Crucea şi Critica

De la Gospel Translations Romanian

Salt la:navigare, căutare

Resurse relevante
Mai mult De Alfred Poirier
Index de autori
Mai mult Despre Consiliere biblică
Index de subiecte
Despre această traducere
English: The Cross and Criticism

© Christian Counseling & Education Foundation

Share this
Misiunea noastră
Aceasta traducere a fost publicată de către Gospel Translations, o formă de pastoraţie accesibilă online, care există pentru a face ca evanghelia centrată pe cărţi şi articole să fie disponibilă gratuit pentru toate naţiunile şi în toate limbile.

Află mai multe (English).
Cum poţi să ne ajuţi
Dacă ştii bine limba engleză, te poţi oferi ca voluntar pentru a traduce.

Află mai multe (English).

De Alfred Poirier Despre Consiliere biblică
Parte a seriei Journal of Biblical Counseling

Traducere de Erika Frunza

Review Ne poţi ajuta prin Află mai multe (English).


La 28 ianuarie 1986, naveta “Challenger” s-a îmbarcat într-o misiune de lărgire a orizonturilor educaţionale şi de promovare a avansării cunoştinţelor ştiinţifice. Cel mai remarcabil obiectiv al misiunii “Challenger” 51-L, era de a transmite lecţii educative din spaţiu, de către profesoara Christa McAuliffe. A fost într-adevăr transmisă o lecţie, dar nu cea aşteptată. La doar 75 secunde după decolare, a avut loc tragedia. În faţa ochilor lumii naveta a explodat, cabina cu echipajul dezintegrându-se. Resturile de metal, sânge şi oase au căzut pe pământ, împreună cu gloria naţiunii noastre.

Ce a mers prost? Era întrebarea presionantă, pe care toată lumea şi-o punea. În urma examinărilor epavei de către echipe de cercetători, cauza specifică a fost găsită curând. Problema era cu inelele-O (sigilii circulare de cauciuc), care au fost proiectate pentru a se potrivi perfect în garniturile secţiunii specifice din motorul de rapel. Evident, inelele-O s-au defectat în condiţiile nefavorabile, şi eşecul mecanic rezultat a dus la tragedie. Era asta întreaga poveste?

Adevărul s-a aflat în cele din urmă. New York Times declara sincer: cauza finală a dezastrului navetei spaţiale a fost mândria. Un grup de top manageri nu a ascultat avertismentele, sfaturile şi criticile supuşilor lor, care erau îngrijoraţi de fiabilitatea operaţională a anumitor părţi ale motorului de rapel, în condiţii de suprasolicitare. Gândiţi-vă doar: critica luată în considerare ar fi putut salva şapte vieţi umane.

Din posura de păstor, conducător al bisericii, şi lector la Preoţia Peacemaker, sunt binecuvântat cu oportunitatea de a sluji oameni şi congregaţii aflate în conflict. Printre multe alte lucruri pe care le-am învăţat se află şi rolul pe care, a da şi a primi critica îl are în exacerbarea conflictului. Mai mult, am învăţat că remediul minunat oferit de Dumnezeu ne cere să ne întoarcem la crucea lui Hristos. Pentru prezentele scopuri, vreau să privim problema primirii criticilor.

Dinamica de apărare în faţa criticilor

Înainte de toate, aş vrea să definesc ce înţeleg eu prin critică. Folosesc critica în sensul larg, când fac referire la orice opinie a unei alte persoane despre tine, prin care aceasta consideră că nu deţii anumite calităţi/standarde. Standardul poate fi al lui Dumnezeu sau al omului. Opinia poate fi adevărată sau falsă. Aceasta poate fi făcută cu băgare de seamă cu recomandarea corectării, sau aspru într-o manieră condamnatoare.

Poate fi facută de un prieten sau de un duşman. Dar în fiecare caz este o opinie, o critică despre tine conform căreia nu te ridici la un anumit standard. Oricum ar veni majoritatea dintre noi, suntem de acord, că, critica este greu de primit. Cine nu cunoaşte persoane cu care trebuie să fim extrem de atenţi în a face remărci, ca să nu erupă în răspunsuri la sugestiile noastre de corectare? Din păcate, de-a lungul călătoriilor mele în ţară, povestea conform căreia mulţi oameni nu ar îndrăzni niciodată să confrunte sau să îşi critice păstorul de frica revanşei, este spusă mereu. Mulţi dintre ei caută o altă organizaţie pentru care să lcreze, sau o altă biserică la care să umble.

De fapt nu cunoaşteţi conducători care îi aleg pe cei care sunt mai îngăduitori cu ei? De câte ori aţi fost prevenit să “călcaţi pe coajă de ou” în jurul acelei persoane?

Oricât de tris ar fi acest comentariu, acele persoane nu diferă mult de mine. Nici mie nu îmi place critica. Orice critică îmi este greu de acceptat. Prefer să fiu comentat şi nu corectat, lăudat şi nu mustrat. Prefer să judec, decât să fiu judecat! Si nu cred că sunt singurul în această situaţie. Cu cât ascult mai mult, cu atât aud mai mult dinamica apărării împotriva criticilor.

La consiliere, privesc cu umor, când un cuplu se abate de la tema discutată, pentru a dezbate cine a spus ce, când, şi unde. Sau cum oamenii dezbat de nenumărate ori, dacă a fost o zi de marţi sau miercuri, ziua în care au făcut ceva.

De ce petrecem atât de mult timp lovind cu ciocane aceste chestiuni? De ce se angajează inimile şi minţile noastre şi de ce se infurie cu vigoare emoţiile noastre în apărarea noastră? Răspunsul este simplu. Aceste chestiuni nu sunt minore sau neînsemnate. Apărăm ceea ce considerăm a avea o mare valoare. Considerăm că se va pierde ceva de o valoare mult mai mare, dacă nu folosim toate mijloacele pentru a o apăra. Numele, reputaţia, onoarea, gloria noastră.

“Dacă nu specific, că am fost greşit înţeles, inexact citat şi acuzat pe nedrept, cailalţi nu vor şti că am dreptate. Şi dacă nu subliniez adevărul meu, nimeni nu o va face. Voi fi nesocotit şi condamnat în ochii altora.”

Observaţi auto-idolizarea aici? Dorinţa autojustificării? Dar idolii au picioare. Datorită acestei dorinţe de idolatrizare pentru autojustificare, tragedia Nevetei Spaţiale, revine din nou şi din nou în relaţiile noastre. Distruge abilitatea noastră de a asculta şi de a învăţa, şi provoacă certuri.

Astfel, de dragul mândriei şi nebuniei, suferim pierderea, din proprie voinţă, a prietenilor, soţilor/soţiilor, a celor dragi. Câteva din aceste distrugeri vin sub forma unui armistiţiu slab. Tolerăm un război rece. Încheiem o pace falsă. Ne angajăm în a discuta doar acele chestiuni care au importanţă scăzută pentru împăcarea sufletelor noastre.

Stabilim mine terestre şi îl ameninţăm pe celălalt că vom exploda în furie dacă fac referire la subiectul interzis, referitor la greşeala mea, la eroarea mea, la păcatul meu.

Acesta este modul în care bisericile se împart, şi se formează facţiuni. Ne înconjurăm cu oameni “da” – persoane care nu ne provoacă, nu ne sfătuiesc, şi nu ne critică.

În timp ce continuăm să ne apărăm împotriva criticilor, observăm că Biblia ne învaţă altceva.

Critica lăudată

Capacitatea de a auzi şi de a lua aminte de corecţie şi de critică este lăudată în Scriptură, în special în Proverbe. A fi docil, capabil şi dispus a primi corecţie, este semnul înţelepciunii. O mamă sau un tată înţelept va încuraja şi va modela o asemenea atitudine pentru fii şi fiicele lor.

A fi docil, capabil şi dispus a primi corecţie, este semnul înţelepciunii.

Calea nebunului este fără prihană în ochii lui, dar înţeleptul ascultă sfaturile. (Prov. 12:15).

Prin mândrie se aţâţă numai certuri, dar înţelepciunea este cu cel ce ascultă sfaturile. (Prov. 13.10).

O mustrare pătrunde mai mult pe omul priceput, decât o sută de lovituri pe cel nebun. (Prov. 17:10).

Capacitatea de a primi sfaturi, corecţie, mustrare, este considerată nu numai un semn al înţeleptului, şi incapacitatea semnul nebunului, ci şi recolta, atât a înţeleptului cât şi a nebunului, în funcţie de capacitatea de a accepta criticile.

Cine nesocoteşte Cuvântul Domnului se pierde dar cine se teme de poruncă este răsplătit. (Prov. 13:13).

Dă înţeleptului, şi se va face şi mai înţelept; învaţă pe cel neprihănit şi va învăţa şi mai mult. (Prov. 9:9)

Cel ce leapădă certarea îşi dispreţuieşte sufletul, dar cel ce ascultă mustrarea capătă pricepere. (Prov. 15:32)

Există câştiguri în acceptarea criticii. Nu este de mirare că David exclamă în Psalmi 141:5: Lovească-mă cel neprihănit, căci lovirea lui îmi este binevenită; pedepsească-mă, căci pedeapsa lui este ca untdelemnul turnat pe capul meu. Să nu-mi întorc capul de la ea. David cunoaşte beneficiile obţinute în urma dobândirii de cunoaştere, înţelepciune, şi înţelegere. El ştie că pedeapsa este bunătate, binecuvântare, onoare.

Întrebă-te: aşa priveşti şi tu pedeapsa? Aşa percepi tu critica, corecţia, sau consilierea? Vrei să o priveşti aşa?

Cum ne putem schimba atitudinea de apărare rapidă în faţa oricărei şi tuturor criticilor, în atitudine similară cea a lui David de a privi criticile drept beneficii?

Răspunsul este prin înţelegere, credinţă şi afirmarea a tot ceea ce spune Dumnezeu despre noi pe crucea lui Hristos.

Paul a rezumat totul spunând: “am fost răstâgnit alături de Hritos”. Un credincios este cel care se identifică cu tot ceea ce afirmă şi condamnă Dumnezeu în răstâgnirea lui Hristos. Dumnezeu afirmă în răstâgnirea lui Hristos întregul adevăr despre sine: sfinţenia, bunătatea, dreptatea, mila şi adevărul Lui, aşa cum a fost revelat şi demonstrat în fiul Său, Isus. De asemenea, în cruce, Dumnezeu condamnă minciuna: păcatul, înşelăciunea şi inima idolatră. El condamnă păcătoşenia mea şi păcatele mele specifice. Să vedem cum se aplică aceste aspecte la a da şi a primi critici.

În primul rând în Crucea lui Hristos, sunt de acord cu Judecata lui Dumnezeu despre mine

Mă văd aşa cum Dumnezeu mă vede – un păcătos. Nu există scăpare din faţa adevărului: “Nimeni nu este neprâhnit, nici măcar unul” (Rom. 3:9-18). Ca răspuns la păcatele mele, crucea m-a criticat şi judecat mult mai intens, adânc, mai intensiv şi mai sincer, decât ar putea să o facă oricine altcineva.

A susţine că eşti Creştin înseamnă a fi de acord cu tot ceea ce spune Dumnezeu despre păcatele tale.

Cunoaştere acestui fapt, ne permite se spunem despre toate celelalte critici pe care le primim: “Aceasta este doar parte din ea”. Blestemat este oricine nu stăruie în toate lucrurile scrise în cartea Legii, ca să le facă. (Gal. 3:10).

Căci, cine păzeşte toată Legea, şi greşeşte într-o singură poruncă, se face vinovat de toate. (Iacov 2:10).

Prin credinţă afirm judecata lui Dumnezeu despre mine, cum că sunt un păcătos.

Cred de asemena că răspunsul la păcatele mele se află în cruce.

Am fost răstâgnit alături de Hristos, şi nu mai trăiesc (Gal. 2:20).

Ştim bine că omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El [Isus], pentru ca trupul păcatului să fie dezbrăcat de puterea lui, în aşa fel ca să nu mai fim robi ai păcatului. (Rom. 6:6).

Dacă crucea spune ceva, aceasta vorbeşte despre păcatele mele.

Persoana care spune „am fost răstâgnit alături de Hristos”, este o persoană conştientă de păcătoşenia sa. Niciodată nu îţi vei îndrepta viaţa prin eforturile tale neajutate, pentru că cei care se bazează pe observarea legii sunt blestemaţi. „Blestemat este oricine nu stăruie în toate lucrurile scrise în cartea Legii, ca să le facă” (Gal. 3:10). Deşi crucea nu ne critică sau judecă; ne condamnă pentru că nu am făcut totul cum este scris în legea lui Dumnezeu. Crezi asta? Simţi forţa acestei critici? Apreciezi meticulozitatea judecatei lui Dumnezeu?

Persoana răstâgnită ştie de asemenea că nu se poate apăra împotriva judecatei lui Dumnezeu, încercând să compenseze păcatele sale cu fapte bune. Gândiţi-va la acest fapt: Căci, cine păzeşte toată Legea, şi greşeşte într-o singură poruncă, se face vinovat de toate. (Iacov 2:10).

A susţine a fi creştin înseamnă a fi de acord cu tot ceea ce Dumnezeu spune despre noi. Ca persoane „răstâgnite alături de Hristos” recunoaştem, suntem de acord, şi apobăm judecata lui Dumnezeu asupra noastră: Nu este nici un om neprihănit, nici unul măcar (Rom. 3:10).

În al doilea rând, în crucea lui Hristos sunt de acord cu justificarea mea de către Dumnezeu

Nu trebuie să fiu doar de acord cu judecata lui Dumnezeu conform căreia sunt păcătos, dar trebuie să fiu de acord şi cu justificarea mea ca şi păcătos de către Dumnezeu. Prin dragostea lui Isus, Dimnezeu îi justifică pe cei fără Dumnezeu (Rom. 3:21-26).

Şi viaţa, pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu care m-a iubit şi S-a dat pe Sine însuşi pentru mine. (Gal. 2:20).

Scopul meu este să mă laud cu neprihănirea lui Hristos, şi nu cu a mea.

Căci nimeni nu va fi socotit neprihănit înaintea Lui, prin faptele Legii, deoarece prin Lege vine cunoştinţa deplină a păcatului. (Rom. 3:20)

Neprihănirea dată de Dumnezeu, care vine prin credinţa în Isus Hristos, pentru toţi şi peste toţi cei ce cred în El. (Rom. 3:22).

Mândria naşte ceartă, spune Solomon. Certurile deseori sunt despre cel care are dreptate. Certurile erup din necesitatea noastră idolatră de a ne auto-justifica. Dar nu şi dacă aplic crucea. Deoarece crucea nu numai că declară verdictul lui Dumnezeu asupra mea, ca păcătos, ci şi declaraţia sa de neprihănire prin har, prin credinţa în Hristos.

Crucea îmi reaminteşte că Fiul lui Dumnezeu m-a iubit şi s-a dat pe Sine pentru mine. Din acest motiv Dumnezeu m-a acceptat complet şi pentru totdeauna, în Hristos. Iată cum funcţionează harul: Hristos ne-a răscumpărat din blestemul Legii, făcându-Se blestem pentru noi, – fiindcă este scris: „Blestemat e oricine este atârnat pe lemn”– pentru ca binecuvântarea vestită lui Avraam să vină peste Neamuri, în Hristos Isus, aşa ca, prin credinţă, noi să primim Duhul făgăduit. (Gal. 3:13f)

Ce bază sigură pentru suflet! Acum, eu nu practic auto-justificarea, dar mă laud – mă laud cu neprihănirea lui Histos faţă de mine. Dacă luaţia cu adevărat acest fapt în inimă, întreaga lume poate fi împotriva voastră, denunţându-vă, criticându-vă, şi veţi fi capabili să răspundeţi, „Dacă Dumnezeu m-a justificat, cine mă poate condamna?” „Dacă Dumnezeu mă justifică, mă acceptă, şi nu mă va părăsi niciodată, atunci de ce ar trebui să mă simt nesigur şi să mă tem de critcă?” „Hristos a preluat păcatele mele, şi eu primesc Spiritul Lui. Hristos a preluat condamnarea mea, şi eu primesc prihănirea Sa”.

A critica prin metoda lui Dumnezeu

Îmi văd sora / fratele ca pe unul pentru care Hristos a murit. (1 Cor. 8 :11).

Stăruiţi în dragostea frăţească (Evrei 13:1).

Sunt egal şi sunt păcătos.

Suntem noi mai buni decât ei? Nicidecum. Nu este nici un om neprihănit ... Căci toţi au păcătuit, şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu. (Rom. 3:9, 23)

Îmi pregătesc inima, să nu vorbesc de motive greşite.

Toate căile omului sunt curate în ochii lui, dar cel ce cercetează duhurile este DOMNUL. (Prov. 16 :2)

Inima celui neprihănit se gândeşte ce să răspundă, dar gura celor răi împroaşcă răutăţi. (Prov. 15:28)

Imi evaluez propria viaţă şi îmi mărturisesc păcatele mai întâi.

De ce vezi tu paiul din ochiul fratelui tău, şi nu te uiţi cu băgare de seamă la bârna din ochiul tău? Sau, cum poţi zice fratelui tău: „Lasă-mă să scot paiul din ochiul tău”, şi, când colo, tu ai o bârnă într-al tău?… Făţarnicule, scoate întâi bârna din ochiul tău, şi atunci vei vedea desluşit să scoţi paiul din ochiul fratelui tău. (Mat. 7:3-5)

Cu toată smerenia şi blândeţea, cu îndelungă răbdare; îngăduiţi-vă unii pe alţii în dragoste. (Ef. 4:2).

Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate: dragostea nu pizmuieşte; dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie. (1 Cor. 13:4).

Scopul meu nu este de a condamna prin dezbaterea punctelor, ci de a construi prin critică constructivă.

Nici un cuvânt stricat să nu vă iasă din gură; ci unul bun, pentru zidire, după cum e nevoie, ca să dea har celor ce-l aud. (Ef. 4:29)

Corectez şi mustrez fratele meu cu grijă, cu speranţa că Dumnezeu îi va acorda harul pocăinţei la fel cum şi eu mă pocăiesc doar prin harul Lui.

Şi robul Domnului nu trebuie să se certe; ci să fie blând cu toţi, în stare să înveţe pe toţi, plin de îngăduinţă răbdătoare, să îndrepte cu blândeţe pe potrivnici, în nădejdea că Dumnezeu le va da pocăinţa, ca să ajungă la cunoştinţa adevărului. (2 Tim. 2:24-25).

Implicaţii pentru a trata critica

În lumina judecatei şi justificării păcătosului de către Dumnezeu în crucea lui Hristos, putem descoperi cum să tratăm orice sau toate criticile. Fiind de acord cu critica lui Dumnezeu aspura mea, în crucea lui Hristos, pot face faţă oricărei critici omeneşti. Cu alte cuvinte nimeni nu mă poate critica mai tare decât a făcut-o crucea. Cea mai devastatoare critică se dovedeşte a fi cea mai bună milă. Decă te ştii ca fiind răstâgnit

Corecţiile şi sfaturile pe care le auzim, ne sunt trimise de Tatăl nostru ceresc. Sunt corecţiile, mustrările, avertismentele Lui.

alături de Hristos, atunci poţi răspunde la orice critică, chiar şi celei greşite sau ostile, fără amărâciune, apărare, sau deplasarea mustrării. Un astfel de răspuns de obicei exacerbează şi intensifică conflictul, şi duce la ruptura relaţiilor. Poţi primi critica, ca fiind constructivă şi nu condamnatoare, deoarece Dumnezeu te-a justificat.

Cine va ridica pâră împotriva aleşilor lui Dumnezeu? Dumnezeu este Acela, care-i socoteşte neprihăniţi! (Rom. 8:33-34a). Lovească-mă cel neprihănit, căci lovirea lui îmi este binevenită; pedepsească-mă, căci pedeapsa lui este ca untdelemnul turnat pe capul meu. Să nu-mi întorc capul de la ea. (Ps. 141-5).

Dacă mă consider ca fiind răstâgnit alături de Hristos, pot primi critica altuia cu următoarea atitudine: “nu ai descoperit o fracţiune a vinovăţiei mele. Hristos a spus mai multe despre păcatul, eşecurile, rebeliunea şi nebunia mea, decât oricare om. Îţi mulţumesc pentru corecţii. Sunt o binecuvântare şi serviciu pentru mine. Deoarece chiar şi dacă sunt greşite şi deplasate, îmi reamintesc de adevăratele mele defecte şi păcate, pentru care Domnul şi Salvatorul meu a plătit cu drag când a murit pe cruce pentru mine. Vreau să aud unde sunt valide criticile tale”.

Corecţiile şi sfaturile pe care le auzim, ne sunt trimise de Tatăl nostru ceresc. Sunt corecţiile, mustrările, avertismentele Lui. Memento-urile Lui sunt menite să mă facă umil, să îndepărteze rădăcina mândriei, înlocuind-o cu inima şi modul de viaţă al înţelepciunii crescânde, al înţelegerii, bunătăţii şi adevărului. De exemplu dacă poţi accepta critica – oricât de dreaptă sau nedreaptă – vei învăţa să o dai cu intenţie îndurătoare şi rezultate constructive. Vezi secţiunea “A critica prin metoda lui Dumnezeu”.

Nu mă tem de critica omului deoarece am aceptat deja critica lui Dumnezeu. Şi nu caut aprobarea omului, deoarece am câştigat prin har, aprobarea lui Dumnezeu. De fapt, dragostea lui pentru mine, mă ajută să aud critica şi corecţiile ca o amabilitate, untdelemn pe capul meu, pentru Tatăl meu care mă iubeşte şi spune: „Fiule, nu dispreţui pedeapsa Domnului, şi nu-ţi pierde inima când eşti mustrat de El. Căci Domnul pedepseşte pe cine-l iubeşte, şi bate cu nuiaua pe orice fiu pe care-l primeşte” (Evr. 12:5-6).

Aplicând ceea ce am învăţat

1. Critică-te pe tine însuţi. Cum reacţionez de obicei la corecţie? Mă supăr când sunt criticat sau corectat? Care este primul meu răspuns când cineva îmi spune că greşesc? Am tendinţa să atac acea persoană? Să resping conţinutul criticii? Să reacţionez la modul în care am fost criticat? Cât de bine accept sfaturile? Cât de bine la caut? Permit oamenilor să se apropie de mine pentru a mă corecta? Sunt educabil? Sunt furios pe persoana care m-a criticat?

Încerc imediat să mă apăr, scoţând în evidenţă actele mele juste şi opiniile mele personale pentru a mă apăra şi pentru a-mi afişa dreptatea? Permit soţului/soţiei, părinţilor, copiilor, fraţilor, surorilor sau prietenilor să mă corecteze?

2. Cere-i Domnului să-ţi dea dorinţa de a fi înşelept în loc de a fi nebun. Foloseşte Proverbele pentru a-ţi comanda să fi dispus să primeşti critică, sfaturi, mustrare sau corecţie. Meditează asupra pasajelor mai sus menţionate: Proverbele 9:9; 12:5; 13:10, 13; 15:32; 17:10; Psalmul 141:5.

3. Concentrează-te asupra răstâgnirii tale alături de Hristos. În timp ce pot spune că, cred în Hristos, şi să spun alături de Paul, „am fost răstâgnit alături de Hristos”, mă regăsesc totuşi, ne trăind în lumina crucii. Deci mă provoc cu două întrebări. Mai întâi, dacă mă agit continuu în faţa criticii altora, cum pot spune că, cunosc şi sunt de acord cu criticile crucii? Apoi, dacă de obicei mă justific, cum pot spune că, cunosc, iubesc şi mă agăţ de Justificarea primită de la Dumnezeu, prin crucea lui Hristos?

Nu mă tem de criticile omului, deoarece am fost deja de acord cu criticile lui Dumnezeu.

Acestea mă aduc la a contempla asupra judecatei şi justificării păcătosului de către Dumnezeu, în crucea lui Hristos. În timp ce metidez asupra ceea ce Dumnezeu a făcut pentru mine prin Hristos, găsesc o soluţie pentru a fi de acord şi pentru a afirma tot ceea ce Dumnezeu spune despre mine prin Hristos, cu cine am fost răstâgnit.

4. Învaţă să spui cuvinte hrănitoare altora. Vreau să primesc critica, ca un păcătos ce trăieşte în mila lui Hristos, cum pot deci să critic într-o manieră care să comunice milă altora? Critica exactă, echilibrată, făcută cu milă, este cel mai uşor de auzit – chiar şi împotriva acesteia mândria mea se revoltă. Critica nedreaptă şi aspră (dreaptă sau nedreaptă) este grea de auzit. Cum pot critica exact, corect, bine temperat, cu milă şi afirmare?

Rugăciunea mea este ca în lupta voastră împotriva păcatului auto-justificării, să aprofundaţi dragostea voastră pentru slava lui Dumnezeu, aşa cum reiese din Evanghelia Fiului Său, şi să deveniţi înţelepţi prin credinţă.