9 Caracteristici Ale Unei Biserici Sãnãtoase/AGrija Pentru Ucenicizare ºi Creºtere

De la Gospel Translations Romanian

O altã caracteristicã distinctivã a unei biserici sãnãtoase o reprezintã grija dispersatã asupra creºterii bisericii – nu numai cu numere în creºtere, ci cu membri în creºtere. Unii astãzi cred cã cineva poate fi “bebeluº creºtin” pentru o viaþã întreagã. Creºterea este vãzutã ca o opþiune în plus în particular pentru ucenicii zeloºi. Insã creºterea este un semn de viaþã. Copacii care cresc sunt copaci care trãiesc, ºi animalele care cresc sunt animale vii. Creºterea implicã dezvoltare ºi progres. În multe arii ale experienþei noastre, când ceva nu mai creºte moare.

Pavel a sperat cã cei din Corint vor creºte în credinþã (II Corinteni 10:15). Efesenii, a sperat el, vor “creºte în toate privinþele, ca sã ajungã ca Cel ce este Capul, Hristos” (Efeseni 4:15; cf. Coloseni 1:10; II Tesaloniceni 1:3). Petru a îndemnat câþiva dintre primii creºtini, “ca niºte prunci de curând nãscuþi, sã doriþi laptele duhovnicesc ºi curat, pentru ca prin el sã creºteþi spre mântuire” (I Petru 2:2). Este tentant pentru pastori sã-ºi reducã bisericile la statistici uºor de mânuit de prezenþã, botez, dãrnicie ºi membralitate, unde creºterea este tangibilã; oricum, astfel de statistici sunt departe de adevãrata creºtere pe care Pavel o descrie iar Dumnezeu o doreºte.

În Tratat cu Privire la Afecþiuni Religioase, Jonathan Edwards a sugerat cã adevãrata creºtere în ucenicia creºtinã nu este în final numai emoþie, folosire din ce în ce mai accentuatã a unui limbaj religios, sau cunoºtinþã din ce în ce mai accentuatã a Scripturii. Nu este nici mãcar o creºtere evidentã în bucurie sau în dragoste ori în grijã pentru bisericã. Chiar creºterea zelului ºi a laudei la adresa lui Dumnezeu ºi încrederea propria-þi credinþã nu sunt dovezi infailibile ale creºterii adevãrate. Cum aºa? Dupã cele spuse de Edwards, în timp ce toate acestea pot fi dovezi ale creºterii creºtine adevãrate, singurul semn sigur ºi observabil este o viaþã de o sfinþenie crescândã, înrãdãcinatã în lepãdare de sine. Biserica ar trebui sã fie caracterizatã de o grijã vitalã pentru acest fel de dumnezeire în vieþile membrilor ei.

Aºa cum am vãzut în cea de-a ºaptea caracteristicã, una din consecinþele involuntare ale unei biserici neglijente cu disciplina corespunzãtoare reprezintã o dificultate sporitã în creºterea ucenicilor. Într-o bisericã indisciplinatã, exemplele sunt neclare iar modelele sunt confuze. Nici un grãdinar nu are de gând sã planteze buruieni. Buruienile sunt, prin ele însele nedorite, ºi pot avea efecte negative asupra plantelor din jurul lor. Planul lui Dumnezeu pentru biserica localã nu ne permite sã lãsãm buruienile nestãvilite.

Influenþele bune într-o comunitate de credincioºi ce a fãcut un legãmânt pot fi unelte în mâna lui Dumnezeu pentru a-ªi creºte oamenii. Cum oamenii lui Dumnezeu sunt clãdiþi ºi cresc împreunã în sfinþenie ºi în dragoste care se dãruieºte pe sine, ei ar trebui sã-ºi îmbunãtãþeascã abilitatea de a administra disciplina ºi de a încuraja ucenicia. Biserica are obligaþia de a fi un mijloc care sã-i creascã pe oameni în har. Dacã în loc de acest lucru ea este locul unde numai gândurile pastorului sunt predate, unde Dumnezeu este mai mult pus la îndoialã decât Îi este adusã închinare, unde evanghelia este diluatã ºi evanghelizarea pervertitã, unde membralitatea este fãcutã fãrã însemnãtate, ºi unui cult lumesc al personalitãþii îi este permis sã se dezvolte în jurul pãstorului, atunci cineva cu greu poate aºtepta sã gãseascã o comunitate care este fie coezivã, fie edificatoare. O astfel de bisericã cu siguranþã nu-L va glorifica pe Dumnezeu.

Dumnezeu este glorificat prin biserici care cresc. Aceastã creºtere poate apãrea pe multe cãi diferite: prin numãr în creºtere de membri, fiind chematã la misiune; prin membri mai vechi care încep sã aibã un sens proaspãt al responsabilitãþii lor în evanghelizare; prin servicii de înmormântare mulþi dintre membri mai tineri ai congregaþiei participã doar din dragoste pentru membrii mai în vârstã; prin amplificarea timpului afectat rugãciunii, ºi dorinþã acutã pentru predicare; prin întâlniri ale bisericii caracterizate de conversaþii cu adevãrat spirituale; prin dãrnicie sporitã ºi prin oameni care dãruiesc sacrificându-se; prin mai mulþi membri care împãrtãºesc evanghelia cu alþii; prin pãrinþi ce redescoperã responsabilitatea lor de a-ºi educa copiii în credinþã. Acestea sunt doar câteva exemple de creºtere a bisericilor, pentru care creºtinii se roagã ºi muncesc. Când vedem o bisericã compusã din membri care cresc în asemãnare cu Hristos, cine primeºte creditul sau gloria? “Dumnezeu a fãcut sã creascã: aºa cã nici cel ce sãdeºte, nici cel ce udã nu sunt nimic; ci Dumnezeu, care face sã creascã” (I Corinteni 3:6b-7; cf. Coloseni 2:19).

Astfel binecuvântarea finalã a lui Petru pentru acei primi creºtini cãrora le-a scris, a fost o rugãciune exprimatã imperativ: “Creºteþi în harul ºi cunoºtinþa Domnului ºi Mântuitorului nostru Isus Hristos. A Lui sã fie slava, acum ºi în ziua veºniciei! Amin.” Noi am putea crede cã aceastã creºtere ne-ar aduce nouã slavã. Dar Petru ºtia mai bine: “Sã aveþi o purtare bunã în mijlocul Neamurilor, pentru ca în ceea ce vã vorbesc de rãu ca pe niºte fãcãtori de rele, prin faptele voastre bune, pe care le vãd, sã slãveascã pe Dumnezeu în ziua cercetãrii” (I Petru 2:12). El cu siguranþã ºi-a adus aminte de cuvintele lui Isus, “Tot aºa sã lumineze ºi lumina voastrã înaintea oamenilor, ca ei sã vadã faptele voastre bune”—ºi cu siguranþã aici am crede cã este normal sã cazi în capcana admirãrii de sine, dar Isus a continuat—“ºi sã-L slãveascã pe Tatãl vostru care este în ceruri” (Matei 5:16). Lucrând pentru a promova ucenicia creºtinã ºi creºterea spiritualã reprezintã o altã caracteristicã a unei biserici sãnãtoase.