Aţintirea privirii noastre asupra lui Iisus Hristos

De la Gospel Translations Romanian

Pastorul britanic D. Martyn Lloyd-Jones din secolul al XX-lea spunea: "Dacă am petrece mai mult din timpul nostru căutându-L pe Hristos, curând am uita de noi înşine." Concentrarea asupra lui Hristos este primul pas şi întregul traseu al vieţii noastre creştine. Noi nu ne uităm la Cristos cu credinţă, pentru a fi mântuiţi, şi mai apoi la noi înşine, pentru a persevera. Avem încredere doar în Hristos, ca Mântuitorul nostru, şi ne uităm doar la El şi Îl urmăm doar pe El, ca Domnul nostru. Pentru a ne uita la Hristos ca la Mântuitorul şi Domnul nostru, avem nevoie de ochi noi şi inimă nouă. Suntem născuţi morţi şi orbi păcatului, din punct de vedere spiritual, cu privirile noastre fixate pe noi înşine şi pe propria slavă, dar Dumnezeu Duhul Sfânt smulge de pe ochii noştri vălurile orbirii, sfâşie inimile noastre grele şi, cu bunătate, ne dă inimi noi care să Îl iubească şi ochi noi care să Îl vadă. Cu toate acestea, chiar dacă suntem creştini, care au fost declaraţi drepţi de Dumnezeu Tatăl prin credinţa în viaţa fără de prihană şi în jertfa lui Dumnezeu Fiul, Iisus Hristos, noi am rămas păcătoşi în această parte a raiului şi luptăm zilnic împotriva lumii, a cărnii şi a diavolului. În lupta noastră contra propriului egocentrism, ar putea părea ceva normal să ne concentrăm asupra păcatului împotriva căruia luptăm. Totuşi, Dumnezeu spune altceva.

Autorul Epistolei către Evrei scrie astfel: "De aceea şi noi, având împrejurul nostru atâta nor de mărturii, să lepădăm orice povară şi păcatul ce grabnic ne împresoară şi să alergăm cu stăruinţă în lupta care ne stă înainte. Cu ochii aţintiţi asupra lui Iisus, începătorul şi plinitorul credinţei, Care, pentru bucuria pusă înainte-I, a suferit crucea, n-a ţinut seama de ocara ei şi a şezut de-a dreapta tronului lui Dumnezeu." (Evrei 12, 1-2) În timp ce creştem în harul şi sfinţenia Domnului nostru, fiind ajutaţi de harul lui Dumnezeu să murim păcatului şi să înviem vieţii, nu suntem chemaţi să ne fixăm atenţia nici asupra noastră, nici asupra păcatelor care se încurcă în jurul gleznelor noastre. Suntem chemaţi să ne îndreptăm privirea către Iisus Hristos, Cel care este Autorul şi Desăvârşitorul credinţei noastre. Suntem uniţi cu Hristos şi suntem făcuţi capabili şi doritori să ne întoarcem privirile către Iisus - departe de noi înşine - astfel încât, prin căutarea Lui, să fim motivaţi ca bucuroşi, purtându-ne crucea, "să umblăm cu vrednicie întru Domnul, plăcuţi Lui în toate, aducând roadă în orice lucru bun şi sporind în cunoaşterea lui Dumnezeu. Şi întăriţi fiind cu toată puterea, după puterea slavei Lui, spre toată stăruinţa şi îndelunga-răbdare." (Col. 1, 10-11) Pentru că atunci când vom lua ochii de pe Domnul nostru şi îi vom întoarce spre noi noi înşine, viaţa creştină va deveni nu numai nefericită, dar şi imposibilă.

Nevoia noastra cea mai mare înainte de convertire este Evanghelia lui Iisus Hristos, iar nevoia noastra cea mai mare de după convertire este aceeaşi Evanghelie. Noi nu trecem peste Evanghelie, ci intrăm mai adânc în Evanghelie, pentru că ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede: "Căci nu mă ruşinez de Evanghelia lui Hristos, pentru că este putere a lui Dumnezeu spre mântuirea a tot celui care crede, iudeului întâi, şi elinului." (Rom. 1, 16) Continuând să credem în Evanghelie, ochii noştri rămân aţintiţi pe Hristos, şi dacă ei sunt aţintiţi pe Hristos, ei sunt aţintiţi pe Dumnezeu Însuşi, Care nu este pur şi simplu în topul listei noastre de priorităţi, ci este Izvorul şi Centrul fiecărei priorităţi din toată viaţa noastră.