Pentru bucuria voastră/Cum poate Dumnezeu să mă iubească?

De la Gospel Translations Romanian

În El avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor, după bogăţiile harului Său
Efeseni 1:7

Fiindcă în aşa fel a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.
Ioan 3:16 ESV

Pentru un om neprihănit cu greu ar muri cineva; dar pentru binefăcătorul lui, poate că s-ar găsi cineva să moară. Dar Dumnezeu Îşi arată dragostea faţă de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoşi, Cristos a murit pentru noi.
Romani 5:7, 8

MĂSURA dragostei lui Dumnezeu faţă de noi este arătată prin două lucruri. Unul este măsura sacrificiului făcut pentru salvarea noastră de pedeapsa păcatului. Al doilea lucru este măsura nevredniciei noastre atunci când El ne-a salvat.

Putem realiza măsura sacrificiului în cuvintele: „A dat pe singurul Lui Fiu” (Ioan 3:16). O putem desprinde şi din cuvântul „Cristos”. Acesta se bazează pe titlul grecesc „Christos”, sau „Cel Uns” sau „Mesia”. Este un termen de mare demnitate. Mesia urma să fie Împăratul lui Israel. Urma să cucerească romanii şi să aducă pacea şi siguranţa în Israel. Astfel că cel pe care Dumnezeu l-a trimis să salveze păcătoşii este Însuşi Fiul Său, singurul Lui Fiu, şi Unsul lui Israel – cu adevărat, împăratul lumii (Isaia 9:6-7).

Dacă mai adăugăm la toate acestea, moartea înfiorătoare prin crucificare pe care Cristos a îndurat-o, devine şi mai clar faptul că sacrificiul pe care Dumnezeu şi Fiul Său l-au făcut este absolut măreţ – chiar infinit, dacă luăm în considerare diferenţa dintre divin şi uman. Dar Dumnezeu a ales să facă acest sacrificiu pentru salvarea noastră.

Măsura dragostei Lui pentru noi devine din ce în ce mai mare dacă luăm în considerare nevrednicia noastră. „Pentru un om neprihănit cu greu ar muri cineva; dar pentru binefăcătorul lui poate că s-ar găsi cineva să moară. Dar Dumnezeu Îşi arată dragostea faţă de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoşi, Cristos a murit pentru noi.” (Romani 5:7, 8). Noi meritam pedeapsa divină, nu sacrificiul divin.

Am auzit că se spune: „Dumnezeu nu a murit pentru broaşte. Deci, El a reacţionat faţă de valoarea noastră ca oameni.” Dar, de fapt, aici intervine harul. Noi suntem mai răi decât broaştele. Ele nu au păcătuit. Ele nu s-au răzvrătit împotriva lui Dumnezeu şi nu L-au tratat pe Dumnezeu cu dispreţ, considerându-L fără importanţă în vieţile lor. N-a fost nevoie ca Dumnezeu să moară pentru broaşte. Ele nu sunt păcătoase. Dar noi suntem. Datoria noastră era aşa de mare încât numai un sacrificiu divin o putea plăti.

Nu există decât o singură explicaţie pentru sacrificiul lui Dumnezeu pentru noi. Iar această explicaţie nu suntem noi, ci „bogăţiile harului Său” (Efeseni 1:7). Totul este gratis. Nu este o răsplată a vredniciei noastre. Ci este revărsarea infinită a vredniciei Lui. De fapt, aceasta este dragostea divină: pasiunea de a-I încânta – cu un mare preţ – pe păcătoşii fără merit, cu ceea ce ne va face fericiţi pentru totdeauna, şi anume, cu frumuseţea Lui infinită.