Înaintea Lui Dumnezeu Nu se are În Vedere Faţa Omului, Partea 1

De la Gospel Translations Romanian

Romani 2:11-16

Căci înaintea lui Dumnezeu nu se are în vedere faţa omului. Toţi ceice au păcătuit fără lege, vor pieri fără lege; şi toţi ceice au păcătuit având lege, vor fi judecaţi după lege. Pentru că nu cei ce aud Legea, sunt neprihăniţi înaintea lui Dumnezeu, ci cei ce împlinesc legea aceasta, vor fi socotiţi neprihăniţi. Când Neamurile, măcar că n-au lege, fac din fire lucrurile Legii, prin aceasta ei, cari n-au o lege, îşi sunt singuri lege; şi ei dovedesc că lucrarea Legii este scrisă în inimile lor; fiindcă despre lucrarea aceasta mărturiseşte cugetul lor şi gândurile lor, care sau se învinovăţesc sau se dezvinovăţesc între ele. Şi faptul acesta se va vedea în ziua când, după Evanghelia mea, Dumnezeu va judeca, prin Isus Hristos, lucrurile ascunse ale oamenilor.

Cred că ar fi bine pentru noi aici la finele anului să vedem un mare adevăr despre Dumnezeu şi un mare adevăr despre om, şi să vedem cum vor face o diferenţă aceste două adevăruri în anul 1999 dacă le veţi vedea şi le veţi îmbrăşişa pentru ceea ce sunt ele. Nu eu aduc aceste două adevăruri în text, ci ele reies din text. Deci să mergem la text şi să încercăm să urmărim linia pe care merge gândul lui Pavel din Romani 2:11-16.

Pătrunzând În Mintea unui Scriitor Inspirat

Şi spun "linie de gândire" pentru că aşa şi este, cu siguranţă. Pavel nu se mişcă într-un cerc, ci liniar de la o premiză la alta pentru a-şi stabili punctul principal. Numai pe măsură ce reflectaţi la această argumentare şi la cum o construieşte el veţi vedea cele două adevăruri – unul despre Dumnezeu şi unul despre om. Deci să încercăm să urmărim modul de gândire al lui Pavel. Haideţi să gândim cu gândurile lui.

Acesta este un lucru extraordinar: să fii capabil să gândeşti chiar gândurile unui autor inspirat al Bibliei. Unii dintre voi au descoperit cât de entuziasmant poate fi să gândeşti cu gândurile unui mare autor, să spunem, Augustin, sau Anselm, sau Aquino, sau Calvin, sau Luther sau Descartes sau Pascal, sau Locke, sau Kant, sau Milton, sau Shakespeare – să simţi că ai intrat efectiv în lumea gândurilor lui şi ai văzut ceea ce a văzut el şi prin uimitorul act al înţelegerii ţi-ai însuşit aceste gânduri ca fiind ale tale. Dar puteţi experimenta cu toţii ceva mult mai incitant, şi anume să intraţi în lumea gândurilor nu doar a unui mare autor, ci a unui autor inspirat în mod divin, care nu scrie numai ca urmare a geniului natural, ci ca urmare a revelaţiei supranaturale. A pătrunde înăuntrul unei astfel de minţi şi a urma acele gânduri şi a vedea realitatea este o bucurie fără egal în comparaţie cu citirea întregii literaturii sau vizionarea tuturor programelor TV, tuturor videourile şi filmelor. Şi vă doresc la toţi să experimentaţi această bucurie.

Deci urmăriţi-mă. Revedeţi doar un moment ce face Pavel aici în Romani 2. În versetele 1-5 el a subliniat că oamenii cu standarde morale înalte din vremea lui, mai ales cei care erau ca el, Iudeii, erau vinovaţi de ipocrizie. Ei îndreaptă degetul către Neamurile care trăiesc în imoralitate şi care sunt menţionate în capitolul unu, dar făcând aşa, spune Pavel, se acuză pe ei înşişi, pentru că şi ei fac aceleaşi lucruri.

Apoi explică în versetele 6-10 că judecata Iudeilor şi a Neamurilor va fi "după faptele lor," nu după avantajele lor etnice şi religioase. Iudeii şi Neamurile vor primi sau nu vor primi viaţa veşnică pe aceeaşi bază. Se coroborează faptele lor cu credinţa lor?

Căci Înaintea lui Dumnezeu Nu Se Are În Vedere Faţa Omului

Acum în versetul 11 Pavel afirmă principiul sau adevărul despre Dumnezeu, subliniind această linie a argumentului: "Căci înaintea lui Dumnezeu nu se are în vedere faţa omului." De aceea va judeca Dumnezeu Iudeii şi Neamurile nu după aspectul lor, nu după circumstanţele lor, sau după avantajele lor culturale sau religioase, ci după ceva mai intrinsec. Acestă caracteristică este fundamentală în ceea ce-L priveşte pe Dumnezeu. Aceasta este nepărtinire. Este unul din cele două mari adevăruri pe care vreau să vi le prezint în această dimineaţă. Deci trebuie să rămânem concentraţi asupra lui. De fapt, restul acestui text se concentrează asupra acestui adevăr şi face legătura cu al doilea mare adevăr despre om.

Acesta este un adevăr atât de major cu privire la Dumnezeu încât Noul Testament pare să inventeze un cuvânt pentru el – de fapt mai multe cuvinte. Înainte de Noul Testament nu există situaţii în care să se regăsească cuvântul folosit aici pentru "a avea în vedere faţa cuiva" sau "parţialitate" sau "cineva care respectă pe altcineva." Ideea era prezentă şi în Vechiul Testament: Dumnezeu nu "caută la faţa omului", ar spune unii că înseamnă că El este "imparţial" – şi anume că nu este impresionat de aspecte externe irelevante. El priveşte dincolo de acestea şi merge la inima problemei şi nu este parţial în ce priveşte aspectul sau circumstanţa. Nimeni nu încalcă regulile şi scapă basma curată, indiferent de cât ar fi de puternic, deştept, sau bogat, sau cu relaţii. Toţi sunt judecaţi după aceeaşi măsură.

În Noul Testament acest lucru era aşa de important de clarificat încât autorii au luat aceste cuvinte, "se are în vedere faţa" şi le-au combinat într-un nou verb în Iacov 2:9 – "aveţi în vedere faţa omului" (prospolempteo) – şi două substantive noi – "cel care are în vedere faţa" (prospolemptes, Fapte 10:34) şi "se are în vedere faţa omului" (prosopolempsia, Romani 2:11; Efeseni 6:9; Coloseni 3:25; Iacov 2:1). "Înaintea lui Dumnezeu nu se are în vedere faţa omului," spune Pavel.

Cum Poate Dumnezeu Să Fie Imparţial Când Numai Iudeii Au Primit Legea?

Dar avem o problemă aici – o obiecţie la care trebuie să răspundem. Deci Pavel mai face un pas în argumentarea lui. Iată care este obiecţia: Pavele, spui că Dumnezeu va judeca toţi oamenii după faptele lor, şi în consecinţă fără părtinire, dar, de fapt, Dumnezeu a dat Legea lui Moise doar Iudeilor, şi astfel ei au acces la cunoaşterea faptelor care se cer de la ei, pe când restul lumii nu are acest acces. Deci cum poţi să spui că Dumnezeu este imparţial ca să judece după fapte când El a spus de fapt unui singur grup de oameni care sunt aceste fapte pe care ar trebui să le facă?

Iată prima parte a răspunsului lui Pavel din versetul 12: Dumnezeu este imparţial deoarece "Toţi cei ce au păcătuit fără lege [adică, naţiunile care nu au Legea Vechiului Testament a lui Moise], vor pieri fără lege; şi toţi cei ce au păcătuit având lege [Iudei care au Legea lui Moise], vor fi judecaţi după lege." Vedeţi că acesta este un răspuns direct la o obiecţie adusă: Nu au acces egal la aceea pentru care vor da socoteală!

Aceasta este o obiecţie care apare deseori în rândul criticilor creştinismului: dar ce va fi cu oamenii care nu au acelaşi acces la Biblie pe care îl aveţi voi? Care este răspunsul lui Pavel? El spune, Aveţi dreptate: diferite grupuri de oameni au diferite avantaje când este vorba de măsura de adevăr descoperită lor de către Dumnezeu. Dar apoi spune, că judecata lui Dumnezeu nu va fi părtinitoare cu cei care au avut acces la mai mult adevăr, ci va fi în conformitate cu adevărul pe care-l au. Deci, spune el în versetul 12: "Toţi cei ce au păcătuit fără lege, vor pieri fără lege; şi toţi cei ce au păcătuit având lege, vor fi judecaţi după lege." Legea lui Moise nu va fi adusă pentru a-i condamna pe cei care au păcătuit fără să aibă acces la Legea lui Moise. Va fi folosită numai pentru cei care au avut acces la ea.

Baza Judecăţii Nu Este Lipsa Legii

Când ajunge în iad o persoană care n-a auzit niciodată Legea lui Moise, ajunge acolo nu pentru că n-au auzit niciodată Legea. Neauzirea Legii lui Moise nu va condamna pe nimeni. La fel cum auzirea ei nu va mântui pe nimeni. Aceasta este ceea ce Pavel spune în versetul 13, "Pentru că nu cei ce aud Legea, sunt neprihăniţi înaintea lui Dumnezeu, ci cei ce împlinesc legea aceasta, vor fi socotiţi neprihăniţi." Cu alte cuvinte, să ai acces la Legea morală a lui Moise, s-o auzi şi s-o cunoşti nu este un avantaj la judecata finală. La judecată, întrebarea nu va fi: Cât de mult din Lege ţi-ai însuşit, ai auzit şi ai cunoscut? Întrebarea va fi: Cum ai trăit tu, ţinând cont de cât de puţin sau cât de mult ţi-ai însuşit din ea? Cum ai răspuns în inima ta şi în acţiunile tale la Legea pe care ai cunoscut-o?

Ne vom întoarce în câteva săptămâni la fraza din versetul 13, "împlinitorii Legii vor fi socotiţi neprihăniţi," pentru a explica cum se potriveşte aceasta cu îndreptăţirea prin credinţă. Între timp, remarcaţi trei lucruri în acest verset: 1) împlinirea Legii ar putea include încrederea în harul lui Dumnezeu pentru mântuire, dacă Legea ne porunceşte să ne încredem în acest fel în El; 2) textul nu spune că îndreptăţirea se bazează pe împlinirea Legii, ci doar că împlinitorii Legii vor fi socotiţi neprihăniţi; nu ni se spune dacă "împlinirea” sau altceva stă la baza îndreptăţirii; 3)observaţi că îndreptăţirea este la viitor – "împlinitorii Legii vor fi socotiţi neprihăniţi." Aceasta este probabil o referinţă la judecata finală, ca şi în versetele 7-10. Deci pentru moment, vă sugerez să înţelegeţi că "împlinitorii Legii vor fi socotiţi neprihăniţi," care este aceeaşi învăţătură ca şi în versetul 7 – viaţa veşnică va fi dată celor ce stăruiesc în fapte bune.

Dar să nu pierdeţi din vedere esenţa argumentării de aici: Judecata în ziua de pe urmă nu se va baza pe a nu avea sau a avea Legea: ci se va baza pe împlinirea ei.

Cum Poţi Să Împlineşti Legea Dacă N-ai Citit-o?

Dar aceasta ridică imediat o problemă nouă la care Pavel trebuie să răspundă. Cineva va spune: Cum poate cineva să facă ce cere legea dacă nu are o copie a Legii ca să o citească şi să o împlinească? Pavel, tu spui că împlinirea şi nu auzirea ei este ceea ce contează, dar totuşi cei care au Legea sunt în avantaj, pentru că ei ştiu ce au de făcut.

Versetele 14-15 sunt răspunsul lui Pavel. "Când Neamurile, măcar că n-au lege, fac din fire lucrurile Legii, prin aceasta ei, cari n-au o lege, îşi sunt singuri lege; şi ei dovedesc că lucrarea Legii este scrisă în inimile lor; fiindcă despre lucrarea aceasta mărturiseşte cugetul lor şi gândurile lor, care sau se învinovăţesc sau se dezvinovăţesc între ele."

Deci răspunsul lui Pavel la întrebarea: ”Cum poate să fie Dumnezeu imparţial în a judeca după fapte dacă Iudeii au legea şi neamurile n-o au?” este că Neamurile au într-adevăr legea. Legea morală a lui Dumnezeu este scrisă în inimile lor, spune versetul 15. Sau, aşa cum spune versetul 14, "îşi sunt singuri lege." Apoi spune în versetul 15b că dovada pentru aceasta este comportamentul moral a tot felul de oameni din lumea întreagă care arată că au un simţ al multor obligaţii morale adevărate, şi conştiinţele lor confirmă aceasta cu auto-apărările şi auto-acuzările conflictuale pe care le ridică în mod constant.

Acum haideţi să parcurgen întregul proces al gândirii lui Pavel, începând de la versetul 11. Mai întâi Pavel spune că " înaintea lui Dumnezeu nu se are în vedere faţa omului [în Dumnezeu nu este parţialitate] (versetul 11). Apoi el apără această afirmaţie în versetul 12 spunând că judecata lui Dumnezeu va fi în conformitate cu felul în care răspundem la măsura de adevăr la care avem acces. Apoi el explică (versetul 13) că simpla auzire a legii nu este un avantaj pentru Iudei în ziua judecăţii, şi neauzirea ei nu este un dezavantaj pentru Neamuri, pentru că împlinirea şi nu auzirea ei este esenţială. Apoi el explică (versetele 14-15) că legea este de fapt disponibilă celor care nu au o copie a Legii lui Moise, pentru că Dumnezeu a scris-o în inimă şi ne-a dat tuturor o conştiinţă ca să ne trezească la această cunoaştere morală din inimile noastre.

Toţi Au Legea Morală a lui Dumnezeu în Inimile Lor

Acum iată care este al doilea mare adevăr pe care vreau să-l vedeţi în această dimineaţă – adevărul despre om. Toate fiinţele omeneşti au legea morală a lui Dumnezeu imprimată în inimile lor. Pavel ne învaţă ceva extrem de important cu privire la natura umană. Remarcaţi cuvintele din versetele 14: "Când Neamurile, măcar că n-au lege, fac din fire lucrurile Legii, prin aceasta ei, cari n-au o lege, îşi sunt singuri lege." Expresia "din fire” înseamnă "din natura.” Cu alte cuvinte, Pavel ne spune ceva fundamental aici despre natura umană. Aceasta este ceea ce înseamnă să fim oameni – să avem legea lui Dumnezeu imprimată sau pecetluită sau scrisă în inimile noastre.

Am văzut această învăţătură mai înainte în 1:32 ("Şi, măcar că ştiu hotărârea lui Dumnezeu, că cei ce fac asemenea lucruri, sunt vrednici de moarte") şi 1:26 ("căci femeile lor au schimbat întrebuinţarea firească a lor într-una care este împotriva firii") şi 1:21 (au cunoscut pe Dumnezeu"). Şi scopul tuturor acestor afirmaţii este de a sublinia că orice fiinţă omenească este vinovată înaintea lui Dumnezeu pentru că fiecare înăbuşe (1:18) adevărul, şi nimeni nu trăieşte măcar la standardale morale cerute de propria lui conştiinţă, darămite la cerinţele lui Dumnezeu de care are cunoştinţă. Ca urmare, toţi sunt responsabili înaintea lui Dumnezeu şi nu vor avea nici o scuză în ziua judecăţii. Toţi Iudeii şi toate Neamurile sunt responsabili înaintea lui Dumnezeu şi vinovaţi înaintea Lui sub povara păcatului.

Acum suntem într-o poziţie din care putem vedea clar cele două mari adevăruri pe care le-am menţionat la început: unul despre Dumnezeu şi unul despre om.

Adevărul despre Dumnezeu este acela că El nu este părtinitor. Şi nepărtinirea lui Dumnezeu înseamnă că El nu judecă bazat pe presupunerea că avem toţi acces la aceeaşi măsură de adevăr, ci că avem toţi adevărul de care avem nevoie ca să putem da socoteală, şi că vom fi judecaţi pe baza răspunsului pe care-l dăm la ceea ce avem, şi nu la ce nu avem. Dumnezeu este atât de dedicat faţă de această dimensiune a dreptăţii Sale încât o garantează prin faptul că crează fiecare suflet omenesc cu amprenta legii sale morale şi cu capacitatea de a cunoaşte slava Sa descoperită în natură. El este imparţial nu numai cu ceea ce găseşte în lume; ci mai degrabă se îngrijeşte ca ceea ce găseşte în lume să fie conform imparţialităţii Sale.

Al doilea mare adevăr (despre om) este zidit pe primul (despre Dumnezeu), şi anume, toate fiinţele omeneşti au legea morală a lui Dumnezeu imprimată în inima lor. Fiecare suflet omenesc, când devine conştient, cunoaşte faptul că este creat de Dumnezeu, şi dependent de Dumnezeu, şi ar trebui să-L cinstească pe Dumnezeu şi să-i mulţumească (1:20-21), şi ar trebui să facă lucrurile care sunt scrise în inimă (2:14-15), şi cunoaşte că deoarece nu le face înseamnă că este vrednic de moarte (1:32).

Impactul Acestor Două Mari Adevăruri

Acestea sunt adevăruri mari demne de cunoscut şi vor avea un impact în viaţa ta dacă le vei accepta pentru ceea ce sunt ele cu adevărat. Iată trei exemple cu privire la diferenţa pe care at putea-o face în viaţa ta – dacă te cunoşti pe tine însuţi în felul acesta şi pe copiii tăi şi pe alţii.

1. O Implicaţie a Cunoaşterii de Sine în Felul Acesta

Consideraţi o implicaţie a cunoaşterii voastre în felul acesta. Dacă Dumnezeu este imparţial şi judecă după standarde fixe pe care ni le-a descoperit, şi dacă tu, în profunzimile naturii tale omeneşti, ale chipului lui Dumnezeu, ai legea lui Dumnezeu întipărită în fiinţa ta, atunci dacă vei cunoaşte şi vei accepta adevărul acesta, el va da o seriozitate, soliditate şi stabilitate incredibilă convingerilor tale despre Dumnezeu şi despre adevăr şi despre bine şi rău. Pentru că vei vedea clar că sunt adevăruri stabilite şi standarde morale stabilite pe care nu le inventezi tu. Ele nu sunt simple păreri omeneşti, ci vin de la Dumnezeu, din afara noastră. Viaţa nu este o cantină cu opţiuni egale din care poţi alege. Viaţa vine cu adevăruri profunde gata stabilite. Dumnezeu există. Dumnezeu este imparţial. Dumnezeu este adevărul şi cunoaşte adevărul. Dumnezeu a întipărit adevărul în inima oamenilor. Acesta poate fi cunoscut. Vom fi judecaţi în lumina acestui adevăr. De aceea viaţa nu este banală. Şi astfel convingerile noastre despre Dumnezeu şi moralitate câştigă seriozitate, soliditate şi stabilitate.

2. O Implicaţie a Cunoaşterii Copiilor Tăi în Felul Acesta

Consideraţi o implicaţie a cunoaşterii copiilor voştri în felul acesta. Uitaţi-vă la copiii voştri ca şi fiinţe ale căror suflete le-a creat Dumnezeu Însuşi după chipul şi asemănarea Sa şi le-a înscris cu Legea Lui. Uitaţi-vă la ei ca la fiinţe care sunt dăruite, ca nici o altă creatură, cu capacitatea de a-L cunoaşte pe Dumnezeu şi, de fapt, îl vor cunoaşte pe Dumnezeu – îndeajuns ca să piară sau să trăiască pe baza acestei cunoaşteri. Gândiţi-vă bine, pe măsură ce vă uitaţi la copilul vostru, că este o persoană care a fost pregătită special ca să trăiască în conformitate cu bunătatea şi adevărul. Iată o fiinţă care nu trebuie tratată cu uşurinţă, sau cu joacă, sau cu neglijenţă – o fiinţă al cărei ţel principal în univers a fost stabilit de Dumnezeu: ca el sau ea să-L cunoască pe Dumnezeu şi să facă voia Lui. A vă cunoaşte copiii în felul acesta vă va face mai serioşi în calitatea de părinţi şi în privilegiul şi responsabilitatea glorioasă pe care o aveţi de a vă alătura lucrării lăuntrice pe care o face Dumnezeu pentru a-i creşte pe aceşti copii în Hristos şi a-L face cunoscut şi iubit pe Dumnezeu.

3. Implicaţii Ale Cunoaşterii Altora în Felul Acesta

În final, consideraţi două implicaţii ale cunoaşterii altora în felul acesta. Oricine persoană pe care o cunoaşteţi la muncă, la şcoală sau în cartier are legea lui Dumnezeu scrisă în inima lui sau în inima ei. Oricine persoană pe care o cunoşti, Îl cunoaşte pe Dumnezeul imparţial. Fie că ei suprimă sau nu această cunoaştere, o au. Îşi cunosc Creatorul la un nivel profund, şi îşi cunosc datoria la un nivel profund. Dumnezeu a lucrat în ei înainte ca să apari tu pe scenă. Dumnezeu a mers înaintea ta ca să-i pregătească pentru El şi voia Lui.

Deci iată prima implicaţie: de aceea, aveţi speranţă în 1999 când faceţi evanghelizare, fără să minimalizaţi efectele orbitoare ale păcatului, şi de asemenea fără să disperaţi că nu există nici un punct de legătură cu persoana de care vă pasă. Există puncte comune, mai profunde decât aţi visat vreodată. Vorbiţi adevărul în dragoste şi Dumnezeu poate să facă legătura dintre ce ştiu ei din fire şi ce le spuneţi voi din Cuvântul lui Dumnezeu.

Şi ultima implicaţie este aceasta: feriţi-vă să dispreţuiţi pe cineva. Ori de câte ori nu sunteţi de acord cu cineva – un politician, un coleg, un membru din biserică sau lider, o persoană dintr-o altă cultură sau rasă – nu uitaţi că Dumnezeu a scris legea Sa în inima acelei persoane şi a dat cunoştere despre Sine acelei persoane. Lucrul acesta este unul de care trebuie să ne minunăm şi să ne uimim, nu să-l dispreţuim. Natura umană după chipul lui Dumnezeu, căzută şi depravată aşa cum este, ar trebui să răspândească mireasma sfinţeniei şi veneraţiei peste toată repulsia sau dezaprobarea noastră. Există o onoare care aparţine omului ca şi om după chipul lui Dumnezeu, care a scris legea Sa în inimile noastre ale tuturor.