De Ce Contează Care Este Prima: Tăierea Împrejur sau Îndreptăţirea?

De la Gospel Translations Romanian

Romani 4:9-12

Fericirea aceasta este numai pentru cei tăiaţi împrejur sau şi pentru cei netăiaţi împrejur? Căci zicem că lui Avraam CREDINŢA "I-A FOST SOCOTITĂ CA NEPRIHĂNIRE." 10 Dar cum i-a fost socotită? După, sau înainte de tăierea lui împrejur? Nu când era tăiat împrejur, ci când era netăiat împrejur. 11 Apoi a primit ca semn tăierea împrejur, ca o pecete a acelei neprihăniri, pe care o căpătase prin credinţă, când era netăiat împrejur. Şi aceasta, pentru ca să fie tatăl tuturor celor care cred, măcar că nu sunt tăiaţi împrejur; ca, adică, să li se socotească şi lor neprihănirea aceasta; 12 şi pentru ca să fie şi tatăl celor tăiaţi împrejur, adică al acelora care, nu numai că sunt tăiaţi împrejur, dar şi calcă pe urmele credinţei aceleia, pe care o avea tatăl nostru Avraam, când nu era tăiat împrejur.

De ce este Pavel aşa de concentrat pe adevărul că neprihănirea lui Dumnezeu este creditată oamenilor numai prin credinţă fără fapte? Am putea fi tentaţi să-i spunem lui Pavel, gata am înţeles-o! Am înţeles-o în Romani 3:22. Am înţeles-o în 3:28. Am înţeles-o din relatarea cu privire la Avraam din 4:1-5. Am înţeles-o din ilustraţia cu David din Psalmul 4:6-8. Am înţeles-o! De ce continui pe tema aceasta? De ce te întorci la Avraam în Romani 4:9-12 – textul nostru de astăzi?

Sunt cel puţin patru răspunsuri la această întrebare, două dintre ele în ceea ce am văzut până acum şi două în textul de astăzi.

Cuprins 1 "Numai Credinţa, Fără Fapte" – Elimină Lauda 2 "Numai Credinţă, Fără Fapte" – Păstrează Nealterată Binecuvântarea Neprihănirii Imputate 3 "Fericirea Aceasta Este şi pentru Cei Netăiaţi Împrejur?" 4 "Numai Credinţa, Fără Fapte" – Menţine Clar Locul Corect al Faptelor şi al Actelor Ascultării 5 "Numai Credinţa, Fără Fapte" – Deschide Calea pentru Toţi Oamenii să Fie Copiii lui Avraam 6 Concluzie

"Numai Credinţa, Fără Fapte" – Elimină Lauda

Mai întâi, Pavel se concentrează pe acest adevăr pentru că elimină mândria şi lauda. Uitaţi-vă la Romani 3:27-28. "Unde este dar pricina de laudă? S-a dus. Prin ce fel de lege? A faptelor? Nu; ci prin legea credinţei. Pentru că noi credem că omul este socotit neprihănit prin credinţă, fără faptele Legii."

Se poate să pară ciudat în ziua de astăzi când oamenii sunt plini de sine, se ridică în slăvi pe ei înşişi, se laudă pe ei înşişi, ca cineva să fie atras de un lucru pentru că lucrul acela distruge lauda mai degrabă decât să o facă posibilă. Abţibildurile lipite pe maşini sunt un fel de laudă la vedere: "Sunt păgân şi sunt mândru de aceasta," "Fumez şi votez," "Dacă vrei să te schimbi ia legătura cu eul tău maturizat." Aceste fraze scurte, scrise cu dibăcie şi sarcastice, comunică o alegere. Persoanele publice de la politicieni la predicatori afişează o poziţie de bravură şi mândrie: dacă nu ştiu răspunsul la o întrebare, răspund la o altă întrebare care nu a fost pusă şi încearcă să lase impresia că sunt în controlul situaţiei. Era noastră este era plinătăţii de sine agresive.

În această atmosferă în care trăim cu toţii, întâmplarea relatată de Isus despre fariseu şi vameş (Luca 18:9-14) nu va apărea pe cele mai multe tricouri imprimate. Fariseul s-a rugat şi a privit cu dispreţ la vameş. Dar vameşul stătea deoparte, se bătea cu pumnii în piept şi spunea, "Doamne, ai milă de mine, păcătosul!" La care Isus a răspuns, "Eu vă spun că mai degrabă omul acesta s-a pogorât acasă socotit neprihănit decât celălalt. Căci oricine se înalţă, va fi smerit; şi oricine se smereşte, va fi înălţat."

Pavel este întru-totul de acord cu Isus Hristos când spune: sunt concentrat pe adevărul îndreptăţirii prin credinţă fără fapte pentru că elimină lauda mea şi lauda voastră. Atunci când îndreptăţirea înaintea celei mai importante Persoane din Univers, şi anume Dumnezeu, este bazată pe o dependenţă ca aceea a unui copil care depinde de mila Sa, şi nu pe performanţele faptelor bune generate de voinţa proprie, orice laudă este exclusă.

Şi lucrul acesta este important pentru că în cele din urmă, acest univers comunică măreţia lui Dumnezeu, şi nu măreţia omului. Noi am fost aşezaţi aici ca să ne bucurăm în a-L înălţa şi lăuda pe Dumnezeu; nu am fost aşezaţi aici ca să fim înălţaţi şi lăudaţi noi de către Dumnezeu şi de către om. Creaţia vorbeşte în întregime despre Dumnezeu. El trebuie să crească; noi trebuie să descreştem (Ioan 3:30). "Cine se laudă, să se laude în Domnul." (1 Corinteni 1:31). Modul cel mai simplu prin care-L putem înălţa cât mai mult pe Dumnezeu este să ne încredem în mila Lui gratuită şi nemeritată – aşa cum se încrede un copil în tatăl lui. Bucuria noastră nu stă în preamărirea de sine ci în preamărirea lui Dumnezeu. Ai parte de o sastisfacţie de mai lungă durată atunci când priveşti în sus la Munţii Himalaya decât atunci când priveşti în oglindă.

Ştim că suntem pe calea cea bună aici datorită câtorva versete din Romani 4:20-21, în care Pavel arată că Avraam îl slăveşte pe Dumnezeu încrezându-se în El: "El nu s-a îndoit de făgăduinţa lui Dumnezeu, prin necredinţă, ci, întărit prin credinţa lui, a dat slavă lui Dumnezeu, deplin încredinţat că El ce făgăduieşte, poate să şi împlinească." Deci primul motiv pentru care Pavel se concentrează pe adevărul îndreptăţirii prin credinţă fără fapte este din cauză că îndreptăţirea prin credinţă înaintea lui Dumnezeu elimină lauda şi Îl glorifică pe Dumnezeu.

"Numai Credinţă, Fără Fapte" – Păstrează Nealterată Binecuvântarea Neprihănirii Imputate

Al doilea motiv pentru care Pavel se concentrează pe acest adevăr, că neprihănirea ne este creditată numai prin credinţă fără fapte, este acela că adevărul acesta păstrează nealterată pentru noi marea binecuvântare a păcatelor iertate şi a neprihănirii imputate. Aceasta este ceea ce am văzut săptămâna trecută din Romani 4:6. "Tot astfel, şi David numeşte fericit pe omul acela, pe care Dumnezeu, fără fapte, îl socoteşte neprihănit." Pavel vrea să vă binecuvinteze. Vrea ca să vedeţi că Evanghelia este vestea bună, nu o veste dificilă sau rea. El este pentru voi şi nu împotriva voastră. Vrea să vă bucuraţi şi să fiţi plini de bucurie. Motivul îndepărtării laudei nu este îndepărtarea bucuriei voastre. Nu este îndepărtarea binecuvântării voastre. Ci este păstrarea nealterată a fericirii voastre.

Dacă îndreptăţirea înaintea lui Dumnezeu (justificarea) s-ar baza pe fapte, sau pe credinţă plus fapte, atunci binecuvântarea ne-ar fi luată. Fericirea din Romani 4:6, pe care Dumnezeu şi purtătorul Lui de cuvânt, Pavel, o vor pentru voi, este o temelie solidă şi de nezdruncinat pentru acceptarea voastră înaintea lui Dumnezeu, şi anume, neprihănirea lui Dumnezeu în Hristos, nu propria voastră neprihănire. Şi de aceea Pavel este gelos pentru noi ca să căpătăm această neprihănire şi această acceptare înaintea lui Dumnezeu în singurul fel în care pot fi căpătate, şi anume, prin credinţă fără fapte.

Deci al doilea motiv pentru care Pavel se concentrează pe adevărul îndreptăţirii numai prin credinţă este de a păstra nealterată pentru noi marea binecuvântare şi fericire a păcatelor iertate şi a neprihănirii divine imputate. Lauda este eliminată; îndreptăţirea înaintea lui Dumnezeu este inclusă.

Acum ajungem la Romani 4:9-12 şi descoperim încă două motive pentru care Pavel este atât de concentrat asupra adevărului acestuia că neprihănirea ne este creditată numai prin credinţă fără fapte. Să pătrundem în acest text şi să vedem aceste două motive.

"Fericirea Aceasta Este şi pentru Cei Netăiaţi Împrejur?"

După ce descrie în versetele 6-8 binecuvântarea îndreptăţirii şi iertării, Pavel întreabă în versetul 9, "Fericirea aceasta este numai pentru cei tăiaţi împrejur sau şi pentru cei netăiaţi împrejur?" De ce întreabă el lucrul acesta? Pentru Iudei, tăierea împrejur era un act de bază al ascultării care-i definea ca şi Iudei. Acesta era semnul că aveau un legământ special de acceptare înaintea lui Dumnezeu. Deci întrebarea lui Pavel este: Erau ei îndreptăţiţi înaintea lui Dumnezeu prin tăierea împrejur? Îi punea lucrarea tăierii împrejur – acest act al ascultării – într-o relaţie corectă cu Dumnezeu?

Deci el întreabă, "Fericirea aceasta [la care s-a referit în versetele 6-8 –neprihănirea lui Dumnezeu imputată şi iertarea păcatelor] este numai pentru cei tăiaţi împrejur sau şi pentru cei netăiaţi împrejur?" Răspunsul lui are doi paşi şi o concluzie.

Primul pas în versetul 9b: "Căci zicem că lui Avraam credinţa "i-a fost socotită ca neprihănire."" Primul pas spune, "Să-l luăm din nou aici ca şi exemplu pe Avraam, tatăl tuturor Iudeilor. Credinţa lui i-a fost socotită ca şi neprihănire (Geneza 15:6).”

Pasul doi în versetul 10: "Dar cum i-a fost socotită? Când era tăiat împrejur sau când era netăiat împrejur?" Răspuns: "Nu când era tăiat împrejur, ci când era netăiat împrejur." Versetul Geneza 15:6, unde Avraam este declarat neprihănit prin credinţă vine înaintea capitolului Geneza 17 unde se instituie practica tăierii împrejur.

Concluzie: Fericirea îndreptăţirii înaintea lui Dumnezeu şi a acceptării de către Dumnezeu n-a venit prin tăierea împrejur. A venit înaintea tăierii împrejur şi independent de tăierea împrejur. A venit prin credinţă, fără fapte. Aceasta este ceea ce vrea Pavel să stabilească aici cu exemplul lui Avraam.

Acum să ne uităm la două implicaţii ale acestui lucru, implicaţii care arată încă două motive pentru care Pavel este aşa de concentrat pe adevărul îndreptăţirii prin credinţă fără fapte.

"Numai Credinţa, Fără Fapte" – Menţine Clar Locul Corect al Faptelor şi al Actelor Ascultării

În primul rând, Pavel insistă aici asupra neprihănirii lui Avraam numai prin credinţă fără faptele tăierii împrejur deoarece doreşte să arate care este locul adecvat şi valoarea tăierii împrejur. Aşadar al treilea motiv pentru care Pavel este absorbit de acest adevăr al neprihănirii creditate numai prin credinţă este să facă clar că faptele sau actele ascultării au locul lor adecvat şi esenţial în viaţa credinciosului, dar nu ca şi mijloc de îndreptăţire.

Care este locul adecvat pentru fapte şi ascultare? Versetul 11a: "Apoi a primit ca semn tăierea împrejur, ca o pecete a acelei neprihăniri, pe care o căpătase prin credinţă." Două cuvinte descriu relaţia dintre tăierea împrejur şi neprihănirea lui Dumnezeu care vine prin credinţă: semn şi pecete.

Acesta este al treilea motiv pentru care Pavel ţine atât de mult la acest subiect. El vrea ca noi să punem ascultarea şi faptele la locul lor corect în relaţie cu credinţa şi îndreptăţirea. Pavel nu este interesat să arunce pe fereastră faptele şi ascultarea. De fapt, el a spus în Romani 1:5 că scopul întregii sale lucrări era ascultarea credinţei: "prin care am primit harul şi apostolia, ca să aducem, pentru Numele Lui, la ascultarea credinţei pe toate Neamurile."

Eu înţeleg că aceasta înseamnă că ascultarea adevărată care-L preamăreşte pe Dumnezeu vine din credinţă. Orice alt fel de ascultare nu este deloc ascultare adevărată. Deci Pavel se dedică pe deplin să clarifice faptul că miza în toată discuţia lui despre îndreptăţirea prin credinţă, fără fapte, este să se asigure că faptele îşi au locul lor corect. Şi locul acela nu este baza îndreptăţirii. Ci un semn şi o pecete a neprihănirii care vine prin credinţă.

Atunci când viaţa ta începe să se conformeze voii lui Dumnezeu, acesta este un semn. Este un semn şi o pecete că credinţa ta este reală şi că ai o neprihănire de nezdruncinat, şi anume, neprihănirea lui Dumnezeu în Hristos. Un act ca şi tăierea împrejur, sau orice alt act al ascultării faţă de Dumnezeu, nu-ţi dă îndreptăţire înaintea lui Dumnezeu. Numai credinţa face aceasta. Dar actele ascultării sunt un semn şi o pecete că credinţa ta este reală şi că Hristos este neprihănirea ta perfectă.

Acesta este al treilea motiv pentru care Pavel este atât de concentrat pe acest adevăr: scopul lui nu este să distrugă faptele, ci să le pună pe fundamentul lor potrivit, şi anume, pe fundamentul iertării noastre depline – neprihănirea perfectă a lui Dumnezeu imputată (creditată). "El distruge puterea păcatului anulat" – aşa cum a scris Charles Wesley ("Oh, For a Thousand Tongues to Sing!). Mai întâi El anulează păcatul. Apoi rupe puterea păcatului anulat. Mai întâi îndreptăţire. Apoi, pe baza acesteia, sfinţire. Pavel vrea să facă clar lucrul acesta pentru noi. Vrea ca noi să ne bucurăm de adevărul acesta şi să-L glorificăm pe Dumnezeu. Nu trebuie să rupem noi mai întâi puterea păcatului şi apoi să sperăm că Dumnezeu va anula păcatul. Lucrul acesta nu numai că ar distruge îndreptăţirea, ci ar distruge orice speranţă de sfinţenie din viaţa aceasta.

"Numai Credinţa, Fără Fapte" – Deschide Calea pentru Toţi Oamenii să Fie Copiii lui Avraam

În final, al patrulea motiv pentru care Pavel insistă pe adevărul că neprihănirea le este creditată oamenilor numai prin credinţă fără fapte este acela că deschide calea pentru Neamuri să fie parte a poporului legământului care va moşteni într-o zi lumea (versetul 13) şi care-l are pe Avraam ca şi tată. Pe scurt, îndreptăţirea numai prin credinţă este o doctrină misionară de prim rang. Se referă la inima lui Dumnezeu pentru naţiuni, atât pentru Iudei cât şi pentru toate celelalte grupuri etnice din lume – incluzând Anglo-Saxonii, Afro-Americanii, Hispanicii, Asiaticii, Somalezii, Etiopienii, Turcii, Kosovarii, Kazacii, Uzbecii, Maninke, Sukumu.

Remarcaţi argumentul din versetul 11. "[Avraam] a primit ca semn tăierea împrejur, ca o pecete a acelei neprihăniri, pe care o căpătase prin credinţă, când era netăiat împrejur. Şi aceasta, pentru ca să fie tatăl tuturor celor care cred, măcar că nu sunt tăiaţi împrejur [Neamuri, naţiuni]; ca, adică, să li se socotească şi lor neprihănirea aceasta." Scopul pe care-l urmăreşte Dumnezeu în îndreptăţirea lui Avraam numai prin credinţă înainte ca acesta să fie tăiat împrejur este ca să facă clar că Avraam este tatăl spiritual al tuturor celor ce sunt îndreptăţiţi prin credinţă, indiferent din ce grup etnic fac parte.

Aceasta înseamnă că nu trebuie să fii un Iudeu din naştere sau un prozelit koşer ca să fii parte a legământului pe care Dumnezeu l-a făcut cu Avraam. Ceea ce te face un copil al lui Avraam şi un împreună moştenitor al promisiunii nu este tăierea împrejur sau orice alt obicei Iudaic. Ci este credinţa în Dumnezeu care-i îndreptăţeşte pe cei păcătoşi. Credinţa l-a unit pe Avraam cu Dumnezeu. Credinţa este cea care îi va uni şi pe alţii cu Dumnezeu şi cu Avraam. Pavel spune din nou în Galateni 3:7, "Înţelegeţi şi voi dar, că fii ai lui Avraam sunt cei ce au credinţă."

Deci iată care este semnificaţia evanghelistică şi misionară a acestui adevăr. Iudaismului nu i-a fost uşor să fie o religie misionară în vremea vechiului Testament. Erau obstacolele tăierii împrejur, legile alimentare, accesoriile împovărătoare ale jertfelor, cortul întâlnirii, şi legile ceremoniale pentru purificare. Iudaismul era în mod deosebit o religie de genul vino-şi-vezi, nu o religie misionară de genul mergi-şi-spune care să se potrivească la o mulţime de culturi diferite.

Dar acum Pavel clarifică un lucru care nu era la fel de clar şi în Vechiul Testament. Toate naţiunile – toate grupurile etnice – sunt destinate de Dumnezeu să fie incluse în promisiunile lui Avraam. Şi felul în care clarifică lucrul acesta aici (ceea ce face şi în alte locuri în Romani, 1:16, 26-28; 3:22, 29-30; 9:8, 24; 11:17-23) este să ne concenteze atenţia asupra faptului că Avraam şi-a obţinut relaţia de legământ cu Dumnezeu nu prin mijlocul tăierii împrejur sau prin oricare alt ritual Iudaic, ci prin credinţă – o credinţă pe care a avut-o înainte să fie tăiat împrejur.

De aceea, spune Pavel (în versetul 11), Avraam este "tatăl tuturor celor care cred, măcar că nu sunt tăiaţi împrejur; ca, adică, să li se socotească şi lor neprihănirea aceasta." Deci mesajul îndreptăţirii numai prin credinţă ar trebui să fie în centrul predicării şi învăţăturii noastre misionare. Şi în toată evanghelizarea noastră. Orice persoană este inclusă în Evanghelie – orice persoană pe care o cunoşti – deoarece credinţa este actul universal cel mai accesibil inimii omului din orice popor şi trib şi neam şi limbă. Credinţa nu este un act bazat pe educaţie, personalitate, cultură, ritual, putere sau bogăţii. Ci este ceea ce se întâmplă atunci când inima se întoarce de la aceste lucruri şi depinde în întregime de mila lui Dumnezeu în Hristos. Pavel este pasionat de îndreptăţirea numai prin credinţă pentru că aceasta este fundamentul marii lucrări misionare din viaţa sa.

Concluzie

În concluzie deci, Pavel ne concentrează atenţia noastră asupra îndreptăţirii numai prin credinţă fără fapte din patru motive. Mai întâi, pentru că aceasta elimină orice motiv de laudă. În al doilea rând, pentru că păstrează nealterată binecuvântarea păcatelor iertate şi a neprihănirii imputate. În al treilea rând, pentru că pune ascultarea şi faptele la locul lor potrivit, după îndreptăţire, pe poziţie de semne şi peceţi. Şi în al patrulea rând, pentru că Pavel este pasionat să câştige cu Evanghelia orice grup etnic din lume şi să arate că şi aceştia pot fi copii ai lui Avraam şi moştenitori ai promisiunii prin credinţa în Isus Hristos fără ritualurile Iudaice – sau cultura Americană.