Fraţilor, luaţi în considerare hedonismul creştin

De la Gospel Translations Romanian

Revizia pentru 15 martie 2010 18:56; Steffmahr (Discuţie | contribuţii)
(dif) ←Versiunea anterioară | afişează versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)
Salt la:navigare, căutare

Resurse relevante
Mai mult De John Piper
Index de autori
Mai mult Despre Ministerul Pastoral
Index de subiecte
Despre această traducere
English: Brothers, Consider Christian Hedonism

© Desiring God

Share this
Misiunea noastră
Aceasta traducere a fost publicată de către Gospel Translations, o formă de pastoraţie accesibilă online, care există pentru a face ca evanghelia centrată pe cărţi şi articole să fie disponibilă gratuit pentru toate naţiunile şi în toate limbile.

Află mai multe (English).
Cum poţi să ne ajuţi
Dacă ştii bine limba engleză, te poţi oferi ca voluntar pentru a traduce.

Află mai multe (English).

De John Piper Despre Ministerul Pastoral

Traducere de Alina Chiteala

Când Iisus i-a avertizat pe ucenicii Săi că s-ar putea sa le fie tăiate capetele (Luca 21:16), I-a liniştit cu promisiunea că, totuşi, niciun fir de păr din capul lor nu va pieri (v. 18).

Când I-a avertizat că ucenicia însemnă auto-negare şi răstignire (Marcu 8:34), El I-a consolat cu promisiunea că "oricine îşi pierde viaţa de dragul Meu şi evangheliaîl va salva" (v. 35).

Când El le-a poruncit să plece toţi şi să Îl urmeze, EL ia asigurat că vor primi "înzecit pentru persecuţiile de acum ... şi în veacul ce va să fie, viaţă eternă" (Marcu 10:28-31). În cazul în care trebuie să ne vindem tot, o facem cu bucurie, deoarece terenul pe care dorim să-l cumpărăm are comoara ascunsă (Matei 13:44).

Prin hedonismul creştin, nu vreau să spun că fericirea noastră este cel mai de preţ bun. Vreau să spun că dorinţa de a obţine cel mai de preţ bun va avea tot timpul ca rezultat fericirea noastră. Dar toţi creştinii cred acest lucru. Hedonismul creştin spune mai mult, şi anume, că noi ar trebui să căutăm fericirea cu toată fiinţa noastră. Dorinţa de a fi fericiţi este un bun motiv pentru orice faptă bună şi dacă abandonaţi căutarea propriei fericiri nu Îl puteţi mulţumi pe Dumnezeu.

Hedonismul creştin are drept scop de a înlocui o moralitate kantiană cu una biblică. Immanuel Kant, filosof german care a murit în 1804, a fost exponentul cel mai puternic al ideii că valoarea morală a unei fapte scade dacă ne propunem să obţinem orice beneficiu de la ea. Faptele sunt bune, dacă cel care le face este "dezinteresat". Noi ar trebui să facem bine, pentru că este bine. Orice motivaţia de a căuta bucurie sau recompensă corupe fapta.

Împotriva moralităţii kantiene (care a fost considerată prea mult timp creştină!) trebuie să introducem moralitatea biblică hedonistă liniştită. Jonathan Edwards, care a murit când Kant avea 34 de ani, s-a exprimat în felul următor în una din analizele sale timpurii: "Decis, să mă străduiesc să obţin pentru mine cât mai multă fericire posibilă pe lumea cealaltă, cu toată puterea, vigoarea şi vehemenţa, ba chiar şi violenţa de care sunt capabil, sau să ajung în stadiul în care să exercit, în orice mod asupra căruia se poate gândi."

CS Lewis spune în felul următor într-o scrisoare către Sheldon Vanauken: "Este o datorie creştină, după cum ştiţi, pentru toată lumea să fie pe cât de fericită poate."

Şi Flannery O'Connor ne arată punctul ei de vedere despre de auto-negare în felul următor: "Întotdeauna renunţi la un bun mai mic pentru unul mai mare; opusul este păcat. Vizualizaţi-mă scrâşnind din dinţi urmărind fericirea - complet înarmată de asemenea, deoarece este o căutare extrem de periculoasă."

Noţiunea kantiană spune că este bine să se obţină fericirea ca un rezultat involuntar al acţiunii voastre. Dar toate aceste persoane (inclusiv eu)caută fericirea. Repudiem atât posibilitatea cât şi dorinţa de comportament moral dezinteresat. Este imposibil, pentru că voinţa nu este autonomă; întotdeauna înclină spre ceea ce percepe că va aduce cea mai multă fericire (Ioan 8:34, Rom. 6:16; 2 Petru 2:19).

Pascal a avut dreptate când a spus: (Pensee 250): "Toţi oamenii caută fericirea, fără excepţie. Toţi ţintesc spre acest scop diferit de mijloacele pe care le utilizează pentru atingerea acestuia. . . .Ei nu vor face niciodată nici cel mai mic efort decât cu acesta drept scop. Acesta este motivul tuturor acţiunile oamenilor, chiar şi a acelora care contempla sinucidere."

Dar nu numai că moralitatea dezinteresată (a face bine de dragul binelui) este imposibilă; nu este nici de dorit. Această înseamnă că nu este biblic, deoarece ar însemna că cu cât un om a devenit mai bun cu atât mai greu ar fi pentru el să acţioneze punct de vedere moral. Un om bun în Scriptură nu este omul căruia îi displace să facă bine, dar se gândeşte la aceasta de dragul datoriei. Un om bun iubeşte bunătatea (Mica 6:8) şi se desfată în legea Domnului (Ps.1:2). Dar cum poate un astfel de om să facă o faptă bună dezinteresat? Cu cât este mai bun omul cu atât găseşte mai multă bucurie în ascultare.

Kant iubeşte un om care dă dezinteresat. Dumnezeu îi iubeşte pe cel care dă cu bucurie. (2 Cor. 9:7). Efectuarea dezinteresată de datorie îi displace lui Dumnezeu. El vrea ca noi să găsim bucurie în a face bine şi că o facem cu încrederea că ascultarea noastră asigură şi creşte bucuria noastră în Dumnezeu.

Ah, aş putea scoate noţiunea din bisericile noastre că virtutea necesită o performanţă a datoriei - noţiunea că lucrurile bune sunt promise ca urmare a supunerii, dar nu ca un stimulent al ei. Biblia este plină de promisiuni care nu sunt anexate atent ca non-rezultate motivaţionale, dar care în mod clar şi cu curaj şi hedonistic au ca scop motivarea comportamentul nostru.

Ceea ce declanşează moralitate biblică de la hedonismul lumesc nu este faptul că moralitatea biblică este dezinteresată, dar că este interesată de lucruri cu mult mai mari şi mai pure. Câteva exemple:

Luca 6:35 spune: "Iubiţi-i pe vrăjmaşii voştri, şi faceţi bine, şi împrumutaţi fără să aşteptaţi nimic în schimb, şi răsplata voastră va fi mare." Nota: 1) Noi nu ar trebui să fim motivaţi de mărire lumeasca ( "aşteptaţi nimic în schimb");, dar 2) ni se da puterea de a suferi pierderi în dragoste prin promisiunea unei recompense viitoare.

Din nou, în Luca 14:12-14: "Când organizezi o cina sau un banchet, nu îţi invita prietenii sau fraţii sau rudele sau vecinii bogaţi, ca nu cumva să te invite şi ei la rândul lor şi să fii răsplătit. Atunci când dai un ospăţ, invită-i pe cei săraci. . . şi vei fi binecuvântat, pentru că ei nu te pot răsplăti. Vei fi răsplătit la învierea celor drepţi. " Notă: 1) nu face fapte bune pentru avantajele lumeşti, dar 2) fă-le pentru beneficiile spirituale, cereşti.

Dar kantiană va spune, "Nu, nu. Aceste texte vor descrie doar ceea ce răsplată va avea ca rezultat dacă veţi acţiona dezinteresat. Ele nu ne învaţă să căutăm recompensa. "

Două răspunsuri: 1) Este pedagogic rău să spun, "Luaţi această pastilă şi eu voi da un bănuţ," dacă credeţi că dorinţa de a căpăta un bănuţ distruge luarea pastilei. Dar Iisus a fost un profesor înţelept, nu unul nechibzuit. 2) Chiar şi mai important, există texte care nu numai că laudă, dar ne şi ordonă să facem bine în speranţa de binecuvântare viitoare. Luca 12:33 spune, "Vindem posesiunile voastre, şi daţi de pomana; înzestraţi-vă voi înşivă cu bunuri care nu îmbătrânesc, cu o comoară în ceruri care nu dezamăgeşte." Conexiune aici între posesiune şi a avea comoara veşnică în cer, nu este doar rezultatul, ci scopul: "Faceţi din asta scopul dumneavoastră de a avea comori în cer, şi modul de a face acest lucru este de a vă vinde bunurile si de a-le da de pomana."

Şi din nou, Luca 16:9: Faceţi-vă prieteni pentru voi înşivă, prin intermediul avariţiei materiale incorecte, astfel încât [pentru că] atunci când acesta nu îşi atinge scopul să vă primească în aşezările veşnice." Luca nu spune că rezultatul unei utilizări corespunzătoare a posesiunilor este de a primi aşezări veşnice. El spune, "Faceţi din asta scopul vostru de a asigura o aşezare veşnică prin modul în care folosiţi posesiunile voastre."

Prin urmare, un răsunător nu la moralitatea kantiană. Nu în strană şi nu în amvon. În strană chiar inima este smulsă de cult, de noţiunea că aceasta poate fi efectuată ca o datorie. Există două atitudini posibile în cultele autentice: bucurie în Dumnezeu sau pocăinţă pentru lipsa ei.

Duminica la ora 11 dimineaţa, ebraică 11:6 intră în luptă cu Immanuel Kant. "Fără credinţă este cu neputinţă să îi facem Lui pe plac. Pentru oricine ar dori să se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El există şi că El îi răsplăteşte pe cei care-L caută. "Nu-I puteţi face pe plac lui Dumnezeu, dacă nu veniţi la El ca cel care răsplăteşte. Prin urmare, un cult care îi face pe plac lui Dumnezeu este urmărirea hedonistă a lui Dumnezeu, în a cărui prezenţă este preaplinul de bucurie şi în a cărui mână sunt plăcerile pentru veşnicie (Ps. 16: 11).

Şi în amvon, fraţilor, ar fi o mare diferenţă dacă noi suntem hedonişti creştini şi nu comandanţi kantiani pentru datorie!

John Broadus a avut dreptate atunci când a spus, "ministrul poate face apel în mod legal la dorinţa de fericire şi omologul său negativ, la frica de nefericire. Cei filozofi care insistă că ar trebui întotdeauna să facem bine, pur şi simplu şi numai pentru că este just nu sunt filosofi defel, pentru că ei sunt fie extrem de ignoranţi în ceea ce priveşte natura umană sau pentru că se mulţumesc cu simple speculaţii fanteziste "(Despre pregătirea şi livrarea Predicilor, p. 117).

În calitate de hedonişti creştini ştim că fiecare ascultător doreşte fericirea. Şi niciodată nu le vom spune să nege sau să reprime această dorinţă. Le vom arată cum să sature sufletele lor flămânde cu harul lui Dumnezeu. Vom descrie gloria lui Dumnezeu în tonuri de roşu generos şi galben şi albastru; şi iadul îl vom descrie cu umbre de fum de gri şi cărbune.

Ne vom concentra tot efortul nostru în Duhul Sfânt pentru a convinge poporul nostru că "abuzul de suferit pentru Hristos [este] o bogăţie mai mare decât comorile din Egipt" (Evr. 11:26); că ei pot fi mai fericiţi în a da decât primesc ( Faptele Apostolilor 20:35); ei ar trebui să numere totul ca pierdere pentru a atinge valoarea de a-L şti pe Isus Hristos, Domnul lor (Filipeni 3:8); că scopul tuturor poruncilor lui Iisus este ca bucuria lor poate fi completă (Ioan 15: 11); că, în cazul în care se bucură întru Domnul, El le va da ceea ce le doreşte inima (Ps. 37:4); că nu există un mare câştig în evlavia cu mulţumire (1 Tim. 6:6); şi că bucuria a Domnului este tăria lor (Neemia8:11).

Noi nu vom încerca să motivăm lucrarea lor de atac prin apeluri kantiane la datorie. Dar, le vom aminti că Iisus a îndurat cruce pentrubucuria pe care a fost stabilită înaintea Lui (Evrei 12:2), şi că Hudson Taylor, la sfârşitul unei vieţi pline de suferinţă şi de încercări, a spus: "N-am făcut un sacrificiu niciodată"(Secretele spirituale ale lui Hudson Taylor , p. 30).