucior, care era bătrână, deformată şi dezorientată. Îşi clătina capul fără noimă şi scotea sunete fără semnificaţie, uitând gura deschisă. Apoi am văzut un bărbat bine îmbrăcat, probabil pe la vreo şaizeci de ani, care împingea căruciorul. M-am întrebat cine să fie. Apoi, pe când ieşeam din lift, l-am auzit spunând,”Fii atentă la picioare, căpşunică.”

Căpşunică. Pe când mă îndreptam spre maşină, m-am gândit…. Dacă alianţa de căsătorie dintre un bărbat şi o femeie poate produce un asemenea angajament şi fidelitate în acele împrejurări, atunci cu siguranţă, în termenii plini de milostivire al noii alianţe în Cristos, Dumnezeu nu are nicio problemă să o strige pe Odette McAviney, pe Harold Holmgren, pe Mary Agnes Danielson, pe tine şi pe mine (aşa bolnavi cum suntem!), "Căpşunică" Şi dacă face acest lucru, nu există adevăr mai de nezdruncinat decât acesta: pentru ei şi pentru noi ce e mai bun de-abia de-acum urmează. Amin.