Mărindu-L pe Dumnezeu cu resursele noastre financiare

De la Gospel Translations Romanian

Luca 12:32-34

Nu te teme, turmă mică; pentru că Tatăl vostru vă dă cu plăcere Împărăţia. (33) Vindeţi ce aveţi şi daţi milostenie. Faceţi-vă rost de pungi care nu se învechesc, o comoară nesecată în ceruri, unde nu se apropie hoţul şi unde nu roade molia. (34) Căci unde este comoara voastră, acolo este şi inima voastră.

Esenţa lăuntrică a închinării este preţuirea Lui Dumnezeu ca valoare infinită deasupra tuturor lucrurilor. Formele exterioare ale închinării sunt fapte care arată cât de mult îl preţuim pe Dumnezeu. Aşadar, viaţa ar trebuie să fie o închinare pentru că Dumnezeu a spus: fie că mâncaţi, fie că beţi fie că faceţi orice alt lucru - tot ce trăiţi - faceţi totul ca să arătaţi cât de valoroasă este slava Lui Dumnezeu pentru voi (1 Corinteni 10:31). Resursele financiare şi lucrurile reprezintă o mare parte din viaţă, iar Dumnezeu le intenţionează să fie şi o mare parte din închinare - din moment ce toată viaţa noastră este închinare. Astfel felul în care te închini cu banii tăi şi posesiunile tale este să le câştigi, să le foloseşti şi să le cheltui într-un mod care arată cât de mult îl preţuieşti pe Dumnezeu şi nu cât preţuieşti banii. Despre aceasta vorbeşte fragmentul de mai sus. Este un fragment despre închinare.

Există un loc de închinare în comun - ceea ce facem împreună aici duminica dimineaţa. Aceleaşi definiţii rămân în picioare aici şi peste tot: esenţa închinării este preţuirea lui Dumnezeu într-un mod infinit de valoros. Iar formele de închinare sunt faptele care exprimă această preţuire lăuntrică care o ai asupra Lui Dumnezeu (predicând şi auzind Cuvântul Lui Dumnezeu, rugându-ne, cântând, dăruind, împărtăşind Cina şi aşa mai departe). Unul dintre aceste acte de închinare în comun aici la Betleem este ceea ce numim „zeciuialăˮ - un punct pe la mijlocul programului în comun când ne închinăm cu darurile de bunăvoie, lăsându-le din mâinile noastre şi din conturile din băncile noastre pentru misiunea şi slujirea Lui Hristos.

Astfel acest act de închinare deosebit din timpul slujbelor în comun este o mică parte din modelul mai vast al închinării pe care îl facem în mod practic cu banii în fiecare zi prin felul în care îi câştigăm şi îi cheltuim şi felul în care îi dăruim. Textul de astăzi, Luca 12:32-34 are de-a face cu modelul mai vast al felului în care ne închinăm cu banii, implicit referindu-se la ceea ce facem cu banii în închinarea în comun. Să aruncăm o privire la câteva puncte principale în acest text şi să le aplicăm la modul general la vieţile noastre şi în mod special la dăruirea în comun.

Cuprins 1 Nu te teme 2 Un impuls înspre simplitate și nu înspre acumulare 3 Mărind comoara noastră în Cer şi nu pe Pământ 4 Inima îţi este mişcată înspre ceea ce preţuieşti 5 Zeciuiala - un act al închinării

Nu te teme

Primul punct din text (versetul 32) vorbeşte despre porunca Domnului de a nu ne teme când vine vorba de bani şi lucruri. Nu te îngrijora, nu îţi fie teamă. „Nu te teme turmă mică; pentru că Tatăl vostru vă dă cu plăcere Împărăţia.ˮ Există însă o metodă diferită de a detalia acest punct care este mult mai profund decât pare. Motivul pentru care Dumnezeu doreşte ca noi să nu ne îngrijorăm de bani şi lucruri este datorită faptului că prin aceasta ar preamări cinci lucruri minunate despre El. A nu ne fi teamă ar răsuna despre cât de mult preţuim aceste cinci lucruri despre El. Cu alte cuvinte, să nu ne fie teamă ar deveni un act lăuntric frumos al închinării.

În primul rând, a nu ne teame arată că îl preţuim pe Dumnezeu ca şi Păstorul nostru. „Nu te teme turmă mică.ˮ Noi suntem turma Lui iar El este Păstorul nostru. Iar dacă El este Păstorul nostru, atunci Psalmul 23 se aplică: „Domnul este Păstorul meu nu voi duce lipsă de nimicˮ - adică nu îmi va lipsi nimic din ceea ce am nevoie. A nu te teme magnifică preţiozitatea Păstorului nostru.

În al doilea rând, a nu ne teme arată că îl preţuim pe Dumnezeu ca Tată. „Nu te teme turmă mică; pentru că Tatăl vostru vă dă cu plăcere Împărăţia.ˮ Nu suntem doar turma Lui mică; suntem şi copii Săi, iar El este Tatăl nostru. Semnificaţia acesteia este limpede din versetul 30, „Căci toate aceste lucruri Neamurile lumii le caută. Tatăl vostru ştie că aveţi trebuinţă de ele.ˮ Cu alte cuvinte, Tatălui vostru chiar îi pasă şi cunoaşte nevoia voastră şi va lucra pentru voi ca să aveţi ceea ce aveţi nevoie. (Aveţi grijă să nu îi dictaţi Lui Dumnezeu ceea ce credeţi că este „nevoieˮ în loc să învăţaţi ceea ce El crede că este „nevoie!ˮ).

În al treilea rând a nu ne teme arată că îl preţuim pe Dumnezeu ca şi Împărat. „Nu te teme turmă mică; pentru că Tatăl vostru vă dă cu plăcere Împărăţia.ˮ El poate să ne dea „Împărăţiaˮ pentru că EL este Împăratul. Aceasta adaugă un element formidabil de putere Celui care se îngrijeşte de noi. „Păstorulˮ atrage după Sine protecţie şi grijă. „Tatălˮ atrage după Sine dragoste şi tandreţe, autoritate, grijă şi călăuzire. „Împăratulˮ atrage după Sine putere, suveranitate şi belşug. Aşadar dacă ne încredem în Dumnezeu ca şi Păstor, Tată şi Împărat şi nu ne îngrjiorăm de bani şi lucruri, atunci vom arăta cât de real şi preţios este Dumnezeu pentru noi în toate căile. Dumnezeu va fi venerat.

În al patrulea rând, a nu ne teme arată cât de liber şi generos este Dumnezeu. „Nu te teme turmă mică; pentru că Tatăl vostru vă dă cu plăcere Împărăţia.ˮ Observaţi, El ne dă Împărăţia. Nu vinde Împărăţia, nu o dă spre închiriere. El o dă. Este infinit de bogat şi nu are nevoie de plăţile noastre. Orice am încerca să îi oferim este deja al Lui. „Ce lucru ai pe care să nu-l fi primit?ˮ (1 Corinteni 4:7) Dumnezeu este generos şi dă cu mână largă din belşugul Lui. Noi preamărim lucrul acesta atunci când nu ne temem şi îi încredinţăm nevoile noastre.

În cele din urmă, a nu ne teme arată că îl preţuim pe Dumnezeu care este un Dumnezeu bucuros, care se bucură. „Nu te teme turmă mică; pentru că Tatăl vostru vă dă cu plăcere Împărăţia.ˮ Vă dă cu plăcere. Îi face plăcere să vă dea Împărăţia. Doreşte aceasta. Îi aduce bucurie să facă aceasta. Nu toţi am avut astfel de taţi - care ne-au dăruit din iubire lucruri, care erau fericiţi când dăruiau în loc să fie fericiţi când primeau. Însă aceasta nu contează, pentru că acum poţi avea un astfel de Tată, Păstor şi Împărat. Încrede-te în EL ca şi Tată prin lucrarea de împăcare făcută de Isus şi îl vei găsi ca şi Tatăl Tău.

Astfel primul punct din acest text se referă la preţuirea Lui Dumnezeu ca şi Păstor, Tată şi Împărat care este generos şi bucuros să ne dea Împărăţia - să ne dăruiască cerul, să ne dăruiască viaţa veşnică şi bucurie şi tot ce avem nevoie să ajungem într-acolo. Dacă îl preţuim pe Dumnezeu în felul acesta, dacă ne încredem în El- vom fi fără teamă iar Dumnezeu va fi venerat. Acesta este fundamentul pentru restul textului biblic şi al acestei predici. Ceea ce urmează este făcut posibil datorită acestei promisiuni.

Un impuls înspre simplitate și nu înspre acumulare

Cel de-al doilea punct este acesta: a te încrede în Dumnezeu în felul acesta poartă cu sine un impuls puternic înspre simplitate mai degrabă decât acumulare. Versetul 33: „Vindeţi ce aveţi şi daţi milostenie. Faceţi-vă rost de pungi care nu se învechesc, o comoară nesecată în ceruri, unde nu se apropie hoţul şi unde nu roade molia.ˮ

Concentraţi-vă un moment pe cuvintele: „Vindeţi ce aveţi.ˮ Cui i se adresează El? Versetul 22 ne oferă răspunsul: „Apoi Isus le-a spus ucenicilor Săi.ˮ Aceştia nu erau nici pe departe oameni cu averi, nu aveau multe posesiuni. Însă, El tot zice „Vindeţi ce aveţi.ˮ Nu spune cât din posesiunile tale să vinzi. În Luca 18:22 Isus i-a spus fruntaşului „vinde ce ai, împarte la săraci, şi vei avea o comoară în ceruri. Apoi, vino şi urmează-Mă.ˮ Vindeţi ce aveţi. Când Zacheu l-a întâlnit pe Isus el a spus (Luca 19:8) „Iată, Doamne, jumătate din avuţia mea o dau săracilor; şi, dacă am năpăstuit pe cineva cu ceva, îi dau înapoi împătrit.ˮ Zacheu a dăruit cincizeci la sută din posesiunile sale. În Fapte 4:37 găsim scris: „Barnaba, a vândut un ogor pe care-l avea, a adus banii şi i-a pus la picioarele apostolilor.ˮ El a vândut cel puţin un ogor.

Biblia nu ne spune cât din posesiunile noastre să vindem. Până la urmă de ce ne spune să vindem măcar o parte din posesiuni? De ce? Să faci milostenie - folosind banii tăi să arăţi dragoste celor care nu dispun de necesarul vieţii şi celor care nu cunosc Evanghelia (necesitatea vieţii veşnice) - este atât de important încât dacă nu ai disponibilităţi, ar trebui să vinzi ceva ca să poţi dărui. Însă, gândiţi-vă ce înseamnă aceasta în contextul dat. Aceşti ucenici nu sunt oameni de bani gata a căror bani sunt toţi investiţi în acţiuni sau proprietăţi. Majoritatea oamenilor de acest fel, au în fapt economii destul de serioase. Însă Isus nu a spus: „Luaţi din economiile voastre şi faceţi milostenieˮ. A spus „Vindeţi din ce aveţi ceva şi faceţi milostenie.ˮ De ce? Cea mai simplă presupunere ar fi că aceştia au trăit îndeajuns de mult la limita posibilităţilor financiare şi nu aveau bani cash să dea, astfel trebuiau să vândă ceva. Iar Isus a vrut ca oamenii să se îndrepte înspre simplificare şi nu acumulare.

Care este scopul atunci? Există un impuls puternic în viaţa de creştin înspre simplificare mai mult decât acumulare. Acest impuls vine din preţuirea lui Dumnezeu ca şi Păstor, Tată şi Împărat mai mult decât ne preţuim posesiunile. Iar acest impuls este puternic din două motive. Unul dintre ele este cuvântarea lui Isus: „Cât de anevoie vor intra în Împărăţia lui Dumnezeu cei ce au avuţii (Luca 18:24). În Luca 8:14 Isus a spus că bogăţiile „înăbuşă" Cuvântul lui Dumnezeu. Însă vrem să intrăm în Împărăţia lui Dumnezeu în mai mare măsură decât vrem avuţii. Şi nu vrem Cuvântul lui Dumnezeu înăbuşit în vieţile noastre. Aşadar există un impuls puternic de a simplifica decât de a acumula. Celălalt motiv este că vrem preţiozitatea lui Dumnezeu să fie manifestată lumii. Iar Isus ne spune aici că a vinde şi a face milostenie este un mod de a arăta că Dumnezeu este real şi preţios ca şi Păstor, Tată şi Împărat.

Astfel al doilea punct: a te încrede în Dumnezeu ca şi Păstor, Tată şi Împărat poartă un impuls puternic înspre simplicitate mai degrabă decât acumulare. Iar acest lucru aduce închinarea din interior, locul tainic al inimii înspre acţiunile vizibile pentru gloria lui Dumnezeu.

Mărind comoara noastră în Cer şi nu pe Pământ

Cel de-al treilea punct din acest text se referă la scopul banilor. Scopul lor este să mărească comoara noastră în rai, nu pe pământ. Versetul 33 din nou: „Vindeţi ce aveţi şi daţi milostenie. Faceţi-vă rost de pungi care nu se învechesc, o comoară nesecată în ceruri, unde nu se apropie hoţul şi unde nu roade molia.ˮ Care este legătura dintre vinderea posesiunilor aici pe pământ pentru a îndeplini nevoile celorlalţi (prima parte a versetului) şi acumularea comorii în cer pentru sine (încheierea versetului)?

Conectarea se realizează prin felul în care îţi faci rost de pungi care nu se învechesc, o comoară nesecată în ceruri, unde nu se apropie hoţul şi unde nu roade molia, prin vinderea posesiunillor ca să îndeplineşti nevoile celorlalţi. Cu alte cuvinte, simplificare de dragul dragostei măreşte bucuria ta în ceruri.

Nu rata acest punct foarte important. Este felul în care Isus gândeşte şi vorbeşte tot timpul. Să ai o gândire îndreptată spre cer are un impact radical în această lume în ceea ce priveşte iubirea. Oamenii care sunt mânaţi de gândul că comoara este în cer în modul cel mai puternic, fără mari acumulări de bani pe pământ, sunt oamenii care în mod constant vor visa moduri noi de a simplifica şi a sluji, de a simplifica şi de a sluji, simplifica şi a sluji. Aceştia vor dărui, vor dărui şi vor dărui. Şi bineînțeles vor munci, vor munci, vor munci, aşa cum Pavel spunea în Efeseni 4:28 „ca să aibă ce să dea celui lipsit.ˮ

Legătura cu închinarea este aceasta: Isus ne porunceşte să strângem comori în cer, adică să mărim bucuria noastră în Dumnezeu. Felul în care putem face aceasta este să vindem din ce avem şi să simplificăm de dragul celorlalţi. Aşa că el ne motivează simplitatea şi slujirea prin dorinţa noastră de a ne mări bucuria în Domnul. Ceea ce înseamnă că utilizarea banilor devine o manifestare a desfătării noastre în Dumnezeu mai presus de bani şi lucruri. Aceasta este închinarea.

Inima îţi este mişcată înspre ceea ce preţuieşti

Ultimul punct din text este faptul că inima îţi este mişcată de ceea ce preţuieşti iar Dumnezeu vrea ca tu să te îndrepţi înspre El. Versetul 34: „Căci unde este comoara voastră, acolo este şi inima voastră.ˮ Acesta este motivul dat pentru care ar trebui să urmărim comoara din cer care nu seacă: „Căci unde este comoara voastră, acolo este şi inima voastră.ˮ Dacă comoara ta este în cer unde este Dumnezeu, acolo va fi şi inima ta.

Ce ne spune acest verset simplu cu adevărat? Cuvântul „comoarăˮ este obiectul îndrăgit. Iar cuvântul „inimăˮ este organul care îndrăgeşte. Citeşte versetul aşa: „Acolo unde este obiectul pe care îl îndrăgeşti, acolo va fi şi organul care îndrăgeşte.ˮ Dacă obiectul pe care îl preţuieşti este Dumnezeul cerului, inima ta va fi cu Dumnezeu în cer. Vei fi cu Dumnezeu. Însă dacă obiectul pe care tu îl preţuieşti sunt banii şi lucrurile pământeşti, atunci inima ta va fi pe pământ. Vei fi pe pământ, rupt de Dumnezeu.

Despre aceasta vorbea Isus în Luca 16:13 când a spus, „Nicio slugă nu poate sluji la doi stăpâni; căci sau va urî pe unul, şi va iubi pe celălalt sau va ţine numai la unul, şi va nesocoti pe celălalt. Nu puteţi sluji lui Dumnezeu şi lui Mamona.ˮ Să slujeşti banilor înseamnă să îi îndrăgeşti şi să urmăreşti toate beneficiile pe care banii le dau. Inima merge după bani. Însă să îi slujeşti lui Dumnezeu înseamnă să îl îndrăgeşti pe Dumnezeu şi să urmăreşti toate beneficiile care le dăruieşte Dumnezeu. Inima merge după Dumnezeu.

Aceasta este închinarea: inima îl preţuiește pe Dumnezeu a inimii şi îl caută ca şi comoară mai presus de toate comorile.

Zeciuiala - un act al închinării

Închei prin legarea acestor patru puncte de „zeciuialăˮ, închinarea ce o săvârșim în comun. Acest moment şi act din timpul slujbei noastre reprezintă închinare pentru voi, indiferent de sumă - de la bănuţul văduvei la miiloanele unui milionar - dacă prin darul tău spui din inimă: 1) Îmi pun încrederea în Tine, Doamne ca şi Păstor, Tată şi Împărat generos, astfel că nu îmi va fi teamă atunci când am bani mai puţini că nu voi avea să mă îngrijesc şi de nevoile celor din jur. 2) Prin aceasta rezist presiunii incredibile din cultura noastră de a strânge tot mai mult şi îmi arunc partea cu impulsul spre simplitate şi de dragul celorlalţi. 3) Prin aceasta îmi strâng comoara în cer şi nu pe pământ ca bucuria mea în Dumnezeu să fie mărită pentru totdeauna; şi 4) cu această zeciuială declar că din moment ce comoara mea este în cer, inima mea merge după Dumnezeu.