Fraților, Citiți Biografie Creștină

De la Gospel Translations Romanian

Evrei 11 este o poruncă divină să citim biografie creștină. Implicația negreșită a capitolului este că dacă auzim de credința străbunilor noștri, noi vom "pune deoparte orice greutate și păcat" și "vom alerga cu stăruință în alergarea care ne stă înainte" (12:1). Dacă am întreba autorul, "Cum ne vom îndemna unul pe altul la dragoste și fapte bune?" (10:24), răspunsul lui ar fi: ”Prin încurajarea de la cei vii (10:25) și cei morți" (cap. 11). Biografia creștină este mijlocul prin care "viața trupului" răzbate prin generații.

Părtășia celor vii și celor morți este crucială mai ales pentru pastori. Ca lideri în biserică se presupune că trebuie să avem viziune pentru viitor. Se presupune că trebuie să declarăm profetic unde ar trebui să meargă biserica noastră. Se presupune că inspirăm oamenii cu mari posibilități.

Nu că Dumnezeu nu poate da viziune, călăuzire și inspirație. Dar el folosește de asemenea agenții umani pentru a-și îndemna poporul. Deci întrebarea pentru noi pastorii este: Prin ce agenți umani își oferă Dumnezeu viziunea, călăuzirea și inspirația? Pentru mine, una dintre cele mai importante răspunsuri a fost că prin marii bărbați și femei ai credinței care deși sunt morți, încă ne vorbesc.

Biografia creștină, aleasă bine, combină tot felul de lucruri de care pastorii au nevoie dar au așa de puțin timp să le urmeze. Biografia bună este istorie și ne păzește împotriva snobismului cronologic (după cum îl numește C.S. Lewis). Este de asemenea teologie – de cel mai puternic tip – pentru că țâșnește din viețile oamenilor ca noi. Este de asemenea aventură și suspans, pentru care avem o foame naturală. Este psihologie și experiență personală, care ne adâncește înțelegerea noastră despre natura umană (mai ales noi înșine). Biografiile bune ale marilor creștini oferă o lectură remarcabil de eficientă.

Deoarece biografia mărturisește pentru ea, lăsați-mă să vă spun puțin despre propria mea întâlnire biografică cu biografia. Biografiile mi-au slujit la fel de mult ca orice forță umană în viața mea ca să depășesc inerția mediocrității. Fără ele tind să uit ce bucurie este în munca neobosită și aspirație. Am devotat mai mult timp la viața lui Jonathan Edwards (o biografie bună a lui O. Winslow) decât oricărei alte persoane non-biblice. Înainte să împlinească 20 de ani Edwards a scris 70 de rezoluții care ani de zile mi-au inspirat munca. Numărul 6 era: "Să trăiesc cu toată puterea mea, cât timp trăiesc." Numărul 11: ”Când mă gândesc la orice problemă de rezolvat prin puterea divină, imediat fac tot ce pot s-o rezolv, dacă circumstanțele nu împiedică." Numărul 28:"Să studiez scripturile așa de constant și frecvent, astfel încât să mă găsesc și să mă văd cum cresc în aceeași cunoaștere."

Când am ajuns pastor la biserica Betleem am început să fiu însetat de biografii care să-mi încarce bateriile de pastor și să-mi aducă călăuzire și încurajare. Deoarece cred foarte mult în pastorul-teolog, mi-am amintit nu doar de Edwuards, ci de asemenea de John Calvin (T.H.L. Parker are un mic Portret și o mare biografie).

Cum putea să lucreze Calvin! După 1549 sarcina sa specială în Geneva era să predice de două ori duminica și o dată în fiecare zi a săptămânii. În duminica de 25 august, 1549, Calvin a început să predice din Faptele Apostolilor și a continuat săptămânal din acea carte până în martie 1554. În acel timp, în zilele săptămânii, el a predicat din opt profeți mici precum și din Daniel, Plângeri și Ezechiel. Dar ceea ce mă uimește este că între 1550 și 1559 el a luat parte la slujire în 270 de nunți. Asta este una în fiecare săptămână. El de asemenea a botezat (cam o dată pe lună), a vizitat bolnavii, a purtat multă corespondență și a avut mari sarcini de organizator.

Când mă uit la Calvin și Edwards și la performanța lor, este greu pentru mine să-mi plâng de milă la cele câteva greutăți ale mele. Ei mă inspiră să ies din sârguința mea mediocră.

T.H.L. Parker (care, apropo, și-a petrecut cei 40 de ani de lucrare în parohii de la țară) a publicat un studiu scurt despre Karl Barth în 1970 pe care l-am devorat în anul meu mijlociu din seminar. A avut un impact enorm asupra mea datorită a două propoziții simple. Unul a fost: "În acea seară Barth a început [să scrie] un pamflet pe care l-a terminat ziua următoare, o zi de duminică [13,000 de cuvinte într-o zi!]," Am răspuns, "Dacă neortodoxia merită o asemenea muncă fenomenală, cu atât mai mult ortodoxia!"

Cealaltă propoziție era, "Barth s-a retras de la catedra sa din Basel în martie 1962 și așa că a pierdut stimulul oferit de nevoia de a ține prelegeri." Am scris pe coperta cărții, "A apărut măreția doar din presiunea vieții? Dacă măreția este slujitorul tuturor, nu ar trebui noi să fim sub autoritate, să ni se impună, să fim împinși, presați?"

Recent am fost foarte încurajat în munca mea de pastor de cărțile lui Warren Wiersbes Walking with the Giants și Listening to the Giants. Principalul motiv pentru care aceste mini-biografii au fost de ajutor este vederea diversității totale a stilurilor de pastor pe care le-a ales Dumnezeu să binecuvinteze. Au fost pastori mari și rodnici al căror stil de a predica, obiceiuri de a vizita și personalități erau așa diferite încât toți dintre noi putem avea curaj.

Un exemplu amuzant: În comparație cu Edwards, care-și măsura hrana pe care o consuma astfel încât să-și mărească vigilența pentru studiu, poți să-l iei pe Spurgeon, care cântărea mai mult de 156 kg și fuma țigări. Ambii bărbați au câștigat mai mulți convertiți pentru Cristos decât zece dintre noi am face-o.

Spurgeon i-a spus unui critic metodist, "Dacă mă văd vreodată fumând în exces, îți promit că m-aș lăsa de tot."

"Ce ai numi tu fumat în exces?" a întrebat omul.

"Să fumez două țigări în același timp!" a fost răspunsul.

George Muller a fost pentru mine ani de zile un inițiator de recorduri în rugăciune. Autobiografia sa este o adevărată livadă de fructe dătătoare de credință. Într-o secțiune ne spune că, după 40 de ani ai săi de greutăți, "cum a ajuns să fie fericit constant în Dumnezeu" El spune, "Am văzut mai clar ca niciodată că chestiunea cea mai mare și de primă importanță la care trebuie să particip în fiecare zi era să am sufletul fericit în Domnul."

Timp de zece ani, a explicat el, a ajuns în acest impas. "Mai demult, când mă trezeam începeam să mă rog imediat când puteam și-mi petreceam în general tot timpul până la micul dejun în rugăciune." Rezultatul: "Deseori după ce sufeream mult de la faptul că mintea începea să rătăcească primele zece minute sau sfert de oră sau chiar o jumate de oră, doar atunci începeam să mă rog cu adevărat."

Așa că Muller și-a schimbat obiceiul și a făcut o descoperire care l-a susținut 40 de ani. "Am început să meditez la Noul Testament de la început, devreme dimineața. . . căutând în fiecare verset ca să obțin hrană pentru sufletul meu. Rezultatul pe care l-am avut de cele mai multe ori a fost că după câteva minute sufletul meu era condus într-o stare de mărturisire sau mulțumire sau mijlocire, sau cerere; astfel încât deși nu mă dădeam rugăciunii, ci mijlocirii; totuși, devenea apropape imediat mai mult sau mai puțin o rugăciune."

Am realizat că calea lui Muller are o importanță crucială și în viața mea: să fiu cu Domnul înainte să fiu cu oricine altcineva și să-l las pe El să-mi vorbească mai întâi.

Un alt lucru m-a impresionat în viața lui Muller. El se ruga cu o credință uimitoare pentru provizii pentru orfelinatul său. Dar când nevasta sa s-a îmbolnăvit cu febră reumatică, el s-a rugat, "Da, Tată, viața dragii mele soții este în mâna ta. Tu vei face cel mai bun lucru pentru ea și pentru mine, fie viață sau moarte. Dacă găsești de cuviință, ridică din pat iar pe soția mea prețioasă – Tu poți s-o faci, deși e atât de bolnavă, dar indiferent cum lucrezi cu mine, ajută-mă doar să fiu perfect satisfăcut cu voia Ta cea sfântă."

Soția sa a murit, și Muller a predicat la înmormântarea sa o predică din psalmul 119:68: "Tu ești bun și faci bine."

Ce diferență ca de la cer la pământ între această viziune despre Dumnezeu și aceea pe care am găsit-o când am citit Autobiografia Spirituală a lui William Barclay. Barclay a pierdut o fiică pe mare, dar reacția sa nu a fost ca aceea a lui Muller: "Știu Doamne, că în credincioșie m-ai smerit" (Ps. 119:75). Barclay a spus, "Cred că durerea și suferința nu sunt niciodată voia lui Dumnezeu pentru copiii săi" (în ciuda lui 1 Petru 3:17!). A numi un accident fatal "o faptă a lui Dumnezeu," spune el, este o blasfemie.

Autobiografia lui Barclay este chiar mai deprimantă când mă gândesc câți pastori se hrănesc cu textele lui Barclay pentru fiecare predică. El ia în derâdere credința în ispășire în care moartea lui Cristos îmblânzește mânia lui Dumnezeu. Și spune, "Sunt un universalist convins." Stau și mă gândesc dacă slăbiciunea teologică a multora de la amvon se datorează dependenței facile asupra teologiei anemice a comentatorilor ca Barclay.

Mai degrabă mi-aș miza viața pe teologia lui Sarah Edwards. Când a auzit că soțul ei Jonathan a murit de la vaccinarea cu variolă la vârsta de 54 de ani, i-a scris fiicei ei: "Ce aș putea să spun? Un Dumnezeu bun și sfânt ne-a acoperit cu un nor întunecat. Ca să putem săruta nuiaua și să ne ducem mâinile la gură! Domnul a făcut-o. El m-a făcut să-i ador bunătatea, ca să-l avem pentru atâta timp. Dar Dumnezeul meu trăiește; și-mi are inima. O ce moștenire soțul meu și tatăl tău ne-a lăsat.Noi aparținem toți Domnului; și acolo sunt și-mi place să fiu."

Închei cu un cuvânt de apreciere pentru o autobiografie vie - Carl Lundquist, care-și termină al 28-lea an de președinție al Seminarului și Colegiului Bethel în această lună.

Eram în mijlocul Autobiografiei lui Augustus Strong când a apărut oportunitatea în ultima lună mai de a-i scrie lui Dr. Lundquist o scrisoare de apreciere. Strong, care a fost președinte la Rochester Seminary timp de 40 de ani, mi-a dat cuvintele de care aveam nevoie(care arată valoarea biografiei pentru ilustrațiile din predici). El a scris, "Mereu am crezut că trebuie să fie o viață viitoare pentru cai, spălătorese și președiniții de colegiu; deoarce ei n-au parte de prea multă recompensă în această viață. Trebuie să fie o altă viață care să justifice căile Domnului"

Teologie vie. Sfinți imperfecți și încurajatori. Istorii despre har. Inspirație adâncă. Cea mai bună delectare. Fraților, merită să alocați din timpul vostru prețios pentru asta. Amintiți-vă de Evrei 11. Și citiți biografie creștină.