Căderea Satanei şi victoria lui Christos

De la Gospel Translations Romanian

Revizia pentru 10 august 2009 20:50; PagePush (Discuţie | contribuţii)
(dif) ←Versiunea anterioară | afişează versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)
Salt la:navigare, căutare

Resurse relevante
Mai mult De John Piper
Index de autori
Mai mult Despre Isus Hristos
Index de subiecte
Despre această traducere
English: The Fall of Satan and the Victory of Christ

© Desiring God

Share this
Misiunea noastră
Aceasta traducere a fost publicată de către Gospel Translations, o formă de pastoraţie accesibilă online, care există pentru a face ca evanghelia centrată pe cărţi şi articole să fie disponibilă gratuit pentru toate naţiunile şi în toate limbile.

Află mai multe (English).
Cum poţi să ne ajuţi
Dacă ştii bine limba engleză, te poţi oferi ca voluntar pentru a traduce.

Află mai multe (English).

De John Piper Despre Isus Hristos
Parte a seriei Spectacular Sins and Their Global Purpose in the Glory of Christ

Traducere de Aurelia Popa

Review Ne poţi ajuta prin Află mai multe (English).


Geneza 3:1-15
Acum şarpele era mai şiret decât oricare dintre fiarele câmpului create de Domnul Dumnezeu. El zise către femeie: „Dumnezeu oare, cu adevărat, ţi-a spus: să nu mâncaţi fructe din niciun copac din grădină?” 2 Iar femeia răspunse şarpelui, „Putem mânca din fructele copacilor din grădină, 3 dar Dumnezeu a zis „să nu mâncaţi fructe din copacul ce se află în mijlocul grădinii, şi nici să nu-l atingeţi ca să nu muriţi.” 4 Dar şarpele îi zise femeii “Hotărât că nu veţi muri. 5 Căci Dumnezeu ştie că atunci când veţi mânca din el ochii vi se vor deschide şi veţi fi ca şi Dumnezeu, cunoscând binele şi răul.” 6 Aşadar, când femeia văzu că pomul avea roade bune de mâncat şi că era plăcut ochilor şi că era de dorit ca să-ţi dea înţelepciune, ea a luat din fructele lui şi a mâncat şi i-a dat şi bărbatului ei, ce era lângă ea, iar el a mâncat. 7 Atunci li s-au deschis ochii la amândoi şi au înţeles că erau goi. Şi au cusut laolaltă frunze de smochin făcându-şi acoperitoare. 8 Şi auzind glasul Domnului Dumnezeu ce mergea prin grădină în răcoarea zilei, omul şi nevasta lui se ascunseră din faţa Domnului Dumnezeu, printre copacii grădinii. 9 Dar Domnul Dumnezeu l-a strigat pe bărbat şi i-a spus: „Unde sunteţi?” 10 Iar el a răspuns: „Ţi-am auzit glasul în grădină şi m-am temut pentru că sunt gol şi m-am ascuns.” 11 El a spus atunci: “Cine ţi-a spus că eşti gol? Ai mâncat din pomul din care ţi-am poruncit să nu mănânci?” 12 Omul a spus: “Femeia pe care mi-ai dat-o să fie lângă mine, ea mi-a dat roade din copac iar eu am mâncat.” 13 Atunci Domnul Dumnezeu i-a spus femeii: “Ce ai făcut?” Femeia a spus: “Şarpele m-a amăgit iar eu am mâncat.” 14 Domnul Dumnezeu i-a spus şarpelui: “Pentru că ai făcut aceasta, blestemat să fii printre toate vitele şi printre toate fiarele câmpului; să te târăşti pe burtă şi să mănânci ţărână tot restul zilelor tale. 15 Voi pune duşmănie între tine şi femeie şi între urmaşul tău şi urmaşul ei; el va strivi capul tău, iar tu îl vei muşca de călcâi.”

Pe măsură ce ne apropiem de Geneza 3, totul pare să fie bine. Geneza 1:31 spune, “Dumnezeu a văzut tot ceea ce a creat şi le-a contemplat, era foarte bine.” Dumnezeu nu a creat nimic rău. Toate erau foarte bune.

Apoi, deodată, la începutul capitolului trei, apare şarpele. Şi acesta este în mod evident răul. El pune cuvântul lui Dumnezeu la îndoială. Versetul 1: “ Dumnezeu oare, cu adevărat, ţi-a spus: să nu mâncaţi fructe din niciun copac din grădină?” El este viclean şi făţarnic şi distrugător. Dumnezeu a zis în Geneza 2:17: “În ziua când veţi mânca [din acest copac] veţi muri negreşit. ” Dar şarpele spune în versetul 4: “Hotărât, nu veţi muri. Căci Dumnezeu ştie că atunci când veţi mânca din el ochii vi se vor deschide şi veţi fi ca şi Dumnezeu, cunoscând binele şi răul.” Astfel, Isus spune despre cel rău, în Ioan 8:44, că este atât mincinos cât şi ucigaş. “El a fost un ucigaş încă de la început şi nu are nimic de-a face cu adevărul, căci nu este nici urmă de adevăr în el. Când minte, el îşi dezvăluie propria lui fire, pentru că este un mincinos şi este tatăl minciunii.”

Cuprins

Satan, acel şarpe străvechi

Cine este şarpele? Cel mai cuprinzător răspuns este dat în Apocalipsa 12:9: “ Balaurul cel mare a fost aruncat pe pământ, acel şarpe străvechi care se numeşte Diavolul şi Satana, cel ce înşeală întreaga lume—a fost aruncat pe pământ iar îngerii lui au fost aruncaţi împreună cu el.” Astfel, şarpele din grădină este Diavolul (care înseamnă defăimătorul), şi Satan (care înseamnă învinuitorul), şi amăgitorul întregii lumi. Isus îl numeşte “cel rău” (Matei 13:19) şi “stăpânitorul lumii acesteia” (Ioan 12:31; 14:30; 16:11). Fariseii îl numesc “Beelzebul, domnul dracilor” (Matei 12:24). Pavel îl numeşte “Dumnezeul veacului acestuia” (2 Corinteni 4:4) şi “Domnul puterii văzduhului” (Efeseni 2:2).

Pe acesta îl întâlnim în Geneza 3. El este deja rău, este deja un mincinos şi un ucigaş când apare în grădina lui Dumnezeu. In versetul 15, Dumnezeu grăieşte şarpelui şi îi dă sentinţa: “ Voi pune duşmănie între tine şi femeie şi între urmaşul tău şi urmaşul ei; el va strivi capul tău, iar tu îl vei muşca de călcâi.” Observaţi că la o primă vedere, pare să fie vorba despre un război între doi urmaşi: “ între urmaşul tău şi urmaşul ei.” Dar în cuvintele ce urmează se spune ceva diferit: “ El va strivi capul tău .” Cine este „el”? Răspuns: urmaşul femeii. Al cui “al tău” (“El va strivi capul tău”)? Răspuns: al şarpelui însuşi, nu al urmaşului acestuia.

Zdrobirea lui Satan pe cruce
Va veni ziua, a zis Dumnezeu, când tu (nu numai seminţia ta) vei fi biruit şi alungat de pe pământ. Urmaşul acestei femei te va zdrobi (vezi Romani 16:20 şi Evrei 2:14). Această lovitură decisivă a fost dată de urmaşul neprihănit al femeii, Isus Christos, când a murit pe cruce. Acesta este unul dintre motivele pentru care Fiul etern al lui Dumnezeu a trebuit să devină om—deoarece era urmaşul femeii, cel ce avea să-l zdrobească pe Satan.

În Coloseni, 2:14-15, se descrie ce a făcut Dumnezeu pentru aceia ce au crezut în Fiul lui, când a murit pe cruce: “[A şters zapisul cu poruncile lui]care stătea împotriva noastră, pironindu-l pe cruce. El a dezbrăcat domniile şi stăpânirile şi le-a făcut de ocară înaintea lumii, după ce a ieşit biruitor înaintea lor prin cruce.” Când Christos a murit pentru păcatele noastre, Satan a fost dezarmat şi biruit. Arma în veci distrugătoare pe care acesta a avut-o, i-a fost smulsă din mână – şi anume, acuzaţia adusă de el înaintea lui Dumnezeu, că noi suntem vinovaţi şi trebuie să pierim odată cu el. Când Christos a murit, această acuzaţie a fost anulată. Toţi aceia care se încredinţează lui Christos nu vor pieri niciodată. Satan nu poate să-i despartă de iubirea lui Dumnezeu, care este în Christos (Romani 8:37-39).

Răzvrătirea lui Satan

Întrebarea ce-şi caută insistent răspunsul este: de unde a venit Satan? Şi de ce Dumnezeu îi tolerează îndeletnicirile criminale? În Geneză el abia dacă apare. Între momentul perfecţiunii descrise în Geneza 1:31 (“contemplă, era foarte bine”) şi apariţia răului în Geneza 3, s-a întâmplat ceva. Creaţia cea bună a fost întinată. „Epistola sobornicească a lui Iuda” şi „A doua epistolă sobornicească a lui Petru” din „Noul testament” ne dau indicii în legătură cu ce s-a întâmplat. Iuda 1:6 spune: “Pe îngerii care nu s-au mulţumit cu starea lor, ci şi-au părăsit casa, El îi ţine în lanţuri veşnice, în întunericul apăsător, până în marea zi a judecăţii.” Iar 2 Petru 2:4 spune: “Dumnezeu nu i-a cruţat pe îngeri când au păcătuit, ci i-a aruncat în iad şi apoi i-a pus în lanţurile întunericului apăsător, pentru a-i ţine până la judecată.”

Se pare că odată, a existat o oaste a sfinţilor îngeri. Iar unii dintre ei, inclusiv Satan, “au păcătuit,” ori, după cum spune Iuda 1:6, “nu au s-au mulţumit cu starea lor.” Cu alte cuvinte, păcatul a fost un fel de revoltă. O dorinţă de mai multă putere şi autoritate decât li se încredinţase de către Dumnezeu şi sub Dumnezeu. Astfel, Satan a fost la început un înger creat, care împreună cu alţi îngeri, se răzvrăteşte împotriva lui Dumnezeu, îl respinge ca stăpân a toate dătător şi ca fericire a lor şi porneşte pe un drum al propriei preamăriri şi al unei presupuse independenţe. Aceştia nu vor să fie supuşi. Ei nu vor să fie trimişi de Dumnezeu spre a-i sluji pe alţii (Evrei 1:14). Ei vor să se conducă singuri şi să se ridice deasupra lui Dumnezeu.

Originea păcatului lui Satan

Aşa că ne întrebăm acum din nou: de ce? Cum s-a putut întâmpla acest lucru? Nu există un răspuns simplu. De fapt, răspunsul fundamental al Bibliei creează şi mai multe întrebări. Astfel, se pare că în epoca noastră, când noi “cunoaştem în parte” (1 Corinteni 13:12), unii oameni găsesc susţinere în afirmaţia că îngerii aveau o voinţă independentă, iar Dumnezeu nu putea exercita suficientă influenţă pentru a-i ţine într-o continuă adoraţie. Dar această idee nu mi se pare de ajutor. Ea pur şi simplu nu răspunde la întrebarea: de ce şi-ar folosi un înger sfânt voinţa lui independentă în infinita beatitudine a prezenţei lui Dumnezeu pentru a-l urî dintr-o dată?
O abordare eşuată
Ideea prezentă, că Dumnezeu nu a putut să împiedice această revoltă din cauza voinţei independente, înnăscute a îngerilor neprihăniţi, nu este o soluţie a problemei. Ea nu explică de ce fiinţe perfect sacre şi-ar folosi voinţa pentru a dispreţui entitatea în adorarea căreia au fost creaţi. Şi nu se potriveşte nici cu ce spune restul Bibliei despre stăpânirea lui Dumnezeu asupra diavolului.

Abordarea biblică

Calea mea către răspunsul la întrebarea: cum să înţelegi originea păcatului lui Satan, este de a citi întreaga Biblie prin prisma problemei: care este poziţia lui Dumnezeu faţă de voinţa Satanei? Este Dumnezeu lipsit de putere în faţa voinţei forţelor răului? Există o putere în afara lui care-i limitează stăpânirea asupra lor? Ori este prezentat Dumnezeu în Biblie ca având dreptul şi puterea de a-l opri pe Satan oricând doreşte? Iar dacă este aşa, de ce El pur şi simplu nu-l distruge?

Aşa că, după ce am citit Biblia, iată ce am descoperit, doar vârful aisberg-ului puterii şi autorităţii lui Dumnezeu.

Dominaţia suverană a lui Dumnezeu asupra lui Satan

1. Deşi Satan este numit “conducătorul acestei lumi” (Ioan 12:31), Daniel 4:17 spune, “Cel Prea Înalt stăpâneşte peste împărăţia oamenilor şi o dă cui doreşte El.” Iar Psalmul 33:10 spune, “Domnul răstoarnă sfatul neamurilor; El zădărniceşte planurile popoarelor. Sfatul Domnului dăinuieşte pe vecie, planurile inimii Lui, din neam în neam.” Da, Satan este “conducătorul acestei lumi”, dar stăpânul absolut—Dumnezeu—deţine în cele din urmă supremaţia.

2. Deşi duhurile necurate se află pretutindeni având îndeletniciri înşelătoare şi criminale, Isus Christos are toată puterea asupra lor, iar Marcu 1:27 spune, “El porunceşte chiar şi duhurilor necurate, iar ele Îl ascultă.” Când Christos porunceşte diavolului, diavolul ascultă.
3. Satan este un leu ce răcneşte, dând târcoale şi căutând să înghită prada. Petru spune: “Împotriviţi-vă lui, tari în credinţă, ştiind că şi fraţii voştri din lume trec prin aceleaşi suferinţe ca şi voi.” (1 Petru 5:8-9). Cu alte cuvinte, “suferinţa” este calea pe care Satan încearcă să devoreze sfinţii. Dar Petru spune în 1 Petru 3:17: “Este mai bine, dacă aşa este voia lui Dumnezeu, să suferiţi pentru că aţi făcut bine, decât pentru că aţi făcut rău.” Dacă Dumnezeu vrea aşa. Această suferinţă, aceste fălci ale leului la pândă se deschid şi se închid numai după voia lui Dumnezeu.

4. Da, Satan este un ucigaş încă de la început, a spus Isus (Ioan 8:44). Dar a luat el oare darul vieţii din mâinile Creatorului? No. Deuteronom 32:39 spune, “Să ştiţi dar că eu sunt El şi nu mai este nici un dumnezeu în afară de Mine; Eu sunt acela care dă viaţă şi ia viaţa. Eu sunt acela care răneşte şi vindecă şi nu e nimeni care să poată scoate pe cineva din mâna mea.” Şi Iacov spune în Iacov 4:15, “Dacă Domnul vrea, vom trăi şi de asemenea vom face tot felul de lucruri.” Nu dacă Satan vrea, vom face tot felul de lucruri. Domnul dă şi Domnul ia. Iar numele Lui este lăudat (Jov 1:21).

5. Când Satan a urmărit să-l distrugă pe Iov şi i-a dovedit că Dumnezeu nu este comoara lui, acesta a trebuit să ceară voie de la Dumnezeu înainte de a-i ataca averea distrugând-o şi trupul îmbolnăvindu-l. In Iov 1:12, Dumnezeu zice: “Iată, îţi dau pe mână tot ce are , numai asupra lui să nu întinzi mâna.” Ai permisiunea mea să-l ataci, dar nu vei trece peste limitele pe care le-am stabilit.

6. Satan este cel mai mare ispititor. El vrea ca noi să păcătuim. Luca ne spune că Satan se afla în spatele celor trei tăgăduiri ale lui Petru. El l-a ispitit să se lepede de Isus. Dar putea el face acest lucru fără permisiunea lui Dumnezeu? Ascultaţi ce spune Isus lui Simon Petru in Luca 22:31-32: “Simone, Simone, iată, Satan v-a cerut ca să vă cearnă ca pe grâu; dar m-am rugat pentru tine, ca să nu se piardă credinţa ta; şi când te vei întoarce iar la Dumnezeu, să întăreşti şi pe fraţii tăi.”

Satan nu putea face ce dorea el cu Petru fără a avea permisiunea lui Dumnezeu. Şi atunci când a avut-o, la fel ca şi în cazul lui Iov, Dumnezeu i-a stabilit o limită: “Nu-l vei distruge pe Petru. Îl vei face doar să şovăie la noapte.” Iată de ce Isus spune: “Când te vei întoarce iar la Dumnezeu [nu, dacă te vei întoarce] să întăreşti şi pe fraţii tăi.” Isus, nu Satan, are întâietate aici. Iar Satan are voie să meargă până unde i se permite, nu mai departe.

7. Pavel spune în 2 Corinteni 4:4 că: “dumnezeul acestei lumi a orbit minţile necredincioşilor.” Dar este oare puterea de a orbi oamenii o putere absolută? Nu poate Dumnezeu să o înfrângă, să i se împotrivească şi să o distrugă? Ba da, poate. Două versete mai departe, Pavel spune: “Dumnezeu care a zis - ‘Să lumineze lumina din întuneric,’ ne-a luminat inimile, ca să facem să strălucească lumina conştiinţei slavei lui Dumnezeu pe faţa lui Isus Christos.” Cu alte cuvinte, acţiunea de orbire realizată de Satan se dă înapoi în faţa luminii lui Dumnezeu când El zice: “Să fie lumină.”

Dumnezeu conduce fiecare mişcare a lui Satan

Deci, să ne întoarcem la întrebarea despre originea păcatului lui Satan. Este Dumnezeu lipsit de putere în faţa voinţei propriilor îngeri? Există o putere din afara Lui care-I limitează stăpânirea asupra lor? Concluzia mea este Biblia îl prezintă pe Dumnezeu, din scoarţă în scoarţă, ca pe stăpânul lui Satan şi al demonilor lui. El are dreptul şi puterea să-i oprească oricând doreşte.

În concluzie, Dumnezeu a îngăduit căderea lui Satan, dar nu pentru că nu avea puterea să-l oprească, ci pentru că avea un scop. Cum Dumnezeu nu este niciodată luat prin surprindere, îngăduinţa lui are întodeauna un ţel. Dacă El alege să permită un lucru, face în acest fel cu un motiv – un motiv de o înţelepciune nemărginită. Cum a apărut păcatul în inima lui Satan, nu ştim. Dumnezeu nu ne-a spus. Ceea ce ştim cu certitudine e faptul că Dumnezeu este suveran peste Satan şi prin urmare Satan nu acţionează fără permisiunea lui Dumnezeu. Astfel că fiecare mişcare a lui Satan face parte din scopul şi planul general al lui Dumnezeu. Iar acest lucru este adevărat în sensul că Dumnezeu nu păcătuieşte niciodată. Dumnezeu este infinit de sfânt şi în veci puternic. Satan este rău şi se află sub domnia înţelepciunii atotcuprinzătoare a lui Dumnezeu.

De ce nu a fost distrus Satan?

De ce atunci Dumnezeu nu l-a desfiinţat pur şi simplu pe Satan? El are dreptul şi puterea s-o facă. Iar Apocalipsa 20:10 spune că El intenţionează să facă acest lucru într-o zi. De ce nu l-a aruncat într-un iaz de foc a doua zi după ce s-a revoltat? De ce l-a lăsat să tulbure omenirea secole la rând?

Răspunsul clar, aşa cum am văzut săptămâna trecută, este că “toate au fost create prin Christos şi pentru Christos” (Coloseni 1:16). Fiul lui Dumnezeu, Isus Christos va fi mai mult slăvit la sfârşit, deoarece îl înfrânge pe Satan prin suferinţă îndelungată, răbdare, umilinţă, supunere şi moarte, şi nu prin puterea brută. Şi cu cât Fiul este mai slăvit, cu atât este mai mare bucuria celor ce-L iubesc.

Pentru nemărginita slavă a lui Christos

Slava lui Christos atinge culmile prin sacrificiul crucificării, acceptat cu supunere, când Isus a triumfat asupra diavolului (Coloseni 2:15). Isus a spus atunci: “Acum, [în ultima mea clipă] Fiul Omului a fost proslăvit şi Dumnezeu a fost proslăvit în El” (Ioan 13:31). Pavel a zis: “Noi propovăduim pe Christos cel răstignit . . . puterea şi înţelepciunea lui Dumnezeu” (1 Corinteni 1:23-24). Isus i-a vorbit lui Pavel despre ţepuşa Satanei înfiptă în carnea lui: “Puterea mea în slăbiciune este făcută desăvârşită” (2 Corinteni 12:9). Satan şi toată durerea adusă de el, servesc în final la preamărirea puterii şi a înţelepciunii şi a iubirii, harului, milei, răbdării şi mâniei lui Isus Christos. Nu l-am fi cunoscut în nemărginita Lui slavă dacă nu l-ar fi înfrânt pe Satan în felul în care a făcut-o.

Cum să reacţionăm în faţa răului

Închei cu imperioasa şi fireasca întrebare: cum ar trebui oare să reacţionăm în faţa răului? Cum ar trebui să gândim, să simţim şi să acţionăm în faţa răului satanic—moartea micuţului Zach atacat de un pitbull? Moartea altor trei mineri în încercarea de a-şi salva ortacii? Cinci sute de morţi în cutremurul din Peru? Răul cu care vă confruntaţi în vieţile voastre? Iată răspunsul meu pe scurt. Opt lucruri pe care să le faceţi împotriva răului. Patru lucruri pe care să nu le faceţi niciodată.

1. Aşteptaţi-vă la rău. “Nu vă miraţi de încercarea de foc din mijlocul vostru care a venit peste voi ca să vă încerce, ca de ceva ciudat, care a dat peste voi” (1 Petru 4:12).
2. Înduraţi răul. “Dragostea acoperă totul, crede totul, nădăjduieşte totul, suferă totul” (1 Corinteni 13:7; cf. Marcu 13:13).
3. Aduceţi mulţumiri pentru efectul purificator al răului ce vine asupra voastră. “Mulţumiţi totdeauna lui Dumnezeu Tatăl pentru toate lucrurile, în numele Domnului nostru Isus Christos” (Efeseni 5:20; cf. 1 Tesaloniceni 5:18; Romani 5:3-5).
4. Urâţi răul. “Dragostea să fie fără prefăcătorie. Fie-vă groază de rău; lipiţi-vă tare de bine” (Romani 12:9).
5. Rugaţi-vă pentru a fi feriţi de rău. “Şi nu ne duce în ispită, ci izbăveşte-ne de cel rău” (Matei 6:13).
6. Denunţaţi răul. “Nu luaţi parte la lucrările de loc roditoare ale întunericului, ba încă mai degrabă osândiţi-le” (Efeseni 5:11).
7. Învingeţi răul cu binele. “Nu te lăsa biruit de rău, ci biruieşte răul prin bine” (Romani 12:21).
8. Rezistaţi în faţa răului. “Împotriviţi-vă diavolului şi el va fugi de la voi” (Iacov 4:7).


Dar, pe de altă parte:

1. Să nu cădeţi niciodată pradă disperării, gândind că această lume rea nu se află în mâinile Domnului. “[El] face toate după sfatul voiei Sale” (Efeseni 1:11).
2. Nu cedaţi niciodată sentimentului că viaţa este absurdă şi fără sens, din cauza răului apărut la întâmplare. “Cât de nepătrunse sunt judecăţile Lui şi cât de neînţelese sunt căile Lui! . . . Din El, prin El şi pentru El sunt toate lucrurile. A lui să fie slava în veci” (Romani 11:33, 36).
3. Să nu îngăduiţi niciodată gândul că Dumnezeu păcătuieşte sau că este vreodată nedrept, ori necinstit în felul în care El conduce universul. “Domnul este drept în toate căile Lui.” (Psalmii 145:17).
4. Să nu vă îndoiţi niciodată că Dumnezeu este cu totul pentru voi prin Christos. Dacă vă încredinţaţi viaţa Lui, sunteţi în Christos. Să nu vă îndoiţi niciodată că
tot răul ce cade asupra voastră—chiar dacă vă ia viaţa—este dojana părintească, iubitoare, purificatoare şi salvatoare a lui Dumnezeu. Nu este o expresie a pedepsei Lui date la mânie. Aceea a căzut asupra lui Isus Christos, înlocuitorul nostru. “Căci Domnul pedepseşte pe cine-L iubeşte şi bate cu nuiaua pe orice fiu pe care-L primeşte” (Evrei 12:6).

Atunci când noi respingem planurile diavolului şi credem în puterea, înţelepciunea şi bunătatea lui Dumnezeu prin Christos, noi atingem ţelul lui Dumnezeu pentru care l-a lăsat pe Satan să trăiască. Noi slăvim virtutea de o superioritate nemărginită a lui Isus.