O rugăciune de a purta promisiunile lui Dumnezeu
De la Gospel Translations Romanian
De Scotty Smith Despre Sfinţirea şi Creşterea
Traducere de Madalina Simona Schwarz
Ne poţi ajuta prin Află mai multe (English).
- Atunci Isus le-a zis: „O, nepricepuţilor şi zăbavnici cu inima, când este vorba să credeţi tot ce au spus prorocii! Nu trebuia să sufere Hristosul aceste lucruri şi să intre în slava Sa?” Şi a început de la Moise şi de la toţi prorocii şi le-a tâlcuit, în toate Scripturile, ce era cu privire la El. Luca 24:25-27
Isuse, Domnul meu iubit, dintre toate arătările tale de după înviere (1 Corinteni 15:3-7), prețuiesc cel mai mult vizita făcută prietenilor plini de tristețe ce se aflau pe drumul spre Emaus (Luca 24:13-35). Întâlnirea ta cu un Petru atât de cutremurat și rușinat a adus o incredibilă vindecare. Și arătarea ta către apostolul Pavel, care, după cum spune el însuși, se simte nevrednic chiar de a fi numit apostol, l-a marcat pentru veșnicie. Noi toți ne-am bucurat de roadele acestei arătări în decursul vieții și scrierilor lui Pavel.
Dar iubesc felul în care tu mergi alături de cei din Emaus, pentru că mă asemăn lor atât de tare. Sunt un om nepriceput și zăbavnic cu inima care are nevoie de tine ca să predici inimii mele evanghelia prin Duhul Sfânt. O, Doamne, te laud pentru îndurarea Ta cea mare, îndelunga Ta răbdare și stărunița Ta plină de har.
Așa cum te-ai ocupat de frații mei, ocupă-te și de mine. Continuă să te descoperi ca fiind eroul și caracterul principal în întreaga Scriptură. Isuse, Domnul meu, nu îngădui să citesc scrierile lui Moise fără să mă gândesc la Tine —în special legea. Fie ca vorbele lui Moise să mă conducă spre tine. Pentru că tu ai îndeplinit legământul legii pentru mine, și acum îndeplinești frumusețea legii în mine. Nu vreau să uit aceste vești bune, nici măcar pentru o nanosecundă, altfel mă îndrept spre vinovăție fără îndurare sau spre mândrie bazată pe înfăptuiri.
Și continuă să-mi arăți cum îndeplinești tot ceea ce au spus profeții —nu numai în ceea ce privește suferințele Tale pe cruce și învierea Ta, dar de asemenea promisiunile lucrării tale din prezent în lume ca răscumpărător și înviorător.
Fie ca vedenia domniei Tale prezente și a împărăției care vine să-mi dea o “inimă arzătoare pentru a izbăvi,” precum ai aprins în inimile fraților din Emaus. Da, continuă să deschizi Scriptura pentru mine, până în ziua când te vei întoarce ca să termini facerea lucrurilor noi. Mă rog să fie așa, în numele Tău cel sfânt, în numele Tău ce transformă. Amin.