Ar trebui ca suferința să ducă la cercetarea de sine?

De la Gospel Translations Romanian

Următorul text este o transcriere editată a materialului audio

Ar trebui ca suferința să ducă la cercetarea de sine?

Nu ar trebui să ducă la foarte mult timp alocat cercetării de sine, dar ar trebui să alocăm ceva timp acesteia.

Cu alte cuvinte, cred că durerea este deseori modalitatea prin care Dumnezeu strigă (pe când delectarea este modalitatea prin care El șoptește). Durerea este strigătul Lui că s-ar putea să existe o problemă – nu mereu, dar ar putea fi – așadar ar trebui ca noi să ne oprim și să spunem: “Acum că mă uit înapoi la viața mea, am căzut eu într-un stil de viață căldicel sau într-un stil de viață al indiferenței? Am căzut eu într-o stare a amărăciunii și resentimentelor? Mi-am tratat copiii, soția și colegii mei în feluri care sunt nepotrivite pentru cineva care trăiește prin mila lui Dumnezeu?”

Este bine să ne uităm înapoi și să lăsăm durerea să devină un semnal de alarmă pentru sfințenia noastră. Dar dacă ne uităm înapoi și nu vedem diferențe extraordinare între vremuri trecute, când umblam cu Domnul și ne bucuram de binecuvântarea Sa, nu trebuie să ajungem la concluzia că durerea este o reacție directă la acel defect al meu sau acel păcat. Mai degrabă ar trebui să spunem pur și simplu: „Ok, Doamne, nu știu o legătură clară. Ceea ce știu e că Tu mă iubești și că sunt un om păcătos, cu atitudini care nu sunt întotdeauna corecte. Te rog doar să scoți tot ce e mai bun din mine prin acest necaz. Fă să nu pierd niciun beneficiu pe care este posibil ca Tu să-l fi conceput pentru mine în această durere.”

Fac asta tot timpul. Mă doare în gât sau am o suferință micuță și întreb „Doamne, este ceva de care încerci să mă faci conștient acum?”. Iar în general nu văd nicio legătură directă, așa că nu spun decât „Doamne, învață-mă. Învață-mă tot ce ai pregătit pentru mine în această suferință și trece-mă prin asta. Oferă-mi vindecare când planul Tău e gata.”