Vezi sursa

{{info|Adam, Christ, and Justification, Part 1}} 

'''Romani 5:12-21''' 

&gt;De aceea, după cum printr-un singur om a intrat păcatul în lume, şi prin păcat a intrat moartea, şi astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, din pricină că toţi au păcătuit... 13 (Căci înainte de Lege păcatul era în lume. Dar păcatul nu este ţinut în seamă câtă vreme nu este o lege. 14 Totuşi moartea a domnit, de la Adam până la Moise, chiar peste cei ce nu păcătuiseră printr-o călcare de lege asemănătoare cu a lui Adam, care este o icoană preînchipuitoare a Celui ce avea să vină. 15 Dar cu darul fără plată nu este ca şi cu greşeala; căci, dacă prin greşeala unuia singur, cei mulţi au fost loviţi cu moartea, apoi cu mult mai mult harul lui Dumnezeu şi darul, pe care ni l-a făcut harul acesta într-un singur om, adică în Isus Hristos, s-au dat din belşug celor mulţi. 16 Şi darul fără plată nu vine ca printr-acel unul care a păcătuit; căci judecata venită de la unul, a adus osânda; dar darul fără plată venit în urma multor greşeli a adus o hotărâre de iertare. 17 Dacă deci, prin greşeala unuia singur, moartea a domnit prin el singur, cu mult mai mult cei ce primesc, în toată plinătatea, harul şi darul neprihănirii, vor domni în viaţă prin acel unul singur, care este Isus Hristos!) 18 ...Astfel dar, după cum printr-o singură greşeală, a venit o osândă, care a lovit pe toţi oamenii, tot aşa, printr-o singură hotărâre de iertare a venit pentru toţi oamenii o hotărâre de neprihănire care dă viaţa. 19 Căci, după cum prin neascultarea unui singur om, cei mulţi au fost făcuţi păcătoşi, tot aşa, prin ascultarea unui singur om, cei mulţi vor fi făcuţi neprihăniţi. 20 Ba încă şi Legea a venit pentru ca să se înmulţească greşeala; dar unde s-a înmulţit păcatul, acolo harul s-a înmulţit şi mai mult; 21 pentru ca, după cum păcatul a stăpânit dând moartea, tot aşa şi harul să stăpânească dând neprihănirea, ca să dea viaţa veşnică, prin Isus Hristos, Domnul nostru. 

==== O implicaţie pentru bărbaţi  ====

Aceasta nu este o predică pentru Ziua Taţilor. Dar cu o mică ajustare ar putea fi. Ceea ce face Pavel în acest paragraf este să-l compare şi să-l contrasteze pe Adam, primul bărbat şi tatăl omenirii, cu Isus Hristos, al doilea Adam şi tatăl unei noi omeniri. Pasajul începe în versetul 12, “De aceea, după cum printr-un singur om [Adam] a intrat păcatul în lume, şi prin păcat a intrat moartea ...” 

Implicaţia pe care o are această afirmaţie pentru taţi – cu toate că acesta nu este nu este nici pe departe punctul principal al lui Pavel în textul acesta, şi nu va fi nici punctul meu principal – este că lui Adam, primul bărbat, i s-a dat să ducă o povară unică a responsabilităţii cu privire la conducere atunci când a fost creat, responsabilitate pe care Eva nu a avut-o. Motivul pentru care spunem lucrul acesta este că, în ciuda faptului că Geneza ne arată că Eva a fost cea pe care a ales-o Satana să o ispitească şi într-un anumit sens Eva a încălcat porunca specifică de a nu mânca din pom, lucrul acesta nu face o mare diferenţă înaintea lui Dumnezeu sau a lui Pavel; Şi Dumnezeu şi Pavel l-au tras la socoteală pe bărbat. Atunci când Dumnezeu a venit să ceară socoteală primului cuplu, Geneza 3:9 spune, “Dar Domnul Dumnezeu a chemat pe om şi i-a zis, “Unde eşti?” Iar Pavel, atunci când vorbeşte despre modul cum a intrat păcatul în lume şi cum suntem acum cu toţii păcătoşi din cauza acelui prim păcat, el se uită direct la Adam şi nu la Eva, socotindu-l pe el ca fiind capul şi cel responsabil. 

Nici unul din aceste lucruri nu este întâmplător. Totul este întreţesut pretutindeni în Biblie. Concluzia nu este aceea că femeile nu sunt responsabile sau nu au de-a face în mod direct cu Dumnezeu. Concluzia este că Dumnezeu cere socoteală de la bărbaţi datorită rolului unic pe care-l au în conducere, protecţie şi hrănire. Deci bărbaţilor şi băieţilor (care veţi deveni bărbaţi): Dumnezeu v-a creat pentru a duce această povară a responsabilităţii. Este chemarea voastră. Şi dacă o împliniţi în smerenie cu o dragoste plină de jertfă, va ajunge să fie şi slava voastră. 

Dar nu acesta este punctul principal al acestui text. Ci aceasta este o implicaţie secundară. 

==== Hristos este cu mult mai mare decât Adam  ====

Punctul principal al textului este acela că tot ceea ce a făcut Hristos pentru toţi cei ce sunt în El este cu mult mai măreţ decât ceea ce a făcut Adam pentru toţi cei care erau în el. 

*Ascultarea lui Hristos este paralelă, dar net superioară faţă de neascultarea lui Adam.

*Neprihănirea imputată celor care sunt în Hristos este paralelă, dar net superioară, faţă de păcatul imputat celor care sunt în Adam din cauza neascultării lui Adam. 
*Viaţa care vine la noi cei care suntem în Hristos prin acea neprihănire care ne este imputată este paralelă, dar net superioară faţă de moartea care vine la cei care sunt în Adam prin acel păcat imputat.

Mesajul paragrafului este acela că ascultarea lui Hristos – ascultarea până la moarte, aşa cum spune Pavel în Filipeni 2:8 – este temelia doctrinei imputării neprihănirii lui Hristos, în actul îndreptăţirii. Cu alte cuvinte, tema generală a epistolei către Romani începând din 1:17 şi continuând mai departe, este doctrina îndreptăţirii prin credinţă fără fapte – adică credincioşii sunt socotiţi a avea o poziţie corectă înaintea lui Dumnezeu, dar nu pe baza neprihănirii lor inerente, ci pe baza neprihănirii lui Hristos primită doar prin credinţă. Şi acum, în acest paragraf, Pavel duce aceeaşi învăţătură la un punct culminant explicând-o mult mai bine prin comparaţia şi contrastul dintre efectul ascultării lui Hristos şi efectul neascultării lui Adam. 

De ce face Pavel ceea ce face în textul acesta? De ce se aruncă într-un argument atât de complex ca argumentul din acest paragraf? 

==== Adam este un arhetip  ====

Înainte de a încerca să răspund la această întrebare, haideţi să ne asigurăm de faptul că vedeţi cu ochii voştri faptul că Pavel face în mod intenţionat o paralelă între Adam şi Hristos. Uitaţi-vă cu mine la versetul 14. Nu vă îngrijoraţi cu privire la context pentru moment. Vom adresa contextul săptămâna viitoare. Vreau doar să observ un punct preliminar esenţial din versetul 14: “Totuşi moartea a domnit, de la Adam până la Moise, chiar peste cei ce nu păcătuiseră printr-o călcare de lege asemănătoare cu a lui Adam, care este o icoană preînchipuitoare a Celui ce avea să vină.” Vreau să vedeţi cu toţii ultima frază. Aceasta este balamaua în jurul căreia se mişcă întregul paragraf. Adam este o „icoană preînchipuitoare” a Celui ce avea să vină. Adam este un arhetip al lui Hristos. 

Ce înseamnă “arhetip”? Versiunea NIV (versiune din limba engleză – n.tr.) spune “tipar.” Adam a fost un tipar a Hristosului care avea să vină. A fost un exemplu, o prefigurare a lui Hristos. Daţi-mi voie să văd dacă pot să exprim lucrul acesta astfel încât să poată înţelege şi copiii. Uneori când vrem să înţelegem un lucru, comparăm lucrul acela cu ceva asemănător, dar nu perfect identic. De exemplu, dacă veniţi la mine acasă şi eu spun, “Uitaţi-vă la căţeaua mea, Sable, şi spuneţi-mi ce vedeţi,” s-ar putea să spuneţi, “Este neagră, cu labe albe, ochi căprui şi are o coadă cu un vârf alb.” Şi cam atât aţi putea spune. Dar apoi mă duc şi o aduc pe Lady, căţeaua pastorului Livingston şi o aşez lângă a mea şi spun, “Cu ce este diferit câinele meu? Ce diferenţe vedeţi acum pe care nu le-aţi văzut mai înainte?” Apoi s-ar putea să spuneţi, “Ei bine, Sable este mai mare şi Lady pare să fie mai jucăuşă, Sable este mai puturoasă, coada lui Lady atârnă şi a lui Sable este răsucită în sus. Lady are păr lung şi Sable are păr scurt. Şi nasul lui Lady este mai subţire.” Deci vedeţi ce se întâmplă: începeţi să observaţi lucruri noi despre Sable atunci când o comparaţi cu un alt câine care este diferit – mărimea, temperamentul, cum este coada răsucită, lungimea părului, grosimea nasului. Deci, un mod de a vedea un lucru mai clar este de a-l privi în comparaţie cu un alt lucru care este asemănător, dar diferit. 

Aceasta este ceea ce face Pavel în acest paragraf. În versetul 14 el spune că-l va prezenta pe Hristos în comparaţie şi în contrast cu Adam. Ceea ce face ca Adam să fie un arhetip. Şi scopul este de a vedea mai clar şi complet lucrarea lui Hristos şi cum a devenit Hristos baza îndreptăţirii noastre. 

De ce? De ce alege o astfel de abordare? Sunt probabil şi alte moduri în care Pavel ar fi putut explica îndreptăţirea mai complet şi mai profund. De ce să-l aducă în discuţie pe Adam, primul om, şi să vorbească despre păcatul lui şi despre modul în care acest păcat a afectat întreaga omenire, şi apoi să compare aceasta cu Hristos şi neprihănirea Lui, şi cu modul în care această neprihănire i-a afectat pe toţi cei care sunt în Hristos? De ce această abordare? 

==== Adam este tatăl fiecărui om  ====

Sunt mai multe motive. Şi toate se întrepătrund. Daţi-mi voie să menţionez unul dintre motive şi le veţi vedea şi pe celelalte cum se întrepătrund cu acesta. Pavel explică ascultarea lui Hristos ca fiind remediul pentru distrugerea făcută de neascultarea lui Adam, deoarece doreşte să vedem că doctrina îndreptăţirii prin har prin credinţă nu se limitează la un anumit grup de oameni sau la un anumit loc sau la o anumită perioadă din istorie, ci este relevantă şi esenţială pentru toţi oamenii din toate timpurile şi din toate locurile. Oriunde există urmaşi ai lui Adam, acolo este nevoie de adevărul îndreptăţirii prin credinţă. Răul produs de păcatul lui Adam afectează fiecare fiinţă omenească din orice loc şi din orice timp. Şi acum vedem prin această comparaţie din Romani 5:12-21 că ascultarea lui Isus Hristos şi imputarea acestei ascultări tuturor celor care cred, este remediul pentru răul făcut tuturor oamenilor de pretutindeni. Nu există un alt remediu. Nu există o altă salvare de la răul care a fost făcut prin Adam tuturor oamenilor. 

Implicaţiile acestui lucru sunt uimitoare. O implicaţie este aceea că Isus Hristos este foarte măreţ şi vrednic de admiraţia noastră cea mai mare, de încredere, de dragoste şi de laudă. Mare este Domnul şi vrednic de laudă şi măreţia lui este nemăsurată. El şi numai El a trăit şi a murit într-un fel în care să poată să remedieze problema cea mai profundă a păcatului pentru orice om de pretutindeni, care se încrede în El. 

O altă implicaţie a acestei comparaţii dintre Hristos şi Adam este aceea că Isus Hristos nu este o zeitate tribală. Însemnătatea acestui lucru pentru misiune şi evangelizare este imensă. Isus Hristos nu este un dumnezeu creştin alături de dumnezeul musulman, dumnezei hinduşi, sau dumnezeul evreu. El este Domnul şi Mântuitorul lumii, şi nu este un alt Mântuitor. Scopul comparării lui Isus cu Adam este de a arăta că există o problemă fundamentală cu care se confruntă rasa umană, problemă care a pornit la început de la Adam: Păcatul. Şi mesajul acestui text, exprimat mereu şi mereu, este acela că problema umanităţii nu este în mod deosebit păcatul nostru individual care cere remedii individuale; ci problema noastră este legătura pe care o avem cu toţii cu păcatul lui Adam. 

*Versetul 15: “Prin greşeala unuia singur [Adam], cei mulţi au fost loviţi cu moartea.”

*Versetul 16: “Căci judecata venită de la unul, a adus osânda.”

*Versetul 17: “Prin greşeala unuia singur, moartea a domnit prin el singur.”

*Versetul 18: “Printr-o singură greşeală, a venit o osândă, care a lovit pe toţi oamenii.”

*Versetul 19: “Prin neascultarea unui singur om, cei mulţi au fost făcuţi păcătoşi.”

Deci problema cea mai mare cu rasa umană nu este aceea că fiecare om comite diferite păcate –păcatele acelea sunt reale, sunt imense şi sunt îndeajuns ca să ne condamne. Pavel este foarte preocupat de păcatele acelea. Însă problema cea mai mare este că în spatele stricăciunii noastre, a vinei şi păcătuirii noastre, există o legătură misterioasă cu Adam al cărui păcat a devenit păcatul nostru şi a cărui judecată a devenit judecata noastră. Şi Mântuitorul care ne poate salva din această stare şi distrugere este Unul Singur, care stă în locul lui Adam, ca un al doilea Adam (1 Corinteni 15:45) şi printr-o viaţă extraordinară şi o moarte a ascultării reface ceea ce a făcut Adam. În Adam toţi au fost făcuţi păcătoşi (versetul 19), dar toţi cei care sunt în Hristos sunt socotiţi neprihăniţi. În Adam toţi au primit condamnarea (versetul 18), dar în Hristos toţi primesc îndreptăţirea. 

Acum haideţi să aducem toate acestea la o concluzie pentru misionarii noştri şi pentru evanghelizarea de aici de acasă. Nu vă gândiţi că doctrina îndreptăţirii prin har, bazată pe imputarea ascultării lui Hristos prin credinţă fără fapte, este o simplă născocire a unui punct de vedere vest european promovat de conştiinţa vinovată a unui călugăr pe numele Martin Luther. Aşa ceva nu este adevărat. Nici nu poate fi adevărat, pentru că îndreptăţirea prin har este remediul istoric oferit în persoana lui Isus Hristos pentru răul istoric făptuit în persoana strămoşului fiecărui om. 

Doctrina îndreptăţirii prin har prin credinţă nu poate fi înlocuită de o analogie răscumpărătoare. Dacă Pavel ar fi spus pur şi simplu doar ca să dea un exemplu: “Păcatul este ca atunci când te îneci într-un ocean, şi mântuirea este ca atunci când eşti tras afară din apă într-o barcă de către un om puternic,” atunci ai putea să te duci la un grup etnic undeva departe de oceane şi bărci şi să le spui, “Păcatul este ca atunci când te îneci în nisipuri mişcătoare şi mântuirea este ca atunci când cineva puternic te scoate şi te pune pe o stâncă tare, de neclintit.” Nu este nici o problemă să spui ceva de genul acesta. Dar nu poţi face aşa ceva cu această doctrină a îndreptăţirii – nu o poţi face acum, mai ales după Romani 5:12-21. 

De ce nu? Pentru că Pavel a conectat-o acum cu Adam. Şi Adam este strămoşul istoric al fiecărui grup etnic de pe faţa pământului. Acesta nu este un mit; nu este o analogie; nu este o ilustraţie. Este un fapt istoric. Adam, primul om, a păcătuit şi în el toţi oamenii au păcătuit, toţi au murit şi sunt condamnaţi. Şi remediul este o altă persoană istorică, Dumnezeul – om, Isus Hristos, care a venit în spaţiu şi în timp ca să refacă ceea ce a făcut Adam. Isus s-a încrezut în Dumnezeu şi L-a ascultat în totalitate pe Dumnezeu, astfel încât toţi cei care sunt în El prin credinţă au acea ascultare imputată lor şi devin drepţi pentru totdeauna înaintea lui Dumnezeu. 

==== Neprihănirea lui Isus relevantă pentru fiecare copil al lui Adam  ====

Acel adevăr istoric este relevant şi aplicabil fiecărui grup etnic de pe faţa pământului şi fiecărei persoane din Statele Unite ale Americii. Cineva s-ar putea să spună, “Dar dacă mergi la un grup de oameni care nu au nici o categorie cognitivă sau nici un sistem de gândire pentru a înţelege acest lucru – o legătură între omenire şi strămoşii acesteia, sau capacitatea noastră de a păcătui prin păcătuirea altcuia, sau de a fi socotiţi neprihăniţi prin neprihănirea altcuia? Ştiţi ceva? Noi suntem grupul acela de oameni. Noi în America de astăzi nu avem o categorie alocată unui asemenea concept. Multe popoare din lumea a treia ar avea cu mult mai puţine dificultăţi decât noi în a înţelege acest text. 

Mă aştept ca atunci când voi termina această serie de trei predici din acest paragraf unii dintre voi să spună – sau să simtă ca şi cum ar trebui să spună – nici gând! Noi nu putem păcătui în Adam. Nu ne putem identifica cu el în vina şi în condamnarea sa. Un alt om nu poate să asculte pentru mine ca eu să capăt o poziţie corectă înaintea lui Dumnezeu. Nu putem avea neprihănirea altcuiva imputată nouă. 

De aceea ultimul lucru pe care vreau să-l spun în această dimineaţă este acesta: Este sarcina fiecărui misionar – şi a fiecărui pastor şi evanghelist – nu numai să adapteze învăţătura biblică la diferite situaţii culturale acolo unde este posibil şi de folos; dar este de asemenea sarcina noastră să creem moduri sau categorii biblice de gândire în locuri în care alţii nu duc adevărul biblic. Deci, la modul foarte personal acum, unii dintre voi aţi auzit în această dimineaţă următoarele lucruri: 

*Biblia spune că problema ta cea mai profundă este legătura ta cu păcatul lui Adam şi condamnarea care decurge din acesta – că şi tu împărtăşeşti lucrurile acestea cu el deoarece faci parte din rasa umană.

*Singurul remediu în tot universul pentru această condamnare este îndreptăţirea care vine prin lucrarea lui Isus Hristos care a fost ascultător pe deplin, până la moarte.

*Credinţa în Hristos este unica şi singura cale de a fi unit cu El, îndreptăţit şi acceptat înaintea lui Dumnezeu.

Dar s-ar putea să spui, “Nu înţeleg. Eu nu gândesc astfel. Nu am nici un concept în mintea mea pentru a îmbrăţişa lucrurile acestea.” Te rog să faci următorul lucru: îmbrăţişează-L aşa cum Îl vezi. Spune-I lui Dumnezeu că primeşti calea Lui de mântuire în Hristos; şi roagă-L pe El cu credinţă să-ţi dea înţelegerea deplină de care ai nevoie. Dumnezeu iubeşte să-i mântuiască pe păcătoşii smeriţi. Nu trebuie să înţelegi totul ca să beneficiezi de toate aceste lucruri. 

Un apel de încheiere către taţi şi bărbaţi. Vrem să ne rugăm pentru voi în această dimineaţă. Dacă luaţi în serios sarcina responsabilităţii voastre de a fi lideri spirituali în familiile voastre şi în biserică, atunci fiecare dintre voi are poveri care pot fi uşurate prin rugăciune. Veniţi să ne rugăm pentru voi după ce se termină serviciul divin. Este ca un dar de Ziua Tatălui. 

<br> 

<br>