Cronicile din Narnia: Imaginarul lui C. S. Lewis

De la Gospel Translations Romanian

Cele mai importante lecţii pe care le putem învãţa din „Cronicile din Narnia” ale lui C. S. Lewis sunt cele pe care autorul însuşi a vrut sa le învãţãm. Întâmplarea face cã Lewis a vorbit suficient despre literaturã, în general, şi despre cãrţile din seria mai sus amintitã, în special, încât avem posibilitatea sã citim clasicele sale poveşti pentru copii alãturi de însuşi autorul.

Unul dintre cele mai importante sfaturi pe care Lewis le-a dat cititorilor de literaturã este cã aceştia trebuie sã primeascã o operã literarã, mai degrabã decât sã o foloseascã. Lewis a scris: „O operã de... artã poate fi sau „primitã” sau „folositã”. Atunci când o „primim”, ne întrebuinţãm simţurile, imaginaţia şi diverse alte capacitãţi în conformitate cu un şablon inventat de artist. Când o „folosim”, o tratãm drept sprijin pentru propriile noastre activitãţi” (sublinierea mea). Potrivit acestui mod de gândire, “primul lucru pe care ni-l cere orice operã de artã este sã ne predãm. Priviţi. Ascultaţi. Primiţi. Faceţi un efort.”

Asta nu înseamnã cã nu trebuie sã ne folosim de ceea ce citim. Este, în schimb, o atenţionare de a lăsa poveştile să îşi stabilească propria agendă de preocupări conform ordinii create de autor, şi nu de a ne impune noi propria agendă asupra lor, conform propriului nostru orar, pe măsură ce avansăm în poveste. Regula de bază a lui Lewis era de a lăsa poveştile să „ne spună singure propria moralã” şi nu de a „pune noi una în loc”. Relevanţa acesteia pentru poveştile narniene este aceea că aspectele religioase nu apar de obicei decât pe la jumătatea cărţilor. Mulţi cititori creştini sunt nerăbdători să le descopere şi transformă cu forţa capitolele de început în ceva ce Lewis nu intenţionase.

Al doilea avertisment dat de autor este acela de a nu reduce operele literare la un set de idei. Susţinea că „una dintre realizările fundamentale în orice ficţiune bună nu are nimic de-a face cu adevărul şi filozofia... deloc.” A privi o poveste „în primul rând ca pe un vehicul pentru... filozofie, este o crimă faţă de ceea ce poetul a făcut pentru noi.” Operele literare „sunt obiecte complexe şi făurite cu grijă. Atenţia faţă de esenţa lor ca obiecte reprezintă primul nostru pas.” Şi aceasta ar trebui să ne facă să evităm modul în care mulţi cititori creştini abordează „Cronicile din Narnia”.

Cum au fost compuse poveştile din Narnia

Pe lângă indicaţiile generale pentru citirea literaturii, Lewis ne-a lăsat nişte indicii foarte utile în special pentru citirea poveştilor narniene. De exemplu, a avut o replică celebră cum că „toate cele şapte cărţi narniene... au început cu nişte imagini în mintea mea. Iniţial, nu au fost o poveste, ci doar imagini.” Astfel, „Leul, Vrăjitoarea şi Dulapul” „a început cu o imagine a Faunului purtând o umbrelă şi nişte pachete printr-o pădure ninsă.” Chiar când ne revenim din şocul acestei dezvăluiri, adaugă: „Aceasta imagine a fost în mintea mea de când aveam vreo 16 ani. Apoi, într-o zi, pe când aveam vreo 40, mi-am spus: ‚Sã încercam să facem o poveste despre ea.’”

În eventualitatea în care ne-am gândi că nu se poate să fi auzit bine, Lewis ne-a mai dat un fragment cu o semnificaţie asemănătoare – dar chiar mai şocant. Contrazicând presupunerea unora dintre cititorii lui cum că ar „fi început întrebându-mă cum aş putea să spun copiilor ceva despre creştinism”, Lewis a afirmat că „iniţial, nici nu exista nimic creştin în [aceste poveşti].”

Ordinea compunerii sugerează o ordine a lecturii. Dacă urmăm îndrumările lui Lewis însuşi, o lecţie semnificativă pe care o putem învăţa din poveştile narniene este că sunt înainte de toate poveşti – poveşti de aventură, poveşti fantastice, poveşti pentru copii. Aceste caracteristici narative nu sunt doar „o deghizare pentru ceva mai ‚matur’.”

Cum au devenit poveştile narniene lucrări clasice creştine

Bineînţeles, asta nu înseamnă că trebuie să ne abandonãm convingerea potrivit căreia „Cronicile din Narnia” sunt texte creştine clasice – poveşti în care doctrine şi experienţe creştine sunt emoţionant întruchipate. În acelaşi pasaj în care susţinea că la început poveştile nu aveau niciun element creştin, Lewis a adăugat: „Acel element s-a impus de unul singur.” Aşadar, poveştile acestea au o dimensiune creştină, după cum am ştiut de la prima noastră întâlnire cu ele. Într-o scrisoare datată cu un an şi jumătate înainte de moartea sa, Lewis a spus că existã „un sens mai profund în spatele” detaliilor de suprafaţă ale poveştilor.

Cheia spre sensurile religioase ale poveştilor narniene o reprezintă personajul lui Aslan. Când, la vârsta de 40 de ani, Lewis a decis să încerce să facă o poveste din imaginile mentale pe care le avea despre „un faun purtând o umbrelă, o regină pe o sanie, un leu magnific”, la început „nu prea avea idee despre cum se va desfăşura povestea. Dar, dintr-o dată, Aslan sări în poveste. ...Odată apărut acolo, a pus la punct toată povestea, şi curând a atras după El şi celelalte şase poveşti.”

Este destul de evident că Aslan nu a organizat numai poveştile, ci şi viziunea religioasă a acestora. Lewis însuşi a spus asta: în scrisoarea citată mai sus, a spus că „întreaga poveste narnianã este despre Hristos.”

Lecţii spirituale şi morale din Narnia

Un plan al sensului creştin din „Cronici” este viziunea morală reprezentată în poveşti. Este povestea unei lupte măreţe, cosmice, dintre bine şi rău – şi a nevoii fiecărei fiinţe de a alege între ele. Viziunea aceasta corespunde perspectivei lui Lewis asupra lumii înseşi, pe care, într-unul dintre eseurile sale, a descris-o ca fiind un univers în care „nu există teren neutru” şi în care „fiecare centimetru pătrat, fiecare fracţiune de secundă, este cerut de Dumnezeu şi contracerut de Satana.”

Pe lângă viziunea morală, poveştile narniene întruchipează şi una teologică. La baza respectivei viziuni se află figura lui Aslan, care îl reprezintă pe Hristos. Astfel, calităţile atribuite lui Aslan, acţiunile pe care le întreprinde, felurile în care el se raportează la personajele din poveşti şi personajele la el, devoţiunea pe care o stârneşte în cei care cred în el şi îl urmează – toate acestea fac aluzie la o imagine a vieţii creştine. De aceea, nu greşim dacă vedem pur şi simplu povestea lui Aslan drept povestea lui Hristos. Fragmentele textelor în care Aslan participă activ pot astfel să fie citite în cheie religioasă, şi, de fapt, aşa asimilează în mod intuitiv cititorii creştini aceste poveşti.

Decurg din centrul hristologic al lumii narative din Narnia teme creştine mai generale. Poveştile, în ansamblul lor, parcurg aceeaşi metanaraţiune („poveste mare”) pe care o prezintă Biblia. În maniera genului poveştii fantastice, citim despre crearea lumii, căderea acelei lumi dintr-o stare de inocenţă originară, lupta dintre bine şi rău (sau dintre Hristos şi forţele întunericului) pe parcursul istoriei căzute, moartea ispăşitoare, substitutivă şi învierea lui Hristos, precum şi despre sfârşitul escatologic al lumii şi începutul eternităţii. Nu este o exagerare să spunem că Biblia însăşi formează subtextul poveştilor narniene.

Pe măsură ce reconsiderăm liniile generale ale istoriei mântuirii din poveştile narniene, suntem de asemenea conduşi spre contemplarea panoramei doctrinei creştine. Principala dintre aceste doctrine este ceea ce ar putea fi numit doctrina lui Dumnezeu. Din respectivele poveşti, ne facem o imagine despre Dumnezeu drept creator, judecător, conducător, drept Cel care îndrumă istoria către ţelurile Lui şi drept Cel care mântuieşte. O perspectivă asupra persoanei reiese de asemenea în forţă. Principalele sale teze sunt că oamenii sunt agenţi morali care trebuie să aleagă pro sau contra lui Dumnezeu, precum şi că oamenii au o capacitate duală pentru binele suprem sau pentru răul suprem. Şi o doctrină a răului se conturează puternic, în timp ce noi suntem mereu conştienţi de enorma putere a răului în lume şi de înfrângerea sa ultimă de către Hristos (motivul „Christus victor”).

Ultima lecţie pe care trebuie să o învăţăm cu privire la această profunzime spirituală din Cronici este că sensurile religioase sunt întruchipate sub forma naraţiunii fantastice. În calitate de cititori, trebuie să trăim şi să savurăm poveştile în primul rând ca poveşti pentru copii. Putem avea încredere că înţelesurile religioase se vor dezvălui singure în acele puncte din naraţiune (mai ales părţile în care Aslan este activ) unde Lewis a intenţionat ca ele să fie prezente.

Dr. Leland Ryken este profesor universitar de Englezã la Wheaton College în Wheaton, Illinois, şi este autorul cãrţii „The Christian Imagination” („Imaginaţia creştinã”).