Suferinţa lui Hristos şi Suveranitatea lui Dumnezeu

De la Gospel Translations Romanian

Conferinţa Naţională: Dorindu-L pe Dumnezeu 2005

În această sesiune finală doresc să atrag atenţia asupra suferinţei lui Hristos, iar pe parcurs voi îndrăzni să ofer explicaţia biblică fundamentală a existenţei suferinţei. Şi vreau să o fac în aşa fel încât să fii eliberat de efectele paralizante ale descurajării şi a milei faţă de sine însuşi, frică şi mândrie, în aşa fel încât să ne cheltuim - capabili sau infirmi - să răspândim o pasiune pentru supremaţia lui Dumnezeu în toate lucrurile (inclusiv în suferinţă) pentru bucuria tuturor popoarelor prin Isus Hristos.

Explicaţia biblică fundamentală a existenţei suferinţei

Cred că întregul Univers există să etaleze măreţia slavei harului Lui Dumnezeu. Puteam să zic şi mai simplu că întregul univers există să etaleze măreţia slavei Lui Dumnezeu. Afirmaţia ar fi la fel de adevărată. Însă Biblia este mai specifică. Slava Lui Dumnezeu străluceşte cel mai luminos, cel mai deplin şi cel mai frumos în manifestarea slavei harului Său. Aşadar, acesta este scopul esenţial şi explicaţia finală a tuturor lucrurilor - inclusiv tema suferinţei.

Dumnezeu a hotărât din veşnicie să etaleze măreţia slavei harului Său pentru bucuria făpturilor Lui şi ne-a descoperit nouă că acesta este scopul esenţial şi explicaţia existenţei păcatului, de ce există suferinţa şi de ce este un măreţ Mântuitor suferind. Isus Hristos, Fiul Lui Dumnezeu s-a pogorât în trup să sufere, să moară şi prin această suferinţă şi moarte să mântuiască păcătoşii nedemni de har, ca mine şi ca tine. Venirea Lui să sufere şi să moară este manifestarea supremă a măreţiei slavei harului Lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, moartea Lui Hristos în termenii suferinţei supreme reprezintă cea mai înaltă, clară şi de încredere etalare a slavei harului lui Dumnezeu. Dacă această afirmaţie este adevărată atunci un adevăr extraordinar ni se revelează şi anume că suferinţa este o parte esenţială a universului creat în care măreţia slavei harului Lui Dumnezeu poate fi descoperit în modul cel mai plenar. Suferinţa este o parte esenţială a ţesăturii universului astfel încât harul ţesut să fie cu adevărat văzut pentru ceea ce reprezintă în realitate.

Sau, cu alte cuvinte mai simple şi mai concentrate: motivul final pentru care există suferința în Univers este astfel încât Hristos să poată manifesta măreția slavei harului lui Dumnezeu prin suferința în sine însuşi pentru a învinge suferința noastră. Suferința Fiului lui Dumnezeu cu totul nevinovat și infinit de sfânt care a luat locul păcătoșilor cu totul nedemni ca să îi aducă la bucurie veșnică, reprezintă cea mai mare manifestare a slavei harului lui Dumnezeu, care a fost sau ar putea fi vreodată.

În conceperea unui Univers în care să etalezeze slava harului Său, Dumnezeu nu a ales planul b. Acesta a fost momentul - Vinerea Mare - ziua pentru care totul a fost planificat în Univers. S-ar putea să nu existe o manifestare mai măreață a slavei harului lui Dumnezeu decât ceea ce s-a întâmplat la Golgota. Tot ceea ce conduce la Golgota şi tot ceea ce decurge din aceasta se explică prin ea însuşi, inclusiv toate suferințele din lume.

Parcursul biblic care conduce la acest Adevăr

Vino cu mine acum, te rog, prin parcursul biblic care m-a condus la acest adevăr. Până în acest punct, totul arată ca o teologie sau filosofie pompoasă. Cuvintele Scripturii învaţă în mod clar, mult mai mult decât atât.

Apocalipsa 13:8

Să începem cu Apocalipsa 13: 8 în care Ioan scrie: „Şi toţi locuitorii pământului i se vor închina, toţi aceia al căror nume n-a fost scris, de la întemeierea lumii, în cartea vieţii Mielului care a fost junghiat.ˮ Aceasta este o traducere bună, corectă şi literală. Acest lucru înseamnă că, înainte ca lumea să fi fost creată a existat o carte numită „cartea vieții Mielului, care a fost junghiat.ˮ Mielul este Isus Hristos răstignit. Cartea este cartea lui Isus Hristos răstignit. De aceea, înainte ca Dumnezeu să fi făcut lumea l-a avut în vedere pe Isus Hristos junghiat. El a avut în vedere un popor răscumpărat prin sângele Său scris în această carte. Prin urmare, suferința lui Isus nu a apărut ca și un gând ulterior, ca și cum lucrarea creației nu a decurs așa cum Dumnezeu a plănuit. Înainte de întemeierea lumii Dumnezeu a avut o carte numită „cartea vieții Mielului, care a fost junghiat.ˮ Dumnezeu a avut în vedere junghierea Mielului înainte de începerea lucrării de creație.

2 Timotei 1:9

Să luăm în considerare 2 Timotei 1:9. Pavel se uită înapoi în eternitate înainte de începerea veacurilor și spune: „[Dumnezeu] El ne-a mântuit şi ne-a dat o chemare sfântă, nu pentru faptele noastre, ci după hotărârea Lui şi după harul care ne-a fost dat [care este dat, el ne-a dat acest har] în Hristos Isus, înainte de veşnicii.ˮ Dumnezeu ne-a dat har [favoare nemeritată - favoare față de păcătoși,har!] în Hristos Isus, înainte de începerea veacurilor. Noi nu fusesem încă creaţi. Noi nu existam încă, astfel încât să păcătuim. Dar Dumnezeu hotărâse deja că harul - harul în „Hristosˮ, cumpărat cu sânge, harul care biruie păcatul - va veni la noi prin Hristos Isus. Toate acestea înainte de crearea lumii.

Aşadar există o „carte a vieții Mielului care a fost junghiat, „și este „harˮ care curge pentru păcătoși nevrednici, care nu au fost încă creaţi. Şi să nu pierzi din vedere magnitudinea acelui cuvânt „înjunghiatˮ (esphagmenou): „Mielul care a fost injungheat.ˮ Acesta este folosit în Noul Testament numai de apostolul Ioan și înseamnă literal „sacrificare sau masacruˮ. Aici găsim suferința - sacrificarea Fiului lui Dumnezeu - în mintea și în planul lui Dumnezeu dinainte de întemeierea lumii. Mielul lui Dumnezeu va suferi. El va fi sacrificat. Acesta este planul.

De ce? O să vă arăt textul biblic unde găsim răspunsul, dar permiteți-mi să afirm din nou răspunsul: deoarece scopul creației este cea mai mare, cea mai clară, cea mai certă manifestare a măreției slavei harului lui Dumnezeu. Și această manifestare este sacrificarea celei mai bune ființe din Univers pentru milioane de păcătoși nedemni. Suferința și moartea Mielului lui Dumnezeu în istorie este cea mai bună manifestare posibilă a slavei harului lui Dumnezeu. Acesta este motivul pentru care Dumnezeu a plănuit-o înainte de întemeierea lumii.

Efeseni 1

Iată suportul biblic, mai întâi din Efeseni 1 și apoi din Apocalipsă 5. În Efeseni 1:4 Pavel spune: „În El, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinţi şi fără prihană înaintea Lui, după ce, în dragostea Lui, ne-a rânduit mai dinainte să fim înfiaţi prin Isus Hristos, după bună plăcere a voii Sale, spre lauda slavei harului Său pe care ni l-a dat în Preaiubitul Lui.ˮ Scopul întregii istorii a răscumpărării este acela de a aduce laudă slavei harului lui Dumnezeu.

Dar priviți cu atenție că Pavel menționează de două ori în aceste versete faptul că acest plan s-a întâmplat „în Hristosˮ sau „prin Hristosˮ înainte de întemeierea lumii. El spune în versetul 4: Dumnezeu ne-a ales în Hristos înainte de întemeierea lumii, spre lauda slavei harului Său. Iar în versetul 5: Dumnezeu ne-a rânduit mai dinainte să fim înfiaţi prin Isus Hristos, înainte de întemeierea lumii pentru a aduce lauda slavei harului Său.

Ce înseamnă faptul că am fost aleși „în Hristosˮ și că înfierea noastră avea să se întâmple „prin Hristosˮ? Știm că în mintea lui Pavel, Hristos a suferit și a murit ca un răscumpărător, astfel încât noi să putem fi înfiaţi ca copii ai lui Dumnezeu (Galateni 4:5). Înfierea noastră nu poate avea loc în afara morţii lui Hristos.

Prin urmare, ceea ce vrea să spună Pavel este că, pentru a ne alege „în Hristosˮ și pentru a ne înfia „prin Hristosˮ a însemnat ca Dumnezeu să plănuiască suferința și moartea Fiului său dinainte de întemeierea lumii. Și versetele 6,12 și 14 arată clar faptul că obiectivul acestui plan a fost de a aduce „lauda slavei harului lui Dumnezeu.ˮ Aceasta a fost scopul lui Dumnezeu. Și acesta este motivul pentru care el a planificat suferința și moartea Fiului Său pentru păcătoși înainte de crearea lumii.

Apocalipsa 5: 9-12

Acum să luăm în considerare al doilea suport biblic pentru acest motiv din Apocalipsă 5:9-12. Aici oștirile cerului se închină Mielului tocmai pentru că el a fost junghiat - ucis, sacrificat.

Și au cântat un cântec nou, spunând: „Vrednic eşti Tu să iei cartea şi să-i rupi peceţile: căci ai fost junghiat şi ai răscumpărat pentru Dumnezeu, cu sângele Tău, oameni din orice seminţie, de orice limbă, din orice norod şi de orice neam.ˮ Apoi m-am uitat, și am auzit în jurul tronului...miriade de miriade și mii de mii, spunând cu glas tare: „Vrednic este Mielul, care a fost junghiat, să primească puterea, bogăţia, înţelepciunea, tăria, cinstea, slava şi lauda!ˮ

Oștirile cerului îşi concentrează închinarea lor nu pe Miel pur şi simplu ci pe „Mielul care a fost junghiat.ˮ Și ei încă cântă acest cântec în Apocalipsa 15:3. Prin urmare, putem concluziona faptul că elementul central al închinării în ceruri pentru veșnicie va fi manifestarea slavei harului lui Dumnezeu în Mielul sacrificat. Îngerii și toți cei răscumpărați vor cânta despre suferința Mielului în vecii vecilor. Suferința Fiului lui Dumnezeu nu va fi niciodată uitată. Cea mai mare suferinţă care a fost vreodată va fi în centrul închinării şi al admiraţiei noastre în vecii vecilor. Acest lucru nu este un gând ulterior al lui Dumnezeu. Acesta este planul dinainte de întemeierea lumii.

Orice altceva este secundar acestui plan. Orice altceva este pus în aplicare de dragul acestui plan: manifestarea măreției slavei harului lui Dumnezeu în suferința Preaiubitului este scopul creării și continuarea Universului.

Misterul Lui Dumnezeu de a porunci dar fără să păcătuiască

Ai observat ce presupune acest lucru despre păcat și suferință în Univers? Conform acestui plan divin, Dumnezeu îngăduie păcatul să intre în lume. Dumnezeu poruncește ca ceea ce urăște să și treacă intr-o zi. Nu este păcătos faptul că Dumnezeu a lăsat păcatul să intre în lume. Nu este necesar ca noi să înțelegem acest mister. Ne putem mulțumi spunând despre păcatul lui Adam și al Evei ceea ce a spus Iosif despre păcatul fraților săi, în momentul în care l-au vândut sclav: „Voi, negreşit, v-aţi gândit să-mi faceţi rău: dar Dumnezeu a schimbat răul în bineˮ (Geneza 50:20).

Cât despre tine, Adam și Eva, v-aţi gândit la rău împotriva lui Dumnezeu şi L-ați respins ca Tată al vostru și ca şi Comoara voastră, dar oh ce plan bun şi infinit a plănuit prin căderea voastră! Sămânța femeii va zdrobi într-o zi capul șarpelui cel mare, iar prin suferința Lui El va manifesta măreția slavei harului lui Dumnezeu. Nu ați anulat planul Său. La fel ca și Iosif care a fost vândut în sclavie în mod păcătos, voi v-ați vândut la fel pentru un măr. Ați căzut, iar acum scena este pregătită pentru manifestarea perfectă a măreției slavei harului lui Dumnezeu.

Nu doar că a intrat păcatul în lume, ci prin păcat a venit suferința și moartea. Pavel ne spune că Dumnezeu a supus lumea deșertăciunii și corupției sub blestemul Lui cel sfânt. El a exemplificat acest lucru în Romani 8:20-23 astfel:

Creația a fost supusă deșertăciunii, nu de bună voie, ci din pricina celui ce a supus-o, în speranța că, creația însăși va fi eliberată din robia stricăciunii și va obține libertatea slavei copiilor lui Dumnezeu. Căci noi știm că toată creația suspină împreună în durerile nașterii, până în prezent. Și nu numai creația, ci noi înșine, care avem cele dintâi roade ale Duhului, suspinăm în noi așteptând înfierea, răscumpărarea trupurilor noastre.

Atunci când păcatul a intrat în lume, lucruri oribile, oribile au urmat. Boli, defecte, handicapuri, catastrofe naturale, atrocităţi umane - de la cel mai mic copil la cel mai bătrân, de la cel mai detestabil ticălos la cel mai dulce sfânt - suferința nu ţine cont de persoană, nu este părtinitoare. De aceea, Pavel a spus în Romani 8:23, „Şi nu numai ea, dar şi noi, care avem cele dintâi roade ale Duhului, suspinăm în noi şi aşteptăm înfierea, adică răscumpărarea trupului nostru.ˮ

Ezechiel ne spune faptul că Dumnezeu nu găsește plăcere în această suferință. „Pe viaţa Mea, zice Domnul Dumnezeu, că nu doresc moartea păcătosuluiˮ (Ezechiel 33:11). Dar planul rămâne, iar Ieremia ne oferă o privire asupra complexităţii misterioase a minții lui Dumnezeu în Plângerile Lui Ieremia 3:32-33, „Ci, când mâhneşte pe cineva, Se îndură iarăşi de el, după îndurarea Lui cea mare: căci El nu necăjeşte cu plăcere, nici nu mâhneşte bucuros pe copiii oamenilor.ˮ În mod literal: „...El nu necăjeşte [millibbô] cu plăcere, nici nu mâhneşte bucuros pe copiii oamenilor.ˮ El poruncește ca suferința să vină - „când mâhneşte pe cinevaˮ - însă nu îşi găseşte plăcerea în suferință, ci în scopul măreţ al creației: manifestarea slavei harului lui Dumnezeu în suferința lui Hristos pentru mântuirea păcătoșilor.

Scenă a fost pregătită. Drama istoriei mântuirii începe să se desfășoare. Păcatul este acum în putere şi vigoare deplină. Suferința și moartea sunt prezente și gata să consume pe Fiul lui Dumnezeu, când va revine. Toate lucrurile sunt acum puse la un loc pentru cea mai mare manifestare posibilă a slavei harului lui Dumnezeu.

Prin urmare, în deplinătatea timpului Dumnezeu a trimis pe Fiul Său în lume ca să sufere în locul păcătoșilor. Fiecare dimensiune a lucrării sale de mântuire a fost realizată prin suferință. În viața și moartea lui Isus Hristos, suferința își găsește scopul său final și explicația finală: suferința există, astfel încât Hristos să poată etala măreția slavei harului lui Dumnezeu prin suferința în sine pentru a învinge suferința noastră. Tot ceea ce - tot - Hristos a realizat pentru noi păcătoșii a realizat prin suferință. Tot ceea ce ne va aduce bucurie vreodată se va datora suferinței.

Manifestarea Slavei harului lui Dumnezeu în realizările lui Hristos prin suferințele Lui

Luați în considerare manifestarea slavei harului lui Dumnezeu în realizările lui Hristos prin suferința.

1.Hristos a luat asupra Lui mânia lui Dumnezeu în numele nostru și a făcut aceasta prin suferință.

Galateni 3:13, „Hristos ne-a răscumpărat din blestemul Legii, făcându-Se blestem pentru noi - căci este scris:„Blestemat este oricine este atârnat pe lemn.ˮ Mânia lui Dumnezeu, care ar fi cauzat suferința noastră eternă a căzut asupra lui Hristos. Aceasta este slava harului, și a fost făcută posibilă doar prin suferință.

2.Hristos a purtat păcatele noastre și a răscumpărat iertarea noastră - prin suferință.

1 Petru 2:24, „El a purtat păcatele noastre în trupul Său, pe lemn.ˮ Isaia 53:5, „El a fost străpuns pentru păcatele noastre; el a fost zdrobit pentru fărădelegile noastre." Păcatele care ar fi trebuit să ne zdrobească sub greutatea vinovăției au fost transferate lui Hristos. Aceasta este slava harului și s-a putut realiza doar prin suferință.

3. Hristos a oferit o neprihănire desăvârşită pentru noi care devine a noastră în El - prin suferință.

Filipeni 2:7-8, „ci S-a dezbrăcat pe Sine însuşi şi a luat un chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor. La înfăţişare a fost găsit ca un om, S-a smerit şi S-a făcut ascultător până la moarte, şi încă moarte de cruce.ˮ Ascultarea lui Hristos, prin care mulți sunt socotiți neprihăniți (Romani 5:19), a trebuit să fie o ascultare până la moarte, chiar moartea pe cruce. Aceasta este slava harului, și vine numai prin suferință.

4. Hristos a învins moartea și a făcut aceasta suferind moartea.

Evrei 2:14-15, „Astfel, dar, deoarece copiii sunt părtaşi sângelui şi cărnii, tot aşa şi El însuşi a fost deopotrivă părtaş la ele, pentru ca, prin moarte, să nimicească pe cel ce are puterea morţii, adică pe diavolul, şi să izbăvească pe toţi aceia care, prin frică morţii, erau supuşi robiei toată viaţa lor.ˮ „O moarte, unde este biruința ta? O moarte, unde este boldul tău?ˮ Boldul morții este păcatul, iar puterea păcatului este legea. Dar, mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne dă biruința prin Domnul nostru Isus Hristos.ˮ (1 Corinteni 15:55). Aceasta este slava harului și vine numai prin suferință.

5. El a dezarmat pe Satan și a făcut-o prin suferință.

Coloseni 2:14-15, „[Evidența datoriilor împotriva noastră] A şters zapisul cu poruncile lui, care stătea împotriva noastră şi ne era potrivnic, şi l-a nimicit, pironindu-l pe cruce. A dezbrăcat domniile şi stăpânirile şi le-a făcut de ocară înaintea lumii, după ce a ieşit biruitor asupra lor prin cruce.ˮ Cu evidența tuturor fărădelegilor noastre pironite pe cruce şi anulate, puterea lui Satan să ne distrugă a fost zdrobită. Satana are o singură armă cu care ne poate condamna la iad. Păcatul neiertării. Hristos a deposedat această armă din mâna lui Satan pe cruce. Aceasta este slava harului, și poate veni doar prin suferință.

6. Hristos a răscumpărat vindecarea finală desăvârșită pentru toți oamenii - prin suferință.

Isaia 53:5, „Pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El, şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi.ˮ „Căci Mielul, care stă în mijlocul scaunului de domnie, va fi Păstorul lor, îi va duce la izvoarele apelor vieţii, şi Dumnezeu va şterge orice lacrimă din ochii lorˮ (Apocalipsa 7:17 ). Mielul a fost junghiat și Mielul a fost înviat din morți, și Mielul, împreună cu Tatăl va șterge orice lacrimă din ochii noștri. Aceasta este slava harului, și poate veni doar prin suferință.

7. Hristos ne va aduce în cele din urmă la Dumnezeu - prin suferința Sa.

1 Petru 3:18, „Hristos, de asemenea, a suferit o dată pentru păcate, El, Cel Neprihănit, pentru cei nelegiuiţi, ca să ne aducă la Dumnezeu.ˮ Rezultatul ultim al crucii nu este lipsa bolilor, ci părtășia cu Dumnezeu. Am fost creaţi să vedem, să ne bucurăm şi să arătăm slava lui Dumnezeu. Aceasta este slava harului, și vine doar prin suferință.

Motivul Suprem Pentru Existenţa Suferinței

Scopul final al Universului este manifestarea măreția slavei harului lui Dumnezeu. Cea mai înaltă, cea mai clară, cea mai certă manifestare a acestei slave este în suferința celei mai bune persoane din Univers pentru milioanele de păcătoși nedemni. Prin urmare, motivul final pentru care suferinţa există în Univers este astfel încât Hristos să poată manifesta măreția slavei harului lui Dumnezeu prin suferința în sine pentru a învinge suferința noastră și pentru a aduce lauda slavei harului lui Dumnezeu.

O creștine, aminteşte-ţi ceea ce Carl Ellis și David Powlison și Mark Talbot și Steve Saint, Joni Eareckson Tada au spus: toți, în felul lor, au spus că indiferent dacă suntem capabili sau cu infirmităţi, am suferit o pieredere sau ne găsim plăcerea în prieteni, în suferinţă sau savurând plăcerea, noi, toți cei care credem în Hristos suntem bogaţi în EL în mod incomensurabil şi avem multe motive să trăim. Nu-ți irosi viața. Savurează bogățiile pe care le ai în Hristos și cheltuie-te indiferent de costuri pentru a răspândi bogățiile în această lume pierdută.