Bucuraţi-vă tremurând
De la Gospel Translations Romanian
De John Piper
Despre Bucuria
Parte a seriei Taste & See
Traducere de Gabriela Steimer
Ne poţi ajuta prin Află mai multe (English).
O meditaţie asupra Psalmului 2:11-12
Slujiţi Domnului cu frică, şi bucuraţi-vă, tremurând.
Daţi cinste Fiului, ca să nu Se mânie, şi să nu pieriţi pe calea voastră,
căci mânia Lui este gata să se aprindă.
Ferice de toţi câţi se încred în El.
“Slujiţi Domnului cu frică. . .
Această poruncă nu anulează Psalmul 100:2: “Slujiţi Domnului cu bucurie.” A sluji Domnului cu frică şi a-I servi cu bucurie nu se contrazic. Următoarea expresie clarifică acest lucru („bucuraţi-vă tremurând”). E vorba de frică adevărată şi de bucurie adevărată. Motivul pentru care este frică adevărată este faptul că există un pericol real. Dumnezeul nostru este un foc mistuitor (Evrei 12:29). Da, cei aleşi sunt în siguranţă la Hristos. Dar examinează-te, spune apostolul Pavel, “ca să vezi dacă eşti în credinţă; testaţi-vă. Nu vă daţi seama că Isus Hristos este în voi- doar dacă, bineînţeles, nu picaţi testul?” (2 Cor. 13:5). “Astfel dar, cine crede că stă în picioare, să ia seama să nu cadă.” (1 Cor. 10:12). Încrederea în Hristos nu este nepăsătoare. Siguranţa noastră ţine de protecţia lui Dumnezeu, nu de deciziile noastre din trecut. “[El] poate să vă păzească de orice cădere, şi să vă facă să vă înfăţişaţi fără prihană şi plini de bucurie înaintea slavei Sale” (Iuda 1:24). În parte, faptul că El ne protejează se datorează vigilenţei crescute în a ne pune zilnic credinţa în Hristos şi nu în noi înşine.
...şi în a ne bucura tremurând.
Frica nu ne răpeşte bucuria din două motive. Unul este că ea ne conduce la Hristos, unde este siguranţă. Celălalt este că, chiar şi când ajungem acolo, Hristos înlătură partea distrugătoare de speranţă a fricii. El însă ne lasă o altă parte- partea pe care vrem să o simţim de-a pururi. Prezenţa grandorii trezeşte în noi sentimente de minunăţie, de uluire, făcându-ne să tremurăm. Vrem să avem aceste sentimente pentru totdeauna, atâta timp căt ştim cu siguranţă că această grandoare nu o să ne distrugă. Această tremurare nu concurează cu bucuria; ea face parte din bucurie. Oamenii merg la filme de groază deoarece ştiu că monstrul nu poate intra în sală. Vor să fie speriaţi atâta timp cât sunt în siguranţă. Acesta este un ecou al adevărului că au fost făcuţi pentru Dumnezeu. Ne place să fim “speriaţi” atâta timp cât nu putem fi răniţi. Cel mai bine este atunci când tremurarea este provocată de grandoarea sfinţeniei.
Sărută-L pe Fiul, ca să nu se mânie, şi să nu pieri în cale . . .
Dumnezeu este gelos pentru Fiul Său. “Să nu te închini înaintea unui alt dumnezeu; căci Domnul, al cărui nume este Gelos, este un Dumnezeu gelos” (Exodul 34:14). Mânia sa este aprinsă atunci când afecţiunea menită pentru El este oferită altuia. Bineînţeles că există sărutul lui Iuda. Dar El nu se gândeşte la asta. În acest caz, sărutul este unul de adorare şi supunere- poate un sărut pe picioare, când ne închinăm în faţa Lui. Cu Dumnezeu nu se joacă. Dacă vom iubi mai mult pe altul, vom pieri. El va fi comoara noastră cea mai de preţ, în caz contrar El va fi duşmanul nostru. Cel mai sigur loc din univers este la picioarele Domnului şi salvatorului nostru, Isus Hristos. Dacă ne întoarcem faţa de la El pentru o altă comoară, mânia Lui ne va urmări.
. . . căci mânia Lui iute se aprinde.
Cuvântul “iute” poate că nu este cel mai potrivit aici. Cuvântul “iute” poate îmsemna “iute” în sensul de “dintr-odată”. În Biblie se menţionează în mod repetat faptul că Dumnezeu este “plin de îndurare şi milostiv, încet la mânie, plin de bunătate şi credincioşie” (Exodul 34:6). Nu “iute la mânie”, ci “încet la mânie”. De aceea, sunt înclinat să cred că Psalmul 2:12 înseamnă “Mânia Sa poate să se işte dintr-odată.” În alte cuvinte, nu te juca cu răbdarea Lui deoarece s-ar putea ca aceasta să dispară dintr-odată şi să te trezeşti copleşit de mânia Lui. Dacă îi săruţi creaţia şi nu pe Fiul Său, vei descoperi dintr-odată colţii unui şarpe înfipţi în buza ta. Nu te aştepta ca răbdarea lui Dumnezeu să fie permanentă.
Binecuvântaţi sunt toţi cei care se adăpostesc la El.
Singurul loc la adăpost de mânia lui Dumnezeu este Dumnezeu. Oriunde în afara protecţiei Sale este periculos. El este singura ascunzătoare de propria Sa mânie. Dacă El te înspăimântă şi încerci să te ascunzi, nu vei găsi nicio ascunzătoare. Nu există niciuna. În afara protecţiei lui Dumnezeu, nu există decât mânie. Cu toate acestea, există un refugiu împotriva mâniei lui Dumnezeu, şi anume Dumnezeu. Cel mai sigur adăpost împotriva mâniei lui Dumnezeu- singurul adăpost- este Dumnezeu. Vino la Dumnezeu. Adăposteşte-te la Dumnezeu. Ascunde-te la umbra aripilor Sale. Aici trăim, slujim şi ne bucurăm tremurând. Este înfricoşător şi este minunat. Este ca ochiul uraganului- teroare împrejur, dar în acelaşi timp plin de frumuseţe şi de calm. Aici o să găseşti dulcea companie. Aici o să găseşti comuniunea tăcută şi iubitoare. Aici Îi vorbim ca unui prieten. Aici El ne îndeplineşte cele mai profunzi nevoi. Te invit să vii.
La adăpost în Hristos cu voi,
Pastorul John