Care este singura ta alinare?

De la Gospel Translations Romanian

Dintre toate catehismele specifice perioadei Reformei, probabil că niciunul nu este atât de iubit precum Catehismul de la Heidelberg. În întrebarea şi răspunsul de deschidere, tonul personal şi distinctiv al catehismului devine evident. „Care este singura ta alinare în viaţă şi în moarte?” Aceasta nu este o întrebare teoretică – „Ce ar fi de ajuns dacă Dumnezeu ar dori să dea alinare păcătoşilor?” Mai degrabă, aceasta este o întrebare foarte practică – „Cum am parte de alinare cât timp trăiesc, iar apoi, după ce mor?”

În întrebarea de deschidere, cuvântul cheie este alinare (în limba germană, trost). Cuvântul se referă la certitudinea şi încrederea noastră în lucrarea desăvârşită a lui Hristos. Alinarea aceasta cuprinde toate aspectele vieţii, chiar până în clipa morţii. După cum afirmă unul din autorii catehismului (Zacharius Ursinus) în comentariul său despre catehism, această alinare presupune „siguranţa iertării fără plată a păcatelor şi împăcarea cu Dumnezeu prin intermediul şi cu ajutorul lui Hristos şi o anumită aşteptare a vieţii veşnice, toate imprimate pe inimă de Duhul Sfânt, prin mijlocirea Evangheliei, astfel încât nu mai avem nicio îndoială asupra mântuirii noastre veşnice, după cum spune şi apostolul Pavel: Cine ne va despărţi de dragostea lui Hristos?” Reţineţi cum catehismul vorbeşte despre „singura” noastră alinare. Despărţiţi de Hristos, nu există nicio altă alinare şi certitudine asemănătoare.

Pentru a răspunde la întrebarea de la început, catehismul afirmă că, „Eu, cu trup şi suflet, atât în viaţă, cât şi în moarte”, voi avea parte de această alinare. Această parafrazare a textului din Romani 14:7-8 ne reaminteşte faptul că purtarea de grijă a lui Dumnezeu ne este oferită pe tot parcursul vieţii noastre. Hristos a înlăturat blestemul; avem siguranţa mântuirii în această viaţă şi învierea trupurilor noastre la sfârşitul veacului acestuia (consultaţi secţiunea Q&A 57-58). Cunoaşterea aceasta ne dă alinare acum şi ne pregăteşte pentru orice ne-ar aştepta în viitor.

Alinarea noastră vine din cunoaşterea faptului că „Eu nu îmi aparţin.” Aceste cuvinte sunt luate din 1 Corinteni 6:19-20: „...voi nu sunteţi ai voştri. Căci aţi fost cumpăraţi cu un preţ. Proslăviţi dar pe Dumnezeu în trupul şi în duhul vostru.” Noi îi aparţinem lui Hristos, iar El va face cu noi ceea ce doreşte. Această alinare se bazează pe faptul că Dumnezeu este suveran şi are puterea de a-Şi duce la îndeplinire promisiunile.

Acest lucru minunat este făcut mai clar în secţiunea următoare a răspunsului. „Căci [eu] aparțin lui Iisus Hristos, Mântuitorul meu credincios.” Catehismul ne conduce departe de credința noastră (subiectivul) către ascultarea de Hristos - Mântuitorul meu „credincios” (obiectivul). Hristos a împlinit toate cerințele neprihănirii și a murit pe cruce pentru păcatele noastre. Detaliile ascultării de Hristos sunt enunțate în următoarea parte a răspunsului: „Care cu scumpul Său sânge.” Aceste cuvinte sunt luate din 1 Petru 1:18-19: „...căci știți că nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur, ați fost răscumpărați din felul deșert de viețuire pe care-l moșteniserăți de la părinții voștri, ci cu sângele scump al lui Hristos, Mielul fără cusur și fără prihană.” Moartea lui Hristos este singurul mijloc prin care poate fi îndepărtată (ispășire) vinovăția păcatului omenesc și evitată (împăcare) mânia lui Dumnezeu. Catehismul ne reamintește faptul că temelia mântuirii noastre o reprezintă lucrarea lui Hristos, nu credința noastră sau faptele noastre bune.

Apoi, primul răspuns din catehism ne spune că moartea lui Iisus stă la temelia acestei mântuiri promise, deoarece El „a plătit în întregime pentru toate păcatele mele”. Doar moartea lui Hristos satisface dreptatea Dumnezeului celui Sfânt (Rom. 3:21–26). Nicio faptă a omului sau ceremonie religioasă nu poate face acest lucru. Nu doar asta, ci moartea Lui „m-a răscumpărat de sub toată puterea diavolului”. Aceasta ne duce cu gândul la 1 Ioan 3:8: „Fiul lui Dumnezeu S-a arătat ca să nimicească lucrările diavolului.” Satan a fost alungat din cer, astfel încât să nu mai poată să ne acuze înaintea tronului ceresc. Victoria lui Hristos asupra acestuia este evidentă la cruce (Col. 2:13–15).

Catehismul afirmă apoi scumpul adevăr, și anume că certitudinea mântuirii noastre și stăruința noastră în credință reprezintă și ele lucrarea lui Hristos. „[Hristos] astfel mă ține încât, fără voia Tatălui meu din cer, niciun fir de păr de pe capul meu nu poate să cadă.” Următorul citat este luat din Matei 10:29–30: „Nu se vând oare două vrăbii la un ban? Totuși, niciuna din ele nu cade pe pământ fără voia Tatălui vostru. Cât despre voi, până și perii din cap, toți vă sunt numărați.” Pentru a avea alinarea promisă de Evanghelie, trebuie să știu că purtarea de grijă suverană a lui Dumnezeu acoperă toate aspectele vieții mele. Tot ceea ce mi se întâmplă reprezintă voia lui Dumnezeu. De fapt, „toate lucrurile trebuie să lucreze împreună pentru mântuirea mea” (consultați Rom. 8:28). Dumnezeu a rânduit toate lucrurile. El ne răscumpără din păcat. Iar în final, Dumnezeu va întoarce totul spre binele meu.

În final, aflăm că această alinare îmi este dată prin lucrarea Duhului Sfânt. „Astfel, prin Duhul Său cel Sfânt, mă încredințează de viața veșnică pe care o voi avea.” Duhul Sfânt mărturisește adevărul Cuvântului lui Dumnezeu și confirmă promisiunea făcută de Dumnezeu, că va mântui pe toți cei care își pun încrederea în Hristos. Același Duh Sfânt „mă pregătește și mă face să-mi doresc din toată inima, ca de-acum înainte să trăiesc pentru El”. Dumnezeu însuși va veghea ca buna Lui lucrare să fie dusă până la capăt. Cel ce mă îndreptățește mă și sfințește. Cel ce a început o lucrare bună în mine va veghea ca aceasta să fie dusă la bun sfârșit.

Cunoscând aceste lucruri, am parte de o alinare de nedescris, atât în viață, cât și în moarte.