Plăcerea pe care o găseşte Dumnezeu în Creaţia Lui

De la Gospel Translations Romanian

Psalmul 104:31
În veci să ţină slava Domnului! Să se bucure Domnul de lucrările Lui!

În primul nostru mesaj din această serie despre voia Lui Dumnezeu am văzut că El găseşte plăcere în Fiul Său. Toată eternitatea, Dumnezeu a manifestat o fericire exuberantă în tovărăşia Trinităţii. El a manifestat o satisfacţie debordantă, cercetând cu privirea panorama nemărginită a propriei desăvârşiri reflectată în strălucirea feţei Fiului Său.
Apoi am observat că una dintre învăţăturile care se desprind din acea fericire divină este faptul că Dumnezeu este desăvârşit în Sine Însuşi. El nu are defecte. Prin urmare, El nu poate fi mituit cu ceva la care râvneşte sau şantajat printr-o o slăbiciune ascunsă ori constrâns printr-o forţă superioară. Astfel, tot ceea ce El face este fără a fi constrâns, ci după bunul Său plac. El este liber şi găseşte plăcere în tot ce face.
Astăzi ne concentrăm asupra unuia dintre cele mai uimitoare lucruri pe care Le-a făcut Dumnezeu: El a creat universul şi încă ce univers! Şi sunt două întrebări la care încerc să găsesc răspuns:
1. Găseşte Dumnezeu plăcere în creaţia Lui?
2. Şi dacă este satisfăcut, care este motivul?
1. Găseşte Dumnezeu plăcere în creaţia Lui?
La prima întrebare aş răspunde cu un „Da!” răsunător. Dumnezeu găseşte cu adevărat plăcere în Creaţia Lui. Dovada din Geneza 1
Cum ştim acest lucru? Geneza 1 ne descrie nu doar o creaţie orânduită de Dumnezeu, ci şi reacţia Lui Dumnezeu faţă de ceea ce a creat. De cinci ori, după cum vă amintiţi, Dumnezeu se da un pas înapoi, ca să zicem aşa, şi îşi evaluază creaţia. De fiecare dată textul spune, „Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun” (vv. 4, 12, 18, 21, 25). Şi când totul a fost înfăptuit iar bărbatul şi femeia au fost creaţi după chipul Lui, spune „Dumnezeu S-a uitat la tot ce făcuse; şi iată că erau foarte bune”.
Prin aceasta înţeleg că Dumnezeu a fost mulţumit de lucrarea Sa. Când a privit-o, I-a făcut plăcere. A fost mulţumit şi bucuros de efortul Său creator.
Dovada din Psalmul 104
Textul de astăzi, Psalmul 104 este o cântare care exprimă bucuria pe care Dumnezeu o are pentru creaţia Lui. Versetul cheie pentru ceea ce ne propunem este versetul 31:

În veci să ţină slava Domnului! Să se bucure Domnul de lucrările Lui!

Aceasta nu este o rugăciune pentru ceva care este posibil să nu se întâmple. Psalmistul nu vrea să spună: „Sper că Dumnezeu Se va bucura de lucrările Sale, dar nu sunt sigur dacă Se va bucura sau nu.” Dacă acesta ar fi înţelesul versetului, atunci prima parte a acestuia ar trebui să aibă acelaşi sens: „Sper ca slava Lui Dumnezeu să dăinuie pentru totdeauna, dar nu sunt sigur dacă se va întâmpla aşa.”
Cu siguranţă nu acesta este înţelesul versetului. Convingerea fermă care se desprinde din întreaga Biblie este nu doar că slava Lui Dumnezeu va dăinui pentru totdeauna, dar şi că va acoperi întregul pământ precum apele acoperă marea (Numeri 14:21; Habacuc 2:14).
Psalmistul nu se roagă pentru ca un lucru incert să se întâmple. El exultă pentru un fapt cert care urmează să se petreacă. Nu există nicio îndoială în strigarea „În veci să ţină slava Domnului!” Şi nu există nicio îndoială în strigarea „Să se bucure Domnul de lucrările Lui!”
Deci răspunsul la prima întrebare este DA! Dumnezeu găseşte într-adevăr plăcere în creaţia Sa. El se bucură de lucrarea mâinilor Lui.
De ce este importantă următoarea întrebare
Întrebarea este acum DE CE? Această întrebare este importantă pentru mine din două motive.
1. Unul este acela că mă simt obligat să explic de ce această plăcere pe care Dumnezeu o găseşte în creaţia Lui nu este un act de idolatrie.
De ce nu reprezintă această plăcere pe care Dumnezeu o găseşte în creaţie o dezonorare a Fiului Lui Dumnezeu? De ce nu ar fi Fiul gelos? Ar împărtăşi Tatăl cu adevărat dragostea Sa cu lumea? Nu ar fi complet mulţumit de frumuseţea propriei desăvârşiri oglindite în Persoana Fiului Său?
2. Celălalt motiv care explică de ce este importantă întrebarea de ce găseşte Dumnezeu plăcere în creaţia Sa este acela că trebuie să cunoaştem acest răspuns înainte ca această plăcere în sine să ne spună mai multe despre caracterul Lui Dumnezeu.
Doi oameni pot să dorească acelaşi lucru din motive foarte diferite, unul fiind onorabil, iar celălalt imoral.
2. De ce găseşte Dumnezeu plăcere în Creaţia Sa?
Deci cel puţin din aceste două motive să încercăm să răspundem la întrebarea de ce găseşte Dumnezeu plăcere în Creaţia Lui. Voi încerca să mă rezum la cinci afirmaţii bazate pe acest Psalm şi alte fragmente ale Bibliei.
Aceste afirmaţii despre motivul pentru care Dumnezeu Se bucură de creaţia Lui nu reprezintă nişte motive distincte, deoarece coincid mult. Dar fiecare afirmaţie exprimă oarecum diferit motivul principal. Deci să începem cu motivul principal care mie îmi pare că se regăseşte chiar în versetul 31.

În veci să ţină slava Domnului! Să se bucure Domnul de lucrările Lui!

Ceea ce mie îmi sugerează acest verset este că bucuria pe care Dumnezeu o are pentru lucrările Lui se datorează faptului că acestea sunt expresia slavei Lui. Cu alte cuvinte, cred că cele două jumătăţi ale acestui verset sunt legate cam în acest fel: „Cât timp slava Lui Dumnezeu dăinuie în lucrările Sale, Dumnezeu Se va bucura cu adevărat de lucrările Sale.” Sau se poate spune, „Fie ca slava Lui Dumnezeu să dăinuie pentru totdeauna, pentru ca Domnul să Se bucure de lucrările Sale.” Deci prima şi principala mea afirmaţie este că . . .
1. Dumnezeu găseşte plăcere în lucrările Sale pentru că lucrările Sale sunt o expresie a slavei Lui.
Acest lucru este exprimat foarte clar în Psalmul 19:

Cerurile spun slava Lui Dumnezeu, şi întinderea lor vesteşte lucrarea mâinilor Lui.

Deci cel mai important motiv pentru care Dumnezeu găseşte plăcere în creaţia Lui este faptul că în aceasta El vede oglindirea propriei Sale slăvi, prin urmare El nu este un idolatru când se bucură de lucrarea Sa.
Dar ce putem spune despre Fiul Lui Dumnezeu? Acest lucru înseamnă că creaţia Lui Dumnezeu concurează cu Fiul pentru dragostea Tatălui? Amintiţi-vă că Fiul este de asemenea numit oglindirea slavei Lui Dumnezeu (Evrei 1:3). Se bucură Dumnezeu în parte de Fiul Lui şi în parte de creaţie? Creaţia privează pe Fiul de bucuria Lui Dumnezeu? Să fie Fiul gelos pe creaţie?
Nu. Înainte de creaţie, Tatăl şi Fiul se bucurau Unul de Celălalt cu o satisfacţie debordantă. Şi când a sosit vremea creaţiei, Biblia spune că atât Tatăl, cât şi Fiul au participat activ la lucrarea creaţiei (1 Corinteni 8:6; Coloseni 1:16).

La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu. Toate lucrurile au fost făcute prin El; şi nimic din ce a fost făcut, n-a fost făcut fără El. (Ioan 1:3)

Cu alte cuvinte, lucrarea creaţiei nu este doar lucrarea Tatălui, pentru a compensa o necesitate pe care Fiul nu a putut s-o împlinească. Nici nu a fost creaţia doar lucrarea Fiului, ca şi cum ar fi trebuit să compenseze o necesitate pe care Tatăl nu a putut s-o împlinească. Creaţia este deopotrivă lucrarea Tatălui şi a Fiului.
Deci atunci când Biblia ne învaţă despre creaţie că exprimă slava Lui Dumnezeu, nu trebuie să ne gândim doar la slava Tatălui sau la slava Fiului, ci mai degrabă la slava pe care o împărtăşesc împreună. Iar slava pe care o au împreună este acea bucurie reciprocă debordantă pentru desăvârşirea Fiecăruia. Deci creaţia este o expresie a abundenţei acelei vieţi şi bucurii pe care Tatăl şi Fiul o au Unul în Celălalt.
Nu există rivalitate sau gelozie în Divinitate. Fiul şi Tatăl sunt slăviţi deopotrivă în creaţie, deoarece creaţia reprezintă abundenţa bucuriei pe care o au Unul în Celălalt.
Deci prima şi principala afirmaţie despre motivul pentru care Dumnezeu Se bucură de lucrarea Sa de creaţie se referă la creaţie ca fiind o expresie a slavei Sale.
2. Dumnezeu se bucură de lucrările Sale de creaţie deoarece acestea Îi aduc slavă.
În Psalmul 148 psalmistul cheamă întreaga creaţie să-L slăvească pe Dumnezeu:

Lăudaţi-L, soare şi lună,
lăudaţi-L, toate stelele luminoase!
Lăudaţi-L, cerurile cerurilor,
şi voi, ape, care sunteţi mai pe sus de ceruri!
Să laude Numele Domnului!
căci El a poruncit şi au fost făcute . . .
Lăudaţi pe Domnul de jos de pe pământ,
balauri de mare, şi adâncuri toate. (vv. 3–5, 7)

Ce semnifică acest lucru? Am putea spune că soarele, luna şi stelele Îl slăvesc pe Dumnezeu prin faptul că sunt o revelaţie a Lui Dumnezeu. Acest lucru ar fi adevărat—Psalmul 19 îl confirmă. Dar ce vrea să transmită versetul 7: „Lăudaţi pe Domnul de jos de pe pământ, balauri de mare, şi adâncuri toate!”
Unul dintre poemele mele preferate este „Elegie scrisă într-un cimitir de provincie” scris de Thomas Gray în 1751. Una dintre strofe spune,

Multe giuvaere de cea mai pură strălucire şi serenitate,
Grotele întunecate şi nepătrunse ale oceanului poartă:
Multe flori se nasc să se îmbujoreze neobservate,
Şi să-şi piardă mireasma în aerul deşertului.

Gray a fost impresionat de faptul că în adâncurile oceanului există minunate pietre preţioase pe care nu la va vedea niciun ochi omenesc şi că în deşerturile îndepărtate milioane de flori înfloresc, îmbujorate de cele mai intense culori, emană o mireasmă suavă şi nu sunt niciodată atinse sau văzute ori mirosite de nimeni—cu excepţia Lui Dumnezeu!
Psalmistul este impresionat de acelaşi lucru, se pare, în versetul 7 „Lăudaţi pe Domnul de jos de pe pământ, balauri de mare, şi adâncuri toate!” Nu ştie nici măcar ce se ascunde în toate adâncurile mării! Deci adâncurile nu aduc slavă Domnului doar prin ceea ce pot ele să dezvăluie omului.
Eu cred că creaţia aduce slavă Lui Dumnezeu prin simplul fapt că este ceea ce a fost menită să fie în toată diversitatea ei surprinzătoare. Şi cum cea mai mare parte a creaţiei depăşeşte sfera conştiinţei umane (în distanţele din spaţiu, în înălţimea munţilor şi în adâncurile mării), aceasta nu a fost creată doar pentru scopuri care ne privesc pe noi. A fost creată pentru bucuria Lui Dumnezeu.
Ranger Rick ajunge în casa noastră. O deschid şi citesc despre păianjenul de apă european care trăieşte în adâncul unui lac, dar respiră aer. Face un salt pe suprafaţa apei şi prinde o bulă de aer, o ţine peste orificiile de respiraţie din mijlocul corpului în timp ce înoată până pe fundul lacului şi ţese o pânză de mătase printre alge. Apoi urcă şi aduce jos bulă după bulă, până când se formează un mic balon de aer în care poate trăi şi se poate împerechea.
Stau uimit şi mă gândesc că Dumnezeu zâmbeşte şi spune, „Da, John, iar Eu sunt încântat de acea mică piesă de artă de 10 000 de ani înainte ca cineva de pe pământ să ştie că există. Şi dacă ai şti câte milioane de alte minuni există ascunse privirii tale, pe care le contemplu cu bucurie în fiecare zi!”
Chiar în textul nostru, Psalmul 104:25–26 spune,

Iată marea cea întinsă şi mare: în ea se mişcă nenumărate vieţuitoare mici şi mari. Acolo în ea, umblă corăbiile, şi în ea este leviatanul acela, pe care l-ai făcut să se joace în valurile ei.

De ce a creat Dumnezeu monştrii marini? Doar pentru a Se juca, pentru a Se veseli, în ocean, acolo unde niciun om nu poate ajunge cu privirea, ci doar Dumnezeu. Abundenţa oceanului mărturiseşte slava Lui Dumnezeu şi Îl glorifică la sute de mile depărtare de privirea umană. Aceasta este cea de-a doua afirmaţie referitoare la motivul pentru care Dumnezeu se bucură de lucrările Lui.
3. Dumnezeu găseşte plăcere în lucrările creaţiei pentru că acestea sunt o revelaţie a înţelepciunii Lui neasemuite.
Priviţi versetul 24:

Cât de multe sunt lucrările Tale, Doamne!
Tu pe toate le-ai făcut cu înţelepciune,
şi pământul este plin de făpturile Tale.

„Tu pe toate le-ai făcut cu înţelepciune!” Cu alte cuvinte, Domnul găseşte plăcere în expresia înţelepciunii Sale. Acest univers este pur şi simplu o capodoperă a înţelepciunii şi ordinii. Sau dacă luăm în considerare o parte a creaţiei, precum corpul uman—ce lucrare extraordinară plină de cunoaştere şi înţelepciune. Cine poate înţelege creierul uman şi misterul minţii şi corpului!
Lumea este plină de înţelepciunea Lui Dumnezeu. Diatomeea, de exemplu. În decembrie, în Ranger Rick erau fotografii color cu diatomee. Există 10 000 de specii necunoscute de diatomee! Într-o linguriţă de apă de lac pot să existe un milion din aceste plante micuţe şi invizibile. Şi ce fac acestea în timp ce Îl încântă pe Dumnezeu prin frumuseţea lor microscopică? Produc foarte mult oxigen pentru ca animalele din apă să poată respira!

Cât de multe sunt lucrările Tale, Doamne!
Tu pe toate le-ai făcut cu înţelepciune

Psalmistul se minunează pur şi simplu de modul în care toate lucrează împreună. Observăm acest lucru în versetul 14.

Tu faci să crească iarba pentru vite,
şi verdeţuri pentru nevoile omului,
ca pământul să dea hrană.

Ce experienţă extraordinară când Dumnezeu ne oferă un moment în care nu luăm nimic de bun, ci vedem lumea ca şi cum ar fi fost inventată ieri! Cum ne-am minuna de înţelepciunea Lui Dumnezeu!

Dumnezeul cel vecinic,
Domnul a făcut marginile pământului.
El nu oboseşte, nici nu osteneşte;
priceperea Lui nu poate fi pătrunsă.
(Isaia 40:28)

4. Dumnezeu găseşte plăcere în lucrările creaţiei pentru că acestea sunt o revelaţie a puterii Lui neasemuite.
În Isaia 40:26, Isaia priveşte cerul înstelat—probabil într-o noapte precum cea pe care mi-o amintesc în Utah în septembrie 1968, când cerul era pur şi simplu o pânză de lumină şi nu se putea distinge o stea de alta—priveşte în sus şi spune,

Ridicaţi-vă ochii în sus, şi priviţi!
Cine a făcut aceste lucruri?
Cine a făcut să meargă, după număr, în şir, oştirea lor?
El le cheamă pe toate pe nume;
aşa de mare e puterea şi tăria Lui,
că una nu lipseşte.

Dacă Isaia a fost uimit de puterea Lui Dumnezeu de a crea, numi şi susţine pe fiecare dintre stelele de pe cer pe care el le vedea, ce adorare ar avea el astăzi dacă i s-ar dezvălui că cele mai apropiate dintre acele stele de pe cer, Alpha Centauri şi Proxima Centauri sunt la 25 de milioane de milioane de mile depărtare şi că ceea ce el vedea pe cerul nopţii era doar o mică parte a galaxiei noastre care cuprinde o sută de miliarde de stele, şi că dincolo de galaxia noastră există milioane de galaxii?
Ce este acest univers dacă nu demonstrarea generoasă a incredibilei, neasemuitei, inimaginabilei exuberanţe şi înţelepciuni şi puteri şi măreţii ale Lui Dumnezeu! Şi ce Dumnezeu este El! Ce Dumnezeu este El!
Ceea ce mă aduce la ultima afirmaţie.
5. Dumnezeu Se bucură de lucrările creaţiei deoarece acestea ne dezvăluie, dincolo de ele pe Dumnezeu Însuşi.
Dumnezeu intenţionează ca noi să fim uluiţi şi copleşiţi de lucrarea Sa de creaţie. Dar nu pentru propriul beneficiu. El vrea ca noi să privim întotdeauna creaţia Lui şi să spunem: Dacă lucrarea mâinilor Sale este atât de plină de înţelepciune şi putere şi măreţie şi frumuseţe, cum poate fi acest Dumnezeu în persoană!!
Acestea reprezintă doar partea din spate a slavei Lui, văzută ca prin ceaţă. Cum va fi să-L vedem pe Creator în persoană! Nu lucrările Lui! Nici un miliard de galaxii nu ar putea satisface sufletul uman. Dumnezeu şi doar El este împlinirea sufletului.
Şi astfel textul nostru se apropie de încheiere (Psalmul 104:31–34):

În veci să ţină slava Domnului!
Să Se bucure Domnul de lucrările Lui!
El priveşte pământul, şi pământul se cutremură;
atinge munţii, şi ei fumegă.
Voi cânta Domnului cât voi trăi,
voi lăuda pe Dumnezeul meu cât voi fi.
Fie plăcute Lui cuvintele mele!
Mă bucur de Domnul.
Să piară păcătoşii de pe pământ,
şi cei răi să nu mai fie!
Binecuvântează, suflete, pe Domnul!
Lăudaţi pe Domnul!

În cele din urmă nu mările sau munţii, canioanele sau norii ori galaxiile grandioase ne vor umple inimile până la refuz de uimire şi ne vor face să aducem laude infinite. Ci Dumnezeu Însuşi va face toate acestea.