Fapte: Văzute şi nevăzute

De la Gospel Translations Romanian

(Redirecţionat de la Facts: Seen and Unseen/ro)
Salt la:navigare, căutare

Resurse relevante
Mai mult De John Piper
Index de autori
Mai mult Despre Credinţă
Index de subiecte
Despre această traducere
English: Facts: Seen and Unseen

© Desiring God

Share this
Misiunea noastră
Aceasta traducere a fost publicată de către Gospel Translations, o formă de pastoraţie accesibilă online, care există pentru a face ca evanghelia centrată pe cărţi şi articole să fie disponibilă gratuit pentru toate naţiunile şi în toate limbile.

Află mai multe (English).
Cum poţi să ne ajuţi
Dacă ştii bine limba engleză, te poţi oferi ca voluntar pentru a traduce.

Află mai multe (English).

De John Piper Despre Credinţă
Parte a seriei Taste & See

Traducere de Gabriela Steimer

Review Ne poţi ajuta prin Află mai multe (English).


Isus Hristos a murit. A fost înmormântat. S-a ridicat în a treia zi. El a fost văzut de mulţi şi diverşi martori.
„V-am învăţat înainte de toate, aşa cum am primit şi eu: că Hristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi; că a fost îngropat şi a înviat a treia zi, după Scripturi; şi că S-a arătat lui Chifa, apoi celor doisprezece. După aceea S-a arătat la peste cinci sute de fraţi deodată, dintre care cei mai mulţi sunt încă în viaţă, iar unii au adormit.” (1 Corinteni 15:3-7)

Atunci când Biblia spune „Umblăm prin credinţă, nu prin vedere” (2 Corinteni 5:7), nu înseamnă că nu au existat niciodată dovezi vizibile. Şi nici nu înseamnă că nu mai există şi astăzi dovezi vizibile.

Cerurile spun slava lui Dumnezeu [astăzi!]; Şi întinderea lor vesteşte lucrarea mâinilor Lui. (Psalmi 19:1) Încă de la facerea lumii [şi până astăzi!], însuşirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veşnică şi dumnezeirea Lui, se văd lămurit, de când te uiţi cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El. (Romani 1:20)

În prima generaţie de credincioşi, Dumnezeu nu a considerat că El contrazice bazele credinţei prin înfăţişarea repetată a lui Hristos înviat, iar mai târziu prin confirmarea cuvântului adevărat prin semne şi minuni.

[Apostolilor] El li s-a înfăţişat în viaţă după suferinţele Sale, prin multe dovezi convingătoare, apărând în faţa lor pe o perioadă de patruzeci de zile şi vorbindu-le de lucrurile privitoare la împărăţia lui Dumnezeu. (Acte 1:3) După ce [marea noastră mântuire] a fost mai întâi pomenită de Domnul, ea ne-a fost adeverită de către cei care au auzit-o, în timp ce Dumnezeu întărea mărturia lor cu semne şi felurite minuni. (Evrei 2:3-4)

Ce vrea să spună atunci apostolul Pavel când rosteşte, " Umblăm prin credinţă, nu prin vedere "? Ca de obicei, cheia este deţinută de context.

Atâta vreme cât suntem în acest cort [adică acest corp], gemem . . . [râvnind ca] ceea ce este muritor [să] fie înghiţit de viaţă. Şi Cel ce ne-a făcut pentru aceasta, este Dumnezeu, care ne-a dat arvuna Duhului. Aşadar, noi întotdeauna suntem plini de încredere; căci ştim că, dacă suntem acasă în trup, pribegim departe de Domnul, - pentru că umblăm prin credinţă, nu prin vedere. (2 Corinteni 5:4-7)

Într-adevăr, Hristos a fost odată văzut cu ochii. Într-adevăr, El a făcut semne şi minuni negreşite doar printr-un cuvânt sau o simplă atingere. Într-adevăr, el a murit, a înviat şi li s-a înfăţişat multora. Dar ACUM El a dispărut din vedere. Nu îl mai putem vedea în acest fel. După cum spune Apostolul Pavel, "[Atâta timp cât] locuim în corp, [suntem] absenţi de Domnul!" Adică nu Îl vedem acum. Nu numai că gemem în acest corp. Nici măcar nu vedem întregul efect pe care îl are puterea Sa asupra vieţilor noastre acum. Spune apostolul Pavel, mai degrabă avem Spiritul Său ca promisiune. Spiritul este un avans nevăzut, dar experimentat, al vederii lui Hristos în glorie.

Deci, în ce sens umblăm prin credinţă şi nu prin vedere? Umblăm prin credinţă şi nu prin vedere deoarece, în baza actelor vizibile din trecut ale Dumnezeului în Hristos, şi datorită mărturiilor convingătoare ale apostolilor în privinţa acestor fapte, credem acum în acest Hristos viu şi în ceea ce promite El să fie pentru noi, cu toate că nu Îl vedem. În Romani 8:24-25, Pavel spune aşa: " Căci în nădejdea aceasta am fost mântuiţi. Dar o nădejde care se vede, nu mai este nădejde: pentru că ce se vede, se mai poate nădăjdui? Pe când, dacă nădăjduim ce nu vedem, aşteptăm cu răbdare."

Apostolul Petru spune aşa: " Deşi nu L-aţi văzut, Îl iubiţi şi, deşi nu-L vedeţi acum, dar credeţi în El, vă bucuraţi cu o bucurie negrăită şi strălucită." (1 Petru 1:8). Nu L-am văzut niciodată pe Hristos înviat în carne şi oase. Dar Spiritul Său m-a făcut să văd gloria adeveritoare a martorilor biblici. Hristos-ul pe care L-am văzut acolo mi-a cucerit mintea şi inima. Aşa că spun odată cu Pavel în Galateni 2:20 " Trăiesc prin credinţă [şi nu vedere] întru Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit şi S-a dat pe Sine însuşi pentru mine."

Umblând prin credinţă (pentru moment) cu voi,

Pastorul John