Fraţilor, haide-ţi să punem la îndoială textul

De la Gospel Translations Romanian

Dacă Biblia este coerentă, atunci înţelegerea Bibliei înseamnă a ne da seama cum lucrurile se potrivesc. A deveni un teolog al Bibliei înseamnă a vedea cât mai multe piese care se potrivesc într-un mozaic glorios al voinţei divine. Şi a face exegeză înseamnă să interoghezi textul despre cum se unesc multitudinea de propoziţii în mintea autorului.

Dacă vrem să ne hrănim poporul trebuie să avansăm continuu în înţelegerea adevărului biblic. Şi pentru a avans în înţelegerea adevărului biblic trebuie să fim chinuiţi de afirmaţiile biblice.

Trebuie să vă deranjez cu faptul că Iacob şi Paul nu par a se înţelege. Numai în momentele când suntem chinuiţi şi deranjaţi gândim mai mult. Şi dacă nu gândim mai multe despre cum afirmaţiile biblice se îmbină nu vom pătrunde niciodată la rădăcina lor comună şi nu vom descoperi frumuseţea adevărului divin unificat. Rezultatul final constă în faptul că citirea Bibliei va deveni o lectură insipidă, ne vom îndrepta atenţie spre "literatura secundară", slujbele vor fi lucrările de mântuială are unor necalificaţi şi lumea va deveni înfometată.

"Nu vom gândi niciodată până când nu o sa ne confruntăm cu o problemă" a spus John Dewey. Avea dreptate. Şi de aceea nu ne vom gândi niciodată profund la adevărul biblic până când nu suntem chinuiţi de complexitatea sa.

Trebuie să ne formăm obiceiul de a sistematic chinuiţi de lucruri care la o primă privire nu au sens. Sau pentru a spune altfel, trebuie să pune la îndoială textul fără înduplecare. Unul din cele mai mari onoruri pe care le-am primit în perioada în care predam la Bethel a fost în momentul în care asistentul de predare de la departamentul Bibliei mi-a dat un tricou care avea iniţialele lui Jonathan Edwards pe partea din faţă şi pe partea din spate cuvintele: "A pune o întrebare este cheia spre a înţelege."

Dar sunt câteva forţe puternice care se opun interogării sistematice şi neînduplecate a textelor biblice. Una ar fi aceea că interogarea consumă mult timp şi energie pentru doar o mică parte din Scriptură. Am fost învăţaţi [se poate spune chiar eronat] că există o corelare directă între a citi mult şi a câştiga înţelepciune. Dar, de fapt, nu este nicio corelare pozitivă între cantitatea de pagini citita şi calitatea înţelepciunii câştigate. Exact pe dos. Cu excepţia câtorva genii, înţelepciunea se micşorează pe măsură ce încercăm să citim mai mult. Înţelepciunea sau înţelegerea este produsul meditaţiilor intensive, care produc dureri de cap, asupra a doua sau trei versete şi cum se îmbină acestea. Acest timp de reflecţie şi mediaţie este provocată de punerea întrebărilor despre text. Şi acest lucru se poate întâmpla dacă eşti flămând. Deci, trebuie să rezistăm impulsului înşelător de a scobi în trecutul bibliografic. Luaţi-vă doua ore pentru a pune zece întrebări despre Galateni 2:20 şi o să câştigaţi înzecit înţelepciunea pe care aţi fi obţinut-o dacă aţi fi citit 30 de pagini din Noul Testament sau orice altă carte. Încetiniţi. Puneţi la îndoială. Reflectaţi. Rumegaţi.

Un alt motiv pentru care este greu să petreci ore în şir pentru a dovedi coerenţa rădăcinilor este acela că, fundamental, astăzi, nu este la modă să sistematizezi şi să cauţi armonia şi unitatea. Această căutare nobilă a decăzut în timpuri grele pentru a fost descoperită de apărători nervoşi şi neliniştiţi ai Bibliei atât de multă armonie artificială. Dar dacă mintea lui Dumnezeu este cu adevărat coerentă şi nu este confuză, atunci exegeza trebuie să aibă ca scop vederea coerenţei în revelaţia biblică şi profunda unitate a adevărului divin. Numai dacă nu suntem cufundaţi pentru totdeauna pe suprafaţa lucrurilor (mulţumiţi de a scoate la iveală "tensiuni" şi "dificultăţi") atunci trebuie să rezistăm modei atomistice (şi practic anti-intelectuală) din societatea teologică contemporană. Este prea mult afectat prestigiul de eşecurile trecute şi prea puţin se construieşte în prezent.

O a treia forţă care se opune eforturilor de a pune întrebări despre Biblie este aceasta: A pune întrebări este acelaşi lucru cu a pune probleme şi am fost, toată viaţa, descurajaţi în a găsi probleme în Sfânta Carte a lui Dumnezeu.

Este imposibil să respectăm prea mult Biblia dar este foarte posibil să o respectăm în mod greşit. Dacă nu întrebăm serios cum textele diferite de îmbună atunci suntem fie supra-oameni (şi prindem adevărul dintr-o privire) sau indiferenţi (şi nu pasă să vedem adevărul). Dar nu văd cum cineva care este supra-om sau indiferent poate avea respectul cuvenit pentru Biblie. Atunci veneraţia pentru Cuvântul Domnului cere să pune întrebări şi probleme şi să credem că sunt soluţii şi răspunsuri care ne vor recompensa cu "bogăţii noi şi vechi" (Matei 13:52).

Trebuie să ne instruim poporul că nu este irelevant a vedea dificultăţile în textele biblice şi a gândi profund despre cum ele pot fi rezolvate.

Nu îl acuz pe fiul meu de 6 ani, Beniamin, de irelevanţă când nu poate să îşi dea seama ce vrea să spună un verset din Biblie şi mă întrebă pe mine despre el. El abia învaţă să citească. Dar au fost perfectate abilităţile noastre de a citi? Poate vreo unul dintre noi, la o primă citire, să înţeleagă logica unui paragraf şi să îşi dea seama cum fiecare parte relaţionează cu restul şi cum se îmbină pentru a face un punct unificat? Cu atât mai puţin gândul unei întregi epistole, Noul Testament, Biblia! Dacă ne pasă de adevăr, trebuie să pune la îndoială, neobosiţi, textul şi să ne formăm deprinderea de a fi chinuiţi de lucrurile pe care le citim.

Acesta este exact opusul irelevanţei. Este ceea ce facem dacă tânjim după mintea lui Hristos. Nimic nu se trimite mai adânc în consiliul lui Dumnezeu decât vederea discrepanţelor teologice aparente din Biblie şi cântărirea lor zi şi noapte până când se potrivesc în sistemul ce apare din adevărul unificat. De exemplu, acum un an m-am luptat zile în şir cu dilema despre cum Paul poate spune pe de o parte "Nu am nicio angoasă despre ceva." (Fil. 4:6) dar pe de altă parte spune (cu aparentă impunitate) că această "anxietate pentru toate bisericile" a fost o presiune zilnică pentru el. (2 Cor. 11:28). Cum putem spune "Bucuraţi-vă întotdeauna" (1 Thess. 5:16), şi "Plângeţi pentru cei care au plâns" (Rom. 12:15)? Cum ar spune el să mulţumim "tot timpul şi pentru orice" (Eph. 5:20) şi apoi să recunoască "Am o mare durere şi o suferinţă neîncetată în inimă" (Rom. (9:2)?

Recent m-am întrebat, Ce înseamnă că Iisus a spus în Matei 5:39 să întoarcem şi celălalt obraz când suntem loviţi, dar a spus in Matei 10:23, "Când vă persecută într-un oraş, fugiţi. . ."? Când fugim şi când îndurăm nedreptatea şi întoarcem şi celălalt obraz? De asemenea m-a întrebat în ce sens este adevărat că Dumnezeu este "încet la mânie" (Ex. 34:6) şi în ce sens "Mânia lui este aprinsă rapid" (Ps. 2:12).

Sunt sute şi sute de asemenea discrepanţe aparente în Sfânta Scriptură şi dezonorăm textul dacă nu le vedem şi nu le gândim. Dumnezeu nu este un Dumnezeu al confuziei. Limba Lui nu este bifurcată. Sunt rezolvări profunde şi minunate la toate problemele. El ne-a chemat către o eternitate de descoperiri în aşa fel încât, în fiecare dimineaţă, pe tot parcursul secolelor ce vor veni, putem împărtăşim noi cântece de slavă.

În 2 Timotei 2:7 Paul ne-a dat o poruncă şi o promisiune. A poruncit: "Gândeşte bine ce spui". Şi a promis: "Dumnezeu îţi va da înţelegere în toate."

Cum se îmbină această poruncă şi această promisiune? Micul "pentru" (peşte) dă răspunsul. "Gândeşte pentru că Dumnezeu te va răsplăti cu înţelegere. „

Această promisiune nu este făcută tuturor. Este pentru acei ce gândesc. Şi nu gândim până când nu ne confruntăm cu o problemă. De aceea, fraţilor, haide-ţi să punem la îndoială textul.