Adam, Hristos şi Îndreptăţire (Partea 4)

De la Gospel Translations Romanian

Romani 5:12-21

De aceea, după cum printr-un singur om a intrat păcatul în lume, şi prin păcat a intrat moartea, şi astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, din pricină că toţi au păcătuit... 13 (Căci înainte de Lege păcatul era în lume. Dar păcatul nu este ţinut în seamă câtă vreme nu este o lege. 14 Totuşi moartea a domnit, de la Adam până la Moise, chiar peste cei ce nu păcătuiseră printr-o călcare de lege asemănătoare cu a lui Adam, care este o icoană preînchipuitoare a Celui ce avea să vină. 15 Dar cu darul fără plată nu este ca şi cu greşeala; căci, dacă prin greşeala unuia singur, cei mulţi au fost loviţi cu moartea, apoi cu mult mai mult harul lui Dumnezeu şi darul, pe care ni l-a făcut harul acesta într-un singur om, adică în Isus Hristos, s-au dat din belşug celor mulţi. 16 Şi darul fără plată nu vine ca printr-acel unul care a păcătuit; căci judecata venită de la unul, a adus osânda; dar darul fără plată venit în urma multor greşeli a adus o hotărâre de iertare. 17 Dacă deci, prin greşeala unuia singur, moartea a domnit prin el singur, cu mult mai mult cei ce primesc, în toată plinătatea, harul şi darul neprihănirii, vor domni în viaţă prin acel unul singur, care este Isus Hristos!) 18 ...Astfel dar, după cum printr-o singură greşeală, a venit o osândă, care a lovit pe toţi oamenii, tot aşa, printr-o singură hotărâre de iertare a venit pentru toţi oamenii o hotărâre de neprihănire care dă viaţa. 19 Căci, după cum prin neascultarea unui singur om, cei mulţi au fost făcuţi păcătoşi, tot aşa, prin ascultarea unui singur om, cei mulţi vor fi făcuţi neprihăniţi.

Cuprins 1 Două pagini din ziarul de ieri 2 Ce are aceasta de a face cu Romani? 3 Revenire după șase săptămâni – rezumat 4 Fiind împăcat cu Dumnezeu 5 Un act de neprihănire 6 Cine sunt aceşti „noi”?

Două pagini din ziarul de ieri

S-ar putea să ne fie de ajutor să facem legătura între mesajul din Romani 5:12-19 şi ziarul de ieri. Uciderea şi moartea sunt lucruri obişnuite – prea obişnuite în lumea noastră şi în oraşul nostru. Câteodată crimele se înmulţesc aşa de repede că eşti pur şi simplu copleşit de tot răul care există. Acesta a fost efectul pe care l-a avut asupra mea secţiunea metropolitană a ziarului StarTribune de ieri.

• Era relatată continuarea poveştii crimei lui Katie Poirer.

• Era şi posibila crimă înfăptuită asupra lui Kinsey Otto de 24 de ani în legătură cu droguri ecstasy.

• Era povestea lui Steve Temple, de 17 ani, care a fost omorât în Lakeville, şi a celor trei oameni care erau reţinuţi.

• Era un articol despre sentinţa lui Ezechiel Caliguri din cauza unei crime comise în luna mai.

• Apoi mai era un alt articol despre un om, al cărui nume nu era menţionat, care a murit vineri la spital fiind împins dintr-un autobuz la începutul săptămânii.

• Apoi un articol despre Kimberly Harmon care a fost înjunghiată mortal miercuri dimineaţă.

Şi acestea sunt doar ştirile care ajung să fie publicate în ziar – două pagini din ştirile unei singure zile.

Istorisirile acestea tragice şi inspirate din viaţa reală aduc înaintea noastră o realitate dureroasă, şi anume faptul că în lumea aceasta este păcat şi este moarte. Crima este lucrarea vizibilă a păcatului din inima omenească. Şi rezultatul este moartea. Unul ucide, altul moare.

Ne privesc zilnic fix în faţă din ziare sau de la televizor: moartea şi păcatul, moartea şi păcatul. Aceasta îmi aminteşte de unul din proverbele care m-a impresionat în concediu: “Înţelepciunea strigă pe uliţe, îşi înalţă glasul în pieţe” (Proverbe 1:20). Înţelepciunea strigă pe uliţe. Ce are de spus? Cum spune ceea ce are de spus? Ea zice, “Socotiţi-vă zilele, voi oameni din oraşele înfrăţite [Minneapolis-Saint Paul, Minnesota, n.tr.] şi căpătaţi o inimă înţeleaptă. Într-o zi veţi muri, şi va fi pe nepregătite. Veţi fi gata? Pregătiţi-vă! Fiţi gata.” Înţelepciunea spune, “Întoarceţi-vă de la ură, de la amărăciune, de la lăcomie şi de la ucidere. Întoarceţi-vă de la păcat şi temeţi-vă de Dumnezeu. Răzbunarea este a Mea; Eu voi răsplăti. Încredeţi-vă în Mine, urmaţi învăţăturile Mele. Nu mai fiţi neînţelepţi.” Aceasta este ceea ce spune Înţelepciunea.

Cum strigă ea pe uliţe? Citiţi ziarul şi veţi vedea. Ascultaţi ştirile. Şi gândiţi-vă. Uitaţi-vă unde duc aceste căi. Urmăriţi mânia până la capăt şi vedeţi unde duce. Urmăriţi lăcomia şi viciul până la capăt şi vedeţi unde duc. Uitaţi-vă atent la feţele cadaverice ale adolescenţilor morţi şi urmăriţi să vedeţi dacă sufletul le este în rai sau în iad. Înţelepciunea strigă pe uliţe – din ziare şi de la televizor. “Cât timp veţi mai fi nebuni? Cât timp vă veţi mai acoperi ochii şi veţi spune, Păcatul este mai bun. Păcatul este mai bun!”? Înţelepciunea strigă pe uliţe. Ascultaţi voi?

Ce are aceasta de a face cu Romani?

Deci care este legătura cu Romani 5:12-19? Foarte mare din toate punctele de vedere! Să menţionez doar două:

Mai întâi, atunci când un om ucide, şi ştie în adâncul inimii sale că este sub condamnarea lui Dumnezeu (chiar dacă nu este niciodată prins pe pământ; vedeţi Romani 1:32), ce poate face el ca să-şi potolească conştiinţa care-l condamnă şi să se împace cu Dumnezeu, să fie scutit de iad şi să primească bucuria veşnică? Este un astfel de lucru de conceput – ca un ucigaş să fie achitat de către curtea de judecată cea mai înaltă a universului, unde Dumnezeu stă ca judecător, şi să fie socotit neprihănit şi chiar să fie iubit şi să primească viaţă veşnică? Despre aceasta vorbeşte textul acesta.

În al doilea rând, când o persoană este ucisă, când o persoană moare, ce se alege de ea? Ajunge în nefiinţă? Există inconştienţă şi nefiinţă pe vecie? Este o fiinţă omenească, creată după chipul lui Dumnezeu cu o voinţă, o conştiinţă şi o motivaţie, ca şi o frunză sau ca şi un băţ? Murim pur şi simplu şi ne descompunem în ţărână, şi asta este tot? Sau este şi o vreme când dăm socoteală? Este o condamnare şi o mântuire pentru care să dăm socoteală? Este o întâlnire cu Creatorul nostru şi Judecătorul tuturor? Există posibilitatea vieţii veşnice după o moarte groaznică? Dacă ai fi ucis în seara aceasta, ai fi viu şi fericit în prezenţa lui Isus Hristos mâine? Despre aceasta vorbeşte textul – mai ales acea frază minunată din versetul 18: “o hotărâre de neprihănire care dă viaţa.”

Amvonul acesta nu este pe stradă. Dar acest text este vocea Înţelepciunii. A înţelepciunii divine. Şi strigă pentru toţi cei ce aud: Veniţi voi toţi ucigaşii, hoţii, mincinoşii, preacurvarii, curvarii, lacomii şi blasfemiatorii – veniţi şi auziţi cum puteţi fi puşi într-o relaţie corectă cu Dumnezeu – cum poate fi îndepărtată vina voastră şi cum poate fi curăţată conştiinţa voastră. Veniţi voi toţi care muriţi, veniţi şi auziţi cum puteţi fi gata, veniţi şi învăţaţi cum să vă întâlniţi cu Judecătorul şi Creatorul vostru fără să vă fie frică. Este un imn extraordinar cu un vers ce spune lucrurile acestea. Îl vom cânta la final.

Revenire după șase săptămâni – rezumat

Au trecut şase săptămâni de când am vorbit din Romani 5:17. Deci ar fi bine să dăm un rezumat cu privire la ce am văzut până acum în acest pasaj, şi apoi să facem referire astăzi doar la versetele 18 şi 19.

Punctul principal al acestui pasaj este că ceea ce a făcut Hristos pentru toţi cei ce sunt în El prin credinţă, este cu mult mai măreţ decât ceea ce a făcut Adam pentru toţi cei care sunt în el din fire. Neascultarea lui Adam i-a adus pe toţi cei care erau în el (1 Corinteni 15:22, “în Adam toţi mor”) la condamnare şi moarte. Iar ascultarea lui Hristos i-a adus pe toţi cei ce sunt în El (2 Corinteni 5:2) la îndreptăţire şi viaţă.

Preţ de cinci capitole Pavel s-a străduit să facă clar şi convingător pentru noi adevărul că păcătoşii sunt împăcaţi cu Dumnezeu nu pe baza vreunei neprihăniri moştenite în noi, ci pe baza neprihănirii lui Hristos primită doar prin credinţă. Acum în acest pasaj Pavel ne duce la cauza profundă pentru care Dumnezeu ne mântuieşte în felul acesta.

Dumnezeu ne mântuieşte în felul acesta prin Hristos deoarece corespunde felului în care am fost condamnaţi prin Adam. Îndreptăţirea care duce la viaţă corespunde cu condamnarea care duce la moarte. Şi condamnarea noastră, la originile ei cele mai adânci, vine nu din ceea ce am făcut noi în mod îndividual, ci din ceea ce a făcut Adam ca şi reprezentant al nostru. Şi astfel îndreptăţirea noastră, la originile ei cele mai adânci, vine nu din ceea ce facem noi ci din ceea ce a făcut Hristos. Motivul pentru dezvoltarea acestei comparaţii între Adam şi Hristos este de a face clar faptul că baza îndreptăţirii noastre este neprihănirea lui Hristos – ascultarea lui Hristos – la fel cum baza condamnării noastre a fost păcatul lui Adam – neascultarea lui Adam.

Şi cred că motivul pentru care Dumnezeu a fost gata să forţeze limitele înţelegerii noastre prin faptul că ne-a dezvăluit această doctrină dificilă a păcatului originar, este acela că noi suntem înclinaţi să gândim că putem şi trebuie să fim împăcaţi cu Dumnezeu făcând fapte de neprihănire, în loc să depindem ca nişte păcătoşi neputincioşi de mila Lui şi să depindem numai de neprihănirea lui Hristos ca şi bază pentru împăcarea noastră cu Dumnezeu. Şi astfel Pavel spune în acest pasaj: Nu – nu “pentru faptele, făcute de noi în neprihănire, ci …” (Tit 3:5).

Acum, haideţi să reluăm textul acolo unde am rămas acum şase săptămâni, la versetul 18:

Astfel dar [iată rezumatul], după cum printr-o singură greşeală [primul păcat al lui Adam], a venit o osândă, care a lovit pe toţi oamenii, tot aşa, printr-o singură hotărâre de iertare a venit pentru toţi oamenii o hotărâre de neprihănire [a lui Hristos] care dă viaţa. 19 Căci, după cum prin neascultarea unui singur om [a lui Adam], cei mulţi au fost făcuţi păcătoşi, tot aşa, prin ascultarea unui singur om [Hristos], cei mulţi vor fi făcuţi neprihăniţi.

Fiind împăcat cu Dumnezeu

Deci puteţi vedea care este punctul principal aici. Punctul principal nu este numai să ne înveţe doctrina păcatului originar – şi anume că în Adam am căzut cu toţii, am păcătuit şi am devenit păcătoşi. Lucrul acesta este adevărat. Dar motivul pentru care ne dezvăluie lucrurile acestea – şi forţează limitele înţelegerii omeneşti – este ceea ce ne arată modul cum suntem împăcaţi cu Dumnezeu. Acesta este punctul principal. Deci, înainte de a vă împiedica de această doctrină a păcatului originar, asiguraţi-vă că auziţi de ce ne-o revelează Dumnezeu. Daţi-i voie să aibă acel efect mai întâi. Înainte de a judeca modalitatea de condamnare a lui Dumnezeu, asiguraţi-vă că vedeţi slava modalităţii de îndreptăţire a lui Dumnezeu.

Vom reveni săptămâna viitoare pentru a vorbi mai pe îndelete despre doctrina păcatului originar, dar astăzi haideţi să ne asigurăm că subliniem care este punctul principal, şi anume, cum suntem împăcaţi cu Dumnezeu – cum ucigaşii, hoţii, mincinoşii, preacurvarii, curvarii, cei lacomi şi blasfemiatorii pot fi achitaţi şi împăcaţi cu Dumnezeu şi cum pot să scape de condamnare şi să primească viaţa veşnică.

Uitaţi-vă cu atenţie acum la fiecare din versetele 18 şi 19. Versetul 18: “Astfel dar, după cum printr-o singură greşeală, a venit o osândă, care a lovit pe toţi oamenii, tot aşa, printr-o singură hotărâre de iertare a venit pentru toţi oamenii o hotărâre de neprihănire care dă viaţa.” Voi spune imediat ceva despre cuvântul „toţi,” dar acum, remarcaţi punctul principal cu privire la îndreptăţire. Îndreptăţirea are loc pentru toţi cei care sunt conectaţi la Hristos în acelaşi fel în care condamnarea a avut loc pentru toţi cei care erau conectaţi la Adam. Cum se face aceasta? Adam a acţionat în păcat şi, pentru că eram conectaţi la el, am fost condamnaţi în el. Hristos a acţionat în neprihănire şi pentru că suntem conectaţi la Hristos, suntem îndreptăţiţi în Hristos. Păcatul lui Adam a fost socotit ca fiind al nostru. Neprihănirea lui Hristos este socotită ca fiind a noastră.

Un act de neprihănire

Cred că atunci când Pavel spune că a fost „un act de neprihănire” [„o singură hotărâre de iertare” în traducerea Cornilescu, n.tr. ] care a dat naştere la îndreptăţirea noastră, probabil că tratează întreaga viaţă şi lucrare a lui Isus ca pe un singur întreg – ca pe un mare act de neprihănire, mai degrabă decât un act concret pe care L-a făcut în viaţă. Ce act ai alege? Dacă ai spune moartea Sa, te-ai referi la ascultarea din Gheţimani, sau la ascultarea când a fost prins, sau la ascultarea când a fost interogat, sau la ascultarea când a suferit coroana de spini, sau la ascultarea când a fost biciuit, sau la ascultarea când a fost ţintuit pe cruce, sau la ascultarea când a spus vorbe pline de dragoste vrăjmaşilor săi, sau la ascultarea atunci când Şi-a încredinţat sufletul Tatălui Său? Deci vedeţi, chiar dacă spuneţi că „actul neprihănirii” este moartea Sa, vă referiţi la o mulţime de acte ale neprihănirii. Trataţi mai multe fapte ca pe un întreg – moartea.

Cred că acelaşi lucru ar trebui făcut şi cu viaţa Sa întreagă, deoarece orice act de nelegiuire l-ar fi descalificat de la a fi neprihănirea noastră, şi pentru că în Matei 3:15, la botezul Lui, Isus i-a spus lui Ioan Botezătorul, „Lasă-Mă acum, căci aşa se cade să împlinim tot ce trebuie împlinit” – nu „multe acte ale neprihănirii,” ci „tot ce trebuie împlinit,” ca şi cum toate acestea ar fi un întreg. Deci de la început la sfârşit în lucrarea Sa, Isus împlinea o mare „cerinţă a neprihănirii” (ceea ce este înţelesul termenului dikaioma din Romani 5:18).

Acea neprihănire, spune Pavel în versetul 18, „a venit pentru toţi oamenii ca o hotărâre de îndreptăţire [traducere din limba engleză, n.tr.] care dă viaţa.” Acea neprihănire a lui Isus a devenit baza acceptării noastre înaintea Creatorului şi Judecătorului nostru. Neprihănirea lui Hristos este socotită ca fiind neprihănirea noastră pentru că noi suntem conectaţi cu El. Noi suntem în El (vedeţi 2 Corinteni 5:21). Aceasta este ceea ce înseamnă îndreptăţirea.

Versetul 19 susţine aceasta spunând acelaşi lucru într-un mod diferit ca să se asigure că am înţeles sensul: „Căci, după cum prin neascultarea unui singur om, cei mulţi au fost făcuţi păcătoşi, tot aşa, prin ascultarea unui singur om, cei mulţi vor fi făcuţi neprihăniţi.” Diferenţa de aici faţă de versetul 18 este aceea că cuvântul „ascultare” este folosit în loc de „act al neprihănirii” [„hotărâre de iertare” în traducerea Cornilescu, n.tr.]”. Aceasta ca să arate că natura neprihănirii despre care vorbim în versetul 18 este în conformitate cu voia lui Dumnezeu. Adam nu s-a conformat şi noi am fost socotiţi sau desemnaţi păcătoşi în el. Hristos s-a conformat voii Tatălui Său şi noi suntem socotiţi neprihăniţi (ascultători) în El.

Deci vedeţi înţelesul: Neprihănirea noastră înaintea lui Dumnezeu, îndreptăţirea noastră, nu se bazează pe ceea ce am făcut noi, ci pe ceea ce a făcut Hristos. Actul lui de neprihănire, ascultarea Lui ni se socoteşte nouă. Noi suntem făcuţi, sau socotiţi sau desemnaţi neprihăniţi în El. Aceasta este o neprihănire reală, şi este cu adevărat a noastră, dar este a noastră numai prin atribuire – sau ca să folosim limbajul de mai devreme a lui Pavel din această epistolă: Suntem „socotiţi neprihăniţi.”

Cine sunt aceşti „noi”?

Acum un cuvânt de încheiere cu privire la cine sunt aceşti „noi”. Aici ar trebui să întrebaţi: Sunt eu inclus în această îndreptăţire? În versetul 19 cei care sunt „făcuţi neprihăniţi” sunt numiţi „cei mulţi”: „deci prin ascultarea unuia singur cei mulţi vor fi făcuţi neprihăniţi.” În versetul 18 cei care au „îndreptăţirea pentru viaţă” sunt „toţi oamenii.” „Printr-un act al neprihănirii care a adus îndreptăţire de viaţă pentru toţi oamenii.” Cine sunt toţi „oamenii”? Oare înseamnă că orice fiinţă oamenească care este în Adam va fi şi îndreptăţită astfel încât nimeni să nu fie pierdut şi să nu mai existe o pedeapsă veşnică pentru oricine? Punctul acesta de vedere se numeşte universalism.

Eu nu cred aşa ceva din mai multe motive.

1) Versetul 17 vorbeşte despre „primirea” darului neprihănirii ca despre un act pe care unii îl fac iar alţii nu îl fac. Versetul 17: „Dacă deci, prin greşeala unuia singur, moartea a domnit prin el singur, cu mult mai mult cei ce primesc, în toată plinătatea, harul şi darul neprihănirii, vor domni în viaţă prin acel unul singur, care este Isus Hristos!” Nu sună ca şi cum toată lumea primeşte darul acesta.

2) „Pentru toţi oamenii o hotărâre de neprihănire care dă viaţa” din Romani 5:18 nu înseamnă că toţi oamenii sunt îndreptăţiţi, pentru că Pavel ne învaţă foarte clar în epistola aceasta şi în alte epistole ale sale (2 Tesaloniceni 1:9) că există o pedeapsă veşnică şi nu toţi oamenii sunt îndreptăţiţi. De exemplu, în Romani 2:5 el spune, „Dar, cu împietrirea inimii tale, care nu vrea să se pocăiască, îţi aduni o comoară de mânie pentru ziua mâniei şi a arătării dreptei judecăţi a lui Dumnezeu,” şi apoi în versetele 7 şi 8 el contrastează mânia aceasta cu „viaţa veşnică” şi astfel arată că este o mânie veşnică, nu o mânie temporară. Deci vor fi unii care nu sunt îndreptăţiţi ci stau sub mânia lui Dumnezeu pe vecie, şi vor fi alţii care au viaţă veşnică.

3) „Pentru toţi oamenii o hotărâre de neprihănire care dă viaţa” din Romani 5:18 nu înseamnă că toţi oamenii sunt îndreptăţiţi, pentru că până acum în toată epistola Romani îndreptăţirea nu este automată ca şi cum fiecare om o primeşte, ci este „prin credinţă.” Romani 5:1, „De aceea, fiind îndreptăţiţi prin credinţă ...” Romani 3:28, „Căci noi susţinem că omul este socotit neprihănit prin credinţă fără faptele Legii.”

Deci iată care este mesajul din această dimineaţă pentru noi: Ucigaşii, hoţii, mincinoşii, preacurvarii, curvarii, cei lacomi şi blasfemiatorii, adică, toate fiinţele omeneşti, indiferent de ceea ce aţi făcut, pot fi împăcaţi cu Dumnezeu, nu pe baza propriilor acte de neprihănire, ci pe baza neprihănirii lui Hristos, nu pe baza propriei ascultări, ci pe baza ascultării lui Hristos, şi nu pentru că eşti om, ci pentru că crezi.

Deci vă îndemn, vă implor, cât încă mai este vreme în această lume foarte nesigură a uciderii şi a morţii: Încredeţi-vă în Hristos pentru tot ceea ce este Dumnezeu pentru voi în El; încredeţi-vă în El pentru neprihănirea voastră. Şi dacă vă întrebaţi dacă vă puteţi încrede în El pentru toată durata vieţii, atunci încredeţi-vă în El acum. Şi apoi, indiferent de ceea ce aţi făcut, veţi putea să „staţi faţă în faţă cu Judecătorul şi Creatorul vostru fără să vă fie frică.”

Acestea sunt cuvintele din versul 2 al unei strofe din imnul „Venim o Hristos la Tine,” şi aş vrea să-l cântăm în încheiere ca şi cântec al credinţei. Dacă te încrezi în El acum, cântă cântarea aceasta ca pe mărturia ta, apoi spune şi altora săptămâna aceasta despre credinţa ta.

Tu eşti Calea spre Dumnezeu, sângele Tău răscumpărarea noastră a plătit;
În Tine stăm faţă în faţă cu Judecătorul şi Creatorul nostru fără să ne fie frică.
Înaintea tronului Tău stăm fără vină,
Dragostea Ta a împlinit cerinţele legii Tale.

De E. Margaret Clarkson