Dependența: Noi perspective, noi modalități de vindecare

De la Gospel Translations Romanian

Salt la:navigare, căutare

Resurse relevante
Mai mult De Edward T. Welch
Index de autori
Mai mult Despre Consiliere biblică
Index de subiecte
Despre această traducere
English: Addictions: New Ways of Seeing, New Ways of Walking Free

© Christian Counseling & Education Foundation

Share this
Misiunea noastră
Aceasta traducere a fost publicată de către Gospel Translations, o formă de pastoraţie accesibilă online, care există pentru a face ca evanghelia centrată pe cărţi şi articole să fie disponibilă gratuit pentru toate naţiunile şi în toate limbile.

Află mai multe (English).
Cum poţi să ne ajuţi
Dacă ştii bine limba engleză, te poţi oferi ca voluntar pentru a traduce.

Află mai multe (English).

De Edward T. Welch Despre Consiliere biblică
Parte a seriei Journal of Biblical Counseling

Traducere de Val Monafu


Psalmul 119:130 - Revelația cuvintelor Tale dă lumină, dă pricepere celor fără răutate.

Cercetarea în domeniul dependențelor are nevoie de o gură de aer proaspăt. Perspectiva în acest domeniu a fost masiv influențată dintr-o singură direcție, și cu toate că această direcție pune accentul pe anumite caracteristici ale experiențelor de dependență, ea poate la fel de mult să întunece pe cât încearcă să facă lumină. A reduce toate discuțiile despre dependență la o singură imagine ar însemna să sacrificăm perspective utile ce pot contribui prin conținut și înțelegere.

În ceea ce privește dependențele, metafora bolii a fost până acum metafora cea mai importantă și a reușit să-și protejeze cu gelozie supremația. Nu a existat nicio altă perspectivă care să îmbogățească înțelegerea noastră, cu atât mai puțin să ofere o reînnoire conceptuală majoră. Bineînțeles că metafora bolii are părțile ei folositoare. Ne ajută să înțelegem modul prin care putem să ne simțim controlați de altceva, în loc de propria noastră voință. Ceea ce nu explică este faptul că sclavia pe care o trăim este de fapt o sclavie voluntară.

Această utilizare exclusivă a unei singure metafore nu este unicul obstacol în discuțiile despre dependențe. Chiar mai problematic este faptul că metafora dependențelor își pierde calitățile metaforice. În loc de a spune ca dependențele sunt ca o boală, se spune din ce în ce mai mult că dependențele sunt o boală. În sens propriu, boala este stare ce poate fi diagnosticată cu o cauză fizică. Utilizată în acest fel, definiția nu de potrivește dependenței. Chiar organizația Alcoolici Anonimi susține că „în general, alcoolismul este o boală spirituală care necesită o vindecare spirituală.”[1] Cu toate că dependenții prezintă anumite diferențe de natură fizică în comparație cu cei ce nu s-au luptat cu dependențele, nu există niciun motiv pentru a considera că aceste diferențe biologice sunt altceva decât fie rezultatul abuzului unei substanțe sau o influență a dependențelor. Ca influență, aceste diferențe sunt similare efectelor educației primite din partea părinților, a efectelor prieteniilor sau a situației socio-economice. Acestea ne pot trage sau împinge în anumite direcții negative în spre dependențele chimice, însă acestora le putem rezista. Ele nu reprezintă destinul implacabil al unei persoane, așa cum atestă foarte multe persoane cu dependențe ce se află în proces „de vindecare”. Ca atare, cuvântul „boală” în sensul lui cel mai tehnic, nu este o modalitate exactă de a descrie dependențele.

Datorită faptului că metafora dependențelor se împământenește într-o realitate, și pentru că utilizarea metaforică a termenului boală are anumite limitări, unul dintre obiectivele unei teologii a dependențelor este de a lua în considerare alte metafore disponibile în Scripturi. Iată cinci metafore diferite pentru comportamentul dependent: idolatrie, adulter, nebunie, atacuri ale fiarei și apoi, boala.

Cuprins

Idolatria

Una dintre cele mai des întâlnite expresii ale condiției umane, și cea care cuprinde atât experiențe de dependență sub-control și ieșite de sub control, este tema idolatriei. Din această perspectivă, natura reală a tuturor dependențelor este că am ales să ieșim din granițele împărăției lui Dumnezeu și să ne căutăm binecuvântarea pe tărâmul idolilor. Prin această întoarcere către idoli, noi declarăm că ne dorim ceva din creație mai mult decât ni-L dorim pe Creator.

Idolatria include toate lucrurile la care ne închinăm: pofta de plăcere, respect, dragoste, putere, control sau absența durerii.


Aceste cuvinte sună ciudat pentru urechile unul vestic, însă idolatria este poate cea mai dominantă imagine din Scriptură și care abundă în posibile aplicații. Ați observat vreodată cum multe dintre istoriile din Biblie pot fi rezumate în întrebările următoare? „Cui te închini? Creatorului, sau creației? Lui Dumnezeu, sau omului? Regelui divin sau idolilor fără valoare?” În Vechiul Testament, ideea de bază este povestea unui popor care nu poate rezista idolatriei. În final, Dumnezeu prin Isus Cristos intervine pentru a-și elibera poporul din sclavia practicilor lor. Prin urmare, toate păcatele sunt rezumate în idea de idolatrie (de ex. Deuteronomul 4:23, Efeseni 5:5).

Cele Zece Porunci pun un accent deosebit pe interzicerea idolatriei. Acestea sunt primele două porunci, care beneficiază de explicații substanțiale.

Să nu ai alți dumnezei afară de mine. Să nu-ți faci chip cioplit, nici vreo înfățișare a lucrurilor care sunt sus în ceruri, sau jos pe pământ, sau în apele mai de jos decât pământul. Să nu te închini înaintea lor și să nu le slujești căci Eu, Domnul, Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu gelos, care pedepsesc fărădelegea părinţilor în copii până la al treilea şi la al patrulea neam al celor ce Mă urăsc; şi Mă îndur până la al miilea neam de cei ce Mă iubesc şi păzesc poruncile Mele. (Deuteronomul 5:7,8)

Avem idoli în societatea noastră? În cultura vestică foarte rar se mai creează zei vizibili. Pentru a ne afla idolii, trebuie să începem să înțelegem că idolii Vechiului Testament erau expresii concrete, fizice ale noilor devotamente și angajamente hotărâte în inima omului. Interdicția împotriva idolatriei are până la urmă de-a face cu „idolii inimii” (Ezechiel 14:3).

Observați sfatul părintesc de la sfârșitul Primei Epistole a lui Ioan: „Copilaşilor, păziţi-vă de idoli.” Epistola lui Ioan nici măcar nu menționează idoli sesizabili, concreți. Dimpotrivă, el vorbește despre „pofta firii pământești, pofta ochilor și lăudăroșenia vieții.” Ioan se teme mai mult de Baali fatali și invizibili creați mai mult de inima decât de mâinile omului.

Cu alte cuvinte, Scriptura ne îngăduie să lărgim definiția idolatriei pentru a include orice lucru asupra căruia ne fixăm afecțiune și cu care ne răsfățăm, ca fiind un adaos excesiv și păcătos. De aceea idolii pe care îi putem vedea – cum ar fi băutura – nu reprezintă totalitatea problemei. Idolatria include orice lucru căruia ne închinăm: dorința de plăcere, respect, dragoste, putere, control sau absența durerii. Mai mult, problema nu se află în afara omului, într-un bar, sau pe internet; problema se află în interiorul omului. Alcoolul și drogurile sunt în general elemente necesare pentru satisfacerea unor idoli mai înrădăcinați. Problema nu este elementul idolatriei, ci este falsa închinare a inimii.

Renunțăm la viața trăită pentru slava lui Dumnezeu și recurgem la obiecte de închinare care, sperăm noi, ne vor da ceea ce ne dorim. Rezultatul dorit? Scopul oricărei idolatrii este de a manipula idolul în propriul nostru beneficiu. Aceasta înseamnă că noi nu vrem să fim subjugați idolilor. Dimpotrivă, noi vrem să folosim idolii. De exemplu, când Ilie s-a confruntat cu discipolii lui Baal pe Muntele Carmel (1 Împărați 18), profeții lui Baal și-au făcut tăieturi și au făcut tot ceea ce le stătea în putință pentru a-l manipula pe Baal și a-l determina să le împlinească dorințele. Persoanele idolatre nu doresc pe nimeni mai presus de ele, nici măcar pe idoli. Zeii inventați de aceste persoane se doresc a fi simpli regi de jucărie, niște mijloace pentru a îndeplini un scop.

La fel se întâmplă și cu idolatria modernă. Nimeni nu-și dorește o viață condusă de alcool, droguri, sex, jocuri de noroc, mâncare, sau orice altceva. Nu, noi ne dorim numai ca aceste substanțe sau activități să ne dea ceea ce ne dorim: să ne simțim bine, să avem o imagine bună despre noi înșine, un sentiment de putere, sau orice altceva își dorește inima noastră.

Cu toate acestea, idolii nu cooperează. În loc să ne ținem idolii sub control, devenim sclavii acestora și începem să arătăm ca ei. Cum idolii sunt surzi, proști, orbi, fără sentimente și iraționali, „ca ei sunt cei ce-i fac; toţi cei ce se încred în ei.” (Psalmul 115:8).

Cum este posibil ca acest idoli fără viață să exercite o asemenea putere? Ei domină în virtutea unei prezențe puternice dar silențioase care se ascunde în spatele fiecărui idol, Satan însuși. Așa cum ascultarea de Dumnezeu demonstrează credința noastră față de El, la fel atunci când ne arătăm afecțiunea față de diferite obiecte din creație, noi ne arătăm afinitatea cu Satan. De aceea, Cuvântul lui Dumnezeu ne reamintește de faptul că „noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti” (Efeseni 6:12).

Până aici această discuție este relevantă pentru toți. Ne stabilim afecțiunea asupra nouă înșine și alegem idoli, care, sperăm noi, ne vor satisface, și evităm să ne închinăm Dumnezeului celui adevărat. Însă cum rămâne cu diferitele tipuri de dependențe? Am putea, să facem o anumită distincție între o persoană dependentă de alcool și altă persoană dependentă de muncă? Ar trebui să subliniem unitatea dintre toate comportamentele persoanelor cu dependențe, în ciuda diferențelor evidente dintre acestea? Până la urmă nu toată lumea trăiește o viață ascunsă pentru care ar părea că sunt dispuși să sacrifice totul. Care este diferența dintre idolii care se simt satisfăcuți cu un salariu mare, respectul colegilor, dragostea până la adorare a soției și idolii care sunt satisfăcuți numai prin senzații fizice sau care alterează mintea?

Răspunsul la această întrebare este foarte important: unii idoli pun stăpânire pe pasiunile și dorințele trupești. Acest grup de dependențe include drogurile (atât medicamentele legale cât și cele ilegale), alcoolul, păcatele sexuale și mâncarea. Aceste idolatrii pot oferi plăcere fizică, pot elibera tensiuni fizice și pot satisface dorințele fizice (Fig. 1). Astfel de lucruri sunt foarte dificil de stăpânit.

Addictions RO Figure 1.png
Atunci când senzațiile fizice devin satisfacții obișnuite în viața unui om, apare un alt ciclu ce se suprapune peste primul ciclu (Fig. 2). Inima devine mai mult decât o simplă fabrică de idoli. Împreună cu producția neîncetată de idoli și cererile de satisfacție, ea devine, de asemenea, sclava dorințelor fizice ale trupului.
Addictions_RO_Figure 2.PNG

Având în vedere faptul că dorințele noastre fizice pot fi prinse foarte ușor în focul încrucișat din sufletele noastre, nu este surprinzător faptul că apostolul Pavel ne imploră să fim vigilenți. „Mă lupt cu pumnul, dar nu ca unul care loveşte în vânt. Ci mă port aspru cu trupul meu, şi-l ţin în stăpânire” ( 1 Corinteni 26, 27). În aceste versete, Pavel ne învață că o declarație de război este necesară pentru a scăpa de idolii noștri favoriți.

Mergând pe un plan și mai personal, gândiți-vă la idolii pe care-i aveți ca o expresie a dorințelor trupești. Sexul, drogurile și alimentele sunt cele mai la îndemână. Gândiți-vă acum la unul dintre aceștia care pare mai puțin important, de exemplu dorința de dulciuri. Știți bine că nu aveți nevoie de ele, probabil că sunteți sătulă după o masă îmbelșugată, însă dacă dulciurile sunt disponibile, este posibil să poftiți la ele. Apoi vă gândiți puțin și negociați cu dvs. înșivă: „mănânc puțină înghețată acum și nu mai mănânc desert diseară”, sau „ce contează câteva bomboane M&Ms? Nu mai sunt sub lege, nu-i așa?” Tocmai ați folosit aceeași strategie ca o persoană dependentă de substanțe toxice. Foarte interesant este însă, că în cazul persoanelor ce abuzează de alcool sau droguri, dacă aceste dulciuri nu sunt disponibile, pofta este minimă.[1]

Ați încercat vreodată să faceți o cură de slăbire? Este una dintre cele mai dificile discipline spirituale. De câte ori ați început o cură de slăbire, ca să renunțați la ea după câteva zile? V-ați simțit vinovată și ați început-o iarăși, și iarăși. Experiența abuzului de substanțe toxice este similară.

Vi s-a întâmplat vreodată să vă lăsați ademenit de vreo fantezie sexuală? V-ați trezit vreodată captivat de atracția pornografiei? Ați fost vreodată implicat în vreun act de imoralitate sexuală chiar conștient fiind de chemarea lui Dumnezeu la sfințenie (1 Tesaloniceni 4:3)? Acestea sunt numai câteva exemple de modul în care experiențele plăcute, fizice sunt țintele favorite ale inimilor noastre idolatre. În loc să fugim de plăcerile fizice de o clipă care sunt păcătoase și împotriva firii lui Dumnezeu, sau în loc să ne bucurăm pur și simplu de plăceri fizice curate care sunt darurile lui Dumnezeu pentru noi, foarte rapid ne pierdem, și căpătăm o așa-zisă perspectivă de tunel prin care nu putem vedea decât că „mai vreau o dată”. Controlul de sine asupra poftelor trupești este un exercițiu de credință care durează o viață. „Recidivele” nu sunt neobișnuite.

Înțelegeți acum modul în care tema biblică a idolatriei se potrivește ca o mânușă cu dependențele moderne? Persoanele dependente cred adesea că în sfârșit își trăiesc viața, însă orice extaz pe care îl experimentează este de scurtă durată și nimic mai mult decât o decepție. Ei nu înțeleg că de fapt plăcerea la care participă se petrece pe drumul spre mormânt.

Persoanele dependente cred adesea că în sfârșit își trăiesc viața, însă orice extaz pe care îl experimentează este de scurtă durată și nimic mai mult decât o decepție


Pentru o persoană cu dependențe, drogul este dumnezeu. Drogul este ființa supremă, Puterea Superioară din viața acestei persoane subjugată dorințelor acestui zeu. Îi urmează poruncile. Drogul devine definiția fericirii și dă înțeles iubirii. Fiecare injecție cu drog devine o infuzie de dragoste divină și determină persoana dependentă să se simtă plină de harul lui Dumnezeu.[1]

Tyler a început să fumeze marijuana când avea 13 ani. El spune că prietenii l-au împins la asta. Habar nu avea că tocmai se închinase unui alt idol. Cu toate că îl cunoștea pe Dumnezeu el se închina dumnezeului „opiniei altora” și a ideii că „prietenii mei trebuie să creadă că sunt cool.” Drogurile păreau să satisfacă aceste dorințe de stăpânire. Chiar dacă el nu a simțit extazul prima data când a tras dintr-o țigară cu marijuana (nici nu prea i-a plăcut), s-a simțit acceptat. Era mândru de faptul că ceilalți știau că el fumează, așa că a continuat. Bineînțeles, scopul lui nu a fost să se închine acestui zeu care este marijuana, dorința lui a fost să-l folosească pe zeu pentru scopurile sale.

Încetul cu încetul, drogul a început să reprezinte idolatria din inima lui. Marijuana a devenit obiect de închinare. A început să se gândească tot mai mult la ea, să plănuiască cum s-o obțină și chiar cum să-și evite prietenii pentru a-și putea duce la îndeplinire ritualul cultic. La vârsta de 15 ani Tyler se găsea într-o clinică de reabilitare pentru drogați, robit și lipsit ode control. Idolul îl trădase.

Drogații l-au părăsit pe Dumnezeul cel viu. În loc să se închine în templul Domnului, ei se închină în templul drogurilor obținând astfel un soi de putere, plăcere sau identitate. Dependența lor le pare un fel de magie. Cu toate acestea promisiunile idolului sunt de fapt minciuni. Orice identitate, orice senzație de putere sau de pace pe care la produce sunt false și temporare. Există numai două căi: fie credința într-un Dumnezeu iubitor a cărei consecință este libertatea, fie credința în idoli (Satan), a cărei consecință este robia. Curios este faptul că mândria noastră egoistă preferă robia.

„Jim, mă întreb dacă ai observat vreodată că, pentru tine, alcoolul este la fel ca idolii descriși de Biblie. Acești idoli se prezintă ca prieteni la început. Oameni care au considerat că nu pot avea încredere totală în Dumnezeu ca să le dea tot ce-și doreau, așa că au căutat împlinirea în alți zei. În Vechiul Testament putem citi despre aceste false zeități care reprezentau soluția oamenilor la nevoia de ploaie sau de fertilitate. Astăzi ne interesează mai puțin ploaia sau fertilitatea, însă suntem foarte preocupați de absența durerii sau identitatea și sentimentul de valoare personală. Mă întreb dacă alcoolul a fost o modalitate de a umple niște goluri din identitatea ta. Mă întreb dacă a devenit o cale de a găsi „binecuvântări,” cum ar fi putere și plăcere departe de Dumnezeu sau alături cu Dumnezeu.
„Însă problema cea mai mare cu idolii este că aceștia ajung să ne domine. ”
„Se pare că nu ne putem îndepărta de la chestiunile de bază ale vieții: Cui te închini? Cine este rege? Cine domină?”

Este posibil ca persoanele cu dependențe să facă aceste decizii de idolatrie în mod sub-conștient? În cele mai multe cazuri, nu. Nu uitați că noi privim la ceea ce se întâmplă în fundal, în spatele scenei. Păcatul, prin natura sa, este un act ascuns. Ca oameni care doresc să ajute, au nevoie de putere pentru a rupe legătura idolilor. Certurile, lacrimile, țipetele sau amenințările nu pătrund. Rațiunea este inutilă. Nu putem spune pur și simplu „nu mai lua droguri, controlează-te, nu te mai închina la idoli.” Acești oameni au nevoie de puterea lui Dumnezeu (1 Corinteni 1:18), de mesajul lui Isus Cristos cel crucificat și înviat. Există modalități terapeutice de obținere a sobrietății, însă numai această veste bună are puterea necesară pentru a elibera sufletul.

Adulterul

Idolatria este o temă cu adevărat proeminentă în Scripturi și care aduce o nouă perspectivă asupra înțelegerii dependențelor. Adulterul este metafora însoțitoare, mai ales pentru că idolatria este, până la urmă, o relație personală eșuată. Adulterul subliniază caracteristicile mai intime ale idolatriei. Sentimentul de a fi controlat și dominat de altcineva, minciunile, și obsesia sunt toate prezente. Obiectul idolatriei însă este o persoană (sau funcționează ca o persoană).

Cine merge la o întâlnire a asociației Alcoolici Anonimi, și ascultă ce se vorbește acolo poate să aibă impresia că oamenii vorbesc despre aventuri amoroase, că se discute despre foste iubiri. A fost o vreme când nu se puteau gândi la nimic altceva decât la obiectul iubirii. Se simțeau întregiți când erau împreună.

[Soția mea] mi-a pus în vedere că trebuie să aleg – fie cocaina fie pe ea. Înainte de a sfârși propoziția, eu mi-am dat seama ce va urma, așa că i-am spus să sa gândească cu atenție la ceea ce va spune. Pentru mine era foarte clar că nu exista nicio alternativă. Îmi iubesc soția, însă nu pot să renunț la cocaină pentru nimic în lume. Sună groaznic, însă la asta s-a ajuns. Nimeni și nimic nu este mai presus de cocaină.[2]

Imaginea aceasta ne amintește de tânărul prostuț care este ademenit în casa unei femei stricate (Proverbe 7). Această poveste despre pofte ascunse începe aproape inocent. Un tânăr se plimbă agale pe stradă, însă pașii săi au o anumită direcție. Ca și cum și-ar arunca singur pe jos o coajă de banană în cale ca să alunece. Se înserează iar pașii săi îl poartă spre o anumită casă unde el știe că se află o femeie foarte provocatoare din punct de vedere sexual. Femeia îl vede și începe să-i șoptească o sumedenie de cuvinte tentante. Foarte curând, tânărul este sedus. Da, într-adevăr, s-a bucurat de o clipă de plăcere. Însă a fost plăcerea unui animal ce mănâncă dintr-o cursă mortală. Petrecerea lui senzuală a fost de fapt o petrecere în mormânt. La fel de explicită este și povestea lui Samson (Judecători 13-16). Posibil să nu mai existe nicio altă narațiune care să portretizeze atât de clar natura irațională a păcatului. Atunci când Samson și-a găsit nașul în Dalila, el era deja un veteran al relațiilor nepotrivite. Însă în cazul Dalilei, poftele sale au fost complet iraționale. Ea fusese dovedită de mai multe ori ca trădătoare, însă Samson se otrăvise cu ea. El este un exemplu clasic al unui bărbat care știe să se controleze dar, în același timp este cu totul scăpat de sub control.

Cum se poate aplica imaginea aceasta la un om dependent, care însă încearcă să se vindece? Adulterul introduce un limbaj mai personal pentru persoanele dependente. Acestea se delectează într-o viață trăită în secret care până la urmă va fi descoperită. Decepția este un loc comun. Oamenii sunt necredincioși soțului sau soției și încep o relație cu amantul sau amanta. De ce fac asta, mai ales când acest lucru poate produce atâta durere pentru ei și pentru alții? O fac pentru că iubesc plăcerea și atenția deosebită pe care cealaltă persoană le-o acordă. O fac pentru că mai mult decât orice își iubesc propriile dorințe. O fac pentru că simt că au nevoie să o facă. Relația aceasta devine viața lor.

Însă noi totuși am dori să aflăm: „de ce ați aruncat la gunoi tot ceea ce aveați pentru această relație extraconjugală?” Totuși, nu va exista nici un răspuns satisfăcător la această întrebare. Păcatul nu este rațional. Nu are sens. Păcatul nu ia în considerare viitorul, sau consecințele. Tot ceea ce știe este „EU VREAU – EU VREAU MAI MULT.” De exemplu, Jim era alcoolic. Cum ar putea limbajul adulterului – „relația extraconjugală” a lui Jim cu sticla – să-i vorbească?

Nu uitați, experiența dependențelor este foarte aproape de fiecare dintre noi.


-Jim, se pare că alcoolul a devenit amanta ta.
Identitatea ta s-a înfășurat în jurul relației tale cu ea. Ea ți-a dat tot felul de lucruri bune. Indiferent câte goluri ai simțit în identitatea ta, ea ți le-a umplut. Este posibil să-i duci dorul, să încerci să o vizitezi, să visezi despre ea, și să-ți aduci aminte de ea cu bucurie. Vei fi surprins de câte lucruri îți amintesc de ea, însă nu uita că este o trădătoare. Ea este de fapt un șarpe veninos, și momentele frumoase au fost de fapt momente ale unei petreceri într-un mormânt. Scopul ei a fost moartea ta.
„Obiectul dragostei tale a fost o sticlă care uneori ți-a îndeplinit dorințele. Scopul nostru este să găsim ceva mult mai frumos decât ea. Bineînțeles, vom vorbi despre ceea ce ai greșit, însă mult mai important, vom vorbi despre Domnul Isus, cel care trebuie să fie dragostea ta dintâi. Iar singura modalitate de a învăța să-l iubești pe El, este să-l cunoști prin intermediul Bibliei.
„Încă un lucru de reținut: adulterul este complex. Ne atrage din cauza dorințelor noastre egoiste, însă până la urmă obiectul adulterului ne controlează. Deci, chiar dacă sticla este într-un fel dușmanul, de fapt inamicul adevărat sunt dorințele egoiste ale inimii noastre. Va trebui să luptăm împotriva lucrurilor văzute, ca alcoolul, și împotriva lucrurilor nevăzute, ca dorințele inimii noastre.”

Bineînțeles, că pe măsură ce îi spunem lui Jim aceste lucruri, Cuvântul lui Dumnezeu lărgește acest subiect în așa fel încât să ne includă pe toți. Domnul Isus a zis: „Dar Eu vă spun că oricine privește o femeie dorind-o a comis deja adulter cu ea în inima lui” (Matei 5:28). Iacov 4 ne arată că cei care se ceartă au aceeași problemă fundamentală ca Jim. Spunem „vreau” tuturor dorințelor noastre. Nu uitați, experiența dependențelor nu este departe de niciunul dintre noi.

Nebunia

O altă temă care se suprapune peste cele ale idolatriei și adulterului este nebunia. Întreaga carte a Proverbelor, care examinează îndeaproape înțelepciunea și nebunia, trebuie citită pentru că se ocupă de esența problemelor noastre zilnice. Există două căi diferite: calea înțelepciunii și calea nebuniei. Nebunia este caracterizată prin lipsa de judecată și de fermitate în a urma un traseu care este foarte plăcut pe termen scurt, însă până la urmă dureros. Înclinația noastră naturală este de a urma această cale dificilă.

Nebunul, cu toate că se crede înțelept, acționează în moduri de-a dreptul ridicole. Unii teologi vorbesc despre „efectele noetice ale păcatului”. Noetic înseamnă că păcatul afectează modul nostru de gândire. Cu alte cuvinte, păcatul ne prostește, nu intelectual ci moral.

Ei [persoanele idolatre]nu pricep şi nu înţeleg, căci li s-au lipit ochii, ca să nu vadă, şi inima, ca să nu înţeleagă. … El se hrăneşte cu cenuşă, inima lui amăgită îl duce în rătăcire. (Isaia 44:18,20)

Atenția nebunului rătăcește, nu este niciodată concentrată pe înțelepciune. El ignoră toate consecințele. Este convins că aceasta este calea cea bună și, deci, nu are nici un motiv să asculte de alții. El crede că va reuși să nu fie prins, însă va fi dat în vileag. El își urmează simțămintele, nedându-și seama că acestea pot să-l conducă pe căi greșite. Bineînțeles, nebunul simte mereu consecințele comportamentului său, și poate chiar să vadă frânturi din modul cum i-a rănit pe alții, însă consecințele nu-l determină să renunțe. Modelul distructiv se repetă pentru că nebunia este plăcută (Proverbe 17:24; 9; 14:12; 28:26; 15:3; 14:8; 17:2; 27:22; 26:11).

Pentru că dependențele sunt ilustrații ale idolatriilor ce afectează pe toată lumea, ar trebui să ne așteptăm ca principiile de schimbare pentru dependențe să fie foarte similare ca cele pentru orice altă problemă de păcat.


Ca și în cazul idolatriei, Scriptura ne prezintă o imagine neretușată, încercând să ne readucă în simțiri. De asemenea ne promite că Dumnezeu va da har tuturor celor ce-l doresc pentru ca să-și poată părăsi idolii și să apuce pe calea înțelepciunii. Dumnezeul triunic se bucură nespus să dea înțelepciune celor ce o cer, și o dă din belșug.

Atacat de fiară

Până aici, definiția evolutivă a dependențelor este aceea a unui sclavii voluntare, dând semne că poate avea un scop și de victimizare. O metaforă care subliniază natura victimizantă a idolatriei este aceea de a fi prins de o fiară sălbatică. Atât Satan cât și păcatul sunt ca animalele sălbatice. „Diavolul dă târcoale ca un leu care răcnește, și caută pe cine să înghită.” (1 Petru 5:8). În mod similar, păcatul așteaptă afară lângă ușă și încearcă să pună stăpânire pe noi (Geneza 4:7).

Nu există viclenie în acest caz. Nu există femei frumoase, sau idoli ce ne fac promisiuni pe care nu le pot ține. Avem de-a face cu un război dezlănțuit în toată regula. Păcatul și Satana fac victime. Ei ne înrobesc și cu cât ne dăm seama mai repede de intenția lor, putem fi mai bine pregătiți.

„Jim, ți se întâmplă vreodată să fii leneș din punct de vedere spiritual? Să fii cumva pe pilot automat? Unii oameni se descurcă și așa – cel puțin la suprafață, însă pentru bunătatea lui Dumnezeu trebuie să fim întotdeauna în alertă. Este ca și cum o fiară sălbatică ar fi lângă tine și ar fi pregătită să atace dacă îți lași garda jos. Adevărul este că această fiară există și este pregătită. Poate să atace oriunde și oricând. Câștigă atunci când crezi că nu mai există.
„La prima vedere, această fiară este alcoolul, însă la o examinare mai atentă, Am văzut dușmanul și noi suntem acela. Este momentul să ne pregătim pentru luptă. Chiar dacă nu te simți în stare să înfrângi acest dușman în chiar acum (uneori nici nu cred că vrei să o faci), planul lui Dumnezeu pentru tine este cumpătarea, și El îți va da toate resursele de care ai nevoie pentru a lupta. Și cu toate că nu pare important, voi continua și eu să lupt alături de tine.”

Afecțiune sau boală

Nu este surprinzător că Biblia folosește termenul de boală ca metaforă pentru problema noastră spirituală. De fapt unul dintre cele mai cunoscute pasaje din Biblie folosește imaginea bolii și a vindecării.

Tot capul tău este bolnav, și toată inima suferă de moarte! Din tălpi până-n creștet, nimic nu-i sănătos: ci numai răni, vânătăi și carne vie, nestoarse, nelegate, și nealinate cu untdelemn. (Isaia 1:5-6)
Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa, care ne dă pacea, a căzut peste El, şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi. (Isaia 53:5)

Tu sau altul sunteți cuprinși de vreun fel de boală? Cunoașteți pe cineva care este? Aici este punctul de contact. Biblia subliniază, într-adevăr, faptul că păcatul are multe lucruri în comun cu boala. De exemplu, păcatul ne afectează întreaga ființă, este dureros, duce la moarte și este foarte tragic. Cu toate acestea, păcatul are câteva caracteristici ce nu au de-a face cu boala. Este ceva ce facem noi, și nu e ceva contagios, îl mărturisim, nu îl tratăm, boala este în inima noastră mai degrabă și nu în trup, iar numai iertarea și curățirea ce se găsește în sângele Doctorului cel Bun sunt suficiente pentru a aduce vindecare deplină.

Caracteristici comune tuturor metaforelor biblice

Am subliniat câteva metafore biblice utile, însă există deja un mesaj clar. Pentru că dependențele sunt ilustrații ale idolatriei care afectează pe toată lumea, trebuie să ne așteptăm ca principiile pentru schimbare în cazul dependențelor să fie similare cu cele pentru orice altă problemă a păcatului.

Vi se pare acest lucru dur și lipsit de dragoste? Dacă da, este posibil ca problema să reprezinte un răspuns natural, ca la orice problemă legată de păcat. Cuvântul „păcat” poate fi folosit ca o bâtă. Însă ceea ce examinăm noi se numește vestea bună: Împărăția lui Dumnezeu a venit pe pământ în persoana Domnului Isus Cristos, iar El a eliberat pe cei înrobiți. De aceea trebuie să sărbătorim. Este foarte frumos. Este însăși calea vieții. Este calea pe care Dumnezeu nu obosește niciodată oferind har și milă: „Totuşi Domnul aşteaptă să Se milostivească de voi, şi Se va scula să vă dea îndurare” (Isaia 30:18). Persoanele dependente trebuie să știe că li se oferă un cadou, iar persoanele care-i ajută pe cei cu dependențe trebuie să știe cum să ofere acest cadou într-un fel care se potrivește cu prețul și frumusețea lui. Cadourile frumoase trebuie prezentate în cel mai atractiv mod posibil. Aceste cadouri frumoase cer un răspuns foarte activ, o nouă modalitate de a trăii liber. Libertatea adevărată și pacea adevărată provin numai dintr-un război cu tine însuți!

Rămânând în stare de alertă

Din zilele lui Ioan Botezătorul până acum, Împărăţia cerurilor se ia cu năvală, şi cei ce dau năvală, pun mâna pe ea. (Matei 11:12)
Acum, dacă mâna ta sau piciorul tău te face să cazi în păcat, taie-le şi leapădă-le de la tine (Mat 18:8)

Aceasta este o problemă pentru controlul de sine autentic. Sub ceea ce pare a fi un comportament calm a celor ce nu sunt conduși de poftele lor, se află un adevărat luptător. Controlul de sine nu este potrivit pentru o persoană timidă. Dacă dorim să ne dezvoltăm controlul de sine, nu numai că trebuie să ne cultivăm exuberanța pentru Isus Cristos, ci de asemenea trebuie să ne forțăm să urâm păcatul.

Deci, gândește-te din nou. Când a fost ultima dată când ai refuzat să faci ceva din dragoste pentru Cristos, când a fost într-adevăr greu să refuzi? Poate că ți-e ușor să refuzi cocaina, însă ai continuat să privești la reclame indecente. Poate că ți-e ușor să refuzi al doilea, sau al treilea pahar cu tărie, însă nu poți renunța la desert (cu toate că promiți în fiecare săptămână că vei începe să mănânci mai sănătos). Oricare ar fi pofta pământească la care nu poți spune „nu”, aceasta este pofta care depășește dorința ta pentru Isus însuși.

Singura atitudine posibilă asupra poftelor scăpate de sub control, este o adevărată declarație de război.


Înțelegând acest lucru, ne dăm seama foarte repede că controlul de sine nu este pur și simplu un exercițiu de îmbunătățire a comportamentului personal, ci într-adevăr o disciplină într-un război cu miză enormă. Singura atitudine posibilă asupra poftelor scăpate de sub control, este o adevărată declarație de război.

De fapt, războiul a fost deja declarat. Dușmanul deja a lovit; poftele firii pământești deja „se războiesc cu sufletul” (1 Petru 2:11). Noi trebuie numai să ne trezim prin credință pentru a începe contra-ofensiva.

Trăiți cu băgare de seamă. (Efeseni 5:15)
Îmbrăcați-vă cu toată armătura lui Dumnezeu (Efeseni 6:11)
Încingeți-vă coapsele minții voastre (1 Petru 1:13)
Dați-vă toată silința (2 Petru 1:5)
Fiți treji și vegheați (1 Petru 5:8)

Acestea sunt strigăte de luptă, iar Biblia este plină de ele. Însă, contrar ideii noastre mai vechi despre război, în care linia frontului este foarte clar trasată și timpul de luptă poate fi prezis, aici avem de-a face cu un război modern în care nu știm cu siguranță când apare dușmanul. Este un război de gherilă. Există trăgători de elită plasați strategic. Dacă îți lași garda jos o clipă și satul pe care l-ai crezut un loc sigur dintr-o dată începe să tragă în tine.

Faceți declarație de război

Există ceva în ideea de război care ascute simțurile, mai ales când inamicul se ascunde în mod constant. Problemele de viață și de moarte pot face acest lucru. Dacă auzi o crenguță rupându-se sau frunzele foșnind, intri automat în stare de atac. Dacă cineva tușește, ești gata să apeși pe trăgaci. Chiar după câteva zile de somn puțin sau deloc, războiul ne ține în alertă.

Problema este că uneori uităm că suntem în război. Sau mai rău, nici nu știm că există un război. Spre deosebire de majoritatea războaielor, în care soldații cel puțin știu că există un dușman undeva, războiul spiritual tinde să se petreacă mai ales sub acoperire. Nimeni nu este împușcat și foarte mulți oameni – chiar persoanele cu dependențe – care par să-și administreze bine viața. La suprafață pare că totul este normal. Pe deasupra, chiar ne place de dușman și astfel este ușor de înțeles de ce majoritatea dintre noi se poartă ca și cum ar fi în vacanță.

Vacanța este mult mai senină decât un timp de pace universală. Pe timp de pace, oamenii tot merg la muncă și își văd de treburile lor normale, însă în vacanță, este un timp de odihnă și relaxare – nimic ce necesită efort. Idea de a face ceva până la durere este un tabu absolut. Moto-ul este „reduceți stresul din viața voastră”.

Dorința de a avea sau face orice lucru interzis de Scriptură este o dorință rea ce provine din inimile noastre.

Biblia înțelege că viața este dificilă și foarte plină de activități. De fapt, Dumnezeu însuși este autorul Sabatului și al timpului de odihnă. (Diferența dintre Sabat și sfârșitul de săptămână este că Sabatul ne amintește că până la urmă nu ne putem găsi odihna decât în Dumnezeu). Dumnezeu însuși este cel care anunță „odihna” (Isaia 40) și „pacea”, și El ne invită la un loc de odihnă. De fapt, pacea Lui este mai adâncă decât ne putem noi imagina (Filipeni 4:7). Însă când cercetăm Scriptura pe de-a întregul, aflăm că vorbește despre ceva mai mare decât „pace”. Este ca și cum pacea ar veni în etape. Dacă ne-am întors la Cristos prin credință, avem pace cu Dumnezeu și o conștiință ce nu mai este tulburată. Cu toate acestea, ni se garantează că nu vom avea, cel puțin în acest moment, pace deplină în toate relațiile noastre (Matei 10:34), și cu siguranță nu avem pace fie în lupta cu păcatul nostru, sau cu Satana. Dimpotrivă, când ne întoarcem la Cristos prin credință, suntem eliberați din sclavia păcatului și primim putere să luptăm.

„Cei violenți, o iau cu forța” este traducerea oferită de versiunea Bibliei realizată de King James (Matei 11:12). Așa avansează împărăția lui Dumnezeu. Cu persecuția în afară, cu Satana ce se luptă cu noi prin ispite și cu dorințele noastre, fiecare discipol al lui Cristos se află într-o luptă care necesită tărie spirituală și vigilență continuă.

Fii nemilos cu dorințele tale păcătoase

Apostolul Pavel folosește ilustrații din atletism pentru a ne încuraja să luptăm.

Nu ştiţi că cei ce aleargă în locul de alergare, toţi aleargă, dar numai unul capătă premiul? Alergaţi dar în aşa fel ca să căpătaţi premiul! Toţi cei ce se luptă la jocurile de obşte, se supun la tot felul de înfrânări. Şi ei fac lucrul acesta ca să capete o cunună, care se poate vesteji: noi să facem lucrul acesta pentru o cunună, care nu se poate vesteji. Eu, deci, alerg, dar nu ca şi cum n-aş şti încotro alerg. Mă lupt cu pumnul, dar nu ca unul care loveşte în vânt. Ci mă port aspru cu trupul meu, şi-l ţin în stăpânire, ca nu cumva, după ce am propovăduit altora, eu însumi să fiu lepădat. (1 Corinteni 9:24-27)

Pavel nu spune în acest pasaj că trupurile noastre sunt rele și că spiritele, sau sufletele noastre sunt bune. El folosește trupul pentru a vorbi despre poftele noastre – dorințele naturale ale trupului care ne domină dacă sunt lăsate libere. El vorbește despre mâncat, despre băut și despre poftele sexuale. Nu sugerează că aceste pofte sunt neapărat rele în ele însele. Trebuie însă să fie urmărite atent. Sau, altfel spus, pentru că tendința noastră păcătoasă este de a ne înfrupta fără control din aceste pofte, el ne imploră să adoptăm un stil de viață agresiv, riguros, ca un război în care nu se iau prizonieri. Când poftele tale încep să crească necontrolat și iau dimensiuni neduhovnicești în viața ta, supune-le prin forță.

Tocmai aici metafora bolii este slabă. Nu se potrivește violenței – poate se potrivește vigilenței, însă nu violenței. Când te lupți cu păcatul, trebuie să te pregătești să să-ți dorești ca să elimini total păcatul din viața ta. Orice armistițiu sau acord de coabitare în pace nu este decât o hotărâre deghizată de a te îndrăgosti din nou de substanța dorită.

Luptă cu ispitele din interiorul tău

Toate ispitele sunt un fel de nadă, ce se leagănă în fața noastră și încearcă să ne atragă. Suntem încurajați să ne luptăm cu ele. Însă nu toate ispitele sunt la fel. Unele vin din interiorul nostru, iar altele își au sursa în exteriorul nostru. Când suntem în luptă, trebuie să știm de unde vine dușmanul. Altfel, putem foarte ușor să nu observăm contribuțiile pe care noi înșine le aducem ciclului de ispite și păcate.

O ilustrație biblică binecunoscută a ispitei este povestea lui Iosif și a soției lui Potifar. Este imaginea unei femei atrăgătoare ce abia așteaptă să seducă un bărbat. Povestea aceasta este o ilustrație excelentă a ispitei din exterior, ce ne este prezentată. Cu toate acestea, există alte ispite ce își au sursa chiar în inimile și imaginațiile noastre.

Nimeni, când este ispitit, să nu zică: ,,Sunt ispitit de Dumnezeu``. Căci Dumnezeu nu poate fi ispitit ca să facă rău, şi El însuși nu ispiteşte pe nimeni. Ci fiecare este ispitit, când este atras de pofta lui însuși şi momit. Apoi pofta, când a zămislit, dă naştere păcatului; şi păcatul odată făptuit, aduce moartea. (Iacov 1:13-15)

Pofta pentru orice lucru interzis de Scriptură este o poftă rea ce provine din inimile noastre. Putem identifica foarte repede ispitele, întrebându-ne care dintre pofte preferă să rămână în întuneric. Pe care dintre aceste pofte dorim să le ascundem de anumiți oameni? Drogurile ilegale? „Doar un păhărel” atunci când știm că „doar unul” va face loc pentru „doar încă unul”? Pornografie? Mai multe medicamente de durere decât avem nevoie cu adevărat? Mai multă înghețată decât am vrea să știe oamenii că mâncăm? Nu putem da vina pe nimic din exterior pentru aceste ispite, așa că în aceste cazuri nu prea putem să „fugim de ispită”. Dacă cineva într-adevăr poate să fugă de ceva ce-și dorește tare mult, atunci, odată ce ispita externă a fost înlăturată, persoana aceasta trebuie să se ocupe de sufletul ei. Motivul pentru care suntem atrași de ispitele din afara noastră este faptul că păstrăm în sufletul nostru pofte păcătoase.

Sfințirea progresivă

Procesul de luptă cu ispitele noastre interne, procesul de tragere la răspundere a sufletelor noastre se numește sfințire progresivă. Lupta cu poftele noastre păcătoase și cu păcatele pe care acestea le produc, este un proces progresiv. În planul suveran al lui Dumnezeu, El a hotărât că încreștinarea nu va provoca instantaneu perfecțiune morală. Perfecțiunea trebuie să aștepte revenirea lui Cristos. Între timp, planul lui Dumnezeu este ca noi să ne luptăm cu prezența păcatului. Pentru că Dumnezeu însuși face declarația de război, este o onoare să participăm în această luptă pentru că îl onorează pe Dumnezeu.

Există un lucru foarte important: lupta este bună. Este un semn că Duhul Sfânt este la lucru. Este un semn că suntem vii din punct de vedere spiritual și suntem angajați în procesul de sfințire. Unor persoane cu dependențe li se spune că lupta cu păcatul este o încleștare scurtă de identificare și cucerire a păcatului. Când apar ispitele inevitabile, acestea nu se potrivesc cu ceea ce persoana cu dependențe înțelege că ar trebui să se întâmple. Până la urmă, persoana cu dependențe începe să se întrebe dacă Duhul Sfânt este destul de puternic să-i învingă dependența, iar Biblia devine din ce în ce mai inaccesibilă, din ce în ce mai îndepărtată de viața zilnică.

Adevărata luptă spirituală este similară cu modul în care poporul lui Israel a fost eliberat din Egipt și dus în Țara Promisă.

M-am pogorât ca să-l izbăvesc din mâna Egiptenilor, şi să-l scot din ţara aceasta şi să-l duc într-o ţară bună şi întinsă, într-o ţară unde curge lapte şi miere. (Exodul 3:8)

Aceasta a fost promisiunea lui Dumnezeu. El a spus că îți va scoate poporul din robie și îi va da o țară care să fie a Izraeliților. Țara era a lor – însă ei tot trebuiau să se lupte pentru ea. În plus, nu toate luptele au fost câștigate. S-a întâmplat ca izraeliții să lupte fără ca Dumnezeu însuși să-i conducă în luptă. Și nouă ni s-a făcut o promisiune extraordinară în Isus Cristos: o viață sfântă și curată. Apoi ni se spune să luptăm pentru ea (Figura 3).

Addictions_RO_Figure 3a.PNG

Satan este învins și noi nu suntem condamnați

Vi se pare ciudat să vorbim despre Satan? De obicei lucru acesta pare ciudat numai unei persoane care nu a experimentat niciodată adevărata robie a dependențelor. Există foarte multe păcate în care se ascunde faptul că Satan este stăpânul – minciuni subtile dintr-o conversație politicoasă, inexactități pe declarația de impunere pentru impozitare. Însă este ușor de observat controlul lui Satan în cazul dependențelor. Robia, minciunile, acuzațiile sunt mai mult decât evidente.

Împărăția lui Dumnezeu, cea inaugurată de Cristos, cucerește împărăția lui Satan. Cândva toți oamenii erau pradă sigură pentru uneltirile lui Satan. Acum însă „prințul lumii acesteia” este condamnat (Ioan 16:11) prin Cristos. El nu-l poate domina pe Cristos sau pe cei care au Duhul Lui.

Biblia ne avertizează să fim atenți la Satan, subliniind că putem fi „tari în Domnul și în puterea tăriei Lui” și că „putem ține piept împotriva uneltirilor diavolului” (Efeseni 6:10, 11). Putem să „ne împotrivim lui, rămânând tari în credință” (1 Petru 5:9). De asemenea, putem să ne „împotrivim diavolului și el va fugi de la noi” (Iacov 4:7). Domnul Isus a adus o nouă eră în care Satan nu mai are puterea să orbească oamenii.

Acest lucru ne schimbă tactica de luptă. În loc să presupunem că bătălia va fi pierdută, în loc să așteptăm pur și simplu distrugerea inevitabilă a inamicului, în Cristos ni s-a promis victoria. Toate resursele lui Isus Cristos ne sunt disponibile în lupta pe care o ducem. Bătălia se dă cu pasiunea unei armate care știe că avantajul s-a schimbat. Lupta poate fi dură, însă cei care știu că pot și vor câștiga, se luptă fără să renunțe.

Satan încearcă să ne acuze, sugerându-ne la fiecare cădere pe care o experimentăm, că suntem condamnați. Scopul lui este să ne scoată din luptă, distruși de disperare. Așa cum un dușman folosește propaganda falsă pentru a-și demoraliza inamicul, Satan ne va spune că am fost abandonați de conducătorul nostru. Persoanele cu dependențe sunt o pradă ușoară pentru acuzații și minciuni de tipul acesta.

Persoanele cu dependențe au probleme cu mândria, cu aroganța și cu refuzul de a asculta sfaturi, însă mândria exagerată nu este singura problemă a dependențelor. Există de asemenea un sentiment de zădărnicie și lipsă de speranță. Persoanele cu dependențe simt că merită ceea ce li se întâmplă. Bineînțeles, chiar și această disperare poate fi utilizată ca o scuză pentru a continua modul de viață cu dependențe, însă poate fi și un sentiment real. Fiecare persoană cu dependențe trăiește cu experiența unei condamnări interioare. Schimbarea nu va avea loc sub povara vinovăției și a condamnării, așa că Biblia ne invită la harul care vine de la Dumnezeu prin credință (Efeseni 2:8).

Putem să luptăm cu încredere împotriva poftelor noastre păcătoase pentru că suntem ai Aceluia care este neprihănit.


Harul comunică două adevăruri importante. Primul, și cel mai important lucru este că harul ne revelează caracterul lui Dumnezeu. Este o bucurie mare pentru Dumnezeu să ofere har celor ce se întorc la El. Dumnezeu este cel care ne surprinde cu dorința sa de a ne arăta har.

În al doilea rând, harul spune ceva despre noi. El spune că nu putem să-i plătim lui Dumnezeu pentru păcatele comise împotriva Lui. Biblia conține învățături clare despre restituție: dacă păcătuiești împotriva cuiva, trebuie să plătești pentru păcatul tău și să plătești și o amendă. Însă acest lucru este valabil numai pentru tranzacțiile omenești. Dacă furi bicicleta cuiva, trebuie să plătești bicicleta și ceva în plus. Cu toate acestea, nu putem să-i plătim înapoi lui Dumnezeu. Harul ne amintește că ceea ce nu am putut noi plăti, a plătit Cristos în locul nostru. Contrar celor crezute de unele persoane, atunci când înțelegem foarte clar că păcatul reprezintă rebeliune împotriva lui Dumnezeu, așa cum spune Biblia, acest lucru duce la o bucurie mai mare.

Un cămătar avea doi datornici: unul îi era dator cu cinci sute de lei, iar celălalt cu cinzeci. Fiindcă n-aveau cu ce plăti, i-a iertat pe amândoi. Spune-mi dar, care din ei îl va iubi mai mult? (Luca 7:41, 42)

A primi harul înseamnă să recunoaștem că nu avem nicio virtute în noi. Din instinct, oamenii aleg să se simtă vinovați și să se pedepsească pentru a-l îmbuna pe Dumnezeu. Acest comportament este tipic pentru mai multe cicluri de dependențe. Lumea evită orice discuție despre păcat pentru că nu cunoaște harul extraordinar al lui Dumnezeu. Putem să admitem că suntem păcătoși pentru că mărturisim harul în Cristos.

Păcatul nu mai este stăpânul nostru

O viziune limitată și firavă asupra harului, presupune că noi totuși trebuie să-i plătim lui Dumnezeu pentru unele dintre păcatele noastre. Pe de altă parte, înțelegerea greșită a harului lui Dumnezeu presupune că harul ne eliberează, astfel că putem să facem ce vrem. Însă suntem stăpâniți fie de poftele noastre (și de Satan), fie de Cristos. Am fost eliberați din robie plătindu-se pentru noi cel mai mare preț. Nu am fost eliberați ca să ne slujim pe noi înșine, ci ca să-L slujim și să-L iubim pe Dumnezeul cel adevărat.

„Toate lucrurile îmi sunt îngăduite, dar nu toate sunt de folos; toate lucrurile îmi sunt îngăduite, dar nimic nu trebuie să pună stăpânire pe mine.” (1 Corinteni 6:12)

Scopul libertății noastre este să ne ajute să-l slujim mai mult și din toată inima pe Cristos, și nu ca să ne satisfacem poftele noastre. Cunoscându-ne înclinația de a distorsiona adevărul lui Dumnezeu pentru a-l transforma în ceva care să ne placă, apostolul Pavel ne amintește că libertatea poate foarte ușor să alunece în libertinaj, iar libertinajul duce la robie. El ne îndeamnă să nu fim stăpâniți de poftele noastre. De ce? Pentru că nu am fost eliberați din robia păcatului pentru a continua să ne urmăm propriile pofte, ceea ce ne-ar duce din nou în păcat. Dimpotrivă „nu sunteți ai voștri, căci ați fost cumpăraţi cu un preţ. Proslăviţi dar pe Dumnezeu în trupul şi în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu” (1 Corinteni 6:19,20).

Motivul pentru care putem lupta cu încredere împotriva propriilor noastre pofte păcătoase este pentru că aparținem Celui care este neprihănit. Păcatul nu mai are dreptul să ne spună ce să facem.

Ispitit, însă fără păcat

Libertatea și puterea de a nu păcătui nu înseamnă că primim raiul pe pământ. Chiar dacă păcatul nu mai este stăpân peste cei care-și pun credința în Isus Cristos, conglomeratul păcatelor, Satan dar și lumea ne vor înapoi. Ispitele vor continua. De fapt, însuși Dumnezeu permite ispitele.

Ispitele știu bine unde locuim, cum mergem la lucru și ce facem la sfârșitul săptămânii. Chiar dacă nu le căutăm noi, ele tot știu cum să ne găsească. Pentru cei care s-au luptat cu mâncatul excesiv, drogurile, sexul sau alcoolul, există căi pentru a evita vechile tentații, însă aproape fiecare părticică vieții va conține o amintire a obsesiilor din trecut.

Aceasta este odiseea continuă a Șarpelui din Grădină. Te plimbi și îți vezi de treaba ta, și ispitele apar din cele mai improbabile surse. Te-ai îndepărtat de vechii tovarăși de băutură, de baruri, de anumite petreceri, și de locurile în care puteai să te întâlnești, din „întâmplare” cu furnizorul de droguri, însă cine poate anticipa articolul din ziar, cântecul de la radio, sau apariția neașteptată a unei amintiri bune sau rele? Când șarpele îți apare în cale, spunându-ți minciuni, trebuie fie să fugi de el, sau să-l omori. Nu-l invita la o discuție amicală.

Păcatul ce creează dependențe nu apare din neant ca să te stăpânească. El vine pe furiș în liniște, și apelează blând la imaginație. Îți arată cea mai bună reclamă pe care o vei vedea vreodată ce, prin falsuri, te face să te întrebi cum ai putut trăi fără ea până acum. Aici se dă bătălia.

Când apar ispitele, trebuie să avem mare grijă. Trebuie să privim peste fațada de plăcere temporară a păcatului și să observăm mirosul morții ce îl însoțește. Dacă ispita te încolțește, mărturisește public acest lucru. Mărturisește unui prieten, mărturisește Domnului și găsește oameni care să se roage pentru tine. Caută consiliere care să te ajute să înțelegi că Șarpele este periculos. Mai presus de toate, amintește-ți că promisiunile și poruncile lui Dumnezeu sunt bune. Scopul lor este de a ne binecuvânta.

Ia aminte la îndemnurile puternice ce ni se dau în Scriptură:

Odinioară eraţi întunerec; dar acum sunteți lumină în Domnul. Umblaţi deci ca nişte copii ai luminii. Căci roada luminii stă în orice bunătate, în neprihănire şi în adevăr. Cercetaţi ce este plăcut înaintea Domnului, şi nu luaţi deloc parte la lucrările neroditoare ale întunerecului, ba încă mai de grabă osândiți-le. Căci e ruşine numai să spunem ce fac ei în ascuns. Dar toate aceste lucruri, când sunt osândite de lumină, sunt date la iveală; pentru că ceea ce scoate totul la iveală, este lumina. De aceea zice: ,,Deşteaptă-te tu, care dormi, scoală-te din morţi, şi Cristos te va lumina.`` Luaţi seama deci să umblaţi cu băgare de seamă, nu ca nişte neînţelepţi, ci ca nişte înţelepţi. (Efeseni 5:8-15)

De ce îngăduie Domnul ispite? Ele sunt încercări divine ce scot la iveală adâncul inimii noastre. Nu-i așa că nu ne cunoaștem cu adevărat până când nu suntem puși la încercare? Isus Cristos, apărătorul nostru, a izbândit în neasemuitele lui încercări. Prin credință putem primi și noi nota lui la probă și nu nota pe care o merităm (Matei 4:1-11). Domnul Isus ne înțelege încercările și ispitele din lume prin care trecem zilnic. El știe bine ce înseamnă aceste lucruri. Astfel, Biblia subliniază faptul că Isus dorește să dea har și milă în acele momente de nevoi speciale (Evrei 4:15-16). Cuvântul lui Dumnezeu este foarte clar: nu există nicio ispită care poate să ne conducă irezistibil în păcat.

De la dragoste la durere

Cât timp ne luptăm? Ne luptăm cu poftele ce poartă război în sufletul nostru pe parcursul întregii noastre vieți. Aceasta este viața normală a creștinului. Se încheie când suntem desăvârșiți, fie prin moarte, fie prin venirea Domnului Isus. La fel cum există pași care ne duc înspre dependență, există pași care ne și scot din ea.

În privința păcatelor care provoacă dependențe, procesul de sfințire urmează, în mare, acest model. La început, poftele neduhovnicești sunt simpatii sau dorințe puternice. Nu înțelegem cum am putea trăi fără ele. Pentru că știm că suntem atrași de ele, facem planuri clare de a ne distanța de orice ispite din afară, fiindcă știm că suntem vulnerabili.

Pe măsură ce se duce bătălia, atenția noastră trebuie să fie îndreptată din ce în ce mai mult asupra inimii proprii și mai puțin asupra barierelor exterioare pe care ni le-am construit ca sa ne protejeze. Ne angajăm să fim cât se poate de neîngăduitori cu imaginația noastră pofticioasă. Pe măsură ce facem acest lucru, obiectele pe care odată le iubeam, se transformă din ce în ce mai mult în durere. Putem observa încă atracția inimii față de vechii idoli, însă aceste pofte par a fi niște vânzători sâcâitori decât obiectul unei mari iubiri. Dorim ca pofta să dispară, însă uneori ea își mai face apariția. Când o întâlnim, gemem, anticipând ziua când vom fi făcuți desăvârșiți.

Acesta este cursul normal al sfințirii progresive. Ca și în cazul unui copil mic, creșterea nu este întotdeauna vizibilă zilnic, însă observatorii atenți pot constata schimbări ce se produc în fiecare zi în vocabular sau interese.

Ne luptăm cu poftele ce poartă război în sufletul nostru pe parcursul întregii noastre vieți.


Ce se întâmplă cu cei care par să se fi blocat chiar sau să meargă înapoi? De exemplu, dacă persoana dependentă este prinsă întorcându-se la dependența ei? Este aceasta una dintre căderile previzibile în procesul de sfințire? Sau poate este dovada că persoana dorește întunericul dependenței și este din nou prinsă în venerația activă a unui idol? Nu putem ști cu certitudine în acel moment. Însă știm alte lucruri. Se folosesc aceleași metode atât pentru a te elibera din robie cât și pentru a te ridica după o cădere. Pocăiește-te, amintește-ți cine este Dumnezeu și ce a făcut El prin Isus Cristos, află care sunt vulnerabilitățile inimii tale și caută să primești ajutor pentru a-ți revizui strategiile de luptă. Dacă persoana nu dorește să participe la un plan înțelept, atunci nu ezita. Prezintă-i orice consecințe potrivite pentru cazul respectiv – cu scopul de a salva și nu de a condamna.

Dacă cineva s-a întors la Cristos, și pare să se fi angajat cu adevărat în luptă, însă schimbările întârzie să apară, încercați să revizuiți strategiile de creștere și schimbare. Trebuie să vedeți dacă aceste strategii sunt clare. Trebuie să vedeți dacă persoana consideră că are nevoie de mai mult ajutor decât a primit până acum. Mai există minciuni despre Dumnezeu pe care persoana le crede? Este această persoană copleșită de vinovăție? Dacă persoana este într-adevăr gata să se schimbe, și dacă această schimbare provine dintr-o frică autentică de Domnul, puterea lui Dumnezeu poate într-adevăr să o transforme. Dacă transformarea nu este evidentă în același fel, chiar dacă nu foarte evidentă, problema este fie în inima persoanei cu dependențe, fie în lipsa de ajutor potrivit din partea trupului lui Cristos.

A sfătui o persoană cu dependențe să lupte e ca și cum am spune unei persoane cu anxietate să se calmeze: este posibil ca sfatul să fie bun, însă este împotriva a tot ceea ce se petrece în interiorul lor. Persoanele dependente au încercat până acum să evite lucruri dificile și să alerge spre lucruri plăcute. Acum noi le spunem să lupte. Bineînțeles că nu este atât de ușor. O astfel de schimbare de stil de viață durează.

Această secțiune a început cu cuvintele Domnului Isus.

Acum, dacă mâna ta sau piciorul tău te fac să cazi în păcat, taie-le şi leapădă-le de la tine. Este mai bine pentru tine să intri în viaţă şchiop sau ciung, decât să ai două mâini sau două picioare, şi să fii aruncat în focul veșnic. Şi dacă ochiul tău te face să cazi în păcat, scoate-l şi leapădă-l de la tine. Este mai bine pentru tine să intri în viaţă numai cu un ochi, decât să ai amândoi ochii, şi să fii aruncat în focul gheenei. (Matei 18:8,9)

În comparație cu acestea, nu cumva metodele tale de luptă sunt destul de slabe? Dacă da, este așa pentru că ai impresia că te lupți cu un prieten, nu? Atunci, nu ai inima potrivită pentru aceasta. Ți-e teamă să te lupți așa cum te învață Domnul Isus pentru că te gândești că nu vei mai avea dependențele la dispoziție, ca un fel de poliță de asigurare, ca ceva pentru „zile negre”? Dependența este de fapt dușmanul tău de moarte, iar Dumnezeu este prietenul tău, care îți dă plăceri care durează și luminează din ce în ce mai strălucitor.

Cât de scumpă este bunătatea Ta, Dumnezeule! La umbra aripilor Tale găsesc fiii oamenilor adăpost. Se satură de belşugul Casei Tale, şi-i adăpi din şuvoiul desfătărilor Tale. Căci la Tine este izvorul vieţii; prin lumina Ta vedem lumina. (Psalm 36:7-9)

Dependențele promit plăceri, însă se termină în agonie. Învață să lupți, și vei experimenta durerile bătăliei, însă vei avea parte de încântare!


Ed Welch este decan și director de consiliere la CCEF. Acest articol este o avanpremieră a cărții sale despre dependențe.