A Moşteni Lumea Depinde de Credinţă, nu de Lege

De la Gospel Translations Romanian

Romani 4:13-15

În adevăr, făgăduinţa făcută lui Avraam sau seminţei lui, că va moşteni lumea, n-a fost făcută pe temeiul Legii, ci pe temeiul acelei neprihăniri, care se capătă prin credinţă. 14 Căci, dacă moştenitori sunt cei ce se ţin de Lege, credinţa este zadarnică, şi făgăduinţa este nimicită; 15 pentru că Legea aduce mânie; şi unde nu este o lege, acolo nu este nici călcare de lege.

Două Posibilităţi pentru Viitor

Aceste versete învaţă – şi toată Biblia învaţă – că ai două posibilităţi înaintea ta cu privire la viitor. Una este să moşteneşti lumea, cealaltă este să moşteneşti mânia. Vedeţi în versetul 13, "În adevăr, făgăduinţa făcută lui Avraam sau seminţei lui, [este] că va moşteni lumea ..." Şi ştim din versetele 11 şi 12 că "urmaşii" lui Avraam nu sunt doar Evreii, ci toţi cei care au credinţa lui Avraam. Deci ai putea fi sau nu ai putea fi printre aceştia. Depinde de credinţa ta. Şi vedem în versetul 15, "că Legea aduce mânie." Dacă trăieşti sub Lege vei moşteni mânia. Deci sunt două posibilităţi de viitor pentru noi toţi: moştenirea lumii, sau moştenirea mâniei.

Poate că spui în această dimineaţă, "Nu cred că lucrul acesta este adevărat. Eu cred că noi doar murim şi ne descompunem în pământ şi cu asta basta: nu există nici rai, nici iad. Nici o moştenire a lumii şi nici o mânie divină. Pavel pur şi simplu nu ştie despre ce vorbeşte." Sau ai putea spune, "Nu cred asta. Cred că Dumnezeu va lua pe toată lumea în rai şi nu există ceva de genul mâniei care să dureze o veşnicie. Şi orice cale de a ajunge în rai este la fel de bună ca şi oricare alta." Ai putea spune aşa ceva.

De fapt, mai că m-aş bucura dacă fiecare necredincios ar spune ceva de genul acesta. Ştiţi de ce? Pentru că ar însemna că amploarea eternităţii a început cel puţin să se înregistreze în minţile lor. Dar, din păcate, un răspuns mai des întâlnit este aceasta, "Pastore John, tu spui că am două posibilităţi cu privire la viitor: una de a moşteni lumea, cealaltă de a moşteni mânia. Ştii ce cred eu? Eu cred că mâine voi mânca nişte delicatese de brânză la Târgul organizat cu ocazia sărbătorii statului. Asta este ceea ce cred eu."

Cât de mult mi-aş dori ca toţi ascultătorii mei să cadă de acord cu mine asupra unui aspect, acum la începutul mesajului: veşnicia se compară cu viaţa aceasta aşa cum Munţii Stâncoşi se compară cu crestăturile unei coaje de portocală. Şi a fi gata să-L întâlneşti pe Dumnezeu este scopul principal în viaţă. O Doamne, te rog ajută-ne să ne trezim din stupoarea preocupărilor noastre cu lucruri de nimic. Ajută-ne să simţim greutatea Cuvântului lui Dumnezeu în această dimineaţă. Amin.

Vreau să vedem trei lucruri din Romani 4:13-15. 1) Cum şi de ce nu ne va ajuta Legea lui Dumnezeu să ne asigurăm moştenirea lumii (versetele 14-15)? 2) Cum putem spune că promisiunea moştenirii lumii vine la noi prin neprihănirea lui Dumnezeu care ne este imputată prin credinţă, chiar dacă Biblia ne învaţă că se cere o neprihănire activă şi trăită pentru a obţine moştenirea? 3) Cât de mare este această moştenire a lumii şi de ce ar trebui să o aşteptăm şi să o căutăm din toată inima?

1. Cum şi de ce nu ne va ajuta Legea lui Dumnezeu să ne asigurăm moştenirea lumii?

Să citim versetele 14-15, "Căci, dacă moştenitori sunt cei ce se ţin de Lege, credinţa este zadarnică, şi făgăduinţa este nimicită; 15 pentru că Legea aduce mânie; şi unde nu este o lege, acolo nu este nici călcare de lege." Remarcaţi câteva lucruri cu privire la "Lege" aşa cum o foloseşte Pavel aici. Mai întâi, el nu vorbeşte aici despre tot Vechiul Testament sau nici măcar despre cele cinci cărţi ale lui Moise, care sunt numite câteodată Legea sau Tora sau Pentateuhul. Ştim aceasta, pentru că Pavel contrastează aici Legea cu făgăduinţa făcută de Dumnezeu în Geneza 15:5-6 şi pe care Avraam a crezut-o, şi care se găseşte tocmai în Tora sau Pentateuh sau Lege. Ci Pavel se gândeşte la Lege într-un sens mai restrâns – exact aşa cum o face şi în Galateni 3:17, "Iată ce vreau să zic: un testament, pe care l-a întărit Dumnezeu mai înainte, nu poate fi desfiinţat, aşa ca făgăduinţa să fie nimicită, de Legea venită după patru sute trei zeci de ani." Deci el are în vedere Legea Mozaică dată la Muntele Sinai care a venit sute de ani după făgăduinţa făcută lui Avraam.

Dar cred că focalizarea lui este chiar mai restrânsă decât atât. Legea Mozaică, dată la Muntele Sinai, conţine în ea însăşi promisiuni şi prevederi ale iertării pentru cei care încalcă "Legea" (Exodul 34:6-7). Deci există o "Lege a poruncilor" (Efeseni 2:15) în cadrul Legii Mozaice (vezi folosirea termenului "poruncă" din Romani 7:8-13). Aceasta este ceea ce are Pavel în minte aici. Putem şti aceasta din ceea ce spune el în versetul 15. Mai întâi spune că "Legea aduce mânie." Ce vrea să spună el prin aceasta? El spune că atunci când legea porunceşte un anumit tip de comportament, neascultarea aduce mânie. Şi noi toţi suntem neascultători – acesta a fost mesajul central din Romani 1:18-3:20. De aceea, dacă încercăm să ne asigurăm că primim de la Dumnezeu viaţa veşnică folosind Legea poruncilor, ceea ce vom căpăta va fi mânie. "Legea aduce mânie."

A doua parte a versetului 15 subliniază de ce este aşa: "Dar unde nu este o lege, acolo nu este nici o călcare de lege." Cu alte cuvinte, înainte de venirea Legii (la 430 de ani după făgăduinţa făcută lui Avraam, Galateni 3:17), s-ar putea ca tot felul de atitudini şi acţiuni păcătoase să fi trecut neobservate pentru că nu a existat o poruncă specifică care să fi fost călcată. Dar când vine Legea, cunoştinţa păcatului explodează. Ceea ce era mort, este adus la lumină ca o călcare specifică a unei porunci explicite. Deci, de exemplu, înainte ca să fie dată Legea, poate că adolescenţii îşi vorbeau de rău mamele şi taţii când se adunau împreună. E posibil să fi avut o oarecare remuşcare din cauza aceasta. Dar apoi a venit Legea în Exodul 20:12, "Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta." Acum, fiecare cuvânt lipsit de respect este o încălcare specifică a unei porunci explicite. Şi nu numai că păcatul este expus mai clar; el creşte.

Pavel articulează această funcţie a Legii în mai multe locuri. De exemplu în Romani 3:20 el spune, "prin Lege vine cunoştinţa deplină a păcatului." În Romani 5:20 el spune, "Ba încă şi Legea a venit pentru ca să se înmulţească greşeala [sau călcarea de lege]." În Romani 7:12-13 el spune, "Aşa că Legea, negreşit, este sfântă, şi porunca este sfântă, dreaptă şi bună. Atunci, un lucru bun mi-a dat moartea? Nicidecum. Dar păcatul, tocmai ca să iasă la iveală ca păcat, mi-a dat moartea printr-un lucru bun, pentru ca păcatul să se arate afară din cale de păcătos, prin faptul că se slujea de aceeaşi poruncă." Aceasta este învăţătura dată de textul nostru, Romani 4:15 – prin Lege, adică prin porunci, păcatul aflat în stare latentă în vieţile noastre nu numai că este expus ci şi aţâţat şi făcut din cale afară de păcătos. Poruncile ne fac să lovim tot mai tare, şi să aratăm cât de răi suntem de fapt.

Deci, mesajul versetului 15 care sprijină versetele 13-14, este acesta: Legea poruncilor, departe de a ne ajuta să ne asigurăm moştenirea lumii, lucrează mânie şi face păcatul nostru mult mai evident. Acesta este versetul 15. Şi deducţia din versetul 14 este aceasta: Dacă încerci să-ţi bazezi poziţia corectă faţă de Dumnezeu şi moştenirea lumii pe păzirea Legii poruncilor, vei face credinţa zadarnică şi vei nimici făgăduinţa. De aceea crede Evanghelia. Delectează-te cu vestea bună că neprihănirea credinţei (versetul 13) nu este neprihănirea pe care o practici tu prin ascultarea Legii poruncilor, ci este neprihănirea lui Dumnezeu în Hristos imputată ţie prin credinţă.

2. Cum putem spune că făgăduinţa moştenirii lumii vine la noi prin faptul că ne este imputată neprihănirea credinţei, chiar dacă Biblia ne învaţă că se cere o neprihănire activă şi trăită pentru a obţine moştenirea?

Mai întâi daţi-mi voie să explic întrebarea şi apoi să dau un răspuns biblic. Versetul 13 este clar: moştenirea lumii vine la noi nu prin folosirea Legii poruncilor, aşa cum am văzut, ci prin "neprihănirea credinţei." Versetul 13: "În adevăr, făgăduinţa făcută lui Avraam sau seminţei lui, că va moşteni lumea, n-a fost făcută pe temeiul Legii, ci pe temeiul acelei neprihăniri, care se capătă prin credinţă." Ştim din versetele 9 şi 11 că "neprihănirea credinţei" la care se face referire în Romani 4:13 este o neprihănire creditată – nu o neprihănirea a Legii pe care o împlinim, ci o neprihănire a lui Dumnezeu pe care El o creditează contului nostru, chiar dacă este a Lui. Versetul 9b: "lui Avraam credinţa i-a fost socotită ca neprihănire." Versetul 11 spune că aceasta i s-a întâmplat lui Avraam pe când era netăiat împrejur ca să poată fi tatăl tuturor celor care cred (vedeţi ultima frază a versetului) "să li se socotească şi lor neprihănirea aceasta."

Aceasta este "neprihănirea prin credinţă" la care se face referire la finele lui Romani 4:13. Este neprihănirea imputată a lui Dumnezeu care ne este creditată în contul nostru numai prin credinţă (Romani 3:28; 4:5). Deci înţelesul versetului 13 este că făgăduinţa noastră viitoare cu privire la moştenirea lumii se bazează pe neprihănirea lui Dumnezeu care ne este creditată nouă, şi nu pe performanţele noastre.

Dar aceasta ridică întrebarea următoare: cum să înţelegem multele textele din Biblie care fac moştenirea viitoare a vieţii veşnice într-un oarecare sens dependentă de comportamentul din viaţa aceasta? Nu de perfecţiunea noastră, ci de direcţia vieţilor noastre. Să luăm un exemplu din viaţa lui Avraam, din moment ce el este exemplul lui Pavel de moştenire a făgăduinţei "prin neprihănirea credinţei" (Romani 4:13). Atunci când Avraam l-a oferit ca jertfă pe fiul lui Isaac în Geneza 22, şi Dumnezeu a intervenit şi a salvat băiatul substituind un berbece în locul lui, Dumnezeu îi dă lui Avraam din nou făgăduinţa, dar cu o schimbare (Geneza 22:16-18). De două ori El spune că Avraam va moşteni făgăduinţa "din cauza ascultării sale." Domnul a spus,

"Pe Mine însumi jur, zice Domnul: pentru că ai făcut lucrul acesta, şi n-ai cruţat pe fiul tău, pe singurul tău fiu, te voi binecuvânta foarte mult şi-ţi voi înmulţi foarte mult sămânţa, şi anume: ca stelele cerului şi ca nisipul de pe ţărmul mării; şi sămânţa ta va stăpâni cetăţile vrăjmaşilor ei. Toate neamurile pământului vor fi binecuvântate în sămânţa ta, pentru că ai ascultat de porunca Mea!"

Deci cum poate să vină moştenirea făgăduinţei la Avraam "pentru că ai ascultat de porunca Mea" (Geneza 22:16,18) şi totuşi să vină, aşa cum spune Pavel în Romani 4:13, "prin neprihănirea care se capătă prin credinţă" care i-a fost creditată fără plată de către Dumnezeu în conformitate cu Geneza 15:6?

Iată răspunsul meu. Este acelaşi răspuns pe care l-am dat acum câteva săptămâni în urmă când am avut de-a face cu relaţia dintre Iacov 2 şi Romani 4. Singura şi unica temelie sau bază a angajamentului lui Dumnezeu de a-i da lui Avraam moştenirea lumii este propria neprihănire a lui Dumnezeu dată lui Avraam prin Isus Hristos şi creditată lui Avraam numai prin credinţă. Aceasta este baza încrederii lui Avraam că Dumnezeu îl va face cu siguranţă moştenitor al lumii. Dar autenticitatea credinţei lui Avraam trebuie demonstrată (sau validată) prin acte ale ascultării ca cea din Geneza 22 astfel încât să fie clar că această credinţă a lui este reală şi nu este o credinţă moartă (Iacov 2:17, 26) o credinţă diabolică (Iacov 2:19) sau o credinţă inutilă (Iacov 2:20). Această ascultare care vine din credinţă (Romani 1:5) nu este baza acestei încrederi. Este roada încrederii. Şi roada nu face copacul bun. Copacul face roada bună.

Deci concluzionez că necesitatea de a avea roada credinţei pentru a arăta că credinţa noastră este reală nu contrazice înţelesul Evangheliei din Romani 4:13 – şi anume că moştenirea noastră viitoare a lumii nu este prin Lege, ci prin neprihănirea credinţei. Temelia nădejdii noastre nu este neprihănirea noastră pusă în practică nici măcar ca şi roadă a credinţei, ci este numai neprihănirea lui Dumnezeu creditată nouă pe baza credinţei noastre în Hristos – o credinţă care este atât de satisfăcută în Dumnezeu încât rupe puterea păcatului anulat, şi dă o direcţie nouă vieţilor noastre.

Deci ţintiţi mai presus de orice în viaţă către a vă menţine şi a vă întări credinţa în Hristos. Luptaţi lupta cea bună (1 Timotei 6:12). Lăsaţi ca orice faliment al ascultării să vă trimită la cruce pentru iertare şi pentru măsuri noi de speranţă în harul viitor ca să puteţi să faceţi să moară faptele trupului prin Duhul şi să umblaţi într-o viaţă nouă. Faceţi ca viaţa voastră să fie o luptă pentru credinţă.

3. În final, cât de mare este această moştenire a lumii, şi de ce ar trebui să privim înspre ea şi să o căutăm din toată inima?

Acest subiect este atât de măreţ că merită o predică întreagă. Deci, ce planific să fac este să mai rămân în textul acesta încă o săptămână şi să ţin o predică întreagă despre ceea ce înseamnă să moştenim lumea. Unul din motivele pentru care fac lucrul acesta (pe lângă faptul că îmi place să vorbesc despre harul viitor) este că săptămâna viitoare este prezentarea lucrărilor de slujire şi o avanpremieră la programul de duminică cu posibilităţi nespuse pentru voi ca să slujiţi aici la Bethlehem. Şi există o legătură profundă între nădejdea acestei mari moşteniri şi libertatea şi bucuria şi preţul slujirii. Deci vreau să fac această legătură săptămâna viitoare în timp ce intrăm în programul de toamnă de la Bethlehem.

Dar nu pot trece peste subiect fără un cuvânt mic şi glorios în această dimineaţă. Pavel spune în Romani 4:13, "În adevăr, făgăduinţa făcută lui Avraam sau seminţei lui, că va moşteni lumea, n-a fost făcută pe temeiul Legii, ci pe temeiul acelei neprihăniri, care se capătă prin credinţă." Avraam şi toţi urmaşii lui vor fi moştenitori ai lumii. Tu eşti un urmaş al lui Avraam dacă te încrezi în Dumnezeu pentru neprihănire aşa cum a făcut-o Avraam, conform Romani 4:11. De aceea, vei "moşteni lumea" dacă îţi pui încrederea în Dumnezeu prin Isus Hristos. Nu vei moşteni mânia.

Vreau să închei cum am început: ai două posibilităţi înaintea ta cu privire la viitor. Una este să moşteneşti lumea, cealaltă este să moşteneşti mânia. Dacă o moşteneşti pe una sau pe cealaltă atârnă de un lucru fundamental: neprihănirea lui Dumnezeu. Ţi-a fost această neprihănire creditată ţie sau stă mărturie împotriva ta? Care este diferenţa? Diferenţa este dacă te încrezi în Hristos ca să-ţi acopere păcatele şi să fie El neprihănirea lui Dumnezeu pentru tine. Aşa că încrede-te în El. Încrede-te în El. Fă-o acum. Încrede-te în El.

© Desiring God Permisiuni: Aveţi permisiunea şi sunteţi încurajaţi să reproduceţi şi să distribuiţi acest material în orice format, cu condiţia să nu modificaţi cuvintele în nici un fel şi să nu cereţi bani mai mulţi decât v-a costat copierea materialului. Pentru postarea pe internet, preferăm un link către acest document de pe pagina noastră. Orice excepţie de la cele de mai sus trebuie aprobată de către Desiring God.