Cum îi mântuieşte Evanghelia pe cei credincioşi? Partea 1

De la Gospel Translations Romanian

Romani 1:16-17

Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Hristos; fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede: întâi a Iudeului, apoi a Grecului; deoarece în ea este descoperită o neprihănire, pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă şi care duce la credinţă, după cum este scris: “CEL NEPRIHĂNIT VA TRĂI PRIN CREDINŢĂ.”

Versetul 16 spune că Evanghelia lui Hristos “este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede.” Pe data de 21 iunie am argumentat că aceste cuvinte nu spun că Evanghelia este puterea lui Dumnezeu de convertire a oamenilor la credinţă (cu toate că aceasta este cât se poate de adevărat!). Ci ele spun că Evanghelia este puterea lui Dumnezeu de a-i duce pe cei ce continuă sa creadă în prezenţa veşnică şi plină de siguranţă şi bucurie a lui Dumnezeu.

Cuprins 1 Problema noastră cea mai mare: mânia lui Dumnezeu 2 Evanghelia: Dumnezeu ne-a salvat de mânia lui Dumnezeu 3 Cum îi mântuieşte Evanghelia pe cei credincioşi? 4 O înţelegere puternică a Evangheliei 5 Mângâierea şi privilegiul date de înţelegerea modului cum lucrează Dumnezeu 6 Dumnezeu ne dăruieşte ceea ce cere de la noi

Problema noastră cea mai mare: mânia lui Dumnezeu

Un lucru pe care nu l-am clarificat în mesajul acela era motivul pentru care avem nevoie de mântuire. De la ce să fim mântuiţi sau salvaţi? Care este problema? Răspunsul răsunător dat în cartea Romani este: Trebuie să fim salvaţi de mânia lui Dumnezeu. Uitaţi-vă la Romani 1:18, “Mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer împotriva oricărei necinstiri a lui Dumnezeu şi împotriva oricărei nelegiuri a oamenilor, care înăduşe adevărul în nelegiuirea lor.” Acesta este dat ca şi motivul pentru care avem nevoie de mântuire. Dumnezeu este foarte mânios faţă de nelegiuirea noastră şi faţă de modul cum suprimăm şi distorsionăm adevărul pentru a ne justifica pe noi înşine.

Sau uitaţi-vă la capitolul următor, Romani 2:8, pentru a vedea o altă imagine a acestui adevăr. Pavel spune că Dumnezeu “va da mânie şi urgie celor ce, din duh de gâlceavă, se împotrivesc adevărului şi ascultă de nelegiuire” [observaţi că aceste două cuvinte apar din nou, ca şi în 1:18]. Aceasta este problema noastră. Dumnezeu este indignat şi mânios faţă de noi din cauza nelegiuirii şi neadevărului din noi.

Sau mergeţi înapoi doar trei versete la Romani 2:5, “Dar, cu împietrirea inimii tale, care nu vrea să se pocăiască, îţi aduni o comoară de mânie pentru ziua mâniei şi a arătării dreptei judecăţi a lui Dumnezeu.” Mânia lui Dumnezeu este o judecată dreaptă. Când noi suntem nelegiuiţi, neprihănirea lui Dumnezeu arde cu mânie şi indignare. Cu Dumnezeu nu este de joacă.

În cele din urmă, aceasta este de la ce trebuie să fim salvaţi. Aceasta este problema noastră cea mai mare: mânia finală a lui Dumnezeu care ne separă de Dumnezeu şi ne trimite în iad. Dacă întrebi cartea Romani de la ce trebuie să fim salvaţi sau mântuiţi, răspunsul vine – da, de la păcat; şi da, de la vinovăţie; şi da, de la dezbinare şi o relaţie ruptă; şi da, de la obiceiuri stricate şi căi rele; dar răspunsul principal este: trebuie să fim salvaţi de la mânia lui Dumnezeu. Problema noastră cea mai mare, cu toate că în anii 1990 foarte puţini o văd, este că suntem nişte păcătoşi în mâinile unui Dumnezeu infinit, omnipotent şi mâniat.

Evanghelia: Dumnezeu ne-a salvat de mânia lui Dumnezeu

Evanghelia este în primul rând vestea că Dumnezeu Însuşi ne-a salvat de sub mânia lui Dumnezeu. Nu ne-a salvat în primul rând de noi înşine şi de dezastrul pe care-l facem din vieţile noastre, ci de mânia şi judecata Lui dreaptă. Evanghelia este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea sau salvarea de sub mânia lui Dumnezeu – puterea care ne duce în prezenţa veşnică şi plină de siguranţă şi bucurie a lui Dumnezeu.

Puteţi vedea lucrul acesta poate cel mai clar în Romani 5:9. “Deci, cu atât mai mult acum, când suntem socotiţi neprihăniţi, prin sângele Lui [adică a lui Isus], vom fi mântuiţi prin El de mânia lui Dumnezeu.” În cele din urmă, totul se reduce la a scăpa de mânia lui Dumnezeu, sau la a avea mânia lui Dumnezeu luată de deasupra noastră, pentru ca El să ne fie un Rege prietenos şi nu un duşman.

Deci, când versetul 16 spune că Evanghelia “este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede,” spune că Evanghelia este puterea lui Dumnezeu de a-i salva pe cei credincioşi de “mânia lui Dumnezeu” sau de “judecata dreaptă a lui Dumnezeu” (2:5).

Cum îi mântuieşte Evanghelia pe cei credincioşi?

Acum întrebarea pe care o punem în predica de astăzi este: Cum îi mântuieşte Evanghelia pe cei credincioşi? Cum este Evanghelia puterea lui Dumnezeu pentru mântuire? Iar răspunsul ne este dat în versetul 17. Poate că vom simţi forţa acestui verset dacă îl vom interpreta incorect şi-l vom face să spună ceea ce ne-am aştepta noi să spună, dar ceea ce versetul nu spune de fapt, ca apoi să ne întoarcem şi să-l interpretăm corect. Începând cu versetul 16, “Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Hristos; fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede: întâi a Iudeului, apoi a Grecului; deoarece în ea este descoperită [dragostea], pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă şi care duce la credinţă.”

Acum, nu asta spune versetul. Dar pe asta punem cei mai mulţi dintre noi accentul când ne gândim la Evanghelie. Evanghelia este vestea bună, spunem noi, pentru că în ea este descoperită dragostea lui Dumnezeu. Şi într-adevăr aşa este. Romani 5:8 spune, ”Dar Dumnezeu Îşi arată dragostea faţă de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoşi, Hristos a murit pentru noi.” Şi aceasta este Evanghelia. Evanghelia lui Isus este o demonstraţie şi revelaţie a dragostei lui Dumnezeu pentru cei păcătoşi. Dar nu asta este ceea ce spune versetul 17.

Am două motive simple pentru care procedez astfel – pentru care încep cu o interpretare greşită. Un motiv este acela de a face clar faptul că dragostea lui Dumnezeu nu poate să acopere nelegiuirea omului şi mânia lui Dumnezeu (aşa cum unii mătură gunoiul şi-l bagă sub covor) şi să pretindă că toate lucrurile sunt bune. Dragostea lui Dumnezeu a trebuit să se confrunte atât cu nelegiuirea omului cât şi cu mânia lui Dumnezeu. Dragostea lui Dumnezeu nu este ceva sentimental care poate spune doar, “Am simţăminte bune faţă de tine aşa că voi fi bun acum cu tine.” Dacă lucrul acesta ar fi adevărat, cartea Romani ar fi fost cu mult mai scurtă decât este. Şi, într-adevăr Biblia ar fi fost cu mult mai scurtă, şi am fi putut sări peste scena groaznică a morţii Fiului lui Dumnezeu.

Dragostea lui Dumnezeu este o dragoste plină de înţelepciune şi plină de dreptate şi plină de adevăr. Este o dragoste care susţine toate atributele lui Dumnezeu şi nu una care le elimină. Dragostea lui Dumnezeu este pusă în acţiune cu înţelepciune şi în conformitate cu legea şi cu dreptatea şi adevărul – nimic nu este ascuns, nimic nu este suprimat. Ci ea ia în calcul nelegiuirea noastră şi neprihănirea lui Dumnezeu şi se ocupă de acestea în moartea şi învierea lui Isus. Şi de modul cum face dragostea lui Dumnezeu lucrul acesta se ocupă în mod deosebit epistola aceasta.

Al doilea motiv pentru care încep prin a menţiona ceea ce nu spune Pavel este deoarece vreau să subliniez faptul că Pavel doreşte ca cei credincioşi să înţeleagă cum vor fi salvaţi de sub mânia lui Dumnezeu. Pavel vrea ca să ştim mai mult decât faptul că Dumnezeu ne iubeşte şi L-a trimis pe Isus să moară pentru noi. Gândiţi-vă la lucrul acesta! Este atât de simplu şi clar. Este evident că pentru Hristos şi apostolul inspirat de El, este important ca cei credincioşi să înveţe cum este Evanghelia puterea lui Dumnezeu pentru mântuire. Pentru că ne spune cum – în versetul 17, şi apoi ne spune cum pe parcursul a 16 capitole!

O înţelegere puternică a Evangheliei

De ce subliniez lucrul acesta? Îl subliniez pentru că pur şi simplu nu este biblic ca atâţia creştini astăzi să aibă o pricepere slabă – o înţelegere slabă – cu privire la condiţia noastră umană fără de har, la cum a plănuit Dumnezeu răscumpărarea noastră, la ceea ce a făcut Dumnezeu în Hristos pentru a ne mântui, la cum a lucrat Duhul Sfânt în noi ca să ne convertească, şi cu privire la cum lucrează Dumnezeu (prin Evanghelie!) ca să ne ţină, să ne curăţească şi să ne facă părtaşi cerului. Acestea sunt lucrurile pe care Noul Testament (şi mai ales cartea Romani) se zbate să-i înveţe pe creştini, şi este uimitor să vezi câtor de mulţi creştini nu le pasă pur şi simplu să ştie aceste lucruri şi ca urmare nu le cunosc.

Aşadar, subliniez faptul că în versetul 17, în loc să spună, “Dumnezeu ne-a mântuit prin dragostea Lui, şi asta este tot ce trebuie să ştiţi,” Pavel începe să ne explice cum îi mântuieşte Evanghelia pe cei credincioşi. El nu spune doar, “Evanghelia arată dragostea lui Dumnezeu.” Pavel pătrunde în interiorul dragostei lui Dumnezeu şi arată cum se ocupă Dumnezeu de problemele reale ale universului. Începem să învăţăm care sunt adevăratele probleme ale universului. Şi sunt mai profunde decât credem că sunt – nu suntca şi bombardarea ambasadelor din Nairobi şi Dar es Salaam – ci sunt cu mult mai profunde decât acestea. Există o duşmănie îndreptată împotriva lui Dumnezeu şi o suprimare a adevărului şi o nelegiuire profundă a sufletului şi există mânia atotputernică a lui Dumnezeu care stă asupra acestor lucruri, şi doar o singură putere din univers poate triumfa peste toate acestea – Evanghelia lui Isus Hristos.

Începând cu versetul 17 Pavel pătrunde în miezul dragostei lui Dumnezeu şi a Evangheliei ca să ne arate cum este Evanghelia genul acela de putere. Şi scrie în felul acesta deoarece noi creştinii trebuie să cunoaştem lucrurile acestea. Nu vă cer să parcurgeţi un curs în teologie. Ci vă cer să citiţi şi să fiţi interesaţi în ceea ce spune Cuvântul lui Dumnezeu în Romani 1:17. Hristos şi-a trimis apostolul ca să ne înveţe cum îi mântuieşte Evanghelia pe cei credincioşi şi cum îi aduce în siguranţă în cer.

Asta este ceea ce vei dori să ştii atunci când medicul va spune, “Am făcut tot ceea ce am putut face.” Iar tu vei spune, “Cât mai am de trăit?” Iar el va spune, “O săptămână, poate două” – şi apoi vei sta faţă în faţă cu Creatorul şi Judecătorul universului întreg, care este infinit în sfinţenia Lui şi de neînduplecat în dreptatea Lui. O dragii mei din Biserica Bethlehem, asta este ceea ce veţi dori să ştiţi. Oare cum v-aş putea determina şi câştiga ca să vă pese de cele mai importante lucruri din lume?

Mângâierea şi privilegiul date de înţelegerea modului cum lucrează Dumnezeu

Vă rog din toată inima să fiţi foarte serioşi şi să creşteţi în cunoaşterea lui Dumnezeu (Coloseni 1:10) şi a modului cum îi mântuieşte El pe cei păcătoşi. Dacă Dumnezeu l-a inspirat pe Pavel să ne spună lucrurile acesta, atunci va trebui să ne dorim să le cunoaştem. Şi ce privilegiu să le cunoaştem! Ce mângâiere să le cunoaştem! Ce bucurie să le cunoaştem! Seria aceasta din Romani este o oportunitate de aur – un timp foarte preţios. Mergem încet prin epistolă ca să puteţi gândi şi studia şi citi şi discuta şi recapitula şi pentru a putea verifica lucrurile şi a vă ruga cu privire la ce auziţi aici. Seria aceasta are potenţialul de a vă duce în profunzime în interiorul inimii şi minţii lui Dumnezeu – dacă doriţi să mergeţi acolo. Vă rog din toată inima: Nu fiţi nepăsători, nu plutiţi în derivă. Ci faceţi din gândul acestei epistole, gândul minţii voastre. Construiţi-vă întregul sistem de gândire şi simţire din cărămizile care compun această epistolă măreaţă.

Aşadar, vrei să pui în dimineaţa aceasta, împreună cu mine, întrebarea aceasta: Cum îi mântuieşte Evanghelia pe cei credincioşi? Cum ne aduce Evanghelia cu putere pe tărâmul siguranţei şi bucuriei veşnice, în prezenţa lui Dumnezeu, când de fapt ceea ce merităm este mânia lui Dumnezeu, despre care versetul 18 spune că este deja descoperită din cer? Cum va triumfa Evanghelia în ultimele două săptămâni din viaţa ta, ca să te salveze din braţele terorii şi să te aducă acasă la Dumnezeu?

Răspunsul versetului 17 este acesta: Evanghelia este este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede deoarece în ea [adică în Evanghelie] este descoperită neprihănirea lui Dumnezeu, prin credinţă şi care duce la credinţă.

Aici este misterul. Cum poate fi aceasta o veste bună, când de fapt neprihănirea lui Dumnezeu este problema noastră? Faptul că Dumnezeu este neprihănit iar eu nu sunt neprihănit, ci nelegiuit. Iar mânia Lui este descoperită împotriva nelegiurii omului, după cum spune versetul 18. Martin Luther a spus că ura Romani 1:17 înainte de a înţelege cum stau lucrurile. A scris următoarele:

“Am fost . . . captivat de o ardoare extraordinară în a-l înţelege pe Pavel în Epistola sa către Romani. Dar . . . un singur cuvânt în Capitolul 1 [versetul 17] – ‘în ea este descoperită neprihănirea lui Dumnezeu’ – îmi stătea în cale. Pentru că uram cuvântul acela ‘neprihănirea lui Dumnezeu’ pe care . . . am fost învăţat să-l înţeleg . . . ca fiind neprihănirea [cu care Dumnezeu] îl pedepseşte pe păcătosul nelegiuit.” (John Dillenberger, ed. Martin Luther: Selections from His Writings, [Garden City, New York: Doubleday and Co., 1961], p. 11).

Dumnezeu ne dăruieşte ceea ce cere de la noi

Deci, cum este aceasta o veste bună – faptul că neprihănirea lui Dumnezeu este descoperită în Evanghelie? Iată răspunsul: Dumnezeu cere de la noi neprihănire iar noi nu o avem, aşa că singura noastră speranţă este ca Dumnezeu Însuşi să dăruiască neprihănirea pe care o cere. Aceasta ar fi o veste bună. Aceasta ar fi Evanghelia. Şi aceasta este exact ceea ce face Dumnezeu. În Evanghelie este descoperită neprihănirea lui Dumnezeu pentru noi pe care o cere Dumnezeu de la noi. Ceea ce trebuie să avem, dar nu putem să creem, nici să producem, nici să împlinim, ne dă Dumnezeu fără plată, şi anume, propria Sa neprihănire, neprihănirea lui Dumnezeu.

Aşa ne salvează Evanghelia de mânia lui Dumnezeu. Vedeţi în versetul 18 că ”mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer împotriva oricărei necinstiri a lui Dumnezeu şi împotriva oricărei nelegiuri a oamenilor.” Deci care este salvarea noastră? Care este speranţa noastră că vom scăpa de mânia aceasta, când noi suntem necinstiţi şi nelegiuiţi? Răspunsul este că Dumnezeu va interveni şi ne va dărui o neprihănire care nu este a noastră. Ne va da neprihănirea pe care o cere de la noi. Dacă Dumnezeu va face lucrul acesta, atunci mânia Lui va fi îndepărtată şi noi vom putea fi împăcaţi cu El. Şi aceasta este, de fapt, ceea ce a şi făcut. Iar aceasta este Evanghelia. Şi astfel ne mântuieşte ea.

“Evanghelia este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede,” deoarece Dumnezeu ne oferă în ea ceea ce cere de la noi, şi anume, propria Sa neprihănire. El ne descoperă ca şi dar în Hristos Isus ceea ce odinioară era doar o cerere. Astfel ne mântuieşte: în Evanghelia morţii şi învierii lui Isus, Dumnezeu ne dăruieşte neprihănirea pe care o cere de la noi.

Mai avem de studiat preţ de două duminici vestea bună generată de acest verset. Duminica viitoare va trebui să întrebăm: Ce este darul neprihănirii lui Dumnezeu? 1) Este răzbunarea dreptăţii Sale prin pedepsirea celui care ne-a luat locul, Isus? 2) Sau este statutul nostru de nevinovăţie înaintea lui Dumnezeu ca şi păcătoşi iertaţi şi achitaţi de vină în prezenţa Lui? 3) Sau este transformarea morală lăuntrică care ne schimbă natura într-una de copii ascultători şi neprihăniţi ai lui Dumnezeu? Sau este toate trei?

Apoi, duminica cealaltă, va trebui să întrebăm care este locul credinţei în revelaţia aceasta mântuitoare a neprihănirii lui Dumnezeu. Ce înseamnă expresia din versetul 17 “prin credinţă şi care duce la credinţă”? Şi cum ne ajută pasajul citat acolo din Habacuc 2:4 ca să îmbrăţişăm prin credinţă acest mare adevăr?

Dar în încheiere astăzi vreau să mă întorc la la Martin Luther. Poate că Dumnezeu va folosi mărturia lui în dimineaţa aceasta ca să va aducă pe unii din rândul simplilor ascultători în rândul celor care iubesc şi trăiesc realitatea aceasta a darului neprihănirii lui Dumnezeu, pe care o descoperă Evanghelia.

“Aşa că m-am luptat cu o conştiinţă feroce şi dificilă. Cu toate acestea am bătut cu persistenţă la poarta lui Pavel [de la Romani 1:17], cu dorinţa arzătoare de a şti ce vrea să spună Sfântul Pavel. În cele din urmă, prin mila lui Dumnezeu, după ce am meditat zi şi noapte, am privit cu atenţie la contextul cuvintelor, şi anume, “în ea este descoperită o neprihănire, pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă şi care duce la credinţă, după cum este scris: “Cel neprihănit va trăi prin credinţă.” Acolo am început să înţeleg [că] neprihănirea lui Dumnezeu este . . . neprihănirea cu care Dumnezeul plin de milă ne îndreptăţeşte prin credinţă . . . Aici am simţit că am fost născut din nou cu adevărat şi că am intrat chiar în paradis prin nişte porţi larg deschise.” (Martin Luther: Selections, pp. 11-12).

O, cum mă rog ca mulţi dintre voi să descoperiţi în versetul acesta cărarea care duce în paradis.