Care este Secretul Bucuriei în Suferință?

De la Gospel Translations Romanian

Salt la:navigare, căutare

Resurse relevante
Mai mult De John Piper
Index de autori
Mai mult Despre Sfinţirea şi Creşterea
Index de subiecte
Despre această traducere
English: What Is the Secret of Joy in Suffering?

© Desiring God

Share this
Misiunea noastră
Aceasta traducere a fost publicată de către Gospel Translations, o formă de pastoraţie accesibilă online, care există pentru a face ca evanghelia centrată pe cărţi şi articole să fie disponibilă gratuit pentru toate naţiunile şi în toate limbile.

Află mai multe (English).
Cum poţi să ne ajuţi
Dacă ştii bine limba engleză, te poţi oferi ca voluntar pentru a traduce.

Află mai multe (English).

De John Piper Despre Sfinţirea şi Creşterea

Traducere de Manuel Marinau

Review Ne poţi ajuta prin Află mai multe (English).


Dacă este adevărat că Dumnezeu este cel mai preamărit în noi când ne găsim cel mai mult bucuria în el așa cum am văzut în Filipeni 1:20-21, atunci bucuria sau satisfacția în Dumnezeu este o poruncă. Nu este ceva opțional. Dacă spunem că bucuria în Dumnezeu este doar ca cireașa de pe tort sau doar un motiv în plus de bucurie, atunci spunem că a-l pramări pe Dumnezeu în totalitate este doar un motiv în plus de bucurie. Nu este.

Există texte în Filipeni care arată asta foarte clar. Filipeni 3:1, “Bucurați-vă în Domnul.” Și Filipeni 4:4, “Bucurați-vă totdeauna în Domnul.” Acestea sunt porunci. Dar vreau să ne concentrăm mai ales pe două texte care descriu îndemnul către bucurie în circumstanțe unde ar părea aproape imposibil să te bucuri.

Faceţi toate lucrurile fără cîrtiri şi fără şovăieli, ca să fiţi fără prihană şi curaţi, copii ai lui Dumnezeu, fără vină, în mijlocul unui neam ticălos şi stricat, în care străluciţi ca nişte lumini în lume. (Filipeni 2:14–15)

Pavel ne spune să nu cârtim, să nu ne autocompătimim într-o lume în care este necinste și întuneric și rău. Te poți gândi la o mulțime de circumstanțe în viața ta când te simți foarte îndreptățit și pare ceva natural să te plângi și să te autocompătimești și să cârtești. Și Pavel spune: Nu te lăsa dus de asta. Deci care este opusul cârtirii? Mulțumirea, pacea, și bucuria. Aceasta este porunca opusă de a face toate lucrurile cu bucurie, chiar în circumstanțele unde ar fi cel mai natural să te plângi.

Secretele Bucuriei în Lipsă

Celălalt text este Filipeni 4:10–13:

Am avut o mare bucurie în Domnul, că, în sfârşit, aţi putut să vă înnoiţi iarăşi simţămintele voastre faţă de mine. Vă gândeaţi voi la aşa ceva, dar vă lipsea prilejul.

Nu zic lucrul acesta având în vedere nevoile mele; căci m-am deprins să fiu mulţumit cu starea în care mă găsesc. Ştiu să trăiesc smerit şi ştiu să trăiesc în belşug. În totul şi pretutindeni m-am deprins să fiu sătul şi flămând, să fiu în belşug şi să fiu în lipsă.

Pot totul în Hristos care mă întăreşte.

Pavel ne spune, Poți să fi flămând, poți să fi înjosit, dar poți să reziști. Eu cred că el chiar ne-ar spune că poți muri liniștit și în pace. Deci care este cheia? Care este secretul? “Ştiu să trăiesc smerit şi ştiu să trăiesc în belşug.” Cheia, secretul despre care Pavel vorbește este supremația suveranității lui Cristos și supremația farmecului lui Cristos. Ambele aceste teme pătrund în această carte.

Suveranitatea lui Dumnezeu

O să fac mai multe conexiuni în Filipeni despre suveranitatea lui Dumnezeu în Cristos. Să începem cu Filipeni 1:6: Sunt încredinţat că Acela care a început în voi această bună lucrare o va isprăvi până în ziua lui Isus Hristos. Dumnezeu este suveran deasupra perseverenței noastre. Dacă reușim s-o ducem până la capăt, este pentru că El ne face să reușim până la capăt.

Apoi este Filipeni 1:12 despre întemnițarea sa, “Vreau să ştiţi, fraţilor, că împrejurările în care mă găsesc, mai degrabă au lucrat la înaintarea Evangheliei.” Întemnițarea mea a făcut ca în toată curtea împărătească şi pretutindeni aiurea, toţi ştiu că sunt pus în lanţuri din pricina lui Isus Hristos, și așadar Dumnezeu a condus în suveranitatea sa peste îmtemnițarea mea și a transformat-o pentru gloria sa și bucuria mea.

Sau Filipeni 1:29, Căci, cu privire la Hristos, vouă vi s-a dat harul nu numai să credeţi în El, ci să şi pătimiţi pentru El. Așadar sunt două daruri: darul credinței și darul suferinței. Dumnezeu este suveran atunci când ne dă credință și atunci când ne dă suferință. Sau Filipeni 3:21, “[Noi așteptăm un Salvator din ceruri] El va schimba trupul stării noastre smerite şi-l va face asemenea trupului slavei Sale, prin lucrarea puterii pe care o are de a-Şi supune toate lucrurile.” Deci Dumnezeu în Cristos este suveran peste toate lucrurile, la modul absolut.

Sau Filipeni 4:19 Şi Dumnezeul meu să îngrijească de toate trebuinţele voastre, după bogăţia Sa, în slavă, în Isus Hristos.” Supremația suveranității lui Dumnezeu în Cristos umple această carte. Și aceasta este partea esențială a secretului care îți permite să te bucuri de mulțumire în orice circumstanță, pentru că tu ști că El conduce orice circumstanță și el va face ca orice circumstanță să se preschimbe pentru gloria sa și pentru binele tău și bucuria ta finală la sfârșit.

Farmecul lui Cristos

Așadar, când privești și aștepți pe Dumnezeu în suveranitatea să transforme chiar acum tot ce este nefericit în bine, există vreo consolare prezentă? Există un farmec al momentului?

Filipeni 3:8 spune, Ba încă şi acum privesc toate aceste lucruri ca o pierdere, faţă de preţul nespus de mare al cunoaşterii lui Hristos Isus. În alte cuvinte, cunoscându-l pe Cristos chiar acum, experimentând părtășie cu el chiar acum, este mai prețios, mai satisfăcător, mai dulce decât orice altceva. Noi nu așteptăm doar să vedem cum toate circumstanțele se vor schimba când el lucrează totul spre bine nostru. Noi experimentăm farmecul lui Cristos chiar acum în acest moment.

Deci care este secretul? Ştiu să trăiesc smerit şi ştiu să trăiesc în belşug. În totul şi pretutindeni m-am deprins să fiu sătul şi flămând, să fiu în belşug şi să fiu în lipsă. Secretul este credința în suveranitatea lui Dumnezeu și farmecul lui Cristos.

Când avem puțin și am pierdut mult, Cristos vine și se arată mai valoros decât ceea ce am pierdut. Și când avem mult și sutem plini de abundență, Cristos vine și ne arată că el este cu mult superior față de tot ce avem. Secretul bucuriei în cele mai grele timpuri în această carte este supremația suveranității lui Cristos și supremația farmecului lui Cristos.