Mesajul măreţ şi plin de milă din Romani 1-8

De la Gospel Translations Romanian

Romani 1-8

Pavel scrie această epistolă bisericii din Roma ca să mobilizeze sprijinul lor pentru misiunea lui în Spania. În Romani 15:24 el scrie, “Nădăjduiesc să vă văd în treacăt, când mă voi duce în Spania, şi să fiu însoţit de voi până acolo.” El nu fusese la Roma şi nu-i întâlnise pe cei mai mulţi dintre aceşti creştini. Aşa că el desfăşoară Evanghelia înaintea lor în aceste 16 capitole.

O, dacă toţi misionarii noştri ar cunoaşte cartea Romani şi ar predica cartea Romani. O, şi dacă noi cei care-i trimitem pe misionari am cunoaşte cartea Romani şi am trăi cartea Romani, în aşa fel încât să trimitem misionari aşa cum a dorit şi Pavel să fie trimis şi sprijinit din Roma pentru a merge în Spania. Mesajul măreţ şi plin de milă al cărţii acesteia îi va face pe Americanii bogaţi să se dedice mai mult unui stil de viaţă de luptă şi să-şi folosească resursele pentru cauza Evangheliei. Şi mesajul măreţ şi plin de milă al cărţii acesteia, proclamat de gurile misionarilor, va distruge puterile întunericului şi va planta Biserica lui Hristos în locurile cele mai grele.

Cuprins 1 Aspectul multicultural si global al acestei epistole 2 Ideea principală a epistolei: Romani 1:16-17 3 Romani 1:18 – 3:20: De ce avem nevoie toţi ca să fim mântuiţi 4 Romani 3:21-31: Descoperirea neprihănirii lui Dumnezeu prin credinţa în Isus şi implicaţiile acesteia 5 Romani 4: Îndreptăţirea lui Avraam prin credinţă fără de fapte 6 Romani 5: Nădejde şi siguranţă în faţa suferinţei şi a morţii 7 Romani 6: Uniunea cu Hristos este moarte faţă de păcat şi eliberare de sub robie 8 Romani 7: Morţi faţă de Lege ca să aparţinem altuia 9 Romani 8: Nimic nu ne poate separa de dragostea lui Hristos

Aspectul multicultural si global al acestei epistole

Nu este surprinzător deci că atunci când începi să citeşti această epistolă, descoperi că ea are un scop global. În Romani 1:5 Pavel ne spune despre scopul global al apostoliei lui: “Am primit harul şi apostolia, ca să aducem, pentru Numele Lui, la ascultarea credinţei pe toate Neamurile.” De aceea predică el. De aceea se duce în Spania. De aceea scrie această epistolă: ca să aducă între “toate Neamurile” credinţa în Isus Hristos şi ascultarea care vine din aceasta! Cartea Romani se referă la toate Neamurile – la toate grupurile etnice care nu cred încă în Hristos, care nu sunt încă îndreptăţite şi nici sfinţite şi deaceea nu vor fi nici glorificate dacă nu vor fi atinse cu Evanghelia.

Apoi în versetul 14 ne reaminteşte obligaţia sa apostolică: “Eu sunt dator şi Grecilor şi Barbarilor, şi celor învăţaţi şi celor neînvăţaţi.” Şi ca să nu credem cumva că i-a lăsat pe dinafară pe Iudei, spune în versetul 16: “Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Hristos; fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede: întîi a Iudeului, apoi a Grecului.” Iudei, Greci, Barbari, învăţaţi, neînvăţaţi! Cu alte cuvinte, mesajul acesta măreţ şi plin de milă al cărţii Romani trece dincolo de diferenţele naţionale, diferenţele culturale şi diferenţele educaţionale.

Este cât se poate de important să vedem lucrul acesta în vremurile noastre pluraliste – asemănătoare cu primul secol – când Biserica lui Hristos s-a răspândit atât de repede. Creştinismul nu este religie de trib, ci cheamă la credinţă şi dedicare pe oamenii din fiecare trib şi de fiecare limbă, din fiecare popor, şi din fiecare naţiune. Isus nu este un dumnezeu între mulţi dumnezei. El este Domnul domnilor şi Împăratul împăraţilor, şi nu este nici un alt nume sub cer prin care pot fi mântuiţi oamenii. Mesajul măreţ şi plin de milă al cărţii Romani nu este doar o cale a mântuirii între multe alte căi. Ci este singura cale, pentru că Isus Hristos este singurul Fiu al lui Dumnezeu şi singurul Mântuitor.

Afirmaţia aceasta a fost dintotdeauna disputată. Este disputată şi astăzi, mai ales în America, chiar de către oameni care pretind că sunt creştini, şi bineînţeles, de către Musulmani şi Evrei. În ziarul Star Tribune de vineri s-a publicat un alt articol care respingea necesitatea credinţei în Hristos. O comisie formată din presbiteri Catolici şi rabini Americani au publicat un document intitulat “Reflecţie asupra Legământului şi Misiunii.” Principalul subiect, spunea autorul, este acesta: “Eforturile de a-i converti pe Evrei nu mai sunt acceptabile din punct de vedere teologic . . . pentru că Evreii sunt deja în legământ cu Dumnezeu” (Vineri, 20 Septembrie, 2002, p.A23). Cu alte cuvinte, există o cale a mântuirii pentru Evreii care-L resping pe Hristos, şi este o altă cale a mântuirii pentru creştinii care-L primesc pe Hristos.

Afirmaţia aceasta care vine de la nişte presbiteri creştini este una falsă şi care-ţi zdrobeşte inima ştiind că Isus a spus, “Cine crede în Fiul, are viaţa veşnică; dar cine nu crede în Fiul, nu va vedea viaţa, ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el” (Ioan 3:36). De aceea a spus Domnul Isus cu privire la Neamurile care-L acceptă şi Evreii care-L resping, “Dar vă spun că vor veni mulţi [dintre Neamuri] de la răsărit şi de la apus, şi vor sta la masă cu Avraam, Isaac şi Iacov în Împărăţia cerurilor. Iar fiii Împărăţiei [Evreii care-L resping] vor fi aruncaţi în întunericul de afară, unde va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor” (Matei 8:11-12).

Aşa că este cât se poate de important să vedem afirmaţiile universale cu privire la măreţia şi mila din mesajul cărţii Romani. Pentru că aici nu avem de a face cu o opinie omenească, sau cu o filozofie omenească, sau cu un program de reabilitare proprie, sau cu o religie de trib, sau cu ceva de natură parohială şi dimensiune limitată. Ci aici avem de a face cu veşti adevărate care ne spun că singurul Dumnezeu a acţionat în mod unic în istorie pentru a mântui oameni, şi a făcut-o trimiţându-L pe singurul Său Fiu ca să moară pentru păcătoşi şi să învieze din morţi. Şi să respingi această veste înseamnă să mori.

Ideea principală a epistolei: Romani 1:16-17

Pavel afirmă scopul său în Romani 1:16-17 şi apoi îl explică şi îl pune în practică de-a lungul epistolei. “Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Hristos; fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede: întâi a Iudeului, apoi a Grecului; deoarece în ea este descoperită o neprihănire, pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă şi care duce la credinţă, după cum este scris: ‘Cel neprihănit va trăi prin credinţă.’” Mai întâi, Pavel spune că mesajul său – Evanghelia sa – este puternică şi plină de milă ca să mântuiască: este puterea lui Dumnezeu pentru mântuire. Şi această mântuire este prin credinţă. Puterea Evangheliei de a mântui penetrează în sufletele noastre cu credinţa în Hristos.

Apoi în versetul 17 el explică de ce are Evanghelia puterea aceasta: “deoarece în ea este descoperită o neprihănire, pe care o dă Dumnezeu.” Evanghelia are puterea să mântuiască pe aceia care se încred în Hristos pentru că ea revelează neprihănirea lui Dumnezeu. Ce înseamnă aceasta?

Romani 1:18 – 3:20: De ce avem nevoie toţi ca să fim mântuiţi

Înainte de a explica ce înseamnă mântuirea, Pavel foloseşte Romani 1:18-3:19 pentru a arăta de ce avem nevoie toţi ca să fim mântuiţi. Vedeţi rezumatul pe care-l face el în Romani 3:9, “Am dovedit că toţi, fie Iudei, fie Greci, sunt supt păcat.” Şi apoi în versetul 19: “Orice gură să fie astupată, şi toată lumea să fie găsită vinovată înaintea lui Dumnezeu.” Deci, suntem cu toţii păcătoşi. Suntem cu toţii sub mânia lui Dumnezeu (1:18). Nu avem nici o neprihănire a noastră cu care să ne putem prezenta înaintea Lui, şi Romani 3:20 face foarte clar faptul că nu ne putem mântui sau îndreptăţi pe noi înşine: “Căci nimeni nu va fi socotit neprihănit înaintea Lui, prin faptele Legii.” Suntem păcătoşi. Suntem sub mânia dreaptă şi sfântă a lui Dumnezeu. Şi nu ne putem mântui sau îndreptăţi prin fapte.

Romani 3:21-31: Descoperirea neprihănirii lui Dumnezeu prin credinţa în Isus şi implicaţiile acesteia

Acum Pavel se întoarce la subiectul său principal din Romani 1:16-17 şi explică ce înseamnă faptul că Evanghelia este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea celor ce cred, deoarece ea descoperă neprihănirea pe care o dă Dumnezeu prin credinţă. În versetele 21-22 el spune: “Dar acum s-a arătat o neprihănire pe care o dă Dumnezeu [aici preia subiectul descoperirii neprihănirii lui Dumnezeu din capitolul 1 versetul 17], fără lege – despre ea mărturisesc Legea şi proorocii – şi anume, neprihănirea dată de Dumnezeu, care vine prin credinţa în Isus Hristos, pentru toţi şi peste toţi cei ce cred în El.”

Deci, ce este această descoperire a neprihănirii lui Dumnezeu, care dă Evangheliei putere şi mântuieşte pe cei ce cred? Este manifestarea “neprihănirii dată de Dumnezeu, care vine prin credinţa în Isus.” Este descoperirea neprihănirii lui Dumnezeu ca dar ce ne este dat prin credinţă. Este ceea ce numim îndreptăţire sau justificare. Aşa că Pavel spune în versetul 24 că păcătoşii care se încred în Hristos “sunt socotiţi neprihăniţi, fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea, care este în Hristos Isus.” Descoperirea neprihănirii lui Dumnezeu care face din Evanghelie puterea lui Dumnezeu pentru mântuire, este arătarea şi dăruirea neprihănirii lui Dumnezeu acelor păcătoşi care se încred în Hristos.

Romani 3:25 explică cum poate Dumnezeu să îndreptăţească sau să justifice păcătoşii fără ca să fie nedrept: “Pe El [Hristos] Dumnezeu L-a rânduit mai dinainte să fie, prin credinţa în sângele Lui, o jertfă de ispăşire, ca să-Şi arate neprihănirea Lui; căci trecuse cu vederea păcatele dinainte, în vremea îndelungei răbdări a lui Dumnezeu.” Cu alte cuvinte, Dumnezeu L-a rânduit pe Fiul Său să moară în locul nostru pentru ca mânia şi blestemul Tatălui să cadă peste El şi nu peste cei ce cred. Prin aceasta Dumnezeu ne arată cât de mult urăşte păcatul şi cum a tratat cu dreptate păcatul. Pentru ca acum, aşa cum spune versetul 26, El să poată "să fie neprihănit, şi totuşi să socotească neprihănit pe cel ce crede în Isus.”

Deci moartea lui Hristos este temelia îndreptăţirii sau justificării noastre. Dacă credem în Isus, Dumnezeu ne socoteşte neprihăniţi de dragul lui Isus. Suntem văzuţi şi trataţi de Dumnezeu ca şi neprihăniţi. Aceasta este îndreptăţirea sau justificarea. Iar în versetul 28 Pavel spune foarte clar că această poziţie dreaptă înaintea lui Dumnezeu nu este prin fapte ci prin credinţă, “Pentru că noi credem că omul este socotit neprihănit prin credinţă, fără faptele Legii.”

Să nu treceţi însă tocmai aici pe lângă implicaţia globală, misionară, multi-culturală a acestui adevăr. Pavel însuşi o descrie în versetele 29-30, “Sau, poate, Dumnezeu este numai Dumnezeul Iudeilor? Nu este şi al Neamurilor? Da, este şi al Neamurilor; deoarece Dumnezeu este unul singur şi El va socoti neprihăniţi, prin credinţă, pe cei tăiaţi împrejur, şi tot prin credinţă şi pe cei netăiaţi împrejur.” Îndreptăţirea sau justificarea prin credinţa în Hristos este mesajul global măreţ şi plin de milă pe care-l avem pentru toate naţiunile şi toate grupurile etnice şi pentru toţi oamenii pe care-i vom întâlni vreodată. Este un singur Mântuitor, o singură cruce, o singură înviere şi o singură cale pentru a fi îndreptăţit înaintea singurului Dumnezeu: neprihănirea Lui să ne fie imputată nouă prin credinţa în Hristos, şi nu prin fapte.

Romani 4: Îndreptăţirea lui Avraam prin credinţă fără de fapte

În capitolul 4 Pavel susţine îndreptăţirea prin credinţă fără de fapte, folosindu-l pe Avraam ca şi exemplu: “Avraam a crezut pe Dumnezeu, şi aceasta i s-a socotit ca neprihănire” (versetul 3). Unul dintre cele mai preţioase versete din epistolă este zidit pe exemplul lui Avraam (versetul 5): “Însă, celui ce nu lucrează, ci crede în Cel ce socoteşte pe păcătos neprihănit, credinţa pe care o are el, îi este socotită ca neprihănire.” Nu fapta sau lucrul îndreptăţeşte, ci credinţa. Şi nu cei sfinţi ci cei păcătoşi sunt îndreptăţiţi. Aceasta este cu adevărat vestea bună – şi este mesajul măreţ şi plin de milă a cărţii Romani.

Romani 5: Nădejde şi siguranţă în faţa suferinţei şi a morţii

În capitolul 5 Pavel sumarizează cu verstul 1, “Deci, fiindcă suntem socotiţi neprihăniţi, prin credinţă, avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos.” Apoi se referă la realitatea suferinţei şi morţii pentru cei îndreptăţiţi – anticipând accentul major pe care-l pune pe suferinţă în capitolul 8. Versetul 3 ne spune de ce ne putem bucura în necaz – pentru că aduce răbdare şi biruinţă şi nădejde.

Apoi în contextul acesta al suferinţei argumentează la fel cum o face şi în capitolul 8 – de la mare la mic – că dacă Dumnezeu poate face un lucru greu, poate face şi un lucru uşor. Amintiţi-vă că în Romani 8:32 el spune: “El, care n-a cruţat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toţi [lucrul greu], cum nu ne va da fără plată, împreună cu El, toate lucrurile [lucrul uşor]? Pavel argumentează exact la fel aici în Romani 5:9, “Deci, cu atît mai mult acum, cînd suntem socotiţi neprihăniţi, prin sângele Lui [lucrul greu], vom fi mântuiţi prin El de mânia lui Dumnezeu [lucrul uşor].” Acelaşi argument şi în versetul 10: “Căci, dacă atunci cînd eram vrăjmaşi, am fost împăcaţi cu Dumnezeu, prin moartea Fiului Său [lucrul greu], cu mult mai mult acum, cînd suntem împăcaţi cu El, vom fi mântuiţi prin viaţa Lui [lucrul uşor].”

Subiectul aici este nădejdea şi siguranţa noastră în faţa suferinţei şi a morţii, aşa cum este şi în Romani 8. Creştinismul normal este suferinţă. “În Împărăţia lui Dumnezeu trebuie să intrăm prin multe necazuri (Fapte 14:22). Să nu uitaţi niciodată că mesajul măreţ şi plin de milă al cărţii Romani este expus în contextul unei suferinţe anticipate.

Moartea este o realitate imensă în toate culturile. Dacă ai o Evanghelie trebuie să ai o explicaţie cu privire la moarte şi nădejde în faţa morţii. Aceasta este ceea ce face Pavel în Romani 5:12-21, şi o face comparându-l pe Adam, a cărui neascultare a adus păcat şi moarte, cu Hristos, a cărui ascultare a adus neprihănire şi viaţă. Versetul 19 exprimă cel mai clar contrastul acesta: “Căci, după cum prin neascultarea unui singur om [Adam], cei mulţi au fost făcuţi păcătoşi, tot aşa, prin ascultarea unui singur om [Hristos], cei mulţi vor fi făcuţi neprihăniţi.” Păcatul şi condamnarea lui Adam ne-au fost imputate nouă pentru că am fost uniţi cu el prin naşterea fizică. Tot aşa ascultarea şi absolvirea de vină a lui Hristos ne-au fost imputate nouă pentru că am fost uniţi cu El prin credinţă.

Apoi în versetul 21 Pavel sumarizează triumful prin Hristos al harului: ”Pentru că, după cum păcatul a stăpînit dând moartea, tot aşa şi harul să stăpânească dând neprihănirea, ca să dea viaţa veşnică, prin Isus Hristos, Domnul nostru.”

Romani 6: Uniunea cu Hristos este moarte faţă de păcat şi eliberare de sub robie

Ceea ce a dus la o problemă care trebuie rezolvată: Dacă suntem cu adevărat îndreptăţiţi numai prin credinţă şi acolo unde se înmulţeşte păcatul harul se înmulţeşte şi mai mult, de ce să nu păcătuim pentru ca harul să se înmulţească? Şi Pavel răspunde la întrebarea aceasta în capitolul 6 cu învăţătura aceasta – credinţa ne uneşte cu Hristos în mod real în aşa fel încât experimentăm împreună cu El o moarte faţă de păcat şi o eliberare de sub robia păcatului (6:6, 17-18). Toţi cei ce sunt îndreptăţiţi sunt sfinţiţi în continuu.

Romani 7: Morţi faţă de Lege ca să aparţinem altuia

Apoi în capitolul 7 Pavel argumentează că nu o orientare pe ţinerea Legii ne sfinţeşte, sau ne face ca şi Isus. Nu, “voi aţi murit în ce priveşte Legea, ca să fiţi ai altuia, adică ai Celuice a înviat din morţi; şi aceasta, ca să aducem roadă pentru Dumnezeu. . . Dar acum, am fost izbăviţi de Lege, şi suntem morţi faţă de Legea aceasta, care ne ţinea robi, pentru ca să slujim lui Dumnezeu într-un duh nou, iar nu după vechea slovă” (7:4,6).

Viaţa creştină este trăită în darul fără plată şi în căutarea sinceră a unei relaţii cu Isus Hristos “ca să fiţi ai altuia!” (7:4). El este puterea şi mila şi modelul şi mandatul vieţii creştine.

Romani 8: Nimic nu ne poate separa de dragostea lui Hristos

Aici am ajuns în ultimele săptămâni, în Romani 8 – marele 8. Cine ne va despărţi pe noi de dragostea lui Hristos (versetul 35)? Vedeţi legătura dintre aceasta şi Romani 7:4? Morţi faţă de Lege ca să fim ai altuia – ai aceluia care a înviat din morţi, Isus Hristos. Aceasta este cheia vieţii şi a morţii. Cine deci ne va despărţi pe noi de dragostea lui Hristos? Răspuns: Nimic. Cine ne va despărţi pe noi de dragostea lui Dumnezeu în Hristos? Răspuns: Nimic.

“Căci dacă trăim, pentru Domnul trăim; şi dacă murim, pentru Domnul murim. Deci, fie că trăim, fie că murim, noi suntem ai Domnului. Căci Hristos pentru aceasta a murit şi a înviat ca să aibă stăpânire şi peste cei morţi şi peste cei vii” (Romani 14:8-9). Trăieşte sub domnia Lui, mori sub domnia Lui. Şi cântă întotdeauna dragostei invincibile a lui Dumnezeu în Hristos.

© Desiring God

Permisiuni: Aveţi permisiunea şi sunteţi încurajaţi să reproduceţi şi să distribuiţi acest material în orice format, cu condiţia să nu modificaţi cuvintele în nici un fel şi să nu cereţi bani mai mulţi decât v-a costat copierea materialului. Pentru postarea pe internet, preferăm un link către acest document de pe pagina noastră. Orice excepţie de la cele de mai sus trebuie aprobată de către Desiring God.

Vă rugăm să includeţi următoarea afirmaţie pe orice copie a acestui material pe care-l distribuiţi: De John Piper. © Desiring God. Pagina web: www.desiringGod.org.