Este Dumnezeu pentru noi sau e pentru Sine Însuşi

De la Gospel Translations Romanian

Cu ani în urmă am mers la cruciada Billy Graham^[1] în Anaheim, California. În acea noapte, acolo erau în jur de 50,000 de oameni, am stat în tribuna din partea stângă şi aveam vedere înspre întreaga mulţime care se îndrepta înspre teren. Când am cântat „Ce Mare Eşti Tuˮ, am reuşit să scot câteva note şi apoi abia am mai putut cântat. Nu mai auzisem aşa ceva niciodată. 50 000 de voci cântând laude lui Dumnezeu! Inima mea a fost uluită şi nu am uitat niciodată acel moment. Nimic nu mi s-a părut mai drept sau mai frumos sau mai plin de bucurie profundă decât 50 000 de fiinţe să cânte împreună din toată inima lor Lui Dumnezeu.

Cred cu tărie că în acea seară am întrezărit o licărire a raiului, deoarece Apocalipsa 5:11-13 ilustrează cerul astfel: M-am uitat şi, împrejurul scaunului de domnie, în jurul făpturilor vii şi în jurul bătrânilor, am auzit glasul multor îngeri. Numărul lor era de zece mii de ori zece mii şi mii de mii.

12 Ei ziceau cu glas tare: „Vrednic este Mielul, care a fost înjunghiat, să primească puterea, bogăţia, înţelepciunea, tăria, cinstea, slava şi lauda!”

13 Şi pe toate făpturile care sunt în cer, pe pământ, sub pământ, pe mare şi tot ce se află în aceste locuri le-am auzit zicând: „Ale Celui ce şade pe scaunul de domnie şi ale Mielului să fie lauda, cinstea, slava şi stăpânirea în vecii vecilor!”

Viziunea raiului este viziunea nenumăratelor miriade de fiinţe lăudându-l pe Tatăl şi Fiul cu toată puterea lor. Iar cei care au gustat din slava Mielului nu o vor pierde pentru nimic în lume.

Dumnezeu îşi urmăreşte propria Slavă

Mielul este vrednic. Dumnezeu Tatăl este vrednic. Prin urmare noi ar trebui să îi lăudăm. Şi îi vom lăuda. Majoritatea credincioşilor nu au dificultăţi cu privire la acest adevăr. Însă am putut vedea din Scripturi că Dumnezeu nu a acţionat în felul acesta ca să fie vrednic de laudă, ci mai mult a făcut din asta ţelul Lui să îşi câştige lauda. Dumnezeu nu aşteaptă pur şi simplu să fie înălţat pentru puterea şi neprihănirea şi mila Lui ci a luat iniţiativă din veşnicie să îşi înalţe Numele pe pământ şi să îşi arate slava. Tot ceea ce El face este împins de dorinţa de a fi slăvit. Isaia 48:11 este steagul fluturat peste orice act divin: „Din dragoste pentru Mine, din dragoste pentru Mine vreau să lucrez! Căci cum ar putea fi hulit Numele Meu? Nu voi da altuia slava Mea.ˮ

Ieremia 13:11 prezintă astfel:

„Căci, cum se lipeşte brâul de coapsele unui om, aşa Îmi lipisem Eu toată casa lui Israel şi toată casa lui Iuda, zice Domnul, ca să fie poporul Meu, Numele Meu, lauda Mea şi slava Mea, dar nu M-au ascultat.ˮ

Scopul Lui Dumnezeu în tot ceea ce face este să primească laudă şi slava Numelui Său.

Şi în cazul în care credeam că se pune accentul pe versetul acesta doar în Vechiul Testament, să privim la Efeseni 1. Ce carte măreaţă! - cu propoziţii care nu doar că au 11 versete în lungime dar în înălţime ajung la cer. Este o frază repetată de trei ori în versetele 6, 12 şi 14 care clarifica ceea ce Pavel considera că este scopul Lui Dumnezeu prin mântuirea noastră de păcat şi pentru El.

Să observăm versetele 5 şi 6:

„ne-a rânduit mai dinainte să fim înfiaţi prin Isus Hristos, după bună plăcere a voii Sale, spre lauda slavei harului Său, pe care ni l-a dat în Preaiubitul Lui. ̎ˮ

Mai apoi versetul 12:

„ca să slujim de laudă slavei Sale, noi, care mai dinainte am nădăjduit în Hristos.ˮ

În cele de urma versetul 14:

„şi care este o arvună a moştenirii noastre, pentru răscumpărarea celor câştigaţi de Dumnezeu, spre lauda slavei Lui.ˮ

De la cea din urmă poruncă eternă a Lui Dumnezeu până la viitoarea desfătare veşnică a moştenirii noastre în veacul ce va veni, ţelul lui Dumnezeu şi scopul Lui a fost ca slava Lui să fie lăudată, în special gloria harului Său.

Câteva adevăruri fundamentale printre creştini care le afirmăm cu bucurie sunt ca Dumnezeu este vrednic de slavă, că trebuie să îl lăudăm şi că îl vom lăuda. Însă auzim destul de rar adevărul despre faptul că lauda gloriei Lui Dumnezeu nu e rezultatul natural al acţiunii Sale însă în acelaşi timp ţinta şi scopul acţiunii. El cârmuieşte lumea cu întocmai până la sfârşit ca să fie admirat, privit cu uimire, înălţat şi lăudat. Pavel ne spune în 2 Tesaloniceni 1:10: Hristos, „când va veni, în ziua aceea, ca să fie proslăvit în sfinţii Săi şi privit cu uimire în toţi cei ce vor fi crezut;ˮ

Însă din experienţă mi-am dat seama că oamenii primesc acest adevăr cu o oarecare stânjeneală. Este bine ca Dumnezeu să fie lăudat, dar nu dă prea bine ca El să îşi caute, lauda, să o urmărească. Oare nu Isus a spus: „Oricine se va înălţa va fi smerit; şi oricine se va smeri va fi înălţat?ˮ Totuşi, scopul Lui Dumnezeu din Scripturi este să îşi înalţe Numele în ochii omului.

Intenţia mea în acest mesaj este să arăt în modul cel mai bun, că ţinta Lui Dumnezeu şi efortul Său de a-şi glorifica Numele este în întregime autentic şi fără niciun fel de meteahnă şi diferă mult de înălţarea sinelui a omului deoarece este o expresie a dragostei. Apoi trag nădejde că vom afirma acest adevăr cu bucurie şi ne vom alătura Lui Dumnezeu în măreţul scop.

Două moduri în care ne putem poticni de centrarea Lui Dumnezeu asupra sinelui.

Există două motive pentru care ne-am putea poticni de dragostea Lui Dumnezeu faţă de propria glorie şi râvna Lui de a-i face pe oameni să îl laude. Primul este că nu ne plac oamenii care acţionează astfel, şi celălalt motiv este că Biblia pare să înveţe ca omul să nu umble după slava ce şi-o dă sinelui. Astfel oamenii se simt ofensaţi de înălţarea proprie a Lui Dumnezeu din cauza experienţei de zi cu zi şi datorită unor pasaje Scripturale.

Nu ne plac oamenii care par să fie fermecaţi de propriile abilităţi, de influenţă sau înfăţişare. Nu ne plac savanţii care încearcă să îşi arate cunoştinţele specializate sau să îşi recite publicaţiile şi prelegerile recente. Nu ne plac oamenii de afaceri care vorbesc în continuu despre perspicacitatea cu care şi-au investit teancul de bani şi cum au rămas în vârful piramidei pieţei intrând la un nivel scăzut şi urcând de fiecare dată în vârf. Nu ne plac copiii care au abilitatea de a-şi asigura o poziţie avantajoasă mereu şi mereu. Şi doar în cazul în care nu suntem unul dintre aceştia dezaprobăm bărbaţii şi femeile care se îmbracă în mod funcțional, simplist şi inofensiv, şi din contră ţintim spre a fi la modă pentru a ne forma o imagine mişto sau punk sau orice vrea lumea să ne spună cum trebuie să arătăm săptămâna aceasta.

De ce nu ne plac toate acestea? Consider că nu ne plac deoarece toţi aceşti oameni nu sunt autentici. Aceştia sunt oameni de „mâna a douaˮ aşa cum îi numeşte Ayn Rand^[2]. Aceştia nu trăiesc din bucuria care izvorăşte din preţuirea a ceea ce dobândesc de dragul lucrului în sine. În schimb, aceştia trăiesc la mâna a doua din lauda şi complimentele celorlalţi. Iar noi nu admirăm oamenii de mâna a doua. Admirăm oamenii care sunt calmi şi indeajuns de siguri pe ei pentru a nu-şi întări slăbiciunile. Îndeajuns încât să nu compenseze pentru adevăratele deficienţe prin a-şi aduna cât mai multe complimente posibil.

E necesar să fie motivat faptul că fiecare învăţătură care l-ar pune pe Dumnezeu în categoria de mâna a două ar fi suspect din perspectiva creştinilor. Şi pentru mulţi învăţătura despre Dumnezeul care îşi urmăreşte slava şi doreşte să fie admirat şi face lucrurile de dragul numelui Său pare să îl pună pe Dumnezeu într-o astfel de categorie. Oare ar trebui? Un lucru este cert: Dumnezeu nu este slab şi Dumnezeu nu are deficienţe: „Din El, prin El şi pentru El sunt toate lucrurile.ˮ (Romani 11:36)

El a fost dintotdeauna, şi tot ceea ce există i se datorează Lui aşadar nu se poate adăuga nimic din ce deja nu se revarsă din El. În mod simplu aceasta înseamnă să fii Dumnezeul etern şi nu o creaţie. Aşadar, râvna Lui Dumnezeu să îşi urmărească slava şi să fie lăudat de către oameni nu se referă la nevoia Lui de a-şi întări slăbiciunea sau să compenseze pentru vreo deficiență. La o privire superficială ar putea părea că intră în categoria celor de „mâna a douaˮ însă El nu intră în categoria lor şi asemănarea superficială poate fi explicată într-o altă modalitate. Trebuie să existe un alt motiv care îl îndeamnă să caute lauda slavei Sale.

Din experienţă ştiu că mai există un motiv pentru care nu ne plac cei care îşi caută propria slava. Motivul nu constă în simplul fapt că nu sunt autentici, încercând să tăinuească slăbiciunea şi deficența ci mai degrabă faptul că sunt neiubitori. Sunt atât de preocupaţi cu propria înfăţişare încât nu le pasă de ceea ce li se întâmplă celor din jur. Aceasta observație ne conduce la motivul biblic pentru care pare ofensiv faptul că Dumnezeu îşi urmăreşte propria slava. 1 Corinteni 13:5 spune: „Dragostea nu caută folosul său.ˮ

Acum, într-adevăr această afirmaţie pare să creeze o criză, fiindcă dacă este să gândim aşa cum Scriptura învaţă, Dumnezeu face din slavă şi laudă scopul suprem şi atunci cum poate El să fie iubitor? Pentru că „dragostea nu îşi caută folosul său.ˮDe trei săptămâni încoace am văzut Scripturile care învaţă că Dumnezeu este pentru sine. „Din dragoste pentru Mine, din dragoste pentru Mine vreau să lucrez! Nu voi da altuia slava Mea.ˮ (Isaia 48:11) Dar dacă Dumnezeu este un Dumnezeu al dragostei, El ar trebui să fie pentru noi. Prin urmare, Dumnezeu este pentru sine sau pentru noi?

Dragostea infinită a Lui Dumnezeu în Urmărirea Propriei Slave

Răspunsul de care doresc să vă conving că este adevărat este acesta: pentru că Dumnezeu este unic, cea mai glorioasă dintre fiinţe şi pe deplin suficient cu sine, El trebuie să fie pentru EL ca să poată fii pentru noi. Dacă ar fi să abandoneze ținta propriei înălţări, noi am fi pierzătorii. Ţinta Lui de a-şi aduce laudă Numelui Său şi ţinta Lui de a aduce plăcere oamenilor Lui sunt defapt un singur scop şi fie rămân împreună fie cad tot împreună. Putem vedea mai clar acesta dacă punem următoarea întrebare.

Din perspectiva frumuseţii, a puterii, a înţelepciunii infinite şi de admirat, ce ar implica dragostea Lui faţă de creaţie, omul? În alte cuvinte: Ce ne-ar dărui Dumnezeu să ne bucurăm care să îi arate felul în care ne iubeşte ce mai bine? Nu este decât un singur răspuns posibil, nu e aşa? PE EL ÎNSUŞI! Dacă Dumnezeu ne-ar dărui cel mai bun şi cel mai satisfăcător lucru din lume, dacă ne-ar iubi în mod desăvârşit, ar trebui să ne ofere nimic mai puţin decât ceea ce este EL pentru contemplarea şi părtăşia cu noi.

Tocmai acesta a fost intenţia Lui Dumnezeu în mod precis când L-a trimis pe Fiul Său. Efeseni 2:18 spune că Hristos a venit ca noi „să avem intrare la Tatăl, într-un Duh.ˮ Iar 1 Petru 3:18 spune: „Hristos, de asemenea, a suferit o dată pentru păcate, El, Cel Neprihănit, pentru cei nelegiuiţi, ca să ne aducă la Dumnezeu." Dumnezeu a conceput întregul plan de răscumpărare în dragoste ca să îi întoarcă pe oameni la El, aşa cum spune psalmistul: „Îmi vei arăta cărarea vieţii; înaintea feţei Tale sunt bucurii nespuse şi desfătări veşnice în dreapta Ta.ˮ(16:11) Dumnezeu ne urmăreşte pentru a ne oferi ce este mai bun - nu faimă, avere sau chiar sănătate în această viaţă, ci o viziune deplină a părtăşiei cu El.

Iar acum ne aflăm la un pas de cea mai grandioasă descoperire a mea şi cred că e şi soluţia problemei noastre. Ca să fii în mod suprem iubitor, Dumnezeu trebuie să ne ofere ce este cel mai bine pentru noi şi în care să ne găsim desfătarea; trebuie să ni se dăruiască pe El. Ce facem atunci când ni se oferă să ni se arată ceva excelent, ceva de care ne bucurăm? Îl lăudăm. Îi lăudam pe noi născuţii care reuşesc să fie în cea mai bună stare a lor la naştere: „Oh uite ce cap rotunjor şi drăguţ, şi părul, şi mâinile nu sunt mari.ˮ Lăudam chipul iubitului/iubitei după o revedere: „Ochii tăi sunt ca şi cerul; părul îţi e ca şi mătasea; Oh ce frumoasă/frumos eşti.ˮ Lăudam un turneu Grand Şlam^[3] care e pe sfârşite şi mai sunt doar trei serve. Lăudam copacii de pe insula St Croix pe o croazieră toamna.

Însă marea descoperire care am făcut-o cu ajutorul lui C.S Lewis a fost nu doar că lăudăm ceea ce ne place ci că lauda este apogeul bucuriei însăşi. Nu vine cu timpul, este parte din plăcere. Uite felul în care Lewis descrie aceasta în cartea lui despre Psalmi:

„Însă cel mai evident fapt despre laudă - fie că este despre Dumnezeu sau despre altceva - mi-a scăpat în mod straniu. M-am gândit la ea ca la un compliment, o aprobare sau acţiunea de a onora pe cineva. Nu observasem niciodată că orice bucurie legată de ceva se revarsă spontan în laudă, exceptând cazul în care (uneori, în ciudat faptului că) timidităţii ori fricii de a nu-i plictisi pe alţii i se îngăduie, în mod deliberat, să-i pună frâu. Lumea răsună de laude - iubiţi care-şi laudă amantele, cititori care-şi laudă poetul favorit, drumeţi care laudă un peisaj de ţară, jucători care laudă meciul favorit -- laude privitoare la vreme, vinuri, feluri de mâncare, actori, maşini, cai, colegii, ţări, personaje istorice, copii, flori, munţi, timbre rare, gândaci rari, uneori chiar şi politiceni sau cercetători.

Dificultatea mea de ordin mai general cu privire la lauda adusă lui absurd, în relaţia cu Valoarea Supremă, ceea ce ne place să facem, ceea ce nu putem să facem în relaţia cu orice alt lucru pe care-l preţuim. Cred că ne place să lăudăm lucrurile de care ne bucurăm, fiindcă laudă nu doar exprima, ci şi completează bucuria; este împlinirea ei firească. Nu pentru a se complimenta îşi tot spun îndrăgostiţii cât de frumoşi sunt; încântarea rămâne incompletă până când ajunge să fie exprimată. (Meditaţii la Psalmi pp 107-109 [traducere de Emanuel Contac])ˮ

Aceasta este cheia: lăudăm ceea ce ne place pentru că desfătarea este incompletă până când ajunge să fie exprimată. Dacă nu ne-ar fi fost îngăduit să vorbim despre ceea ce preţuim şi să sărbătorim ceea ce iubim şi să lăudăm ceea ce admirăm, bucuria noastră nu ar fi deplină. Aşadar, dacă Dumnezeu într-adevăr e pentru noi, dacă ne oferă ce este mai bun şi ne face bucuria deplină, va face din scopul lui să ne câştige lauda pentru El. Nu pentru că are nevoie să-şi întărească slăbiciunea sau să compenseze pentru vreo deficienţă, ci pentru că ne iubeşte şi caută deplinătatea bucuriei noastre care se poate găsi doar în cunoaşterea şi lauda Lui, El cel mai frumos dintre toate fiinţele.

Dumnezeu este singura Fiinţă în tot universul, pentru care a-şi căuta propria sa laudă este actul suprem de iubire. Pentru El înălțarea de sine este cea mai mare virtute. Când El face toate lucrurile „pentru lauda slavei Luiˮ, cum spune Efeseni 1, El păstrează pentru noi și ne oferă singurul lucru din lume care poate satisface dorințele noastre. Dumnezeu este pentru noi și prin urmare a fost, este acum, și întotdeauna va fi pentru el însuși. Lăudați pe Domnul! Tot ce are suflare, să laude pe Domnul.

1. ↑ Dumnezeu este singura Fiinţă în tot universul, pentru care a-şi căuta propria sa laudă este actul suprem de iubire. Pentru El înălțarea de sine este cea mai mare virtute. Când El face toate lucrurile „pentru lauda slavei Luiˮ, cum spune Efeseni 1, El păstrează pentru noi și ne oferă singurul lucru din lume care poate satisface dorințele noastre. Dumnezeu este pentru noi și prin urmare a fost, este acum, și întotdeauna va fi pentru el însuși. Lăudați pe Domnul! Tot ce are suflare, să laude pe Domnul.
2. ↑ Ayn Rand, a fost o filozoafă și scriitoare americană, inițiatoarea curentului numit obiectivism și autoare a romanelor We the Living, Anthem, The Fountainhead și Atlas Shrugged.
3. ↑ Turneu de Grand Slam - sintagmă ce înseamnă Lovitură mare, este denumirea care se folosește în tenis pentru o serie de patru turnee majore, organizate de către Federația Internațională de Tenis (ITF).