Ce trebuie să audă şi să mărturisească un pastor

De la Gospel Translations Romanian

Dacă relaţiile voastre misionare vor fi bune în ochii lui Dumnezeu, va trebui să vă angajaţi să plantaţi seminţele cele bune în pământul acestor relaţii. Şi veţi avea nevoie de înţelegere, dăruire, disciplină şi perseverenţă. Textul din galateni 5, 13 este de foarte mare ajutor aici. Sf. Apostol Pavel trasează acest tip de viaţă relaţional în acest fel: “ci slujiţi unul altuia prin iubire” (Galateni 5, 13-14). Apoi, el spune ceva surprinzător: “Căci toată Legea se cuprinde într-un singur cuvânt, în acesta: Iubeşte pe aproapele tău ca pe tine însuţi.” Dacă aţi fi scris voi aceste cuvinte, “Căci toată Legea se cuprinde într-un singur cuvânt” care ar fi fost continuarea dată de voi? Eu, spre exemplu, aş fi scris: “Iubiţi-l pe Dumnezeu înainte de toate.” Dar, şocant, nu asta scrie Sf. Apostol Pavel. El spune: “Iubeşte pe aproapele tău ca pe tine însuţi.” Cum reuşeşte iubirea aproapelui să adune în ea toate lucrurile la care ne cheama Dumnezeu? Răspunsul este simplu, dar, în acelaşi timp, profound. Cei care îl iubesc pe Dumnezeu înainte de toate, îşi vor iubi şi aproapele aşa cum se iubesc pe ei înşişi.

Aceasta este o imagine de diagnosticare a relaţiilor misionare, pe care fiecare pastor trebuie să le audă. Marea problemă din relaţiile noastre misionare nu este aceea că nun e iubim aproapele îndeajuns de mult; nu, problema noastră este că nu Îl iubim îndeajuns de mult pe Dumnezeu şi, pentru că nu îl iubim pe Dumnezeu îndeajuns, atunci nun e iubim nici aproapele aşa cum ar trebui. Suntem oare prea ocupaţi să ne iubim pe noi înşine şi să ne asigurăm că ceilalţi ne “iubesc” aşa cum vrem noi să fim iubiţi, încât nu mai avem timpul şi energia să îi iubim şi noi pe ei aşa cum merită? Suntem oare atât de preocupaţi să-i atragem pe ceilalţi în slujirea dorinţelor, nevoilor şi sentimentelor noastre, încât suntem prea orbi şi nu mai vedem toate ocaziile de a iubi, pe care le primim zi de zi, şi prea ocupaţi să primim toată dragostea, încât nu mai facem nimic cu aceste ocazii, deşi le vedem? De ce se întâmplă acestea? Se întâmplă pentru că am înlocuit dragostea pentru Dumnezeu şi trăirea în El cu dragostea de noi înşine şi cu frica de “sărăcie”.

Vertical, nu orizontal

Din nou, aceasta înseamnă că nu îţi organizezi relaţiile misionare pe orizontală la început; prima dată sunt cele pe verticală. Numai atunci când ne vom mărturisi lipsa dragostei pentru Dumnezeu – planul Lui, scopul Lui, chemarea Lui – şi numai atunci când vom recunoaşte că am înlocuit planul Lui pentru noi cu propriul nostru plan egoist, vom fi liberi să ne iubim unul pe altul, aşa cum Harul Lui o face posibil. Abia atunci manipularea va fi înlocuită de misiune. Decât să luptaţi pentru a-i aduna în slujba voastră pe oamenii alături de care trăiţi şi munciţi, mai bine găsiţi bucuria şi satisfacţia de a-i sluji voi pe ei. Vreţi să înlăturaţi nevoile iminente. Vreţi să faceţi lucruri care le aduc bucuria. Vreţi să le împărtăşiţi necazurile şi poverile. Atunci când aceste dorinţe sunt mutuale, relaţiile voastre misionare nu devin perfecte, dar devin locul în care unitatea, înţelegerea şi dragostea adevărate îşi găsesc loc pentru a convieţui, a respira şi a creşte.

Acest tip de relaţionare nu ne este caracteristic pentru că avem încă în noi rămăşiţele păcatului, şi ADN-ul păcatului este egoismul. Dacă vom trăi aşa, fiecare dintre noi va avea nevoie de salvare, intervenţie şi permisiune pe care le putem primi doar de la Harul lui Dumnezeu. Avem nevoie să auzim aceste cuvinte: “Îţi este de ajuns harul Meu, căci puterea Mea se desăvârşeşte în slăbiciune.” (II Cor. 12, 9). Fiţi sinceri: nu-i aşa că aveţi impresia că voi sunteţi cei puternici într-o relaţie, împovăraţi de slăbiciunile celorlalţi? Păcatul însă lasă buzunare pline de slăbiciune în noi toţi. Niciunul dintre cei care citesc articolul acesta nu este mândru de tot ce a spus săptămâna asta. Niciunul nu este mândru de tot ce a făcut. Niciunul nu şi-ar apăra fiecare gând sau dorinţă. Schimbarea nu înseamnă apărarea dreptăţii noastre, ci admiterea slăbiciunii noastre şi strigarea după ajutorul pe care Dumnezeu, prin Harul Lui, ni l-a promis.

Nu mai arătaţi cu degetul. Nu îi mai daţi voie avocatului interior să vă apere cauza. Nu vă mai uitaţi la greşelile celorlalţi. Nu mai judecaţi, criticaţi şi acuzaţi. Nu le mai cereţi celorlalţi să facă ceea ce voi nu puteţi face. Nu vă mai plângeţi, nu vă mai certaţi, nu mai daţi înapoi, nu mai manipulaţi. Incetaţi cu dorinţele de îndreptare care nu duc niciodată la schimbare. Încetaţi cu suferinţa şi duşmănia. Nu vă mai victimizaţi, făcându-l pe celălalt să pară criminalul. Încetaţi cu cererea drepturilor voastre. Încetaţi cu ameninţările şi vinovăţia. Încetaţi cu lauda înaintea celorlalţi că voi sunteţi cei mai buni şi ei ar trebui să fie bucuroşi că au sa să trăiască lângă aşa o persoană. Încetaţi cu tăcerea nervoasă, auto-îndreptăţită. Încetaţi cu urmărirea celorlalţi, aşteptând să facă o greşeală. Încetaţi să le contabilizaţi toate greşelile. Încetaţi să aşteptaţi ca ceilalţi să vă fie mântuitorii personali, care vă îndeplinesc toate dorinţele. Încetaţi!

Este timpul să încetaţi să arătaţi cu degetul şi să începeţi să vă mărturisiţi slăbiciunile cele mai adânci. Schimbarea din relaţiile voastre misionare începe prin mărturisirea nevoilor voastre. Este timpul să spuneţi: “Doamne, uneori fac bine, dar de cele mai multe ori fac rău. Deseori las nerăbdarea şi iritarea să mă domine. Deseori sunt gelos şi neiertător. Deseori uit să găsesc bucurie în slujire şi satisfacţie în dăruire. Deseori prefer să câştig decât să fie unitate şi pace. Îmi spun că voi fi mai bun pe viitor, dar mereu cad în aceleaşi vechi curse.” Cu toţii trebuie să ne rugăm astfel: “Doamne, întăreşte-mă Tu astăzi prin Harul tău aşa încât să Te pot iubi aşa cum m-ai chemat Tu să Te iubesc.”