Separarea finală: Viaţă veşnică sau Mânie veşnică, Partea 1

De la Gospel Translations Romanian

Romani 2:6-10

Aşadar, omule, oricine ai fi tu, care, judeci pe altul, nu te poţi dezvinovăţi căci prin faptul că judeci pe altul, te osândeşti singur; fiindcă tu, care judeci pe altul, faci aceleaşi lucruri. 2 Ştim, în adevăr, că judecata lui Dumnezeu împotriva celor ce săvârşesc astfel de lucruri,este potrivită cu adevărul. 3 Şi crezi tu, omule, care judeci pe cei ce săvârşesc astfel de lucruri, şi pe cari le faci şi tu, că vei scăpa de judecata lui Dumnezeu? 4 Sau dispreţuieşti tu bogăţiile bunătăţii, îngăduinţei şi îndelungei Lui răbdări? Nu vezi tu că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăinţă? 5 Dar, cu împietrirea inimii tale, care nu vrea să se pocăiască, îţi aduni o comoară de mânie pentru ziua mâniei şi a arătării dreptei judecăţi a lui Dumnezeu, 6 care va răsplăti fiecăruia după faptele lui. 7 Şi anume, va da viaţa vecinică celor ce, prin stăruinţa în bine, caută slava, cinstea şi nemurirea; 8 şi va da mânie şi urgie celor ce, din duh de gâlceavă, se împotrivesc adevărului şi ascultă de nelegiuire. 9 Necaz şi strâmtorare va veni peste orice suflet omenesc care face răul: întâi peste Iudeu, apoi peste Grec. 10 Slavă, cinste şi pace va veni însă peste oricine face binele: întâi peste Iudeu, apoi peste Grec.

Cuprins 1 Ne aşteaptă fie cerul fie iadul 2 Pentru toate etapele vieţii 3 Distracţie 4 Mine de teren şi puţuri de petrol 5 Calea spre viaţă sau judecata 6 "După fapte"

Ne aşteaptă fie cerul fie iadul

Din toate lucrurile care ne învaţă acest text – şi ne învaţă multe lucruri – un lucru este evident şi de o importanţă incomensurabilă pentru noi şi pentru misiunea noastră în această lume modernă, seculară: şi anume, când viaţa ta se termină pe acest pământ, şi veacul prezent se încheie pe această planetă, Dumnezeu îţi va da fie viaţă veşnică fie mânie şi indignare. Vei primi fie slavă, cinste şi pace fie necaz şi tulburare. Cerul sau iadul te aşteaptă atunci când mori. Şi ambele vor dura o veşnicie.

Să ne asigurăm că vedem această realitate fundamentală în acest text. Versetul 6: " Dumnezeu, care va răsplăti fiecăruia după faptele lui. [7] Şi anume, va da viaţa veşnică celor ce, prin stăruinţa în bine, caută slava, cinstea şi nemurirea; [8] şi va da mânie şi urgie celor ce, din duh de gâlceavă, se împotrivesc adevărului şi ascultă de nelegiuire.[Acum el inversează ordinea şi dă aceleaşi alternative din nou, ca nu cumva să pierdem esenţa.] [9] Necaz şi strâmtorare [corespunzător versetului 8: "mânie şi urgie"] va veni peste orice suflet omenesc care face răul: întâi peste Iudeu, apoi peste Grec. [10] Slavă, cinste şi pace [corespunzător versetului 7: "viaţă veşnică"] va veni însă peste oricine face binele: întâi peste Iudeu, apoi peste Grec."

Deci, orice altceva înţelegeţi de aici, vă rog să nu vă scape esenţa acestui lucru. Ce ar putea fi mai important sau mai relevant sau mai urgent sau mai măreţ sau mai captivant decât fericirea sau nefericirea voastră pentru toată veşnicia?

Pentru toate etapele vieţii

Copii, aceasta este foarte important pentru voi. Într-o zi veţi muri. Sper ca aceasta să se întâmple atunci când veţi fi foarte bătrâni şi sătui de ani. Dar s-ar putea să aveţi şase ani sau şaisprezece ani când veţi muri. Şi când veţi muri, veţi intra fie în viaţă veşnică cu Dumnezeu fie veţi fi îndepărtaţi sub mânia Lui veşnică şi nefericire veşnică. Nu trebuie să vă temeţi de aceasta. Dumnezeu L-a dat pe Fiul Său, Isus, să moară pentru păcătoşi astfel încât oricine se încrede în El nu va merge în iad, ci va avea viaţa veşnică (Ioan 3:16). Dar trebuie să vă pese de lucrul acesta. Aşa că ascultaţi cu atenţie astăzi şi rugaţi-i pe taţii şi pe mamele voastre să vă ajute să fiţi siguri că veţi merge în cer şi nu în iad.

Şi adolescenţilor, fiţi înţelepţi şi gândiţi-vă la ceea ce contează cu adevărat în lumea aceasta. Nu fiţi neînţelepţi şi nu vă cheltuiţi energia pe lucruri care durează un moment şi apoi se duc. Nu vă gândiţi că veţi trăi mult timp şi că vă veţi gândi la cer şi iad când veţi fi bătrâni. În fiecare zi aflăm de la ştiri de adolescenţi care mor subit. Şi dacă amânaţi, s-ar putea să descoperiţi că inima voastră este aşa de plină de concepţiile acestei lumi, că nu veţi mai fi capabili să simţiţi o atracţie spirituală serioasă. O, de câte ori l-am auzit pe tatăl meu spunând aceste cuvinte ameninţătoare din Eclesiastul 12:1, "Dar adu-ţi aminte de Făcătorul tău în zilele tinereţei tale, până nu vin zilele cele rele şi pînă nu se apropie anii, când vei zice: "Nu găsesc nici o plăcere în ei"." Puţine lucruri sunt mai de temut decât o vârstă înaintată, lipsită de evlavie, nefericită incapabilă să se bucure de cer sau să tremure la gândul iadului. Nu presupuneţi că veţi deveni mai serioşi cu privire la veşnicie când veţi fi bătrâni. Faceţi-o acum.

Şi voi, cei căsătoriţi şi cei necăsătoriţi, aflaţi în floarea vârstei, aveţi grijă să nu fiţi înghiţiţi de cerinţele carierelor voastre care vă sug toată energia doar ca să vă daţi seama că aşteptaţi momentele de distracţie şi relaxare din week-end, găsindu-vă eliberarea de munca lumească în distracţia lumească. Şi să vă treziţi – poate – într-o bună zi realizând că nu mai aveţi nici o plăcere pentru lucrurile lui Dumnezeu. Aţi devenit buni cunoscători ai restaurantelor, video-urilor, filmelor, sportului, bursei, computerelor şi a o sumedenie de alte lucruri trecătoare. Şi în tot acest timp, simţul vostru pentru cer şi iad a murit. Treziţi-vă înainte de a fi prea târziu. Şi tremuraţi astăzi meditând la aceste lucruri. Şi puneţi-vă în minte să vă gândiţi la problemele cele mai importante din univers: viaţa veşnică sau mânia veşnică.

Şi voi toţi sfinţii mai vârstnici (sau poate unii dintre voi care nu sunteţi mântuiţi), nu vă ascundeţi de această întrebare de o vitală importanţă, care se apropie repede, şi anume unde se va găsi sufletul vostru peste câţiva ani sau câteva luni. O, fie ca Dumnezeu să vă dea harul să vă gândiţi la aceasta şi să ştiţi că sunteţi gata, cu neprihănirea lui Hristos, de a intra în viaţă şi de a nu cădea în mâinile mâniei omnipotente.

Distracţie

Simt aşa o povară pentru noi ca şi biserică de a înota împotriva valului al aproape fiecărui curent din cultura noastră. Din ce în ce mai mult, America este o naţiune predată jocului. Industriile jocului sunt imense! Astăzi casele sunt construite cu centre de divertisment. Computerele, aparatura video, televiziunea şi staţiile stereo toate se coordonează ca să ne ofere din ce în ce mai multe distrageri stimulante şi captivante de la realităţile lumii. În timp ce ar trebui să visăm, pentru slava lui Hristos, la cum să ne trăim vieţile pentru a diminua ignoranţa, boala, nefericirea şi pierzania oamenilor, noi devenim din ce în ce mai mult dependenţi de distracţie.

Faceţi un mic test de vocabular evanghelic, şi calculaţi, de exemplu, frecvenţa în creştere cu care folosim cuvântul lumesc „distractiv” pentru a descrie aproape tot ceea ce ne place. Dar când vom descrie experienţele noastre bune ca fiind „pline de esenţă” sau „semnificative” sau „care ne îmbogăţesc” sau „înnobilante” sau „vrednice” sau „edificatoare” sau „de ajutor” sau „care ne întăresc” sau „încurajatoare” sau „care dau profunzime” sau „transformatoare” sau „valoroase” sau „care ne deschid ochii” sau „care-L înalţă pe Dumnezeu”?

Examinaţi-vă cu acest text: Orice altceva ne învaţă textul acesta, un lucru este clar, şi anume că ne învaţă că după moarte este viaţă veşnică, slavă, cinste şi pace, şi este mânie veşnică, indignare, necaz şi durere. Şi într-o clipită, chiar înainte ca acest serviciu divin să se termine, ai putea să te afli în mod ireversibil fie într-o parte fie în alta. Eu sunt un ca o strajă pe zidul cetăţii. Şi v-am avertizat cât m-am priceput eu de limpede. Pregătiţi-vă şi fiţi gata.

Trăiţi în lumina veşniciei. Şi când spun lumină, mă refer la lumină şi nu la umbră. Când aţi ajuns să-L cunoaşteţi pe Dumnezeul vostru, şi să-L iubiţi pe Fiul Lui aşa de mult încât să puteţi spune, „Pentru mine, a trăi este Hristos şi a muri este un câştig,” atunci a trăi în lumina veşniciei va înlocui „distracţia” voastră cu plăceri mai profunde, mai înalte, mai largi, mai îndelungi, mai de neclătinat, mai variate, mai satisfăcătoare, mai durabile, mai solide decât tot amuzamentul pe care ar putea să vi-l ofere distracţia. O, veniţi, şi haideţi să fim o categorie diferită de oameni pentru puţinii ani pe care-i avem de trăit pe acest pământ! Cultivaţi visul de a face viaţa voastră să conteze pentru Hristos şi pentru împărăţia Lui. „Ai numai o viaţă, care curând va fi trecut. Rămâne veşnic doar ce pentru Hristos ai făcut.”

Mine de teren şi puţuri de petrol

Ceea ce am scos până acum la iveală din profunzimile acestui text se relaţionează la punctele sale de suprafaţă aşa cum se relaţionează minele de teren şi puţurile de petrol de sub pământ la mersul pe sol. Ele te pot arunca în aer sau te pot îmbogăţi. Dar faptul că le ştii acolo conferă o anumită seriozitate vieţii în timp ce umbli pe pământul sub care sunt îngropate acestea. Deci să umblăm acum pentru câteva minute la final pe terenul acestui text ca să vedem punctele de suprafaţă şi să ne pregătim pentru ceea ce vom face cu acest text săptămâna viitoare.

În Epistola către romani 1:18-32, Pavel a arătat că Neamurile sunt sub puterea păcatului şi nu se pot dezvinovăţi înaintea judecăţii lui Dumnezeu. De aceea, ei au nevoie de Evanghelia pe care el a anunţat-o în Romani 1:16-17. În Epistola către romani, capitolul 2, Pavel spune aceleaşi lucruri despre Iudeii care au legea morală în Scriptură. Şi ei sunt sub puterea păcatului şi nu se pot dezvinovăţi înaintea judecăţii Lui Dumnezeu. Scopul principal al acestui capitol este să arate tocmai lucrul aceasta.

Deci Pavel începe în versetul 1: "Aşadar, omule, oricine ai fi tu, care, judeci pe altul, nu te poţi dezvinovăţi căci prin faptul că judeci pe altul, te osândeşti singur; fiindcă tu, care judeci pe altul, faci aceleaşi lucruri." El repetă aceeaşi acuzare în versetul 3: "Şi crezi tu, omule, care judeci pe cei ce săvârşesc astfel de lucruri, şi pe cari le faci şi tu." Şi din nou în versetul 5: "Dar, cu împietrirea inimii tale, care nu vrea să se pocăiască, îţi aduni o comoară de mânie pentru ziua mâniei şi a arătării dreptei judecăţi a lui Dumnezeu." Deci punctul principal al versetelor 1-5 este că Iudeii care au legea morală dar nu o respectă, vor pieri în ziua mâniei. Şi Dumnezeu va fi drept.

Apoi în versetul 6, Pavel face o afirmaţie generală în apărarea acestei acuzări. El spune, "[Dumnezeu] va răsplăti fiecăruia după faptele lui." Cu alte cuvinte, judecata nu va fi în conformitate cu statutul tău de Iudeu sau Neamuri, nici în conformitate cu intelectul tău, sau familia ta sau rasa ta sau naţionalitatea ta sau orice alt lucru de felul acesta. Pentru că, aşa cum spune versetul 11, "Căci înaintea lui Dumnezeu nu se are în vedere faţa omului." În cele din urmă, dovada publică adusă de Judecător vor fi faptele bune sau faptele rele – şi va fi la fel şi pentru Iudei şi pentru Neamuri.

Calea spre viaţă sau judecata

Şi astfel în versetele 7-10, Pavel relatează, în două perechi de versete, această judecată care se va face în conformitate cu faptele. Versetele 7 şi 10 sunt despre cum să ai viaţa. Şi versetele 8 şi 9 sunt despre cum să ai mânia. Să luăm mai întâi perechea pozitivă, şi să ne uită la calea spre viaţă. Versetul 7: "Şi anume, [Dumnezeu] va da viaţa veşnică celor ce, prin stăruinţa în bine, caută slava, cinstea şi nemurirea." Apoi în versetul 10: "Slavă, cinste şi pace va veni însă peste oricine face binele: întîi peste Iudeu, apoi peste Grec." Deci calea spre viaţă este "stăruinţa în facerea binelui" în versetul 7 şi "facerea binelui" în versetul 10.

Apoi să luăm perechea negativă, şi să ne uităm la calea care duce la mânie. Mai întâi, versetul 8: " şi [Dumnezeu] va da mânie şi urgie celor ce, din duh de gâlceavă, se împotrivesc adevărului şi ascultă de nelegiuire." Şi apoi în versetul 9: "Necaz şi strâmtorare va veni peste orice suflet omenesc care face răul: întîi peste Iudeu, apoi peste Grec." Deci calea care duce la mânie este ambiţie egoistă şi neascultare faţă de adevăr, ascultare de nelegiuire şi facerea de rău.

Cu alte cuvinte, Iudeii şi Neamurile sunt în mod egal pasibile de judecată. Ambele categorii sunt sub puterea păcatului. De fapt, când Pavel spune în versetele 9 şi 10 – în legătură cu viaţa veşnică şi mânia veşnică – "mai întâi a Iudeului şi apoi a Grecului," eu cred că el vrea să spună, Da, Iudeii merg primii. Vor fi primii fie în cer fie în iad. Dar criteriul, fie într-un loc fie în altul, este acelaşi, pentru oricine.

Deci esenţa acestor versete este că Iudeii la fel ca şi Neamurile sunt pasibile de judecată, pentru că judecata aceea va fi în conformitate cu viaţa pe care am trăit-o, nu în conformitate cu faptul că suntem dintre Iudei sau dintre Neamuri.

"După fapte"

Acum aceasta ridică o întrebare pe care o vom analiza pe larg săptămâna viitoare. Oare aceste versete dau doar o cale ipotetică spre cer – "în conformitate cu faptele"? Sau este aceasta adevărata cale spre cer? Cu alte cuvinte, oare versetul 7 spune de fapt, "Şi anume, celor ce, prin stăruinţa în bine, caută slava, cinstea şi nemurirea, Dumnezeu le VA DA viaţa veşnică DACĂ EI VOR PUTEA FACE ACEASTA, CEEA CE EI NU POT FACE DE ACEEA TREBUIE SĂ AIBĂ EVANGHELIA HARULUI"? Şi oare versetul 10 înseamnă, "[Dumnezeu va da] slavă, cinste şi pace peste oricine face binele: întâi peste Iudeu, apoi peste Grec DACĂ ÎNTR-ADEVĂR EI POT FACE BINELE, CEEA CE NU POT FACE, ŞI ASTFEL EI AU NEVOIE DE EVANGHELIA HARULUI"?

Cu alte cuvinte, este scopul acestor versete de a descrie o cale ipotetică spre cer de-a lungul cărării ascultării, doar ca să arate că nimeni nu poate merge pe ea, şi de aceea toată lumea are nevoie de Evanghelie? Sau ar trebui luate aceste versete conform cu ce spun la prima vedere, astfel încât ele să însemne că această cale spre cer este într-adevăr cărarea ascultării, şi judecata va fi într-adevăr în conformitate cu faptele?

Ar fi în contradicţie cu Evanghelia harului gratuit şi suveran dacă acea Evanghelie ar fi îndeajuns de puternică ca toţi cei care cred cu adevărat în ea să fie radical schimbaţi de ea şi să ajungă în cer pe cărarea stăruinţei în ascultare? Dacă aceasta ar fi adevărat – şi cred că este adevărat – atunci faptele care contează ar fi faptele credinţei, şi la judecată ele ar fi dovada credinţei mântuitoare în Hristos. Şi mântuirea noastră ar fi în acord cu ele, şi nu bazată pe ele. Aceasta este ceea ce voi încerca să arăt duminica viitoare. Şi vă îndemn să vă gândiţi profund la această chestiune importantă pentru propria voastră viaţă. Pentru că sub suprafaţa terenului pe care umblăm, sunt mine de teren şi puţuri de petrol. Şi totul depinde de modul cum umblăm.