Îndreptăţirea prin Credinţă este Sfârşiul Oricărei Laude
De la Gospel Translations Romanian
Pcain (Discuţie | contribuţii) (Pagină nouă: {{info|Justification by Faith is the End of Boasting}}<br> <blockquote> '''Romani 3:27-31'''<br><br>Unde este dar pricina de laudă? S-a dus. Prin ce fel de lege? A faptelor? Nu; ci ...) |
Pcain (Discuţie | contribuţii) m (A protejat "Îndreptăţirea prin Credinţă este Sfârşiul Oricărei Laude" ([edit=sysop] (indefinit) [move=sysop] (indefinit))) |
Versiunea curentă din 8 iunie 2011 15:21
Romani 3:27-31
Unde este dar pricina de laudă? S-a dus. Prin ce fel de lege? A faptelor? Nu; ci prin legea credinţei. 28 Pentru că noi credem că omul este socotit neprihănit prin credinţă, fără faptele Legii. 29 Sau, poate, Dumnezeu este numai Dumnezeul Iudeilor? Nu este şi al Neamurilor? Da, este şi al Neamurilor; 30 deoarece Dumnezeu este unul singur şi El va socoti neprihăniţi, prin credinţă, pe cei tăiaţi împrejur, şi tot prin credinţă şi pe cei netăiaţi împrejur. 31 Deci, prin credinţă desfiinţăm noi Legea? Nicidecum. Dimpotrivă, noi întărim Legea.
Cuprins |
De ce să Pună Problema Laudei?
De ce pune Pavel problema laudei? "Unde este dar pricina de laudă?" întreabă el în versetul 27. Şi tot el răspunde, "S-a dus. Prin ce fel de lege? A faptelor? Nu; ci prin legea credinţei." Apoi în Romani 4:2 el pune aceeaşi problemă din nou: "Dacă Avraam a fost socotit neprihănit prin fapte, are cu ce să se laude, dar nu înaintea lui Dumnezeu." Deci chestiunea laudei este importantă pentru Pavel. De ce?
1. Mândria este Cea Mai Mare Problemă a Rasei Umane
Mai întâi, pentru că lauda este forma exterioară a mândriei lăuntrice. Iar mândria a fost rădăcina tuturor relelor şi nefericirilor din lume, descrise în Romani 1:18-3:20. Să mergem înapoi la textul acela şi să ne uităm la el. În Romani 1:18 Pavel spune, "Mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer împotriva oricărei necinstiri a lui Dumnezeu şi împotriva oricărei nelegiuiri a oamenilor, care înăbuşe adevărul în nelegiuirea lor." Într-un fel sau altul, adevărul este la îndemâna tuturor oamenilor, şi în loc să ne plecăm smeriţi înaintea lui, ne ridicăm deasupra lui şi îl împingem în jos. Aceasta este mândrie. Poate lua sute de forme diferite – de la cea mai mică şi delicată la cea mai crudă şi puternică formă – dar realitatea este aceeaşi: ne vom ridica deasupra adevărului şi vom accepta ce ne place şi vom suprima ce nu ne place.
Ce adevăr suprimăm? Versetul 21 spune, "fiindcă, măcar că au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au proslăvit ca Dumnezeu, nici nu I-au mulţumit." Adevărul pe care îl suprimă cel mai tare mândria este acela că Dumnezeu este mai mare decât noi şi ar trebui slăvit ca cea mai mare realitate din univers, şi că Dumnezeu este Dătătorul tuturor lucrurilor şi ar trebui să-I mulţumim necontenit. Un duh de închinare şi recunoştinţă orientat înspre Dumnezeu lipseşte din majoritatea inimilor, din cauza mândriei. Noi vrem admiraţie pentru noi înşine, nu pentru Dumnezeu, şi nu vrem să fim dependenţi de mila Sa ca nişte copii neajutoraţi.
Deci versetul 22 spune: "S-au fălit că sunt înţelepţi, şi au înnebunit." Aceasta este mândrie. "Fălindu-ne că suntem înţelepţi, [noi] am înnebunit şi am schimbat slava lui Dumnezeu ... " Noi credem că suntem înţelepţi atunci când acţionăm nebuneşte.
Versetul 25: "Căci au schimbat în minciună adevărul lui Dumnezeu, şi au slujit şi s-au închinat făpturii în locul Făcătorului." Mândria poate să se închine; Poate să şi slujească. Dar nu lui Dumnezeu. Ci numai creaturii – care este mai uşor de manipulat, nu ne poate guverna şi nu ne poate pune acolo unde ne este locul.
Versetul 28: "Fiindcă n-au căutat să păstreze pe Dumnezeu în cunoştinţa lor." Mândria preferă să nu-L aibă pe Dumnezeu în cunoştinţa ei. Mândriei nu-i place să se supună autorităţii sau să depindă de milă. De aceea ea Îl respinge sau Îl redefineşte întotdeauna pe adevăratul Dumnezeu.
Deci în mijlocul versetului 30 citim că astfel de oameni sunt, "obraznici, trufaşi, lăudăroşi." Aici Pavel este foarte explicit cu privire la profunzimea mândriei din inima omului decăzut.
Apoi în Romani 2:3, Pavel arată forma pe care această mândrie o ia în cei vigilenţi din punct de vedere moral: "Şi crezi tu, omule, care judeci pe cei ce săvârşesc astfel de lucruri, şi pe care le faci şi tu, că vei scăpa de judecata lui Dumnezeu?" Există o mândrie a omului imoral şi există şi o mândrie a omului atent cu legea, a omului moral.
Există şi mândria omului religios care îşi foloseşte cunoştinţele despre Dumnezeu ca să se preamărească pe sine. Romani 2:17, "Tu, care te numeşti Iudeu, care te reazemi pe o Lege, care te lauzi cu Dumnezeul tău ... " şi apoi îi avertizează împotriva ipocriziei. Acelaşi lucru ar putea fi adevărat cu privire la orice alt grup religios. Noi toţi suntem ispitiţi să facem din Dumnezeu Însuşi un mijloc de preamărire proprie.
Şi apoi când Pavel ajunge la finalul acuzaţiei sale lungi aduse rasei umane, cum că toţi sunt sub păcat (3:9), atinge punctul culminant în 3:18, "Frica de Dumnezeu nu este înaintea ochilor lor." Oamenii aceştia nu tremură înaintea lui Dumnezeu. Au schimbat slava lui Dumnezeu cu alte lucruri. Şi sunt atât de aroganţi crezându-se foarte importanţi în lumea aceasta încât nici nu-şi pot imagina să tremure înaintea Creatorului şi Judecătorului lor.
Ca urmare lauda este importantă pentru Pavel deoarece ea este forma exterioară a problemei profunde şi de bază a rasei umane, mândria. Această corupţie morală se află în spatele tuturor relelor şi nefericirilor din lume. Şi, cel mai rău este faptul că această mândrie ne-a adus în conflict cu Dumnezeu, astfel încât, aşa cum spune Romani 3:19b, "Orice gură să fie astupată, şi toată lumea să fie găsită vinovată înaintea lui Dumnezeu." Suntem sub judecata Lui din cauza mândriei noastre şi a păcatului care decurge din ea.
2. Dumnezeu a Înfăptuit Mântuirea Noastră Fără Ajutorul Nostru
Cum putem fi atunci împăcaţi cu Dumnezeu? Mânia Sa, spune Pavel în Romani 1:18, se descoperă împotriva noastră. Şi noi ne adunăm "o comoară de mânie pentru ziua mâniei şi a arătării dreptei judecăţi a lui Dumnezeu" (2:5). Dacă suntem atât de mândri şi păcătoşi, şi Dumnezeu este atât de mâniat, atunci cum putem fi mântuiţi de mânia lui Dumnezeu? Cum pot fi vreodată împăcaţi cu Dumnezeu oamenii care au subapreciat şi dezonorat atât de mult slava Dumnezeului infinit?
Răspunsul este dat în Romani 3:21-26, la care ne-am uitat în ultimile trei săptămâni. Răspunsul este că Dumnezeu L-a trimis în lume pe Fiul Lui, Isus Hristos, ca să sufere şi să moară în locul păcătoşilor mândri şi nelegiuiţi, astfel încât să se întâmple patru lucruri. 1) Rana pe care am adus-o slavei lui Dumnezeu prin mândria noastră şi prin păcatul nostru să fie reparată, deoarece Isus şi-a dat viaţa pentru a-L slăvi pe Tatăl (vezi versetele 23 şi 25). 2) Mânia lui Dumnezeu să fie preluată de Isus şi îndepărtată de la noi deoarece El s-a dat pe Sine ca jertfă de ispăşire prin sângele pe care L-a vărsat (versetul 25). 3) Un preţ al răscumpărării infinit valoros să fie plătit ca să ne elibereze de vina păcatului nostru – răscumpărarea care este în Hristos Isus (versetul 24). 4) Neprihănirea lui Dumnezeu va fi dovedită şi reabilitată.
Pe scurt: 1) slava lui Dumnezeu este înălţată; 2) mânia Lui este ispăşită; 3) răscumpărarea este plătită; 4) neprihănirea Lui este dovedită.
Acestea sunt lucrurile pe care le-a făcut Dumnezeu în Hristos, fără noi şi în afara noastră, înainte ca noi să fi avut ceva de-a face cu ele. O mântuire mare este înfăptuită, în afara ta, înainte ca să fie pusă în practică înlăuntrul tău.
Rezultatul acestei mântuiri mari pentru noi, rezultat care ne dă speranţa că vom scăpa de mânia lui Dumnezeu, este îndreptăţirea. Asta înseamnă că Dumnezeu ne declară neprihăniţi pe baza a ceea ce a făcut El în Hristos (adică pe baza acelor patru lucruri măreţe enumerate mai sus). Datorită acelei mari lucrări, spune Pavel în versetul 24: "[noi] suntem socotiţi neprihăniţi fără plată prin harul Său prin răscumpărarea care este în Hristos Isus." Preţul răscumpărării a fost plătit de Hristos fără aportul nostru în istorie. Aceasta a dezlănţuit o avalanşă a harului peste noi, şi forma pe care acel har a luat-o este darul fără plată al îndreptăţirii. Versetul 24: "Şi sunt socotiţi neprihăniţi, fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea, care este în Hristos Isus."
Şi am văzut în încheiere săptămâna trecută în versetele 22, 25 şi 26 că mijlocul prin care suntem socotiţi neprihăniţi este credinţa în Hristos Isus. Versetul 26b: " ... să fie neprihănit, şi totuşi să socotească neprihănit pe cel ce crede în Isus.
Acum să punem din nou întrebarea pe care am pus-o la început: De ce face Pavel referire la laudă în versetul 27? Cred că putem răspunde la întrebarea aceasta mai pe larg acum. Prima parte a răspunsului este că mândria este problema cea mai mare a rasei umane. Preamărirea de sine, auto-admiraţia şi auto-determinarea sunt formele universale ale închinării care concurează cu glorificarea, mulţumirea şi încrederea în Dumnezeul cel viu. Deci este esenţial să abordăm subiectul laudei.
A doua parte a răspunsului este că Dumnezeu a acţionat în istorie prin moartea lui Hristos ca să ne mântuiască de efectele condamnatoare ale mândriei. Şi a făcut-o în aşa fel încât să nu ne implice în înfăptuirea mântuirii. El L-a trimis pe Hristos; El a înălţat slava Sa prin Hristos; El a ispăşit mânia Sa prin Hristos; El a plătit răscumpărarea, care a fost Hristos; şi tot El şi-a dovedit neprihănirea în Hristos. Şi noi nu ne putem lăuda ca am avut vreun rol în înfăptuirea mântuirii, pentru că nu am avut nici un rol în înfăptuirea ei.
3. Noi Beneficiem de Marea Mântuire a lui Dumnezeu Numai prin Credinţa în Dumnezeu
Ceea ce ne aduce la partea a treia a răspunsului care răspunde la întrebarea de ce aduce Pavel în discuţie problema laudei; şi anume, că mijlocul prin care beneficiem de această mare mântuire (răscumpărare, ispăşire, îndreptăţire) este un mijloc desemnat special de Dumnezeu pentru a exclude lauda – adică, mijlocul credinţei.
Imaginaţi-vă aceşti trei paşi: în primul rând, mândria este marea rădăcină a tuturor relelor care ne îndepărtează de Dumnezeu şi care au creat nevoia pentru mântuirea noastră. În al doilea rând, Dumnezeu împlineşte o mare mântuire în Hristos pe cruce înălţând slava Sa, ispăşind mânia Sa, plătind preţul răscumpărării, şi demonstrându-Şi neprihănirea – aşadar noi n-am avut nimic de-a face cu aceasta şi nu ne putem lăuda că depinde în vreun fel de noi. În al treilea rând, cum te va conecta Dumnezeu la mântuirea aceasta? Cum vei deveni beneficiarul acestei mari mântuiri?
Numai într-un mod care exclude lauda. Căci dacă ceea ce ne leagă pe noi de această mântuire este un act cu care să ne putem lăuda, atunci scopul întregului plan se prăbuşeşte. De aceea Pavel aduce în discuţie problema laudei.
Legea Credinţei
Şi care este răspunsul lui la întrebarea din versetul 27 - "Unde este dar pricina de laudă?" Răspunsul lui este tocmai ceea ce am aştepta: "S-a dus." Afirmaţia aceasta este de o importanţă crucială. Toată lauda trebuie să fie exclusă prin felul în care mântuieşte Dumnezeu. Cum s-a dus? Ce a pregătit Dumnezeu ca să elimine lauda? Iată răspunsul lui: "Prin ce fel de lege [s-a dus]? [O lege] a faptelor? Nu; ci prin legea credinţei." Lauda s-a dus, sau este exclusă, printr-o lege a credinţei.
Termenul "lege" este tradus în unele versiuni cu "principiu" – lauda s-a dus nu prin "principiul" faptelor ci prin "principiul" credinţei. "Legea" este sensul literal al acestui termen şi este acelaşi cuvânt ca şi cel folosit în următorul verset (versetul 28), "faptele Legii," şi în versetul 31, "Deci, prin credinţă desfiinţăm noi Legea? Nicidecum. Dimpotrivă, noi întărim Legea."
Deci cred că termenul ar trebui tradus "Lege" în versetul 27, şi cred că Pavel spune că Legea nu elimină lauda dacă ea promovează faptele ca şi mijloc de îndreptăţire, dar Legea ar elimina lauda dacă ar spune că noi suntem îndreptăţiţi prin credinţă. Ceea ce este, de fapt, ceea ce ne şi învaţă Legea, aşa cum se va strădui Pavel să ne arate în capitolul patru.
Deci scopul versetului 27 este să arate că lucrul care elimină lauda din mântuire este acela că îndreptăţirea vine la noi nu prin faptele Legii, ci prin credinţa despre care ne învaţă Legea. Remarcaţi legătura dintre versetul 27 şi 28: "Unde este dar pricina de laudă? S-a dus. Prin ce fel de lege? A faptelor? Nu; ci prin legea credinţei. 28 Pentru că noi credem că omul este socotit neprihănit prin credinţă, fără faptele Legii." (lucru pe care Pavel îl va susţine din Lege în capitolul patru). Cu alte cuvinte, pentru ca lauda să nu fie asociată cu îndreptăţirea, atunci îndreptăţirea trebuie să fie nu numai prin credinţă, ci şi "fără faptele Legii." Dacă adaugi faptele ca şi mijloc de îndreptăţire, subminezi scopul lui Dumnezeu de a elimina orice laudă.
Fără Faptele Legii
Atunci ce înseamnă "fără faptele Legii"? Ei bine, următoarele două versete ne ajută să vedem ceea ce gândeşte Pavel. Versetul 29 spune, "Sau, poate, Dumnezeu este numai Dumnezeul Iudeilor? Nu este şi al Neamurilor? Da, este şi al Neamurilor." Cu alte cuvinte, el spune că, "Îndreptăţirea este fără faptele Legii" pentru că dacă s-ar baza pe faptele Legii, atunci Neamurile care nu au Legea ar fi în dezavantaj şi Dumnezeu nu ar părea să fie şi Dumnezeul Neamurilor şi al Iudeilor.
Dar, de fapt, nu aşa stau lucrurile, după cum spune clar versetul 30: "deoarece Dumnezeu este unul singur şi El va socoti neprihăniţi, prin credinţă, pe cei tăiaţi împrejur, şi tot prin credinţă şi pe cei netăiaţi împrejur." Cu alte cuvinte, este un singur Dumnezeu, nu mai mulţi dumnezei, peste toate Neamurile şi peste Iudei şi este o singură cale de împăcare cu acest Dumnezeu; şi anume, prin credinţă.
Dar pentru a vedea ce înseamnă aici "faptele Legii" (în versetul 28), remarcaţi pe ce se concentrează Pavel: el dă tăierea împrejur ca şi exemplu de "faptă a Legii" şi spune în versetul 30, că cei care o practică (Iudeii) sunt îndreptăţiţi prin credinţă nu prin fapta aceasta; şi cei care nu o practică (Neamurile) sunt îndreptăţite prin credinţă fără fapta aceasta. "El va socoti neprihăniţi, prin credinţă pe cei tăiaţi împrejur şi tot prin credinţă şi pe cei netăiaţi împrejur" (versetul 30). De aceea spune versetul 29: El nu este numai Dumnezeul Iudeilor ci şi al Neamurilor. De aceea spune versetul 28: "omul este socotit neprihănit prin credinţă, fără faptele Legii."
Deci "faptele Legii," care nu exclud lauda, sunt fapte cerute de Lege – aşa cum este tăierea împrejur (versetul 30) – pe care le face o persoană pentru a căpăta îndreptăţirea. Voi repeta ca să fie foarte clar: o "faptă a Legii" – care în esenţa ei nu exclude lauda – este tot ce faci (pe lângă credinţă) pentru a căpăta o poziţie corectă înaintea lui Dumnezeu – adică, să obţii îndreptăţirea. Dacă încerci să faci orice altceva, în loc să te încrezi în harul lui Dumnezeu, pentru a te împăca cu El, faci o "faptă a Legii" – şi eşti încă în robia mândriei. Lauda nu este eliminată prin "faptele Legii," ci numai prin credinţă.
De ce? Pavel explică, în Romani 4:4-5, de ce "faptele Legii" nu elimină lauda. El spune, "Însă, celui ce lucrează, plata cuvenită lui i se socoteşte nu ca un har, ci ca ceva datorat; pe când, celui ce nu lucrează, ci crede în Cel ce socoteşte pe păcătos neprihănit, credinţa pe care o are el, îi este socotită ca neprihănire."
Credinţa Arată Către Cel în Care te Încrezi
Cu alte cuvinte, dacă primeşti tăierea împrejur (sau să spunem, că mergi la biserică, şi că respecţi legile scrise pe cea de-a doua tablă a celor Zece Porunci) ca şi o cale de a obţine o poziţie corectă înaintea lui Dumnezeu, atunci ceea ce vei căpăta nu va fi har, ci ceva ce îţi este datorat. "Însă, celui ce lucrează, plata cuvenită lui i se socoteşte nu ca un har, ci ca ceva datorat." Cu alte cuvinte, "lucrul" atrage atenţia asupra lucrătorului şi lucrării sale şi aşteaptă să primească ceea ce îi este datorat. De aceea, a lucra nu elimină lauda, ci susţine lauda.
Pe de altă parte, credinţa nu atrage atenţia asupra ei însăşi, ci asupra harului Celui în care te-ai încrezut. Credinţa corespunde harului. Lucrul corespunde datoriei. De aceea credinţa elimină lauda, şi lucrul susţine lauda. Dacă eşti beneficiarul harului în tot ceea ce eşti şi ai, nu te poţi lăuda cu tine însuţi. Pavel a spus în 1 Corinteni 4:7, "Căci cine te face deosebit? Ce lucru ai, pe care să nu-l fi primit? Şi dacă l-ai primit, de ce te lauzi ca şi cum nu l-ai fi primit?" Când totul este un dar, lauda este eliminată. Dar ce se întâmplă dacă încerci să faci o "faptă a Legii" ca şi o cale de a te împăca cu Dumnezeu? Trei lucruri: 1) anulezi harul (" Însă, celui ce lucrează, plata cuvenită lui i se socoteşte nu ca un har!); 2) transformi îndreptăţirea într-o plată care ţi se cuvine ţie, mai degrabă decât un dar; 3) restabileşti lauda pe care întregul plan al mântuirii a fost menit s-o distrugă. Aşa că pledez înaintea voastră în această Zi a Domnului, smeriţi-vă sub marea lucrare de mântuire a lui Dumnezeu în Hristos; întoarceţi-vă de la mândrie şi laudă şi încredere de sine; renunţaţi la toate eforturile de a vă arăta vrednici de darul îndreptăţirii; şi încredeţi-vă în harul fără plată şi numai în el, "fără faptele Legii," ca şi cale de a vă împăca cu Dumnezeu.
Nu răspundeţi ofertei lui Dumnezeu pentru mântuire cu Romani 4:4; răspundeţi cu Romani 4:5.
4:4 – "Însă, celui ce lucrează, plata cuvenită lui i se socoteşte nu ca un har, ci ca ceva datorat." Nu anulaţi harul şi nu transformaţi îndreptăţirea într-o datorie.
4:5 – "Pe când, celui ce nu lucrează, ci crede în Cel ce socoteşte pe păcătos neprihănit, credinţa pe care o are el, îi este socotită ca neprihănire." Încredeţi-vă în Cel care îndreptăţeşte pe cei nelegiuiţi – şi veţi fi mântuiţi.