Manifestarea Gloriei Lui Dumnezeu/Congregationalismul

De la Gospel Translations Romanian

Credeti ca biserica exista doar pentru propria d-voastra crestere spirituala? Duminica dimineata cand va intalniti cu adunarea bisericii, ceea ce se intampla e mai mult decat un timp devotional alaturi de o gramada de alti oameni. Nu, tu participi in viata unei anumite biserici. Iar cand crestinii se intalnesc ca adunare, nu o fac ca niste simpli consumatori individuali care (in virtutea unor gusturi impartasite intre ei) se intampla sa fie in acelasi loc in acelasi timp. Noi chiar ne intalnim ca o institutie vie, un organism viabil, un trup. Ma intreb de ce mergi TU la biserica.

Permiteti-mi sa va pun o intrebare care ne-ar putea ajuta sa ajungem la miezul problemei: care este rostul bisericii? Luati-va un moment si incercati sa raspundeti la aceasta intrebare. Cand intelegeti ceva mai bine biserica si scopul ei, atunci viata crestina devine mult mai mult decat un efort moral sustinut pentru cultivarea unei liste personale de virtuti si evitarea unei liste de vicii. Incepeti sa intelegeti biserica drept manifestarea Dumnezeului Celui Viu in aceasta lume.

Cuprins 1 I. Congregationalismul – Ce Inseamna 2 II. Congregationalismul – Ce Nu Inseamna 3 III. Congregationalismul – De Ce Este Important 4 IV. Congregationalismul – Cum Functioneaza

I. Congregationalismul – Ce Inseamna

Conceptii gresite cu privire la congregationalism

Oamenii au inteles adesea gresit congregationalismul. Cei care il ponegresc l-au prezentat ca pe un fel de independenta gen ‚calaretul-singuratic’. A fost numit ‚separatism’. Un scriitor l-a definit drept „pretentia unei adunari individuale de a actiona ca si cum ei ar fi singuri pe lume, independent de toti ceilalti crestini,” (Roland Allen, Missionary Methods, p. 85n1).

Pe de alta parte, unii dintre promotorii congregationalismului l-au prezentat ca democratie pur si simplu, legandu-l de drepturile inalienabile ale omului. Charles Finney a prezentat congregationalismul in modul urmator:

Episcopatul este foarte potrivit pentru o stare de ignoranta generala intre oameni. Prezbiterianismul, sau republicanism bisericesc este mai potrivit unei stari mai avansate de inteligenta si importanta a principiului crestin. In vreme ce Congregationalismul, sau democratia spirituala, este cea mai potrivita forma de guvernamant pentru o stare de inteligenta generala, si de predominare a principiului crestin. (Charles Finney in Prelegerile lui Teologice).

Intelegerea corecta a congregationalismului

Nici unul dintre acestea nu este o reprezentare fidela a imaginii vietii bisericii pe care Noul Testament ne-o lasa. Congregationalismul nu inhiba in nici un fel cooperarea adunarilor separate in misiune, educatie, evanghelizare, ajutorare in caz de dezastre, si multe altele. Inseamna, totusi, ca nimeni din afara ei nu poate impune ceva unei anume adunari, fie in probleme de disciplina sau de doctrina. Increzandu-ne in claritatea Scripturii mai mult poate decat in alte aspecte ale conducerii/guvernarii bisericii, noi congregationalistii credem ca Dumnezeu isi va conduce poporul Sau ‚ca un intreg’ pentru a intelege cine ar trebui recunoscuti ca membrii si lideri, ce ar trebui sa se creada, si ce ar trebui sa se faca.

Unii ar putea desconsidera congregationalismul ca doar o reflectie a teoriei politice din perioada Iluminista. Insa nu se poate pune problema in felul acesta. In prima scrisoare a lui Clement de Roma catre biserica din Corint, scrisa in jurul anului 96 D.Hr., citim despre prezbiteri care erau numiti in pozitiile respective ‚cu acordul deplin al adunarii’ (trad. Staniforth, p. 46). Alte astfel de exemple exista din abundenta. Cu siguranta crestinii din trecut au inteles aceasta ca fiind invatatura Scripturii.

Congregationalismul este pur si simplu intelegerea faptului ca ultima si cea mai intalta curte de apel in probleme de viata ale bisericii locale nu este episcopul de Roma sau de Constantinopol sau de Washington. Nu e un anumit grup international, sau vreo Adunare nationala, Congres sau Conventie. Nu este este presedintele unei denominatiuni/cult sau directorul unui bord de administratie. Nu este sinodul regional sau asociatia ministeriala. Nu este un grup de prezbiteri din cadrul bisericii locale, sau pastorul. Ultima si cea mai inalta curte de apel in chesiunile de viata bisericeasca ale unei adunari locale este, si ar trebui sa fie, adunarea locala insasi. Lucrul acesta pare sa fie scos in evidenta de catre Noul Testament in chestiuni de doctrina si de disciplina, in chestiuni de acceptare de membrii si de rezolvare a tensiunilor dintre ei.

Patru locuri din Noul Testament unde adunarea locala are autoritatea

Haideti sa ne uitam doar la ceste patru chestiuni in Noul Testament:

1. Dispute intre crestini.

In Matei 18:15-17, Isus le spune ucenicilor despre o disputa intre frati:

Daca fratele tau pacatuieste impotriva ta, du-te si mustra-l intre tine si el singur. Daca te asculta, ai castigat pe fratele tau. Dar, daca nu te asculta, mai ia cu tine unul sau doi insi, pentru ca orice cuvant sa fie sprijinit pe marturia a doi sau trei martori. Daca nu vrea sa asculte de ei, spune-l adunarii; si daca nu vrea sa asculte nici de adunare, sa fie pentru tine ca un pagan si ca un vames.

Observati aici la cine se face apel in cele din urma. Observati ce curte de judecata are decizia finala. Nu este episcopul, sau prezbiteriul; nu este o adunare, sinod, conventie sau congres. Nu este un pastor sau un comitet de prezbiteri, sau un comitet separat al bisericii. Este, cum am citit, biserica, adica intreaga adunare locala a carei decizie/actiune trebuie sa fie cea mai inalta curte de apel.

Daca ne uitam la pasajul mentionat mai devreme, Fapte 6:1-5, vom vedea un eveniment important in viata bisericii primare. A aparut o problema in ce priveste distribuirea resurselor bisericii, iar aceasta problema cerea in mod evident destul de mult din atentia apostolilor. In vs. 2 gasim ca:

cei doisprezece, chemand multimea ucenicilor, au zis: „nu este potrivit pentru noi sa lasam Cuvantul Lui Dumnezeu ca sa servim la mese. De aceea, fratilor, cautati printre voi sapte barbati cu o marturie buna, plini de Duh Sfant si de intelepciune, pe care ii vom pune la lucrarea aceasta. Iar noi vom starui necurmat in rugaciune si in slujirea Cuvantului.” Propunerea aceasta a placut intregii multimi.

In cele ce urmeaza, Luca da numele celor pe care biserica i-a ales.

Una dintre complexitatile folosirii Noului Testament drept ghid pentru viata bisericii este prezenta apostolilor in aceste biserici. Cred ca intelegeti dificultatea. Cat de mult putem noi ca prezbiteri, pastori si supraveghetori tarzii sa ne asumam practicile apostolilor drept ghid pentru ale noastre? Putem noi sa definim doctrine, sa identificam erori, sau sa ne amintim cuvintele lui Christos ca acestia care au fost cu Isus in timpul lucrarii lui pe pamant? Ca acestia care au fost invatati de catre El si care au fost chemati in mod special de El sa fie temelia bisericii Lui? Vor fi numele noastre care suntem prezbiteri aici insciptionate pe temelia Noului Ierusalim asa cum sunt numele apostolilor? Clar, raspunsul la toate aceste intrebari este NU.

Problema noastra in ce priveste modelul apostolilor este ca in a-l urma, lideri contemporani ai bisericii ar putea sa isi acorde prea multa autoritate fara competenta de a merita o astfel de autoritate. Totusi in Fapte 6, vedem ca apostolii insisi dau responsabilitatea alegerii liderilor in mana bisericii. Ei au vazut/recunoscut in adunare acelasi gen de autoritate finala, sub Dumnezeu, de care a vorbit Isus in Matei 18.

Urmand aceste exemple si Pavel a invatat pe altii ca disciplina si doctrina bisericii locale e tinuta, in incredere, sub Dumnezeu, de catre adunare. Pavel, cand scrie bisericii Corintene, le spune ca ei erau judecatorii celor din biserica (1 Cor. 5:12). El scrie: „numiti ca juudecatori chiar oameni simpli din biserica!”(1 Cor. 6:4) In chestiuni de dispute intre crestini, adunarea/congregatia ca intreg este curtea de apel finala pe care Scriptura o indica.

2. Chestiuni de doctrina/invatatura.

Toate scrisorile Noului Testament (cu exceptia celei catre Filimon si a epistolelor pastorale) au fost adresate bisericilor pe de-a intregul, instruindu-le ca intreg cu privire la responsabilitatile lor. Chiar si in chestiuni de definire fundamentala a evangheliei, adunarea parea sa fie curtea de apel finala/suprema (de pe pamant). Asadar in Galateni 1, Pavel cheama adunarea de crestini destul de tineri (in credinta) sa judece mesageri angelici si predicatori apostolici (chiar si pe el insusi! Gal. 1:8) pentru a stabili daca predica o alta evanghelie decat cea pe care Galatenii o acceptasera. El nu scrie doar pastorilor, prezbiterilor, episcopului, sau congresului, sau conventiei, sau cultului, sau seminarului. Pavel scrie crestinilor care compuneau bisericile, si devine clar ca el nu doar ii considera competenti sa judece cu privire la mesajul evangheliei, ci ca ei si trebuie sa faca asta! Ei au o datorie de care nu se pot dezice de a judeca pe aceia care se pretind a fi mesagerii Vestii Bune a lui Isus Cristos, in functie de consecventa noilor lor pretentii cu ceea ce acesti crestini Galateni stiau deja ca este evanghelia.

Pavel accentueaza aceasta idee din nou in 2 Timotei 4:3 cand il sfatuieste pe Timotei si biserica din Efes cu privire la cel mai bun mod de a-i trata pe invatatorii falsi. Cand descrie valul de invatatori falsi care vine in biserici, el da vina in mod special, in 4:3, pe aceia „pe care ii vor gadila urechile sa auda lucruri placute si isi vor aduna in jur invatatori dupa poftele lor.” Fie prin alegerea lor, sau prin platirea lor, sau prin aprobarea invataturii lor, sau pur si simplu prin ascultarea lor in mod repetat, adunarea este invinuita aici de situatia creata. Ei sunt considerati la fel de vinovati (ca adunare intreaga) de tolerarea/ingaduirea invataturilor false, la fel de mult ca insisi invatatorii falsi. Intr-o definire docrinara de baza, adunarea/congregatia ca intreg este cea mai intalta curte de apel prezentata de Scriptura.

3. Chestiuni de disciplina.

In 1 Corinteni 5, Pavel face apel la intreaga congregatie Corinteana (nu doar la prezbiteri) sa faca ceva, in versetele 5, 7, 11, si 13. Aceasta nu e o chestiune doar pentru Pavel apostolul sau prezbiterii pe care biserica din Corint probabil ca ii avea. Aceasta era o chestiune pentru adunare ca intreg. Ei il acceptasera cu totii pe acesta (care acum pacatuia) in numarul lor, iar acum ei il tolerau cu totii. Deci ei erau acum toti implicati in pacatul lui, si sunt chemati ca fie sa il indeparteze pe omul acesta dintre ei, sau sa renunte la pretentia ca sunt ucenici ai lui Christos. In chestiuni de disciplina, adunarea ca intreg este cea mai inalta curte de apel pe care o prezinta Scriptura.

4. Chestiuni Legate de Membralitate in Biserica.

Pavel scrie in 2 Corinteni 2:6-8, „Este destul pentru omul acesta pedeapsa care i-a fost data de cei mai multi; asa ca, dimpotriva, ar trebui sa-l iertati si sa-l incurajati, ca sa nu fie coplesit de prea multa mahnire. De aceea, va indemn sa-l asigurati de dragostea voastra.” Ei il pedepsisera pe omul acesta, si facusera aceasta ca o majoritate a adunarii. O mare parte a membrilor bisericii votasera pentru a-l exclude pe acesta din partasia lor. Pedeapsa pare ca a functionat. Era, asa cum spune Pavel aici „destul pentru el”. Acum Pavel scrie intregii biserici cerandu-le sa-l readmita pe cel care se pocaise inapoi in biserica. Insa Pavel nu poate sa faca nimic mai mult decat sa ii incurajeze la actiune, pentru ca in chestiunile ce tin de membralitate in biserica, adunarea ca intreg trebuie sa fie autoritatea suprema. Asa stau lucrurile in Scriptura.

II. Congregationalismul – Ce Nu Inseamna

Exemple biblice de adunari care gresesc

A spune ca Scriptura prezinta biserica drept cea mai inalta curte de apel, cea mai inalta autoritate pamanteasca a sensului si aplicarii Cuvantului lui Dumnezeu la vietile noastre, nu inseamna ca biserica are intotdeauna dreptate. Cand Pavel i-a scris lui Timotei, ucenicul sau si pastorul bisericii din Efes, el a descris zilele rele ce aveau sa vina in 2 Timotei 4:3 ca o vreme „cand oamenii nu vor suferi invatatura sanatoasa, ci ii vor gadila urechile sa auda lucruri placute si is vor aduna in jur invatatori dupa poftele lor.” Interesant, nu-i asa, ca desi Pavel sugereaza ca adunarea e responsabila impreuna cu prezbiterii de pazirea doctrinei bisericii (dupa cum am vazut din implicatiile scrisorii catre Galateni), el face de-asemenea clar aici faptul ca ei isi vor exercita prost aceasta responsabilitate! Congregationalismul e biblic, insa adunarea nu este inerranta (fara greseala).

Exemple istorice de adunari care gresesc

Faptul ca biserica nu este ineranta e clar din exemplul din 2 Timotei 4. Este dureros de clar uitandu-ne la istoria bisericii, in speta secolele petrecute in mare parte in intuneric, si chiar la erorile in care se gasesc multe biserici azi in ciuda prezentei unor frati si surori care dau dovada de multa intelepciune biblica. Exemple individuale de adunari care gresesc in judecatile lor abunda! In istorie, putem sa ne uitam la adunarea care l-a concediat pe Jonathan Edwards. Ei aveau tot dreptul biblic de a-si manifesta o astfel de autoritate, insa aceasta a fost, cred ca sunteti de acord cu mine, o utilizare nefericita a acestuia. Ganditi-va, de-asemenea, la adunarile noastre. Noi nu starnim mai multe indoieli impotriva suveranitatii lui Dumnezeu vorbind despre greselile bisericilor Sale, decat atunci cand ne marturisim propriile pacate. Chiar si autoritatea drept stabilita de catre Dumnezeu in aceasta lume cazuta va da gres.

Imaginea e incompleta dar clara

Prezentarea congregationalismului in Noul Testament este o imagine destul de incompleta. O gasim in franturi, note de subsol, si supozitii. Totusi, este clar prezenta, si cu cat ne gandim mai mult la ea, cu atat devine mai evidenta in tot Noul Testament. Oricum, natura periferala si presupusa a congregationalismului pare sa ne ingaduie destul de multa libertate in exercitarea „prudentei Crestine, dupa regulile generale ale Cuvantului”, despre care au scris liderii de la Westminster (capitolul 1).

Aproape orice adunare de credinciosi e congregationala intr-o anumita masura, oricare ar fi structura oficiala de conducere (guvernare). Chiar si o biserica in care adunarea detine doar titlul de proprietate este intr-un anume sens o biserica condusa congregational. In acest caz, adunarea ar putea decide oricand sa puna piciorul in prag daca nu sunt de acord cu deciziile liderilor. O biserica e considerata cu atat mai congregationala in organizarea ei daca adunarea are ultimul cuvant in probleme de buget sau de chemare a pastorului. Adaugati la acestea si adunarea ca cea mai inalta curte de apel in chestiuni de doctrina si disciplina, dispute si membralitate, si incepeti sa aveti o biserica congregationala foarte asemanatoare cu modelele ce ne sunt date in Noul Testament. Cat de mult decide o adunare sa se implice in mod corporativ in deciziile despre conducere, staff (angajati), si buget este asadar o chestiune de prudenta si discretie pentru decizia fiecarei adunari individuale. Nici comitetele de ‚alegeri’, nici administratorii nu sunt gasiti pe paginile Noului Testament. Cautam in zadar comitete pe probleme financiare sau echipe de conducere a grupurilor mici. Credinta in suficienta Scripturii, totusi, nu interzice astfel de structuri; ea doar le relativizeaza autoritatea. Credinta in suficienta Scripturii demonstreaza clar ca acestea nu reprezinta esenta bisericii, si ca ele trebuie sa se supuna intelepciunii intregii congregatii.

III. Congregationalismul – De Ce Este Important

De ce conteaza toate acestea? Daca congregationalismul este pur si simplu realitatea vietilor noastre ca si crestini in biserici, provocarea pentru noi este nu sa il creem, ci sa il recunoastem, si sa ne organizam viata bisericii in mod corespunzator. Noi trebuie sa respectam structurile pe care Dumnezeu le-a creat si sa ne incredem in intelepciunea Lui in a face aceasta.

Pentru a Mentine Loialitatea Doctrinara in Adunari

Stiu ca unii din tabara reformata tind mai degraba spre o conducere prezbiteriana. Aceasta se face uneori in moduri subtile, si doar pe jumatate. Spre exemplu, stiu ca sunt multe biserici baptiste tematoare de Dumnezeu, congregationale care, prin decizia de a avea prezbiteri, decid de-asemenea sa aiba standarde diferite, mai stringente, pentru cei ce-si doresc sa fie prezbiteri decat pentru ceilalti membrii ai bisericii. De exemplu, li se cere tuturor membrilor bisericii sa afirme Confesiunea din New Hampshire, in vreme ce le cer prezbiterilor sa afirma in plus si Confesiunea de la Filadelfia (sau A Doua de la Londra). Desi dorinta unei congregatii de a avea prezbiteri de o maturitate exemplara este sanatoasa si chiar biblica, acest mod de a o implini pare ca lasa de dorit. Vedem noi un astfel de comportament clar modelat in Scriptura? Nu. Oare nu ar face acesta ca o adunare sa para si sa se simta nepregatita sa fie cea mai inalta curte de apel in chestiuni de doctrina, asa cum Pavel le-a poruncit sa fie in Galateni? Trebuie sa decideti pentru voi insiva. Desi voi dori cu siguranta si probabil voi cere o intelegere mai matura a doctrinei din partea celor care vor sa ne slujeasca drept prezbiteri, nu as vrea sa duc biserica inspre o situatie de mai mare dependenta de cler decat gasesc pe paginile Noului Testament; ma tem ca astfel de cerinte formale pentru calificarea prezbiterilor tinde sa faca acest lucru.

Consemnarile Istorice ale Congregationalismului

Prieteni, avem acum verdictul istoriei. Desi e clar ca nici o forma specifica de conducere/ organizare/ guvernare nu protejeaza bisericile de eroare, de declin, si de sterilitate, politicile cele mai centralizate par sa aiba un trecut mai presarat cu abuzuri si erori in a mentine o marturie credincioasa, vitala si evanghelica decat congregationalismul. (Consemnarile congregationalismului sunt potentate in cazul in care puritatea si vizibilitatea bisericii este protejata prin practica biblica a botezului credinciosilor si respingerea botezului copilasilor). Papalitatea a produs pagube serioase asupra crestinilor astfel auto-proclamati. Episcopii au avut cam acelasi efect. Chiar adunarile, conferintele, prezbiteriile, sinoadele si sesiunile, cand au trecut de la a fi sfatuitori la a fi conducatori, si-au depasit autoritatea acordata biblic si au condus la mai multe probleme decat solutii.

Oare nu cumva Evanghelia e atat de simpla si clara, si relatia pe care o avem cu Dumnezeu prin lucrarea Duhului Sfant care ne-a nascut din nou e atat de reala incat adunarea celor care cred Evanghelia si care il cunosc pe Dumnezeu sunt pur si simplu cei mai buni pazitori ai Evangheliei? Oare nu este aceasta tocmai ceea ce vedem in Scritpuri?

IV. Congregationalismul – Cum Functioneaza

Socoteala pe care un lider trebuie sa o dea

Care ar trebui sa ne fie reactia la Evrei 13:17, ca unii care credem in congregationalism „Ascultati de mai marii vostri si fiti-le supusi, caci ei vegheaza asupra sufletelor voastre ca unii care au sa dea socoteala, pentru ca sa poata face lucrul acesta cu bucurie, nu suspinand, caci asa ceva nu v-ar fi de nici un folos!” Aceasta nu inseamna ca autorul le spunea acestor crestini ca ei trebuie sa devine niste simpli slujitori ai liderilor lor. Nu, seriozitatea subiectului ce se are in vedere aici e clara. Acest pasaj vorbeste despre socoteala pe care acesti lideri o vor da pentru lucrarea lor, iar aceasta socoteala este data inaintea lui Dumnezeu!

Acordand incredere liderilor

Oare are acest lucru ceva implicatii? Cred ca da, si anume ca este important pentru crestini sa inteleaga seriozitatea pozitiilor de autoritate in biserica, mai ales in chestiuni de invatatura. Iacov a spus in 3:1 ca „invatatorii vor fi judecati cu o judecata mai aspra”. Darea de socoteala pe care noi, prezbiterii, trebuie sa o dam nu este inaintea bisericilor noastre, ci este inaintea lui Dumnezeu.

Vedeti cat de importante sunt toate acestea? Nu sugerez ca Dumnezeu ne lasa sa operam tot timpul ca un simplu comitet al intregului in toate responsabilitatile noastre corporative. Noi ar trebui sa ii multumim lui Dumnezeu pentru lideri pe care El ii pune intre noi. Ar trebui sa ii recunoastem, si sa avem incredere in ei. Cuvintele pe care le vedem aici ca „ascultati” si „supuneti-va” sunt cuvinte pe care nu suntem obisnuiti sa le auzim, insa sunt cuvinte care sunt aplicate in Noul Testament oamenilor din societate si la munca, acasa si in casatoriile noastre, fata de Dumnezeu si in biserica. Si ele cer din partea noastra un anumit grad de incredere.

S-a spus ca increderea trebuie castigata. Inteleg ce vrea sa spuna expresia asta: cand o noua administratie vine la putere, un sef nou este numit la lucru, sau chiar cand o prietenie noua incepe, noi vrem sa ne dam seama din experienta cum vor aborda oamenii acestia dificultatile, cum persevereaza, sa vedem daca vor reusi sa beneficieze nu doar ei ci si altii din jurul lor. Deci spunem noi: increderea se castiga.

Insa atitudinea aceasta e, in cel mai bun caz, doar pe jumatate adevarata. In acelasi timp, genul de incredere pe care noi suntem chemati sa il acordam semenilor nostri imperfecti in viata aceasta, fie ei familie sau prieteni, angajatori sau oficiali ai guvernului, sau chiar lideri din biserica, nu poate fi niciodata castigata in mod final si categoric. Ea trebuie data ca un dar – un dar prin credinta, mai mult ca un gest de incredere in Dumnezeu care daruieste, decat in cei pe care ii vedem ca darul lui Dumnezeu pentru noi. A avea fie lideri care nu sunt demni de incredere fie membri incapabili sa se increada reprezinta o mare deficienta spirituala in biserica.

Deci cum ar trebui sa ne incredem noi? Imaginati-va un grafic simplu, cu o axa masurand cresterea claritatii si cealalta cresterea seriozitatii. Cadranele sunt 1) acele lucruri care sunt clare, dar nu serioase (grave), 2) acele lucruri care nu sunt nici serioase nici clare, 3) acele lucruri care sunt atat serioase cat si clare, si 4) acele lucruri care sunt serioase, dar nu clare.

1. Clare, dar nu serioase (ex. Daca sa zugravim exteriorul cladirii cu mov) – in chestiuni din categoria aceasta, nu va fi prea multa discutie in general, desi la sectiunea „Alte Lucruri pe Agenda de Zi” nu sunt niciodata sigur ce va fi adus in discutie.

2. Nici clare nici serioase (ex. Daca sa incheiem serviciile noastre cu o rugaciune sau cu un timp de tacere) – in aceste chestiuni, discutiile congregationale bune si duhovnicesti sunt bune. Acestea nu sunt chestiuni neimportante, insa nici nu sunt cele mai importante. Totul, de la contracte de curatenie la idei de parcare, cade in categoria aceasta.

3. Atat serioase cat si clare (ex. Daca sa mai continuam sa cerem credinta in divinitatea si umanitatea lui Cristos ca elementara pentru membralitate in biserica noastra) – aici aproape intotdeauna va fi acord, insa daca vor fi comise erori serioase de catre prezbiteri in doctrina sau disciplina, acesta e punctul in care apostolii apeleaza intotdeauna la biserica in Noul Testament. Se va desparti biserica din Ierusalim? Isi va compromite biserica din Corint marturia despre sfintenia lui Dumnezeu, si va conduce ea oameni in ratacire legat de ce inseamna sa fi crestin? Va refuza biserica din Corint sa recunoasca pocainta autentica? Vor compromite bisericile din Galatia Evanghelia? Va accepta biserica din Efes invatatori falsi? In aceste probleme foarte clare de actiune congregationala in Noul Testament, in joc sunt chestiuni esentiale.

4. Serioase, dar nu clare (ex. Daca sa recunoastem pe cutare ca prezbiter sau sa acceptam in membralitate pe cutare persoana; daca sa alocam fonduri mari pentru un proiect, sau daca sa luam o decizie directionala ca si adunare) – acestea sunt chestiuni in care este foarte important pentru biserica sa asculte de prezbiteri. In multe feluri, in acest cadran al graficului se incadreaza in mod specific slujirea prezbiterilor, in loc ca biserica sa incerce sa actioneze ca un comitet intreg de decizie, sau ca pastorul, sau un alt presedinte de comitet, sa ia o decizie singur. Aceasta e sfera cruciala in care biserica fie se bucura de conducerea pe care i-a dat-o Dumnezeu si prospera de pe urma ei, fie o respinge si platesc pretul.

Incurajati si aveti Incredere in Conducatorii vostri

Un membru al bisericii trebuie fie sa aiba incredere in lideri fie sa ii inlocuiasca. Dar sa nu spuna ca ii recunoaste drept conducatori, iar mai apoi sa nu-i urmeze. Daca nu esti de acord cu prezbiterii intr-o anumita recomandare trebuie sa ai un motiv bun/solid. Du-te si vorbeste cu ei despre problema. In afara de Biblie, tu esti sursa principala de informatie a prezbiterilor despre TINE! Ingaduiti-mi sa va incurajez sa vorbiti pe la spatele prezbiterilor vostri, sa va intalniti in secret si sa complotati despre cum sa ii incurajati. Faceti strategii despre cum sa le faceti slujba nu o povara, ci o bucurie. Aceasta, spune autorul Epistolei catre Evrei, va face ca liderii vostri sa fie o binecuvantare pentru voi.

John Brown, un invatator al slujitorilor din Scotia de acum doua sute de ani, a scris o scrisoare de sfaturi paternale/parintesti unuia dintre studentii lui de curand ordinat peste o mica adunare. In aceasta scrisoare, el spune:

Cunosc vanitatea inimii tale, si ca te simti coplesit de faptul ca adunarea ta e foarte mica, in comparatie cu cele ale fratilor tai din jurul tau; dar fii incurajat de cuvintele unui batran, ca atunci cand vei da socoteala de ei Domnului Christos, la scaunul Lui de judecata, vei gandi ca ai avut destui.

Cate biserici sunt prinse azi intr-o combinatie daunatoare de conducatori egoisti si membrii incapatanati? Astfel de congregatii de obicei se micsoreaza si se usuca. Unele bisericii sunt minunate, insa au recunoscut drept lideri pe cine nu trebuia (prezbiteri si pastori), oameni care care se dovedesc a fi neglijenti si stupizi in cel mai bun caz, sau sarlatani in cel mai rau caz. Prea multi dintre noi am fost inplicati in astfel de biserici. Unele biserici au conducatori deosebiti si duhovnicesti, insa adunarea plina de oameni lenesi si egoisti. Daca un astfel de pastor poate sa stea si sa dea invatatura cu rabdare, congregatia va fi reinnoita. Daca nu, o astfel de adunare va suporta, cred eu, o judecata aspra in Ziua de pe Urma pentru ca au ranit pastori buni ai turmei lui Christos. Insa biserica sanatoasa, desi plina de membrii si conducatori imperfecti, este marcata de initiativa si slujire evlavioasa, de invatatura si ascultare duhovniceasca, de conducere si membrii care isi traiesc viata in reverenta fata de Dumnezeu.

Inspre aceasta idee mai larga de membralitate ne vom intoarce atentia in randurile urmatoare.