Cine este Acest Om Împărţit? Partea 4

De la Gospel Translations Romanian

Romani 7:14-25

Ştim, în adevăr, că Legea este duhovnicească: dar eu sunt pământesc, vândut rob păcatului. 15 Căci nu ştiu ce fac: nu fac ce vreau, ci fac ce urăsc. 16 Acum, dacă fac ce nu vreau, mărturisesc prin aceasta că Legea este bună. 17 Şi atunci, nu mai sunt eu cel ce face lucrul acesta, ci păcatul care locuieşte în mine. 18 Ştiu, în adevăr, că nimic bun nu locuieşte în mine, adică în firea mea pământească, pentru că, ce-i drept, am voinţa să fac binele, dar n-am puterea să-l fac. 19 Căci binele, pe care vreau să-l fac, nu-l fac, ci răul, pe care nu vreau să-l fac, iată ce fac! 20 Şi dacă fac ce nu vreau să fac, nu mai sunt eu cel ce face lucrul acesta, ci păcatul care locuieşte în mine. 21 Găsesc dar în mine legea aceasta: când vreau să fac binele, răul este lipit de mine. 22 Fiindcă, după omul dinăuntru îmi place Legea lui Dumnezeu; 23 dar văd în mădularele mele o altă lege, care se luptă împotriva legii primite de mintea mea, şi mă ţine rob legii păcatului, care este în mădularele mele. 24 O, nenorocitul de mine! Cine mă va izbăvi de acest trup de moarte?... 25 Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, prin Isus Hristos, Domnul nostru!... Astfel dar, cu mintea, eu slujesc legii lui Dumnezeu; dar cu firea pământească, slujesc legii păcatului.

Experienţa personală a creştinului

Ultima dată când ne-am întâlnit, pe 24 iunie, ne-am concentrat atenţia pentru a treia oară asupra pasajului din Romani 7:14-25. Am adus cinci argumente care pentru mine sunt convingătoare, cu privire la faptul că experienţa acestui om împărţit, care nu face ce vrea să facă (versetul 19) este de fapt experienţa personală a lui Pavel. El se descrie pe sine în anumite perioade din viaţa sa creştină, şi ne descrie pe toţi în anumite perioade ale vieţii noastre creştine.

Unii dintre voi s-ar putea să nu fiţi conştienţi de faptul că există o dispută considerabilă între cercetătorii Bibliei care au o învăţătură sănătoasă, asupra întrebării dacă descrierea din acest text este descrierea lui Pavel înainte de a fi credincios sau descrierea lui Pavel după ce a devenit credincios. Sau dacă este descrierea unei alte experienţe necreştine sau pre-creştine? Punctul de vedere pe care-l susţin eu, este acela că aceasta este experienţa personală a lui Pavel ca şi credincios şi a noastră ca şi credincioşi.

Ca să recapitulez pe scurt, eu nu spun că creştinii trăiesc fiind înfrânţi mereu de păcat. Ci spun că niciun creştin nu trăieşte o viaţă de victorie perfectă asupra păcatului. Şi în perioadele acelea când eşuăm în a avea victorie asupra păcatului, Romani 7:14-25 ne arată modul normal în care ar trebui să răspundă un creştin. Ar trebui să spunem:

1. Iubesc Legea lui Dumnezeu (versetul 22).

2. Urăsc ceea ce tocmai am făcut (versetul 15).

3. Nenorocitul de mine! Cine mă va izbăvi de acest trup de moarte (versetul 24)?

4. Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu! Victoria va veni prin Isus Hristos, Domnul meu (versetul 25).

Cu alte cuvinte, niciun creştin nu doreşte să trăiască în acest fel – într-o stare de înfrângere. Niciun creştin nu hotărăşte să trăiască în felul acesta. Dar dacă trăim astfel pentru o vreme, n-ar trebui să minţim cu privire la starea aceasta. Fără ipocrizie. Fără măşti. Fără perfecţionism plin de laudă. Fără zâmbete afişate artificial la biserică, sau fără o superficialitate veselă. Doamne salvează-ne de orbirea faţă de propriile noastre eşecuri şi de repeziciunea cu care-i judecăm pe alţii. Doamne ajută-ne să avem o părere mai rea mai degrabă faţă de greşelile noastre decât faţă de greşelile altora. Doamne dă-ne onestitatea, inocenţa şi smerenia pe care o vedem la apostolul Pavel în acest text!

În vacanţă am citit o carte publicată în 1797 de William Wilberforce, parlamentarul britanic care a petrecut zeci de ani luptând împotriva comerţului cu sclavi. Cartea se numeşte A Practical View of Christianity (Peabody, MA: Hendrickson Publishers, Inc., 1996, orig. 1797). Este o carte profundă şi plină de înţelesuri, mai ales atunci când îţi dai seama că autorul a fost un politician, şi nu un teolog profesionist.

O menţionez deoarece Wilberforce a vorbit de mai multe ori despre experienţa din Romani 7 şi despre corupţia şi depravarea remanentă în fiecare dintre noi.

De exemplu, într-o secţiune din carte el aduce argumente pentru o percepţie mai profundă a depravării noastre fireşti, faţă de care majoritatea celor din biserica din Anglia anilor 1790 erau insensibili. Şi oferă ca şi una una dintre dovezile acestei percepţii, tocmai mărturia fiecărui “creştin veghetor, sârguincios, care se leapădă de sine.”

Willberforce vă va spune că fiecare zi întăreşte această convingere; da, că vede tot timpul noi motive pentru a deplânge dorinţa sa pentru simplitate în intenţie, infirmitatea scopului său, părerile sale depreciative, dorinţele sale egoiste şi nevrednice, tergiversarea în a-şi face datoria, apatia şi răceala cu care o face: că se simte obligat să-şi mărturisească în continuu falimentele, că simte înlăuntrul său două principii opuse, şi că ‘nu poate face lucrurile pe care ar vrea să le facă’ [vedeţi Romani 7:19]. (p.17)

Într-o altă secţiune el argumentează că “principiul embrionar” al noii vieţi în Hristos trebuie să crească şi să aducă rod într-un climat spiritual şi moral al acestei lumi care este foarte neprimitoare faţă de roada sfinţeniei. Este ca şi cum ai încerca să creşti un piersic în Minnesota. Va exista roadă în viaţa creştină. Dumnezeu se va îngriji de aceasta. “Dar în timp ce slujitorii lui Hristos continuă în această viaţă, subiectul muncii lor fiind unul glorios, aceştia primesc multe aduceri aminte umilitoare cu privire la imperfecţiunile lor remanente, şi găsesc zilnic motive pentru a mărturisi că nu pot face lucrurile pe care ar dori să le facă [vedeţi Romani 7:18-19]” (pag. 81-81).

Stând în echilibru între mândrie şi deznădejde

Acesta este punctul de vedere pe care l-au avut majoritatea creştinilor cu privire la acest text, timp de douăzeci de secole, şi acesta este punctul de vedere pe care-l susţin şi eu. În Romani 7:14-25 Pavel descrie adevărata experienţă creştină. Data trecută am prezentat cinci argumente şi mai am cel puţin încă cinci. Nu înmulţesc aceste argumente ca să fac buni apologeţi din voi. Apologeţii buni au deseori capul mare şi încearcă doar să câştige dezbaterile de dragul egoului. Înmulţesc aceste argumente ca să vă cunoaşteţi condiţia reală ca şi creştini şi să mergeţi pe linia precară dintre presupunerea vanitoasă că sunteţi mai presus de păcat şi disperarea lipsită de nădejde că nu trăiţi niciodată la înălţimea cerinţelor perfecţiunii în această viaţă. Ţelul meu este vă împing departe de mândrie înspre smerenie, şi departe de disperare înspre nădejde. Realismul biblic din Romani 7 este desemnat să vă salveze de mândrie morală pe de o parte şi de deznădejde imorală pe de altă parte. Romani 7 ne este de mare ajutor pentru ca să putem sta în echilibru pe această frânghie întinsă.

Haideţi să reluăm lucrurile de acolo de unde le-am lăsat pe 24 iunie. Al cincilea argument care ne arată că Pavel vorbeşte despre o experienţă creştină reală, a venit din viaţa lui Petru. Ştim cu toţii că Petru a falimentat groaznic lepădându-se de Hristos de trei ori. Nu a făcut ce a vrut să facă. Şi atunci când plângea cu amar, putem presupune fără să greşim că spunea ceva de genul celor spuse în Romani 7:24, “O nenorocitul de mine!”

Dar poate că nu realizăm cu toţii că Petru a eşuat din nou în acelaşi fel, câţiva ani mai târziu, aşa cum descrie Pavel în Galateni 2. Aceasta s-a întâmplat după ce L-a văzut pe Hristos înviat, după Rusalii, după ce fusese umplut cu Duhul Sfânt de mai multe ori. Eşecul a fost atât de serios încât Pavel a simţit că a trebuit să-l mustre în public şi apoi să consemneze cele întâmplate într-o epistolă ca toată lumea să citească despre acestea.

Petru, ca şi Iudeu care experimenta libertatea în Hristos, mânca cu Neamurile în Antiohia. Apoi nişte Iudei creştini stricţi care nu înţelegeau libertatea creştină au venit de la Ierusalim. Pavel spune în Galateni 2:12, “Dar când au venit ei, [Petru] s-a ferit şi a stat deoparte, de teama celor tăiaţi împrejur.” Remarcaţi păcatul fricii. Era acelaşi păcat vechi şi obsedant care l-a învins la judecata lui Isus. Ani mai târziu el încă se lupta cu acelaşi păcat. La aceasta cred că face referire Romani 7. Un mare sfânt, un apostol, care este înfrânt temporar de păcat. Atât de mult, încât Pavel spune că efectul acestui lucru a fost groaznic şi însăşi evanghelia a fost compromisă. Versetul 13: “Împreună cu el au început să se prefacă şi ceilalţi Iudei, aşa că până şi Barnaba a fost prins în laţul făţărniciei lor.”

Deci am argumentat că Pavel ne dă o foarte bună ilustraţie din viaţa lui Petru a ceea ce vrea el să spună prin experienţa din Romani 7 – nu o experienţă pre-creştină, ci o experienţă creştină a eşecului: “Căci binele, pe care vreau să-l fac, nu-l fac, ci răul, pe care nu vreau să-l fac, iată ce fac!”

Acesta a fost argumentul #5 de data trecută. Acum haideţi să rămânem aici în Galateni pentru argumentul #6.

6. Un voiîmpărţit

Argumentul #6 este că în Galateni 5:17 Pavel foloseşte un limbaj foarte apropiat de cel din Romani 7, dar fiecare este de acord că în Galateni avem o descriere a experienţei creştine. El le vorbeşte creştinilor care au Duhul Sfânt şi care au totuşi şi o altă putere la lucru în ei, şi pe care Pavel o numeşte firea pământească. El spune în versetul 17, “Căci firea pământească pofteşte împotriva Duhului, şi Duhul împotriva firii pământeşti: sunt lucruri potrivnice unele altora, aşa că [acum aici se găseşte limbajul din Romani 7] nu puteţi face tot ce voiţi.”

Remarcaţi cu atenţie. Pavel nu vorbeşte doar despre Duhul care se împotriveşte firii pământeşti şi despre firea pământească care se împotriveşte Duhului – ca şi cum am fi nişte trecători inocenţi care privesc la lupta aceasta care are loc. Nu, el face acelaşi lucru pe care-l face în Romani 7 şi vorbeşte despre un voi împărţit. Deci la finalul lui Galateni 5:17 el spune, “[voi] nu puteţi face tot ce voiţi [voi]." Vreţi să faceţi un lucru. Dar faceţi alt lucru. Este o voinţă împărţită. Cred că aceasta este tocmai experienţa din Romani 7. În Galateni, este experienţa creştinului care are Duhul Sfânt. Deci acesta este argumentul #6 care susţine faptul că Romani 7 este experienţa creştină.

7. Păcatul ca şi stăpân al robilor

Argumentul #7 este o încercare de a răspunde la argumentul cel mai puternic împotriva punctului de vedere pe care-l susţin eu. Cred că cel mai puternic argument care susţine faptul că Pavel nu descrie o experienţă creştină aici, ar fi cuvintele din Romani 7:14b, unde Pavel spune, “Dar eu sunt pământesc [sau, eu sunt în firea pământească, sau, eu sunt firesc], vândut rob păcatului [literal: vândut sub păcat].” Ar descrie oare Pavel un creştin în felul acesta, “Sunt vândut păcatului”? Imaginea aceasta de a fi “vândut” este o imagine a robiei. Un stăpân al robilor pare să-l fi cumpărat şi astfel el este vândut. Stăpânul robilor este păcatul. Poate un creştin să spună vreodată, “Sunt vândut sub robia păcatului”?

Recunosc că acesta este un argument foarte bun. Dacă n-ar exista toate celelalte contra-argumente m-aş lăsa convins de acesta din urmă. De exemplu, se spune de cel puţin şase ori în Romani 6 despre creştini că sunt eliberaţi de sub robia păcatului (versetele 6, 17, 18, 19, 20, 22). Versetul 18: “Şi prin chiar faptul că aţi fost izbăviţi de sub păcat, v-aţi făcut robi ai neprihănirii.”

Nu este imposibil ca Pavel să vorbească despre un creştin ca fiind temporar “vândut păcatului.” Nu înseamnă neapărat că Pavel ar spune aici că persoana care păcătuieşte se transformă dintr-un creştin într-un necreştin. Se poate ca el să spună doar că în momentul eşecului, păcatul a avut puterea mai mare, ca un stăpân al robilor care preia doar pentru o vreme controlul unei persoane care de fapt nu-i aparţine.

Nu este lucrul acesta tocmai lucrul cu privire la care ne avertizează Pavel în Romani 6:12? El spune creştinilor, “Deci, păcatul să nu mai domnească în trupul vostru muritor, şi să nu mai ascultaţi de poftele lui.” Cu alte cuvinte, din moment ce voi nu mai sunteţi într-adevăr robi ai păcatului şi păcatul nu va mai avea stăpânire asupra voastră, acţionaţi dar în consecinţă. Rămâneţi liberi. Nu daţi păcatului vreun prilej de victorie asupra voastră ca şi stăpân străin al robilor ce este el. Nu vă vindeţi păcatului! Dar presupunerea aici pare să fie următoarea: S-ar putea ca pentru o vreme “să lăsăm păcatul să domnească,” adică, să cedăm în faţa stăpânului cel vechi al robilor.

În Galateni 5:1, Pavel spune ceva chiar mai izbitor şi mai de ajutor în sensul acesta, sugerând că creştinii trebuie să fie veghetori faţă de robie. El spune, “Hristos ne-a izbăvit ca să fim slobozi. Rămâneţi dar tari, şi nu vă plecaţi iarăşi sub jugul robiei.” Nu cedaţi faţă de vechile obiceiuri aşa cum a făcut Petru. De ce? Deoarece ar fi ca şi cum v-aţi întoarce în robie. Pavel foloseşte tocmai limbajul robiei ca să descrie ce i se poate întâmpla creştinului pentru o vreme, dacă nu este vigilent. S-ar putea ca pentru o vreme să lăsăm ca “păcatul să stăpânească” sau “să ne plecăm sub jugul robiei."

Aceasta este ceea ce cred că descrie Pavel în Romani 7:14b atunci când spune, “eu sunt pământesc, vândut rob păcatului.” Atunci când el cedează ispitei şi face ceea ce n-ar vrea să facă, el ştie că a fost stăpânit temporar de păcat şi este ca şi un rob vândut. Deci, chiar dacă argumentul este puternic, nu cred că este un argument căruia să nu i se poată da un răspuns.

Cum afectează lucrul acesta viaţa mea?

Să păstrăm celelalte argumente pentru săptămâna viitoare şi să încheiem acum întrebând, “Ce ar trebui să facem? Cum ar trebui să răspundem faţă de situaţia aceasta, prin trăirea unei vieţi creştine?”

1. Amintiţi-vă promisiunea care ne spune că suntem îndreptăţiţi prin credinţă fără faptele Legii (Romani 3:28) şi încredeţi-vă în Cel care îi îndreptăţeşte pe cei nelegiuiţi (4:5). Hristos este neprihănirea noastră (Romani 10:4). Primiţi-L pe El; îmbrăţişaţi-L pe El ca şi singura voastră nădejde a vieţii voastre trăite înaintea unui Dumnezeu sfânt.
2. Amintiţi-vă promisiunea care ne spune că suntem sfinţiţi tot prin credinţă. O viaţă de rodire pentru slava lui Dumnezeu nu vine în primul rând şi în mod decisiv prin păzirea Legii, ci prin uniunea personală cu Hristos prin credinţă şi prin părtăşia cu Hristos cea dătătoare de împlinire prin credinţă. Romani 7:4 este unul dintre cele mai importante versete din întreaga carte Romani referitoare la modul cum să trăieşti viaţa creştină: “Tot astfel, fraţii mei, prin trupul lui Hristos, şi voi aţi murit în ce priveşte Legea, ca să fiţi ai altuia, adică ai Celui ce a înviat din morţi [De ce? De ce morţi faţă de Lege? De ce uniţi cu Hristos? Răspuns:] şi aceasta, ca să aducem rod pentru Dumnezeu.” Voi muriţi faţă de Lege şi sunteţi uniţi cu Hristos cel înviat ca să aduceţi rod pentru Dumnezeu.

O viaţă radical schimbată care Îl cinsteşte pe Hristos nu vine în primul rând şi în mod ecisive prin Lege. Vine prin faptul că sunteţi uniţi prin credinţă într-o părtăşie atot-satisfăcătoare cu Isus Hristos. Aşadar cunoaşteţi-L pe El! De aceea am scris cartea Seeing and Savoring Jesus Christ. Cunoaşteţi-L pe El. Vedeţi-L pe El. Primiţi-L pe El. Încredeţi-vă în El. Bucuraţi-vă de El. Umblaţi cu El în afara zonei voastre de confort pe drumul Calvarului al dragostei şi jertfei.

1. Amintiţi-vă că există o diferenţă majoră – diferenţa dintre rai şi iad – diferenţa dintre un soldat care experimentează înfrângeri tactice, dar care continuă să lupte în drumul său spre victorie, şi un soldat care cedează duşmanului pentru că războiul este prea dureros şi teritoriul inamic este pur şi simplu prea atrăgător..

Este o diferenţă între omul împărţit din Romani 7 şi un abandon. Nu vă abandonaţi păcatului. Încredeţi-vă în Hristos şi luptaţi împotriva păcatului.