Cel ce seamănă din belşug va culege din belşug

De la Gospel Translations Romanian

Vreau să vedem în această dimineaţă cum motivează Pavel faptul de a dărui în 2 Corinteni 9:6–14. Scopul meu este practic să ne ajutăm să gândim şi să simţim cu privire la a dărui în felul în care Dumnezeu doreşte ca noi să o facem, astfel încât fiecare dar să fie la fel de spiritual şi de centrat pe Dumnezeu aşa cum este acest pasaj.

Cele două feluri de dărui

Observaţi, mai întâi, că în versetele 5, 6, şi 7 intră în contrast două feluri de a dărui. • Versetul 5: „De aceea, am socotit de trebuinţă să rog pe fraţi să vină mai înainte la voi şi să pregătească strângerea darurilor făgăduite de voi, ca ele să fie gata, făcute cu dărnicie, nu cu zgârcenie.” (Literalmente: „Nu ca o obligaţie, ci ca o binecuvântare.”) • Versetul 6: „Să ştiţi: cine seamănă puţin, puţin va secera, iar cine seamănă mult, mult va secera.” (Nu daţi cu zgârcenie; daţi din belşug, cu generozitate.) • Versetul 7: „Fiecare să dea după cum a hotărât în inima lui; nu cu părere de rău, sau de silă, căci pe cine dă cu bucurie, îl iubeşte Dumnezeu.” (Nu daţi mârâind printre dinţi; daţi în mod liber şi plini de bucurie.)

Trei descrieri despre cum să nu dăm şi trei descrieri despre cum să dăm: • Versetul 5, NU ca o obligaţie; versetul 6, NU cu zgârcenie; versetul 7, NU cu părere de rău, sau de silă. • CI, versetul 5, ca un dar de bunăvoie; versetul 6, din abundenţă; versetul 7, cu bucurie.

Cum să nu dăm

Hai să ne gândim preţ de o clipă la dăruirea nepotrivită. În fiecare din cele trei descrieri greşeala de esenţă este dorinţa de reţine ceva pentru noi. Dar vorbim despre a da! Însă vine dintr-o inimă care doreşte să reţină ceva pentru sine.

Hai să studiem cuvântul „cu zgârcenie”, de exemplu, din versetul 6. Dacă spun „Cruţă-mi viaţa!” (în textul original „save” – a economisi, a cruţa) vreau să zic să mă laşi să o păstrez; nu mi-o lua. Dacă spun „Nu cruţa niciun efort!” mă refer să te dăruieşti în totalitate. Dă tot ce poţi din tine! Când Pavel spune „Dumnezeu nu l-a cruţat pe unicul Său Fiu” a vrut să spună că Dumnezeu nu l-a reţinut pentru sine. Să se bucure doar El de Fiul Său. L-a împărţit cu ceilalţi.

Aşadar, a da cu zgârcenie înseamnă a da cu o inimă ce vrea în fundul său să reţină ceva pentru sine. Există suficiente situaţii din exteriorul nostru care ne obligă sau ne constrâng să dăm ceva. Însă adevăratul sentiment din inima noastră nu este să ne gândim cât de mult putem da, ci cât de mult putem păstra.

Iată cum să nu dăruim.

Cum să dăruim

Acum hai să vedem partea pozitivă. În versetul 6 cuvântul întrebuinţat este „mult”. În limba greacă este acelaşi cuvânt ca cel folosit în versetul 5. Literalmente, înseamnă a da pe baza binecuvântării. Darul nostru ar trebui să se întemeieze pe marele adevăr că Dumnezeu este un Dumnezeu ce binecuvântează din belşug, prin urmare, darul nostru ar trebui să fie o binecuvântare îmbelşugată faţă de ceilalţi. Versetul 7 spune că trebuie să fie făcută „cu bucurie”.

Aşadar, a da mult înseamnă că darul porneşte dintr-o inimă ce vrea să împartă cu ceilalţi. S-a produs o schimbare în inima a cărei dorinţă profundă este acum să dea şi să împartă cât de mult cu putinţă în loc să păstreze cât de mult se poate. E ca şi cum ar fi fost un magnet în sufletul care se simţea atât de atras de posesiuni şi spre sine însuşi; iar acum ceva s-a întâmplat de situaţia s-a schimbat radical, încât lucrurile sunt împinse spre exterior, spre ceilalţi.

Care din cele două tipuri de inimă le aveţi în această dimineaţă? Ce sentimente v-au încercat în această săptămână pe când v-aţi străduit să vă hotărâţi să vă angajaţi în rândurile organizaţiei X?

Diferenţa dintre cele două tipuri de inimă

Aceasta ne face să ne întrebăm care este diferenţa între cele două feluri de inimă—inima care este zgârcită şi inima care dă din belşug? Eu aş răspunde astfel, apoi vom vedea răspunsul în text, pe măsură ce citim.

Inima care îl vede pe Dumnezeu ca pe Cineva care ia

Inima zgârcită are o relaţie cu Dumnezeu ce îl percepe ca pe Cineva care e pus mai curând pe luat decât pe dat. Dacă viaţa mea este vlăguită de Dumnezeu pentru că nu încetează să facă altceva decât să ceară, atunci voi simţi să alerg după cele lumeşti pentru a-mi satisface nevoia. Dacă de fiecare dată când mă uit în sus văd arătătorul lui Dumnezeu care îmi cere: „Dă-mi! Dă-mi! Dă-mi!” cum voi putea privi la nevoile lumii şi să spun: „Luaţi-mă: voi cheltui cu bucurie şi mă voi oferi pentru binele vostru”?

O, această persoană va dărui ceva! Din cauza acestor cereri epuizate pe care le aude când se uită la acest Dumnezeu care nu face decât să ceară şi să ia: „Dă ceva bisericii!” Şi uite aşa va fi darul: un dar făcut cu zgârcenie, de un om epuizat, lipsit de viaţă, secătuit de puteri.

Inima care îl vede pe Dumnezeu ca pe un Dătător

Însă ce diferenţă ca de la cer la pământ între acest dar şi darul care izvorăşte dintr-o inimă ce relaţionează cu un Dumnezeu pe care îl vede ca pe Cineva care dă şi nu care ia!

Dincolo de dăruirea din belşug din versetul 6 şi de dăruirea cu bucurie din versetul 7 se află o inimă care se uită în sus la Dumnezeu şi vede pe Dătătorul care aprovizionează, unul care ajută.

Când această persoană îl priveşte pe Dumnezeu, se simte umplut şi nu secătuit. Exact aşa cum implică traducerea literală a versetului 6, darul său se bazează pe binecuvântare: binecuvântarea lui Dumnezeu.

Chiar şi când această persoană aude o poruncă venind de la Dumnezeu, el o aude ca pe un dar plin de speranţă nu ca pe o cerere care te secătuieşte. E ca atunci când un copilaş de trei anişori începe să meargă cu paşi şovăitori spre stradă, iar maică-sa îl strigă de la fereastra bucătăriei: „Opreşte-te Barnaba!” Cei ce fac daruri cu bucurie şi cu mână largă au aprofundat suficient de mult relaţia lor cu Dumnezeu încât să înţeleagă că toate strigătele Sale izvorăsc din iubire.

Care este diferenţa

Cea care face diferenţa între unul care dăruieşte cu zgârcenie şi unul care dă cu generozitate este relaţia lor cu Dumnezeu. Pentru unul Dumnezeu este Cel care nu conteneşte cu cererile, Cel care ia până la ultima picătură, pe când pentru celălalt El este Cel care dăruieşte fără să obosească.

Cel care simte că Dumnezeu îl secătuieşte se gândeşte că nu va avea la rândul său nicio bucurie dacă nu ia şi el de la alţii. Dacă viaţa este suptă de un Dumnezeu care cere permanent, atunci trebuie şi el la rândul lui să sugă orice plăcere poate din această lume. A, nu vă faceţi griji, plăceri nevinovate şi întru totul morale. Dumnezeu este Cel care pretinde. Astfel starea noastră de spirit care ne caracterizează este aceea de a lua, de a păstra, de a economisi; pentru că Dumnezeu este Cel care veşnic ia, Cel care permanent pretinde. El este Cel ce IA prin excelenţă.

Însă pentru cealaltă persoană descrisă în acest text lucrurile stau taman pe dos. Dumnezeu este Cel care dăruieşte prin excelenţă, El e Fântâna, Tatăl, care toarnă permanent în inimile noastre şi are grijă să fim mereu plini de binecuvântări, har şi speranţă. Şi astfel ceea ce simte această persoană când se uită la nevoile lumii este un imboldul liber de a dărui, de împărţi şi altora. Acest imbold se numeşte iubire sau har. Iubirea nu este altceva decât harul vertical înclinat spre ceilalţi.

Cea mai mare problemă din viaţa noastră

Aşadar MAREA problemă a vieţii noastre pe care o studiem în această dimineaţă este cum îl percepem pe Dumnezeu. Ce sentimente ne încearcă atunci când ne ridicăm privirile spre a-i vedea faţa? Pavel cunoaşte că aceasta e problema. Şi astfel misiunea acestui text este de a ne ajuta să-l vedem şi să-l simţim pe Dumnezeu ca pe Cel care dăruieşte, nu ca pe Cel care ia. El dăruieşte pe ambele faţete ale generozităţii noastre: pe spate, ne dă puterea de a dărui dându-ne binecuvântarea Sa, iar pe faţă răsplătind darul nostru cu şi mai multă binecuvântare.

Dumnezeu dăruieşte pe ambele faţete ale imboldului nostru de a face daruri

Hai să analizăm acest lucru în însuşi Cuvântul lui Dumnezeu. Şi să-l lăsăm să ne umple cu speranţa că angajamentul pe care vi l-aţi luat nu doar că va fi posibil de ţinut, dar va fi şi una dintre faptele cele mai încărcate de răsplată spirituală din aceşti ani.

Dumnezeu e Cel ce dăruieşte înainte ca noi să ne hotărâm să dăm

Versetul 8 afirmă că Dumnezeu care dăruieşte stă în spatele imboldului nostru de a face daruri, adică, darul pe care îl face mai întâi ne face pe noi capabili să dăruim: „Şi Dumnezeu poate să vă umple cu orice har (sau, cu alte cuvinte, să vă dea din abundenţă orice har), pentru ca, având totdeauna în toate lucrurile din destul, să prisosiţi în orice faptă bună.” Aşadar aici se spune limpede că Dumnezeu vrea să fie cunoscut ca un Dumnezeu al belşugului. El este capabil – poate, în atotputernicia Lui să ne dea orice avem nevoie pentru a fi generoşi. Sub acest aspect este un Dătător, nu Unul care ia.

Darurile făcute în mod liber şi cu generozitate.

Versetul 9 reia o imagine pe care Pavel a folosit-o în versetul 6, şi anume cea a aruncării seminţei. În versetul 6 a spus că dacă veţi semăna din belşug, veţi secera din belşug. În versetul 9 se foloseşte de o ilustrare luată din psalmul 112:9, aceea a unei persoane care seamănă cu generozitate. „După cum este scris: «El este darnic, dă celor lipsiţi; milostenia lui ţine în veci; capul i se înalţă cu slavă.»”

Aşadar împrăştierea seminţei din versetul 6 şi dărnicia despre care ne vorbeşte versetul 9 este o mână de ajutor întinsă în mod gratuit şi cu generozitate pentru a veni în întâmpinarea nevoilor celorlalţi. Iar această generozitate este numită neprihănire de versetul 9.

În versetul 10 ia acelaşi citat din Vechiul Testament de care s-a folosit în versetul 9 şi îl pune în relaţie cu Dumnezeu. El este cel care dă sămânţa pentru a fi semănată şi tot El este Cel care va face să rodească această neprihănire. „Cel ce dă sămânţă semănătorului şi pâine pentru hrană” vă va da şi vă va înmulţi şi vouă sămânţa de semănat (adică resursele voastre).” - aşadar aici Dumnezeu care dăruieşte stă în spatele actelor noastre de a dărui: El dă sămânţa ca noi s-o putem semăna pe câmp, aşa cum afirmă versetul 9.

Dumnezeu este Cel care dăruieşte după ce am dăruit noi

După care versetul 10 continuă spunând: „…şi va face să crească roadele neprihănirii voastre” Ce vrea să însemne acest lucru? Păi „neprihănire” în versetul 9 înseamnă dăruirea cu generozitate a seminţei faţă de cei aflaţi în nevoie. Recolta neprihănirii este probabil ceea ce creşte în urma împrăştierii seminţei. Cu alte cuvinte, „Dumnezeu va face să crească roadele neprihănirii voastre” înseamnă acelaşi lucru cu „cel ce seamănă mult va secera mult.” A semăna cu mână largă este neprihănire. A secera mult este rodul recoltei acestei neprihăniri. Aşadar ideea versetului 10 este faptul că Dumnezeu este Cel ce dă, nu Cel ce ia, de ambele faţete ale actului de a dărui: El dă sămânţă înainte ca noi să dăm pentru ca noi să o semănăm cu generozitate; Şi tot El dă recoltă după ce dăruim astfel încât să fim răsplătiţi pentru generozitatea noastră. Marele adevăr al acestui text este faptul că Dumnezeu doreşte să fie cunoscut, iubit şi să ne încredem în El ca în Cel care dă, nu ca Cel ce ia în toată povestea asta cu dăruitul. Altminteri, toate gesturile noastre de a dărui ne vor secătui, le vom simţi ca pe nişte poveri, oprimante, poruncite de lege şi vor fi făcute cu zgârcenie. Şi cine are nevoie de asemenea daruri!

Patru aspecte ale secerişului neprihănirii

Însă Pavel nu a terminat ideea. În ce constă secerişul neprihănirii noastre? Cum arată secerişul a ceea ce semănăm când începe să rodească? Am constatat cel puţin patru aspecte ale acestei recolte bogate care dă rod atunci când semănăm mult.

1. O şi mai mare capacitate de a fi generos

Primele două aspecte sunt menţionate în versetul 11: „În chipul acesta veţi fi îmbogăţiţi în toate privinţele pentru orice dărnicie.” Acesta este primul aspect al recoltei, şi anume, o şi mai mare capacitate de a fi generos. Cu cât dai mai mult, cu atât vei fi în stare să dai. Şi dacă este mai mare binecuvântare în a da decât în a primi, veţi vedea ce recoltă de bucurie va însemna acest lucru.

2. Mai multe mulţumiri aduse lui Dumnezeu

Versetul 11 continuă: „…orice dărnicie, care, prin noi, va face să se aducă mulţumiri lui Dumnezeu.” Cel de-al doilea aspect al secerişului ce derivă din semănarea îmbelşugată este faptul că Dumnezeu primeşte mai multe mulţumiri. Versetul 13 spune acelaşi lucru. Versiunile diferite se datorează dificultăţilor de limbă greacă, însă singurul lucru asupra căruia cad de acord este faptul că Dumnezeu primeşte slava sau lauda datorită generozităţii noastre şi a ascultării noastre faţă de Evanghelie. O altă versiune a Bibliei spune: „Cât vă aflaţi în încercarea acestei slujiri, voi (sau ei) veţi slăvi pe Dumnezeu prin ascultarea voastră de a recunoaşte Evanghelia lui Hristos şi prin generozitatea contribuţiei voastre pentru ei şi pentru toţi ceilalţi.”

Lui Dumnezeu i se dă slavă atunci când oamenii dau cu generozitate? De ce? Oare nu Dătătorul primeşte slava? Exact! Dătătorul primeşte slava! Iar oamenii care seamănă cel mai mult sunt imaginea vie că Dumnezeul lor este un Dătător neobosit.

3. Bucuria de a vedea cum Dumnezeu satisface nevoile poporului Său

Cel de-al treilea aspect al secerişului care derivă din semănarea noastră este menţionat în versetul 12: „Căci ajutorul dat de darurile acestea, nu numai că acoperă nevoile sfinţilor, dar este şi o pricină de multe mulţumiri către Dumnezeu.” Cel de-al treilea aspect al secerişului nostru este bucuria de a vedea satisfăcute nevoile poporului lui Dumnezeu.

Când veţi semăna în cutare sau cutare organizaţie veţi arunca sămânţa pentru a satisface nevoile sfinţilor şi pe cele ale lumii? Felul cum răspundeţi la această întrebare va determina felul de recoltă pe care îl aşteptaţi după ce aţi însămânţat şi felul în care vă veţi ruga în lunile ce vor urma.

4. Iubirea şi simpatia din poporul lui Dumnezeu

Cel din urmă aspect al recoltei ce joacă un rol atunci când semănăm din belşug este iubirea şi simpatia din poporul lui Dumnezeu. Este menţionată în versetul 14. Oamenii care beneficiază de pe urma semănării voastre „îi face să se roage pentru voi şi să vă iubească din inimă, pentru harul nespus de mare al lui Dumnezeu faţă de voi.”

Fiecare vrea să fie iubit de ceilalţi. Fiecare vrea ca ceilalţi să aibă nevoie de el. Oricine vrea să fie dorit şi iubit din inimă de alţii. Eu unul vreau să fiu iubit şi dorit, ca ceilalţi să aibă nevoie de mine şi să se roage pentru mine. Şi aşa cum afirmă versetul 14, vreau să se întâmple aceasta „pentru harul nespus de mare al lui Dumnezeu în mine.” De ce? Pentru că Dătătorul de har primeşte slava.

Toată slava să fie a Dătătorului

Iar atunci când sunt iubit, dorit şi lumea are nevoie de mine vreau ca Dumnezeu să primească slava. În ceea ce mă priveşte, cea mai bună veste din lume, concluzia predicării mele, motivul pentru care am scris „Dorirea lui Dumnezeu”, piatra ce se află sub nisipurile mişcătoare ale sentimentelor mele, sensul paternităţii mele, legătura căsătoriei mele, tema vieţii mele, esenţa slujirii mele este aceasta: că Dumnezeu doreşte să fie Dătătorul în viaţa mea şi în viaţa ta pentru ca El să primească slava.

Amin.