De Ce şi Cum să Trăim După Îndemnurile Duhului

De la Gospel Translations Romanian

Revizia pentru 17 aprilie 2017 20:20; Pcain (Discuţie | contribuţii)
(dif) ←Versiunea anterioară | afişează versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)
Salt la:navigare, căutare

Resurse relevante
Mai mult De John Piper
Index de autori
Mai mult Despre Sfinţirea şi Creşterea
Index de subiecte
Despre această traducere
English: Why and How We Walk According to the Spirit

© Desiring God

Share this
Misiunea noastră
Aceasta traducere a fost publicată de către Gospel Translations, o formă de pastoraţie accesibilă online, care există pentru a face ca evanghelia centrată pe cărţi şi articole să fie disponibilă gratuit pentru toate naţiunile şi în toate limbile.

Află mai multe (English).
Cum poţi să ne ajuţi
Dacă ştii bine limba engleză, te poţi oferi ca voluntar pentru a traduce.

Află mai multe (English).

De John Piper Despre Sfinţirea şi Creşterea
Parte a seriei Romans: The Greatest Letter Ever Written

Traducere de Desiring God

Romani 8:4-9

Pentru ca porunca Legii să fie împlinită în noi, care trăim nu după îndemnurile firii pământeşti, ci după îndemnurile Duhului. 5 În adevăr, cei ce trăiesc după îndemnurile firii pământeşti, umblă după lucrurile firii pământeşti; pe când cei ce trăiesc după îndemnurile Duhului, umblă după lucrurile Duhului. 6 Şi umblarea după lucrurile firii pământeşti, este moarte, pe când umblarea după lucrurile Duhului este viaţă şi pace. 7 Fiindcă umblarea după lucrurile firii pământeşti este vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu, căci, ea nu se supune Legii lui Dumnezeu, şi nici nu poate să se supună. 8 Deci, cei ce sunt pământeşti, nu pot să placă lui Dumnezeu. 9 Voi însa nu mai sunteţi pământeşti, ci duhovniceşti, dacă Duhul lui Dumnezeu locuieşte în adevăr în voi. Dacă n-are cineva Duhul lui Hristos, nu este al Lui.

Trebuie să fim foarte clari cu privire la un lucru în dimineaţa aceasta. Trăirea creştină este esenţialmente o trăire supranaturală. Prin supranaturală vreau să spun că în viaţa creştină există puteri la lucru care sunt mai presus de natural. Nu mă gândesc aici la forţe vagi cum ar fi percepţia extrasenzorială, canalizarea de energii astrale, sau utilizarea globurilor de cristal, sau a diverselor forme de farmece sau vrăjitorie, sau la detaşarea sufletului de trup sau la reîncarnare – care sunt toate o urâciune înaintea lui Dumnezeu (de exemplu: Deuteronom 18:9-10; Isaia 8:19) pentru că acestea depreciază atot-suficienţa lui Dumnezeu şi a Fiului Său, Isus Hristos, calea aleasă de Dumnezeu pentru comunicare şi transformare. Ci mă gândesc foarte specific la lucrarea făcută de Duhul Sfânt în vieţile noastre prin credinţa pe baza morţii şi învierii istorice a lui Hristos. Lucrarea aceasta nu este vagă şi nici generală. Este clară, specifică şi înrădăcinată în viaţa şi în moartea istorică şi reală a lui Isus Hristos, care a înviat din morţi şi care le dă Duhul Sfânt celor care se încred în El.

Dar să nu care cumva să cădeţi în greşeala de a crede că trăirea vieţii creştine este un program de tip omenesc de genul celor care vă învăţa cum să vă faceţi prieteni şi cum să deveniţi persoane influente. Nu este ceva de genul mişcării de re-înarmare morală (MRA). O ramură a acelei mişcări din 1920 declară astăzi:

Această mişcare nu este o sectă. Este o mişcare prin care fiecare dintre noi este înrădăcinat în propria-i tradiţie religioasă … Aceste idei le dau posibilitatea celor cu credinţe diferite să lucreze împreuna fără ca nici unul dintre noi să-şi compromită credinţa. Şi aceasta deoarece conceptele călăuzirii divine şi standardele morale – exprimate în diferite feluri – sunt comune majorităţii religiilor mondiale (12-01-2001; 7-11-03, http://www.uk.initiativesofchange.org/).

Citez declaraţia aceasta pentru a arăta clar că trăirea vieţii creştine nu este acelaşi lucru cu cele spuse mai sus. “Conceptele călăuzirii divine” nu sunt comune altor religii. Noi trebuie să căpătăm un mod de gândire complet diferit. Şi termenul mod de gândire este unul deosebit de important în acest text. Noi trebuie să avem modul de gândire al Duhului lui Dumnezeu. Acesta ne defineşte ca şi creştini.

Haideţi să începem aici cu definirea a ceea ce este un creştin, apoi să aruncăm o privire de ansamblu asupra argumentului din acest text şi apoi să privim mai îndeaproape la ceea ce înseamnă să împlinim Legea lui Dumnezeu.

Ce înseamnă să fii creştin?

Citiţi împreună cu mine în versetul 9: “Voi însă nu mai sunteţi pământeşti, ci duhovniceşti, dacă Duhul lui Dumnezeu locuieşte în adevăr în voi. Dacă n-are cineva Duhul lui Hristos, nu este al Lui.” Aici avem una dintre cele mai clare afirmaţii din Noul Testament cu privire la identitatea unui creştin: “Dacă n-are cineva Duhul lui Hristos, nu este al Lui.” Noi nu-i aparţinem lui Hristos dacă nu avem Duhul lui Hristos. Nu suntem creştini dacă nu avem Duhul lui Hristos. Iar în propoziţia de dinainte Duhul lui Hristos este numit Duhul lui Dumnezeu. “Voi însă nu mai sunteţi pământeşti, ci duhovniceşti, dacă Duhul lui Dumnezeu locuieşte în adevăr în voi.”

Deci Duhul lui Dumnezeu şi Duhul lui Hristos sunt acelaşi Duh, şi dacă ”aveţi” acest Duh, sau dacă El “locuieşte” în voi, atunci îi aparţineţi lui Hristos şi sunteţi în domeniul, sau sub stăpânirea Duhului lui Dumnezeu. Aceasta este ceea ce vreau să spun atunci când spun că a fi creştin şi a trăi o viaţă creştină este o trăire supranaturală. Duhul lui Dumnezeu, Duhul lui Hristos, trăieşte în noi şi produce schimbări care fără de El nu ar putea avea loc niciodată şi nu ar avea loc niciodată, astfel încât Isus Hristos să fie slăvit în tot ceea ce facem.

O privire de ansamblu asupra argumentului lui Pavel

Acum haideţi să aruncăm o privire de ansamblu asupra argumentului – a modului de gândire – din versetele 4-8. Văd cinci paşi în acest argument. Să-l citim mai intâi de la început la sfârșit aşa cum l-a scris Pavel. Apoi să-l citim invers ca să ne asigurăm că l-am înteles.

În primul rând, scopul lui Pavel în versetul 4 este “ca porunca Legii să fie împlinită în noi.” Vom vedea în Romani 13:8 că dragostea împlineşte Legea.

În al doilea rând, la finalul versetului 4 Pavel spune că această Lege este împlinită în noi prin faptul că trăim (umblăm) nu după îndemnurile firii pământeşti ci după îndemnurile Duhului. “Pentru ca porunca Legii să fie împlinită în noi, care trăim nu după îndemnurile firii pământeşti, ci după îndemnurile Duhului.”

În al treilea rând, în versetul 5 Pavel explică faptul că această trăire este una conformă cu îndemnurile Duhului din cauza unui mod de gândire duhovnicesc care se află în spatele ei. Acest mod de gândire din spatele trăirii după îndemnurile Duhului este un mod de gândire îndreptat înspre adevărul şi valoarea lucrurilor Duhului: “În adevăr, cei ce trăiesc după îndemnurile firii pământeşti, umblă după (îşi îndreaptă gândirea după – traducere din limba engleză, n.tr.) [au un mod de gândire care iubeşte] lucrurile firii pământeşti; pe când cei ce trăiesc [umblă] după îndemnurile Duhului, umblă după [îşi îndreaptă gândirea după = au un mod de gândire care preţuieşte] lucrurile Duhului.” Deci trăirea noastră (v.4) se datorează înclinaţiei minţilor noastre (v.5) înspre lucrurile Duhului.

În al patrulea rând, motivul pentru care modul aceasta de gândire al Duhului produce o trăire care împlineşte Legea şi motivul pentru care modul de gândire al firii pământeşti nu face lucrul acesta este pentru că modul de gândire al firii pământeşti este moarte şi modul de gândire al Duhului este viaţă şi pace. Versetul 6: “Şi umblarea [gândirea] după lucrurile firii pământeşti, este moarte, pe când umblarea [gândirea] după lucrurile Duhului este viaţă şi pace.” Amintiţi-vă şi versetul 2: “Legea Duhului de viaţă în Hristos Isus, m-a izbăvit de Legea păcatului şi a morţii.” Duhul este eficient în modelarea gândirii noastre şi a trăirii noastre pentru că este viu. El dăruieşte viaţă spirituală. El nu doar verbalizează legi sau reguli şi ne spune să le împlinim. El aduce Legea şi o întipăreşte în inimile noastre, şi creează viaţa care iubeşte Legea şi care se delectează în Dumnezeu şi-L preţuieşte pe Isus. Deci cel puţin până aici aş parafraza argumentul astfel: modul de gândire al Duhului produce o trăire spirituală care împlineşte Legea pentru că acea înclinaţie duhovnicească a minţii este roada şi forma vieţii Duhului lui Dumnezeu în noi.

În final, al cincilea pas al argumentului, versetele 7 şi 8, ne arată de ce avem nevoie disperată de modul de gândire al Duhului şi de viaţa Duhului. Şi de ce lipsa acestora este moarte. Fără Duhul şi fără viaţa Duhului şi modul de gândire al Duhului suntem morţi pentru că suntem ostili faţă de Dumnezeu şi nu ne putem supune Legii sale. Versetul 7: “… Fiindcă umblarea [= gândirea] după lucrurile firii pământeşti este vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu, căci, ea nu se supune Legii lui Dumnezeu, şi nici nu poate să se supună. (8) Deci, cei ce sunt pământeşti, nu pot să placă lui Dumnezeu.” Cu alte cuvinte, rădăcina morţii este păcatul – răzvrătire împotriva lui Dumnezeu. Rădăcina este un duh independent, căruia îi pasă foarte puţin de Dumnezeu şi preferă alte lucruri în locul lui Dumnezeu. Adică este îndragostită până la moarte de independenţă şi auto-determinare.

Aceasta trebuie biruită dacă vrem să împlinim cerinţa Legii. Vedeţi cum se termină textul cu faptul că suntem înrobiţi ostilitatăţii şi nesupunerii: Nu ne putem supune Legii. Însă totul în argumentul acesta se îndreaptă înspre victoria asupra acestei condiţii, către punctul din versetul 4: “ca porunca Legii să fie împlinită în noi.” La aceasta se referă textul: trecerea de la robia faţă de nesupunere şi ostilitate, la libertatea vieţii şi ascultării.

Ca să ne asigurăm că înţelegem acest argument, să-l parcurgem acum în sens invers.

5) Pasul 5 (Versetele 7-8): Ostilitate faţă de Dumnezeu

Modul de gândire al firii pământeşti – modul cum suntem din fire, ca simpli oameni, fără niciun ajutor supranatural de la Duhul lui Dumnezeu – este ostil lui Dumnezeu. Nu se supune şi nu se poate supune lui Dumnezeu nici nu poate să-i placă lui Dumnezeu.

4) Pasul 4 (Versetul 6): Viaţa Duhului

De aceea aduce moarte modul de gândire al firii pământeşti. Ostilitatea faţă de Dumnezeu este cel mai groaznic gen de suicid. Numai Duhul dă viaţa (versetul 2). Şi modul de gândire al Duhului este roada şi forma acelei vieţi. Viaţa Duhului creează modul de gândire al Duhului şi modelează modul de gândire al Duhului. Trebuie să avem Duhul pentru a birui robia sinucigaşă a răzvrătirii noastre împotriva lui Dumnezeu.

3) Pasul Trei (Versetul 5): Modul duhovnicesc de gândire

De aceea, din moment ce modul de gândire al Duhului este roada şi forma vieţii Duhului, felul în care a planificat Dumnezeu să umblăm şi să trăim este să avem un mod de gândire duhovnicesc, şi nu unul carnal. De la ostilitate la viaţă la un mod duhovnicesc de gândire

2) Pasul Doi (Versetul 4b): O trăire nouă după îndemnurile Duhului

De aceea, pentru că avem acest mod duhovnicesc de gândire, umblăm astfel – trăim astfel. Noi “nu umblăm după îndemnurile firii pământeşti ci după îndemnurile Duhului.” Modul nostru duhovnicesc de gândire determină trăirea noastră. Puterea Duhului Sfânt de a dărui viaţă şi de a schimba ceea ce preţuim, îndrăgim şi dorim schimbă felul în care trăim sau umblăm. De la ostilitate la viaţă la un mod duhovnicesc de gândire la o nouă trăire după îndemnurile Duhului.

1) Pasul Unu (Versetul 4a): Împlinirea Legii

De aceea, prin această trăire noi împlinim cerinţa Legii. Noi umblăm nu după îndemnurile firii pământeşti ci după îndemnurile Duhului. De la ostilitate la viaţă la un mod duhovnicesc de gândire la o nouă umblare după îndemnurile Duhului la împlinirea Legii. O, cât de crucială este viaţa şi lucrarea supranaturală a Duhului lui Hristos ca să ne ducă de la incapacitatea supunerii faţă de Legea lui Dumnezeu, tocmai la împlinirea Legii lui Dumnezeu! Preţuiţi Duhul! Căutaţi plinătatea Duhului!

Întrebarea săptămânii viitoare

Săptămâna viitoare vom aborda întrebarea: Cum poate ascultarea noastră imperfectă şi dragostea noastră imperfectă să împlinească cerinţa Legii? Cred că Romani 8 ne învaţă că Legea este împlinita în noi şi nu doar pentru noi. Cum se poate aceasta? Spune legea, “Binişor este îndeajuns?” Niciodată. Aceasta este întrebarea pentru săpătămâna viitoare.

Daţi-mi voie să închei astfel. Sper ca un lucru să fie clar: Ca să treci de la robia faţă de eul tău la împlinirea plină de dragoste a Legii trebuie ca Dumnezeu să facă o lucrare puternică supranaturală prin Duhul Său. Avem nevoie de o mentalitate care să-L iubească pe Hristos şi lucrurile Duhului. Avem nevoie să ne pierdem gustul pentru delicatesurile acestei lumi. De unde vine această schimbare? Vine de la Duhul. Iar această dependenţă minunată de Duhul poate fi căpătată numai prin credinţă, fără faptele Legii.