Cum motivează recunoştinţa?

De la Gospel Translations Romanian

(Diferenţa dintre versiuni)
Salt la:navigare, căutare
(Automated: copied from main site)
m (A protejat "Cum motivează recunoştinţa?" ([edit=sysop] (indefinit) [move=sysop] (indefinit)))
 

Versiunea curentă din 15 ianuarie 2015 15:04

Resurse relevante
Mai mult De John Piper
Index de autori
Mai mult Despre Recunoştinţa
Index de subiecte
Despre această traducere
English: How Does Gratitude Motivate?

© Desiring God

Share this
Misiunea noastră
Aceasta traducere a fost publicată de către Gospel Translations, o formă de pastoraţie accesibilă online, care există pentru a face ca evanghelia centrată pe cărţi şi articole să fie disponibilă gratuit pentru toate naţiunile şi în toate limbile.

Află mai multe (English).
Cum poţi să ne ajuţi
Dacă ştii bine limba engleză, te poţi oferi ca voluntar pentru a traduce.

Află mai multe (English).

De John Piper Despre Recunoştinţa
Parte a seriei Taste & See

Traducere de Ofelia Antal

Pe 29 mai, în mesajul meu către Galateni 5:1-5, am contrazis „etica recunoştinţei” care spune: „Dumnezeu a lucrat pentru mine, de-acum o să-i întorc favorul lucrând pentru El,” sau: „Dumnezeu mi-a dat mai mult decât aş putea să-i dau înapoi, dar o să-mi dedic viaţa încercând.” Însă chestiunea a fost ridicată Steve Roy după rugăciune, şi anume dacă există un alt fel de recunoştinţă care să motiveze ascultarea şi care nu implică mentalitatea de datornic. Aşadar am petrecut aproape şase ore de Ziua Eroilor, încercând să meditez asupra acestei chestiuni. Şi iată la ce concluzii am ajuns.

Definiţie: recunoştinţa este o formă de bucurie care ni se ridică din inimă ca răspuns la bunăvoinţa cuiva care ne face (sau încearcă să ne facă) un favor. Nu răspundem cu recunoştinţă unei persoane care ne face accidental un serviciu. Pe de altă parte, vom răspunde cu recunoştinţă unei persoane care încearcă să ne facă un serviciu dar care este oprită de împrejurări care o depăşesc – să presupunem că îşi sacrifică viaţa în junglă ca să ne aducă medicamente, dar acestea se dovedesc ineficiente. Tot vom simţi recunoştinţă faţă de acea persoană. Prin urmare recunoştinţa nu este doar un răspuns de bucurie faţă de un beneficiu primit. Are o legătură cu totul specială la bunăvoinţa unei alte persoane. O persoană a cărei bucurie se centrează doar pe darul primit fără a avea sensul de bucurie faţă de bunăvoinţa celui ce dă, este numită persoană ingrată. Aşadar recunoştinţa este un tip de bucurie care este răspuns la bunăvoinţa cuiva care ne face (sau încearcă să ne facă) un favor.

Această bucurie, ca toate bucuriile, are în sine însăşi tendinţa de a exprima sau de a afişa valoarea cauzei sale. Aceasta este o analiză crucială pentru a înţelege cum motivează recunoştinţa comportamentul nostru. Este în natura bucuriei să demonstreze sau să exprime valoarea cauzei sale. Când ceva ne dă bucurie simţim tendinţa de a arăta valoarea gestului prin cuvintele sau acţiunile noastre.

Intensitatea acestei bucurii şi impulsul său exprimat este determinat de trei factori variabili: 1) importanţa pe care o are pentru noi darul oferit (suntem mai recunoscători pentru un palton decât pentru o îngheţată); 2) sacrificiul pe care îl face o persoană ca să ofere acel dar (suntem mai recunoscători dacă o persoană îşi riscă viaţa decât dacă darul este făcut fără nicio inconvenienţă; 3) simţul nostru de nevrednicie de a primi acel dar (suntem mai recunoscători pentru un dar gratuit decât pentru banii munciţi).

Chestiunea cum ar putea recunoştinţa să motiveze bunul comportament constă în întrebarea: cum am putea exprima sau demonstra valoarea bunăvoinţei lui Dumnezeu faţă de noi? Recunoştinţa este bucuria ce izvorăşte ca răspuns la bunăvoinţa lui Dumnezeu faţă de noi prin toate darurile sale. Bucuria are tendinţa de a exprima valoarea acelei bunăvoinţe. Cum se întâmplă lucrul acesta?

Răspuns: Ar trebui să exprime valoarea bunăvoinţei lui Dumnezeu într-o manieră care onorează natura şi scopul acelei voinţe şi care nu o contrazice. (De exemplu: nu trebuie să încerc să-mi arăt recunoştinţa faţă de cineva care tocmai mi-a plătit tratamentul la centrul de dezalcoolizare dând o petrecere cu băutură.)

Să luăm ca exemplu bunăvoinţa lui Dumnezeu exprimată prin faptul că l-a trimis pe Fiul Său ca să moară. Natura acelui act de iubire este necondiţionată, nemeritată, un act de har pur. Scopul acelui act a fost să genereze o putere de iertare şi o reînnoire ce avea să transforme oamenii în oglinzi ale slavei lui Dumnezeu. Astfel, felul în care ar trebui să fie exprimat acest act al bunăvoinţei lui Dumnezeu faţă de noi ar trebui să se exprime prin afirmarea şi exprimarea în comportament a ceea ce onorează natura sa ca dar gratuit şi scopul său ca slavă a lui Dumnezeu.

Anumite atitudini sunt reglate astfel: orice încercare de a-i plăti lui Dumnezeu înapoi ar contrazice natura acestui act ca fiind gratuit şi prin har. Orice încercare de a întoarce roata şi de a deveni binefăcătorii lui Dumnezeu este considerat ca dezonorant faţă de natura şi scopul actului divin. Asta a fost ideea centrală din predica mea de duminica trecută. Însă există câteva feluri în care impulsul acelei bucurii îşi pot găsi expresia:  1) recunoaşterea că nu merităm faptul ca Cristos să onoreze gratuitatea venită prin har a darului. 2) Cuvinte de iubire, laudă şi mulţumire vor ţâşni sub forma de ros al acestei recunoştinţe. 3) Încrederea în puterea iertării şi a reînnoirii făcută la cruce îşi onorează scopul. 4) Fapte ale iubirii de negare de sine arată se asemenea cât de liberi am fost creaţi de plinătatea darului dragostei din cruce.

Aşa văd eu recunoştinţa ce motivează ascultarea faţă de Cristos. Nu ne îndeamnă să îl răsplătim sau să venim în întâmpinarea nevoilor sale. Ca tip de bucurie are într-însa tendinţa de a arăta valoarea bunăvoinţei lui Dumnezeu. Şi ceea ce arată valoarea bunăvoinţei lui Dumnezeu în adevărata sa natură şi scop sunt cuvintele de laudă, o inimă încrezătoare şi o viaţă de iubire.

Cu recunoştinţă,

Pastor John