Cum să fii un Refugiu Pentru Copiii Tăi

De la Gospel Translations Romanian

Proverbe 14:26

Cine se teme de Domnul are un sprijin tare în El, şi copiii lui au un loc de adăpost la El.

Dacă Tăticul se teme, în cine poate afla sprijin un copilaş? Tăticii ar trebui să fie o sursă de siguranţă pentru copilaşii lor. Ei ar trebui să ştie ce au de făcut, cum să rezolve anumite probleme, cum să repare lucruri şi, cel mai important, cum să-i protejeze pe copii de orice rău. Dar ce se întâmplă atunci când un copil vede teama pe chipul Tăticului său? Ce se întâmplă dacă Tăticul este la fel de speriat precum copilul, şi nu ştie ce să facă? Atunci copilul va fi complet năucit şi va intra în panică. Va simţi că singurul loc puternic, bun şi demn de încredere pe care îl avea nu mai este sigur.

Dar dacă Tăticul este încrezător, atunci copiii săi au un refugiu. Dacă Tăticul nu intră în panică, ci îşi păstrează calmul şi rămâne ferm, pot să se dărâme toate zidurile din lume, pot vui toate valurile din lume, pot sâsâi toţi şerpii din lume, pot rage toţi leii din lume şi pot sufla toate vânturile din lume, dar braţele Tăticului vor rămâne un loc sigur. Tăticul este un refugiu, atât timp cât îşi păstrează încrederea.

De aceea se spune în Proverbe 14:26 că „copiii lui au un loc de adăpost,” dacă Tăticul are o încredere puternică. Încrederea Tăticului este refugiul copiilor săi. Taţilor, bătălia pentru încredere nu are de-a face numai cu noi înşine, ci are de-a face şi cu siguranţa copiilor noştri. Are de-a face cu sentimentul lor de siguranţă şi fericire. Siguranţa noastră îi va face să crească agitaţi sau fermi în credinţă. Până când copiii vor ajunge să Îl cunoască pe Dumnezeu într-un mod personal şi profund, noi suntem imaginea şi personificarea lui Dumnezeu în vieţile lor. Dacă suntem încrezători şi demni de încredere şi dacă le oferim siguranţă, vor fi mult mai dispuşi să se agaţe de Dumnezeu ca refugiu al lor, atunci când vor trece ulterior prin furtuni.

Atunci, cum să facem să avem o încredere puternică? În fond, şi noi suntem nişte copilaşi, nişte vase de lut, slabe şi sparte, care se luptă cu anxietăţi şi îndoieli. Este oare o soluţie să purtăm tot timpul o mască şi să ne ascundem adevărata identitate? În cel mai bun caz, vom ajunge la ulcere, iar, în cel mai rău caz, la o duplicitate care Îl dezonorează pe Dumnezeu şi îi respinge pe adolescenţi. Nu este soluţia potrivită.

Proverbe 14:26 ne oferă un alt răspuns: „Cine se teme de Domnul are un sprijin tare în El.” Este foarte ciudat. Practic, ni se spune că soluţia pentru teamă este teama. Soluţia pentru timiditate este teama. Soluţia pentru nesiguranţă este teama. Soluţia pentru îndoială este teama.

Cum se poate aşa ceva?

Răspunsul constă, parţial, în „teama de Domnul”, adică teama de a Îl dezonora pe Dumnezeu. Adică teama de a nu îţi pierde încrederea în Domnul. Asta înseamnă teama de a nu teme de nimic din ceea ce Dumnezeu ţi-a promis că vei depăşi. Cu alte cuvinte, teama de Domnul distruge orice teamă.

Dacă Domnul spune „nu te teme, căci Eu sunt cu tine; nu te uita cu îngrijorare, tot Eu îţi vin în ajutor,” (Isaia 41:10), atunci este ceva teribil să te îngrijorezi pentru o problemă despre care El spune că te va ajuta să o depăşeşti. Să te temi de o problemă chiar dacă El spune, „nu te teme, căci Eu te voi ajuta”, înseamnă să nu te încrezi în Cuvântul lui Dumnezeu, ceea ce Îl dezonorează pe Dumnezeu. Iar teama de Domnul tremură în faţa unei astfel de dezonorări.

Dacă Domnul spune, „Nicidecum n-am să te las, cu nici un chip nu te voi părăsi,” atunci poţi spune plin de încredere, „Domnul este ajutorul meu, nu mă voi teme: ce mi-ar putea face omul?” (Evrei 13:5-6) – dacă Domnul îţi spune asta, atunci să nu te încrezi în prezenţa şi în ajutorul pe care ţi le-a promis este un soi de mândrie. Înseamnă să pui perspectiva ta asupra problemei respective mai presus de a lui Dumnezeu. De aceea citim cuvintele uimitoare pe care le spune Domnul în Isaia 51:12, „Eu, Eu vă mângâi. Dar cine eşti tu, ca să te temi de omul cel muritor, şi de fiul omului, care trece ca iarba?” Cine eşti tu să te temi de oameni, când Dumnezeu ţi-a promis să te ajute? Prin urmare, să te temi de oameni este o dovadă de mândrie. Iar mândria este opusul fricii de Dumnezeu.

Aşa că da, ceea ce scrie în Proverbe este adevărat şi de mare folos pentru noi. Temeţi-vă de Dumnezeu, taţilor. Temeţi vă de Dumnezeu. Nu, temeţi-vă să Îl dezonoraţi. Temeţi-vă să vă pierdeţi încrederea în El. Temeţi-vă să vă puneţi modul în care evaluaţi voi o problemă mai presus de al Lui. El spune că vă poate ajuta. El e mai inteligent ca voi. El e mai puternic. El e mai generos. Încredeţi-vă în El. Nu vă temeţi să vă încredeţi în El.

De ce? Pentru că El lucrează pentru cei care se încred în El (Isaia 64:4). El îţi va rezolva problema. El îţi va salva familia. El va avea grijă de cei mici ai tăi. El îţi va răspunde nevoilor tale. Nu-ţi fie frică să crezi asta. Atunci copiii tăi vor avea un refugiu. Vor avea un Tătic care are „un sprijin tare” – nu în sine, ci în promisiunile lui Dumnezeu, în care se încrede fără ezitare.

Învăţând să mă tem de Domnul pentru binele copiilor mei,

Pastor John